Debian GNU/Linux - Ghid de instalare Copyright © 2004 - 2023 echipa Programului de instalare Debian Acest manual este software liber; poate fi distribuit și/sau modificat în termenii licenței publice generale GNU. Vă rugăm să citiți licența la Anexa F, GNU General Public License. Versiunea de redactare a acestui manual: 20230216. Rezumat Acest document conține instrucțiuni de instalare pentru sistemul Debian GNU/ Linux 12 (nume în cod "bookworm"), pentru arhitectura 64-bit PC ("amd64"). Conține, de asemenea, indicații pentru a găsi mai multe informații, în general, și informații legate de felul în care puteți să profitați la maxim de noul dumneavoastră sistem Debian, în particular. Avertisment Această traducere a ghidului de instalare nu este actualizată și, în prezent, nimeni nu lucrează activ la actualizarea acestuia. Țineți cont de acest lucru când îl citiți; poate conține informații învechite sau greșite. Citiți sau verificați din nou varianta în limba engleză, dacă aveți îndoieli. Dacă ne puteți ajuta cu actualizarea traducerii, vă rugăm să contactați < debian-boot@lists.debian.org> sau lista de discuții (în engleză) < debian-l10n-romanian@lists.debian.org> pentru limba română. Vă mulțumim! ━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━ Cuprins Instalarea Debian GNU/Linux 12 pentru amd64 1. Bine ați venit în Debian 1.1. Ce este Debian? 1.2. Ce este GNU/Linux? 1.3. Ce este Debian GNU/Linux? 1.4. Ce este Debian GNU/kFreeBSD? 1.5. Ce este Debian GNU/Hurd? 1.6. Ce este programul de instalare Debian? 1.7. Cum obțineți Debian 1.8. Cum obțineți cea mai recentă versiune a acestui document 1.9. Organizarea acestui document 1.10. Ajutorul dumneavoastră la documentație este binevenit 1.11. Despre drepturi de autor și licențe de software 2. Cerințele sistemului de operare 2.1. Componente electronice compatibile (plăci și dispozitive) 2.1.1. Arhitecturi compatibile 2.1.2. Compatibilitate CPU 2.1.3. Laptop-uri (calculatoare portabile) 2.1.4. Procesoare multiple 2.1.5. Suportul pentru plăcile grafice 2.1.6. Plăci de conectare la rețea 2.1.7. Afișaje Braille 2.1.8. Dispozitive de sinteză a vorbiri 2.1.9. Periferice și alte dispozitive 2.2. Dispozitive care necesită firmware 2.3. Achiziționarea echipamentului specific pentru GNU/Linux 2.3.1. Evitați componentele, dispozitivele și echipamentele proprietare sau închise 2.4. Medii de instalare 2.4.1. CD-ROM/DVD-ROM/BD-ROM 2.4.2. Stick de memorie USB 2.4.3. Rețeaua 2.4.4. Discul dur sau solid hdd/ssd 2.4.5. Sistem Un*x sau GNU 2.4.6. Sisteme de stocare acceptate 2.5. Cerințe de memorie și spațiu pe disc 3. Înainte de a instala Debian GNU/Linux 3.1. Prezentare generală a procesului de instalare 3.2. Faceți o copie de rezervă a datelor existente! 3.3. Informații de care veți avea nevoie 3.3.1. Documentație 3.3.2. Găsirea surselor de informații privind componentele și dispozitivele 3.3.3. Compatibilitate componente și dispozitive 3.3.4. Configurarea rețelei 3.4. Îndeplinirea cerințelor minime de către componente și dispozitive 3.5. Pre-partiționare pentru sisteme multi-pornire 3.6. Configurarea componentelor, dispozitivelor și a sistemului de operare înainte de instalare 3.6.1. Invocarea meniului de configurare BIOS/UEFI 3.6.2. Selectarea dispozitivului de pornire 3.6.3. Sisteme cu firmware UEFI 3.6.4. Pornirea securizată 3.6.5. Dezactivarea caracteristicii Windows de pornire rapidă "fast boot"/"fast startup" 3.6.6. Probleme hardware de care trebuie să aveți grijă 4. Obținerea unui mediu de instalare a sistemului 4.1. Imagini oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux 4.2. Descărcarea fișierelor din oglinzile Debian 4.2.1. Unde găsiți fișierele de instalare 4.3. Pregătirea fișierelor pentru pornirea unui stick de memorie USB 4.3.1. Pregătirea unui stick USB utilizând o imagine hibrid CD/DVD 4.3.2. Copierea manuală a fișierelor pe stick-ul USB 4.3.3. Copierea manuală a fișierelor pe stick-ul USB -- modalitatea flexibilă 4.4. Pregătirea fișierelor pentru pornirea de pe discul dur/solid 4.4.1. Pornirea programului de instalare din Linux utilizând GRUB 4.4.2. Pornirea programului de instalare din DOS utilizând loadlin 4.5. Pregătirea fișierelor pentru pornirea prin rețea utilizînd TFTP 4.5.1. Configurarea unui server DHCP 4.5.2. Configurarea unui server BOOTP 4.5.3. Activarea serverului TFTP 4.5.4. Mutați Imaginile TFTP la locul lor 4.6. Instalare automată 4.6.1. Instalare automată folosind programul de instalare Debian 4.7. Verificarea integrității fișierelor de instalare 5. Pornirea sistemului de instalare 5.1. Pornirea programului de instalare pe 64-bit PC 5.1.1. Pornirea de pe un stick de memorie USB 5.1.2. Pornirea de pe disc optic (CD/DVD) 5.1.3. Pornirea din Windows 5.1.4. Pornirea din DOS folosind "loadlin" 5.1.5. Pornirea din Linux folosind GRUB 5.1.6. Pornirea cu TFTP 5.1.7. Ecranul de pornire 5.1.8. Programul de instalare cu interfață grafică 5.2. Accesibilitate 5.2.1. Interfața programului de instalare 5.2.2. Afișaje Braille USB 5.2.3. Afișaje Braille seriale 5.2.4. Software de sinteză vocală 5.2.5. Dispozitive de sinteză a vorbiri 5.2.6. Plăci Braile 5.2.7. Temă cu contrast ridicat 5.2.8. Zoom 5.2.9. Instalare în modul expert, modul de recuperare, instalare automată 5.2.10. Accesibilitatea sistemului instalat 5.3. Parametrii de pornire 5.3.1. Consola de pornire 5.3.2. Parametrii programului de instalare Debian 5.3.3. Utilizarea parametrilor de pornire pentru a răspunde la întrebări 5.3.4. Transmiterea de parametri către modulele nucleului 5.3.5. Punerea modulelor nucleului în lista neagră 5.4. Rezolvarea problemelor din procesul de instalare 5.4.1. Fiabilitatea mediilor optice 5.4.2. Configurarea pornirii 5.4.3. Software de sinteză vocală 5.4.4. Probleme comune la instalarea pe 64-bit PC 5.4.5. Interpretarea mesajelor de pornire a nucleului 5.4.6. Raportarea problemelor de instalare 5.4.7. Trimiterea rapoartelor de instalare 6. Utilizarea programului de instalare Debian 6.1. Cum funcționează programul de instalare 6.1.1. Utilizarea programului de instalare în modul grafic 6.2. Componentele - Introducere 6.3. Utilizarea de componente individuale 6.3.1. Configurarea programului de instalare Debian și a configurației calculatorului 6.3.2. Configurarea utilizatorilor și a parolelor 6.3.3. Configurarea ceasului și a fusului orar 6.3.4. Partiționarea și selectarea punctelor de montare 6.3.5. Instalarea sistemului de bază 6.3.6. Instalarea de software suplimentar 6.3.7. Faceți ca sistemul să fie capabil să pornească 6.3.8. Se finalizează instalarea 6.3.9. Rezolvarea problemelor 6.3.10. Instalarea prin consola de rețea (network-console) 6.4. Încărcarea firmware-ului lipsă 6.4.1. Pregătirea unui mediu 6.4.2. Firmware-ul și sistemul instalat 6.4.3. Finalizarea sistemului instalat 6.5. Personalizare 6.5.1. Instalarea unui sistem alternativ de «init» (inițiere) 7. Pornirea în noul dumneavoastră sistem Debian 7.1. Momentul adevărului 7.2. Montarea volumelor criptate 7.2.1. Rezolvarea problemelor 7.3. Autentificarea în cont 8. Pașii următori și unde să mergeți de aici 8.1. Oprirea sistemului 8.2. Orientându-vă către Debian 8.2.1. Sistemul de împachetare Debian 8.2.2. Software suplimentar disponibil pentru Debian 8.2.3. Gestionarea versiunilor aplicațiilor 8.2.4. Gestionarea sarcinilor cu «cron» 8.3. Lectură și informații suplimentare 8.4. Configurarea sistemului pentru a utiliza poșta electronică 8.4.1. Configurația de poștă electronică implicită 8.4.2. Trimiterea de corespondență în afara sistemului 8.4.3. Configurarea agentului de transport de corespondență Exim4 8.5. Compilarea unui nou nucleu 8.6. Recuperarea unui sistem deteriorat A. Rețetarul instalării A.1. Preliminarii A.2. Pornirea programului de instalare A.2.1. Disc optic A.2.2. Stick de memorie USB A.2.3. Pornire din rețea A.2.4. Pornire de pe un disc dur/solid A.3. Instalarea A.4. Trimite-ne un raport de instalare A.5. Și, în sfârșit... B. Automating the installation using preseeding B.1. Introduction B.1.1. Preseeding methods B.1.2. Limitations B.2. Using preseeding B.2.1. Loading the preconfiguration file B.2.2. Using boot parameters to preseed questions B.2.3. Auto mode B.2.4. Aliases useful with preseeding B.2.5. Examples of boot prompt preseeding B.2.6. Using a DHCP server to specify preconfiguration files B.3. Creating a preconfiguration file B.4. Contents of the preconfiguration file (for bookworm) B.4.1. Localization B.4.2. Network configuration B.4.3. Network console B.4.4. Mirror settings B.4.5. Account setup B.4.6. Clock and time zone setup B.4.7. Partitioning B.4.8. Base system installation B.4.9. Apt setup B.4.10. Package selection B.4.11. Boot loader installation B.4.12. Finishing up the installation B.4.13. Preseeding other packages B.5. Advanced options B.5.1. Running custom commands during the installation B.5.2. Using preseeding to change default values B.5.3. Chainloading preconfiguration files C. Partitioning for Debian C.1. Deciding on Debian Partitions and Sizes C.2. The Directory Tree C.3. Recommended Partitioning Scheme C.4. Device Names in Linux C.5. Debian Partitioning Programs C.5.1. Partitioning for 64-bit PC D. Random Bits D.1. Linux Devices D.1.1. Setting Up Your Mouse D.2. Disk Space Needed for Tasks D.3. Installing Debian GNU/Linux from a Unix/Linux System D.3.1. Getting Started D.3.2. Install debootstrap D.3.3. Run debootstrap D.3.4. Configure The Base System D.3.5. Install a Kernel D.3.6. Set up the Boot Loader D.3.7. Remote access: Installing SSH and setting up access D.3.8. Finishing touches D.4. Installing Debian GNU/Linux over Parallel Line IP (PLIP) D.4.1. Requirements D.4.2. Setting up source D.4.3. Installing target D.5. Installing Debian GNU/Linux using PPP over Ethernet (PPPoE) E. Informații administrative E.1. Despre acest document E.2. Cum să contribui la acest document E.3. Contribuții importante E.4. Recunoaștere a mărcilor înregistrate F. GNU General Public License Listă de tabele 3.1. Informații despre componente și dispozitive utile pentru o instalare 3.2. Cerințe minime de sistem recomandate Instalarea Debian GNU/Linux 12 pentru amd64 Suntem încântaţi că v-aţi decis să încercaţi Debian, şi suntem siguri că veţi alfa că distribuiţia Debian GNU/Linux este unică. Debian GNU/Linux aduce laolaltă software liber de înaltă calitate de peste tot din lume, întegrându-l într-un tot coerent. Credem că veţi considera că rezultatul este, într-adevăr, mai bun decât părţile însumate. Înţelegem că mulţi dintre voi doriţi să instalaţi Debian fără să cititi acest manual, iar programul de instalare Debian este conceput astfel încât să facă acest lucru posibil. Dacă nu aveţi timp să citiţi în întregime Ghidul de instalare chiar acum, vă recomandăm să citiţi Reţetarul instalării, care vă va conduce prin procesul de instalare de bază, şi face referiri la manual, în cazul subiectelor mai avansate sau pentru cazurile în care lucrurile merg rău. Reţetarul de instalare poate fi găsit în Anexa A, Rețetarul instalării. Acestea fiind zise, sperăm că veţi avea timp să citiţi o mare parte din acest manual, şi, procedând astfel, să fiţi conduşi către o instalare în cunoştinţă de cauză şi cu şanse mai mare de a avea o experienţă de instalare cu un succes mai mare. Cap. 1. Bine ați venit în Debian Cuprins 1.1. Ce este Debian? 1.2. Ce este GNU/Linux? 1.3. Ce este Debian GNU/Linux? 1.4. Ce este Debian GNU/kFreeBSD? 1.5. Ce este Debian GNU/Hurd? 1.6. Ce este programul de instalare Debian? 1.7. Cum obțineți Debian 1.8. Cum obțineți cea mai recentă versiune a acestui document 1.9. Organizarea acestui document 1.10. Ajutorul dumneavoastră la documentație este binevenit 1.11. Despre drepturi de autor și licențe de software Acest capitol oferă o vedere de ansamblu asupra Proiectului Debian și Debian GNU/Linux. Dacă cunoașteți deja istoria Proiectului Debian și distribuția Debian GNU/Linux, puteți să treceți direct la capitolul următor. 1.1. Ce este Debian? Debian este o organizație bazată exclusiv pe voluntariat, dedicată dezvoltării de software liber și promovarea idealurilor comunității de software liber (Free Software community). Proiectul Debian a început în anul 1993,când Ian Murdock a lansat o invitație deschisă către dezvoltatorii de software să contribuie la o distribuție de software completă și coerentă bazată pe nucleul pe atunci, relativ nou, numit Linux. Acel grup relativ mic de entuziaști dedicați, fondat inițial de Fundația pentru software liber (Free Software Foundation) și influențați de filosofia GNU, a crescut de-a lungul anilor, devenind o organizație ce numără în jur de 1000 de dezvoltatori Debian. Dezvoltatorii Debian sunt implicați în diverse activități, inclusiv administrarea paginilor Web și a siturilor FTP designul de grafică, analizarea legală a licențelor de software, scrierea de documentație și, desigur, menținerea pachetelor de software. În scopul de a comunica filosofia noastră și în scopul atragerii altor dezvoltatori care cred în principiile pentru care Debian luptă, Proiectul Debian a publicat o serie de documente ce subliniază valorile noastre și servesc drept ghid pentru a înțelege ce înseamnă a fi dezvoltator Debian: • Contractul social al Debian este o declarație a Debian în care se afirmă angajamentul acestuia față de comunitatea Software-ului Liber. Oricine este de acord să respecte contractul social poate deveni un responsabil de pachet (întreținător). Orice responsabil de pachet poate introduce software nou în Debian -- cu condiția ca software-ul în cauză să respecte criteriile noastre de libertate, iar pachetul să respecte standardele noastre de calitate. • Ghidul Debian pentru software-ul liber (DFSG) este o declarație clară și concisă a criteriilor Debian pentru software-ul liber. DFSG-ul (eng., acronim pentru Debian Free Software Guidelines) este un document foarte influent în mișcarea pentru "Software liber", și a fost temelia definiției pentru Open Source. • Manualul Regulilor Debian este un set de specificații extensive a standardelor de calitate ale proiectului Debian. Dezvoltatorii Debian sunt implicați și în alte proiecte; unele sunt specifice Debian, iar altele implică o parte sau întreaga comunitate Linux. Iată câteva exemple: • Standardul pentru ierarhia sistemului de fișiere (FHS, acronim al Filesystem Hierarchy Standard) este un efort de standardizare a aranjamentului sistemului de fișiere Linux. FHS va permite dezvoltatorilor de software să-și concentreze efortul pentru a proiecta programe, fără să se preocupe asupra felului în care pachetul va fi instalat în diferitele distribuții GNU/Linux. • Debian Jr. este un proiect intern, care este menit scopului de-a asigura că Debian are ceva de oferit celor mai tineri utilizatori ai noștri. Pentru mai multe informații generale despre Debian, a se vedea Debian FAQ (Răspunsuri la întrebările frecvente despre Debian). 1.2. Ce este GNU/Linux? GNU/Linux este un sistem de operare: o serie de programe care vă permit să interacționați cu calculatorul și să rulați alte programe. Un sistem de operare este format din diverse programe fundamentale care sunt necesare calculatorului dumneavoastră pentru ca acesta să comunice și să recepționeze instrucțiuni de la utilizatori; citirea și scrierea datelor pe discurile dure, casete, și imprimante; controlul utilizării memoriei; și rularea de alte programe. Cea mai importantă parte a unui sistem de operare este nucleul. Într-un sistem GNU/Linux, Linux este nucleul. Restul sistemului este format din alte programe, multe dintre acestea fiind scrise de sau pentru proiectul GNU. Deoarece doar nucleul Linux nu formează un sistem de operare funcțional, noi preferăm să folosim termenul "GNU/Linux" pentru a ne referi la sistemele pe care mulți oameni le numesc neglijent "Linux". GNU/Linux este modelat pe baza sistemului de operare Unix. De la început a fost proiectat să fie un sistem de lucrări multiple și de multipli utilizatori. Aceste lucruri sunt deajuns pentru a face ca GNU/Linux să fie diferit față de alte sisteme de operare binecunoscute. Totuși, GNU/Linux este încă și mai diferit, mai mult decât v-ați putea imagina. În contrast cu alte sisteme de operare, nimeni nu deține GNU/Linux. Mare parte din dezvoltarea sa este făcută de către voluntari neplătiți. Dezvoltarea a ceea ce mai târziu a devenit GNU/linux începe în 1984, când Free Software Foundation sau, pe scurt, FSF (Fundația pentru Software Liber) a început dezvoltarea unui sistem de operare liber asemănător Unix-ului, numit GNU. Proiectul GNU a dezvoltat un set cuprinzător de instrumente software libere pentru a fi utilizate cu Unix (tm) și sisteme de operare asemănătoare Unix-ului, precum GNU/Linux. Aceste instrumente permit utilizatorilor să realizeze operații de la cele mai uzuale (cum ar fi copierile sau ștergerile fișierelor din sistem) până la cele mai complicate (cum ar fi scrierea și compilarea de programe, sau editările sofisticate într-o varietate de formate de documente). În timp ce multe grupuri și persoane au contribuit la GNU/Linux, cel mai mare contribuitor este în continuare Fundația pentru Software Liber care a creat nu numai majoritatea instrumentelor folosite în GNU/Linux, ci și filosofia și comunitatea care au făcut ca GNU/Linux să fie posibil. Nucleul Linux a apărut pentru prima dată în 1991, când un student finlandez care studia informatica, numit Linus Torvalds a anunțat în grupul de știri Usenet comp.os.minix o versiune incipientă a unui nucleu ce înlocuia nucleul Minix. Pentru mai multe informații, consultați Pagina istoriei Linux de Linux International. Linus Torvalds continuă să coordoneze munca a câtorva sute de dezvoltatori cu ajutorul unui anumit număr de responsabili de subsistem. Există o pagină web oficială pentru nucleul Linux. Mai multe informații despre lista de corespondență linux-kernel pot fi găsite pe pagina cu răspunsuri la întrebările frecvente despre lista linux-kernel. Utilizatorii de GNU/Linux au o libertate imensă de alegere a software-ului lor. De exemplu, aceștia pot alege dintr-o duzină de shell-uri pentru linia de comandă și mai multe medii grafice de birou. Atâtea posibilități de alegere, dezorientează adesea utilizatorii altor sisteme de operare, care nu sunt obișnuiți să se gândească la linia de comandă sau la mediul grafic de birou (desktop) ca la ceva ce pot schimba. De asemenea, GNU/Linux este mai puțin probabil să se blocheze, mai capabil să ruleze mai multe programe în același timp și mai sigur decât multe sisteme de operare. Cu aceste avantaje, GNU/Linux este sistemul de operare cu cea mai mare rată de creștere de pe piața de servere. În ultimul timp, GNU/Linux a început să fie popular și între utilizatorii casnici și cei din mediul de afaceri. 1.3. Ce este Debian GNU/Linux? Combinația dintre filosofia și metodologia lui Debian și instrumentele GNU, nucleul Linux și alte programe libere importante, formează o distribuție unică de software numită Debian GNU/Linux. Această distribuție este formată dintr-un număr mare de pachete de software. Fiecare pachet din distribuție conține executabile, scripturi, documentație și informații de configurare, și au un responabil care este în special delegat să mențină pachetul actualizat, să urmărească rapoartele cu probleme și să comunice cu autorul sau autorii software-ului împachetat. Numărul nostru extrem de mare de utilizatori, combinat cu sistemul nostru de urmărire a erorilor, asigură că problemele sunt găsite și rezolvate rapid. Atenția proiectului Debian la detalii îi permite să producă o distribuție de înaltă calitate, stabilă și scalabilă. Instalările pot fi configurate ușor să servească pentru mai multe scopuri, de la paravane de protecție simple sau stații de lucru științifice cu mediu grafic de birou până la servere de rețea profesionale. Debian este în special popular printre utilizatorii avansați datorită calității sale tehnice excelente și angajamentului său profund față de nevoile și așteptările comunității Linux. Debian a introdus, de asemenea, multe caracteristici în Linux care, în prezent, sunt foarte comune. De exemplu, Debian a fost prima distribuție care a introdus un sistem de gestionare al pachetelor pentru instalarea și ștergerea facilă a pieselor de software (biblioteci, programe, documentație, ș.a.). A fost, de asemenea, prima distribuție Linux care putea fi actualizată fără a necesita reinstalarea. Debian continuă să fie un lider în dezvoltarea Linux. Procesul său de dezvoltare este un exemplu care arată cât de bine poate funcționa modelul de dezvoltare Open Source -- chiar și pentru sarcini complexe precum construirea și întreținerea unui sistem de operare complet. Caracteristica ce distinge Debian de celelalte distribuții Linux este sistemul său de gestionare al pachetelor. Aceste instrumente, oferă administratorului unui sistem Debian, controlul complet asupra pachetelor instalate pe acel sistem, inclusiv abilitatea de a instala un singur pachet, sau de a actualiza complet întregul sistem de operare. Pachetele individuale pot fi, de asemenea, protejate împotriva actualizării. Puteți chiar comunica sistemului de gestionare a pachetelor informații în legătură cu programe pe care le-ați compilat și ce dependențe îndeplinesc. Pentru a vă proteja sistemul de "cai troieni" și alte programe malițioase, serverele Debian verifică dacă pachetele publicate provin de la proprii responsabili Debian. Responsabilii de pachete au o grijă foarte mare să-și configureze pachetele într-o manieră sigură. Atunci când apar probleme de securitate în pachetele livrate, versiuni reparate apar, de obicei, foarte repede. Cu opțiunile de actualizare simple ale Debian, pachetele corectate pot fi descărcate și instalate automat prin intermediul Internetului. Metoda principală, și cea mai bună, de a primi suport pentru sistemul dumneavoastră Debian GNU/Linux și de a comunica cu dezvoltatorii Debian, este prin intermediul listelor de discuții care sunt întreținute de proiectul Debian (existând mai mult de 327 la momentul scrierii acestui document). Cel mai ușor mod de a vă înscrie pe una sau mai multe dintre aceste liste, este de a vizita pagina de înscrieri la listele de discuții Debian și de a completa formularul pe care-l veți găsi acolo. 1.4. Ce este Debian GNU/kFreeBSD? Debian GNU/kFreeBSD este un sistem Debian GNU cu nucleul kFreeBSD. În prezent, această adaptare de Debian este dezvoltată doar pentru arhitecturile i386 și amd64, deși sunt posibile adaptări la alte arhitecturi. Vă rugăm să rețineți că Debian GNU/kFreeBSD nu este un sistem Linux și, prin urmare, unele informații despre sistemul Linux ar putea să nu se aplice acestuia. Pentru mai multe informații, consultați pagina adaptării Debian GNU/kFreeBSD și lista de discuții . 1.5. Ce este Debian GNU/Hurd? Debian GNU/Hurd este un sistem Debian GNU cu GNU Hurd -- un set de servere care rulează pe micronucleul GNU Mach. Micronucleul Hurd este încă neterminat și este nepotrivit pentru lucrul de zi cu zi, însă lucrul continuă. Hurd este în prezent dezvoltat numai pentru arhitectura i386, deși adaptări la alte arhitecturi vor fi făcute odată ce sistemul devine mai stabil. Vă rugăm să rețineți că Debian GNU/Hurd nu este un sistem Linux și, prin urmare, unele informații despre sistemul Linux ar putea să nu se aplice acestuia. Pentru mai multe informații, consultați pagina adaptării Debian GNU/Hurd și lista de discuții . 1.6. Ce este programul de instalare Debian? Programul de instalare Debian, cunoscut și sub numele de "d-i", este programul pentru a instala un sistem Debian funcțional de bază. Este acceptată o gamă largă de echipamente electronice, cum ar fi dispozitive încorporate, laptopuri, calculatoare de birou și servere și este oferit un set mare de software liber pentru mai multe scopuri. Instalarea se realizează răspunzând la o serie de întrebări de bază. De asemenea, sunt disponibile un "mod expert" care permite controlul fiecărui aspect al instalării și o funcție avansată pentru a efectua instalări automate. Sistemul instalat poate fi utilizat ca atare sau personalizat ulterior. Instalarea poate fi efectuată dintr-o multitudine de surse: memorii sau alte dispozitive de stocare USB, CD/DVD/Blu-Ray sau din rețea. Programul de instalare furnizează instalări localizate (tradus și cu configurări regionale adecvate) în peste 80 de limbi. Programul de instalare își are originea în proiectul "boot-floppies" și a fost menționat pentru prima dată de Joey Hess în 2000. De atunci, sistemul de instalare a fost dezvoltat continuu de către voluntari, îmbunătățindu-l și adăugându-i mai multe funcții. Mai multe informații pot fi găsite în pagina programului de instalare Debian, în pagina Wiki a programului de instalare și în lista de discuții debian-boot. 1.7. Cum obțineți Debian Pentru mai multe informații legate de felul în care se poate descărca Debian GNU/Linux din Internet sau de la cine se poate cumpăra suporturi media oficiale Debian, consultați pagina de distribuție. Lista oglinzilor Debian conține o serie completă de oglinzi Debian oficiale, astfel încât să puteți găsii cu ușurință pe cea mai apropiată. Debian poate fi actualizat după instalare, foarte ușor. Procedura de instalare vă va ajuta să configurați sistemul astfel încât să puteți să faceți actualizările, la terminarea instalării, dacă este nevoie. 1.8. Cum obțineți cea mai recentă versiune a acestui document Acest document este revizuit în mod constant. Asigurați-vă că verificați paginile Debian 12 pentru orice informații de ultimă oră despre versiunea 12 a sistemului Debian GNU/Linux. Versiunile actualizate ale acestui manual de instalare sunt disponibile și pe paginile oficiale ale Manualului de instalare. 1.9. Organizarea acestui document Acest document este menit să servească drept manual pentru acele persoane ce utilizează Debian pentru prima dată. Încearcă să facă cât mai puține presupuneri în legătură cu nivelul dumneavoastră de cunoștințe. Cu toate acestea, presupunem că aveți o idee generală despre felul în care funcționează componentele din calculatorul dumneavoastră. Utilizatorii experimentați pot găsi, de asemenea, informații de referință interesante în acest document, inclusiv dimensiunile minime de instalare, detalii legate de componentele recunoscute de sistemul de instalare Debian și compatibile cu acesta ș.a.m.d. Încurajăm utilizatorii experimentați să răsfoiască în voie acest document. În general, acest manual este dispus într-o manieră liniară, ghidându-vă prin procesul de instalare, de la început până la sfârșit. Iată pașii necesari pentru a instala Debian GNU/Linux și secțiunile acestui document care se corelează cu fiecare pas: 1. Determinați dacă componentele calculatorului dvs. îndeplinesc condițiile necesare pentru a folosi sistemul de instalare, în Cap. 2, Cerințele sistemului de operare. 2. Faceți o copie de rezervă a sistemului, planificați și configurați, în caz că este nevoie, componentele, înainte de a instala Debian, așa cum se indică în Cap. 3, Înainte de a instala Debian GNU/Linux. Dacă pregătiți un sistem cu mai multe sisteme de operare, probabil că va trebui să creați spațiu partiționabil pe discul dur(hdd)/solid(ssd) pentru a fi folosit de Debian. 3. În Cap. 4, Obținerea unui mediu de instalare a sistemului, veți obține fișierele necesare instalării, conform cu metoda dumneavoastră de instalare. 4. Următorul Cap. 5, Pornirea sistemului de instalare descrie pornirea sistemului de instalare. În acest capitol se comentează, de asemenea, procedurile de depanare în cazul în care aveți probleme cu acest pas. 5. Efectuarea propriu-zisă a instalării, conform cu Cap. 6, Utilizarea programului de instalare Debian. Acest lucru implică alegerea limbii, configurarea modulelor controlorilor dispozitivelor periferice, configurarea conexiunii la rețea, astfel încât restul fișierelor de instalare să poată fi obținute direct de la un server Debian (dacă nu instalați de la un set de imagini de instalare de CD/DVD), partiționarea discurilor hdd/ssd și instalarea sistemului de bază, apoi selectarea și instalarea sarcinilor de instalare a obiectivelor predefinite, precum: "Server Web", "Server de fișiere", "Server de imprimare", diverse "Medii grafice de birou" ca: CDE, Gnome, LXDE, LXQt, Plasma, XFCE; câteva informații de bază în legătură cu configurarea partițiilor pentru sistemul dumneavoastră Debian sunt prezente în Anexa C, Partitioning for Debian. 6. Pornirea în sistemul de bază proaspăt instalat, de la Cap. 7, Pornirea în noul dumneavoastră sistem Debian. Odată instalat sistemul dumneavoastră, puteți citi Cap. 8, Pașii următori și unde să mergeți de aici. Acest capitol explică unde trebuie să căutați mai multe informații legate de Unix și de Debian, și cum să înlocuiți nucleul. În cele din urmă, informații despre acest document și cum să contribuiți la el pot fi găsite în Anexa E, Informații administrative. 1.10. Ajutorul dumneavoastră la documentație este binevenit Orice ajutor, sugestii și, în special, corecții, sunt foarte apreciate. Versiunea în lucru a acestui document poate fi găsită la https://d-i.debian.org /manual/. Acolo veți găsi o listă a diverselor arhitecturi și limbi pentru care acest document este disponibil. Sursele sunt și ele disponibile public; căutați în Anexa E, Informații administrative mai multe informații legate de modul în care puteți contribui. Sunt binevenite sugestiile, comentariile, corecțiile și rapoartele de erori (folosiți pachetul installation-guide pentru erori, dar verificați mai întâi dacă problema este deja raportată). 1.11. Despre drepturi de autor și licențe de software Suntem siguri că ați citit unele dintre licențele care vin cu majoritatea programelor comerciale -- de obicei spun că puteți folosi doar o copie a programului pe un singur calculator. Licența acestui sistem nu este deloc așa. Vă încurajăm să puneți o copie pe fiecare dintre calculatoarele din școala dvs., sau de la locul dvs. de muncă. Împrumutați mediul dvs. de instalare prietenilor dvs. și ajutați-i să instaleze sistemul pe calculatoarele lor! Puteți face chiar mii de copii și să le vindeți -- cu câteva restricții. Libertatea, de a instala și folosi sistemul vine direct din faptul că Debian este bazat pe software liber. Faptul că este numit liber nu înseamnă că software-ul nu este acoperit de drepturi de autor, și nici nu înseamnă că suporturile media care-l conțin trebuie să fie distribuite gratis. Software-ul liber, în parte, înseamnă că licențele individuale ale programelor nu vă obligă să plătiți pentru privilegiul de a distribui sau folosi acele programe. Software liber înseamnă nu numai că oricine poate extinde, adapta și modifica software-ul, dar și că oricine are voie să distribuie rezultatele muncii proprii. Notă Proiectul Debian, ca o concesie pragmatică în favoarea utilizatorilor săi, face disponibile și câteva pachete care nu respectă criteriile noastre de libertate. Aceste pachete nu fac, totuși, parte din distribuția oficială și sunt disponibile numai din zonele contrib sau non-free ale oglinzilor Debian sau pe CD/DVD-uri de la terți; a se vedea Răspunsurile la întrebările frecvente legate de Debian (Debian FAQ), în secțiunea "Arhivele FTP ale Debian", pentru mai multe informații legate de aranjamentul și conținutul arhivelor. Multe din programele din sistem sunt licențiate sub Licența Publică Generală GNU, căreia i se spune adesea "GPL". Această licență (GPL) cere să faceți disponibil codul sursă al programelor, ori de câte ori distribuiți o copie binară a programului; această dispoziție a licenței asigură faptul că orice utilizator va putea modifica programul. Datorită acestei dispoziții, codul sursă^[1] pentru toate aceste programe este disponibil în sistemul Debian. Există mai multe alte forme de declarații de drepturi de autor și licențe software utilizate în programele din Debian. Puteți găsi drepturile de autor și licențele pentru fiecare pachet instalat în sistemul dumneavoastră dacă vă uitați în fișierul /usr/share/doc/nume-pachet/copyright , odată ce ați instalat un pachet în sistemul dumneavoastră. Pentru mai multe informații legate de licențe și felul în care Debian determină dacă software-ul e îndeajuns de liber pentru a fi inclus în distribuția principală, a se vedea Ghidul Debian pentru software-ul liber. Cea mai importantă notă juridică este că acest software vine fără nici un fel de garanție. Programatorii care au creat acest software au făcut acest lucru spre beneficiul comunității. Nu se oferă nici o garanție legată de potrivirea software-ului cu vreun scop dat. Totuși, din moment ce software-ul e liber, puteți să-l modificați astfel încât să fie potrivit pentru propriile dumneavoastră nevoi -- și să vă bucurați de schimbările făcute de alții care au extins software-ul în acest mod. ━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━ ^[1] Pentru informații legate de modul în care puteți găsi, despacheta și construi pachete binare din pachetele sursă Debian, consultați Răspunsurile la întrebările frecvente despre Debian, în secțiunea "Bazele sistemului de gestionare al pachetelor Debian". Cap. 2. Cerințele sistemului de operare Cuprins 2.1. Componente electronice compatibile (plăci și dispozitive) 2.1.1. Arhitecturi compatibile 2.1.2. Compatibilitate CPU 2.1.3. Laptop-uri (calculatoare portabile) 2.1.4. Procesoare multiple 2.1.5. Suportul pentru plăcile grafice 2.1.6. Plăci de conectare la rețea 2.1.7. Afișaje Braille 2.1.8. Dispozitive de sinteză a vorbiri 2.1.9. Periferice și alte dispozitive 2.2. Dispozitive care necesită firmware 2.3. Achiziționarea echipamentului specific pentru GNU/Linux 2.3.1. Evitați componentele, dispozitivele și echipamentele proprietare sau închise 2.4. Medii de instalare 2.4.1. CD-ROM/DVD-ROM/BD-ROM 2.4.2. Stick de memorie USB 2.4.3. Rețeaua 2.4.4. Discul dur sau solid hdd/ssd 2.4.5. Sistem Un*x sau GNU 2.4.6. Sisteme de stocare acceptate 2.5. Cerințe de memorie și spațiu pe disc Această secțiune conține informații despre componentele electronice (plăci și dispozitive) de care aveți nevoie pentru a începe cu Debian. Veți găsi, de asemenea, trimiteri către informații suplimentare despre componentele electronice compatibile cu GNU și Linux. 2.1. Componente electronice compatibile (plăci și dispozitive) Debian nu impune cerințe de componente electronice (plăci și dispozitive) dincolo de cerințele nucleului Linux sau kFreeBSD și ale setului de instrumente GNU. Prin urmare, orice arhitectură sau platformă la care au fost adaptate nucleul Linux sau kFreeBSD, libc, gcc etc. și pentru care o adaptare Debian există, poate rula Debian. Vă rugăm să consultați paginile de adaptări de la https://www.debian.org/ports/amd64/ pentru mai multe detalii despre 64-bit PC sisteme de arhitectură care au fost testate cu Debian GNU/Linux. În loc să încerce să descrie toate configurațiile de componente electronice diferite care sunt compatibile cu 64-bit PC, această secțiune conține informații generale și indicații către unde pot fi găsite informații suplimentare. 2.1.1. Arhitecturi compatibile Debian GNU/Linux 12 funcționează pe 9 arhitecturi principale și mai multe variante ale fiecărei arhitecturi cunoscute sub numele de "savori". ┌───────────────┬─────────┬────────────────────────────────────────┬──────────┐ │ Arhitectura │Denumirea│ Subarhitectura │ Savoare │ │ │în Debian│ │ │ ├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤ │AMD64 și Intel │amd64 │  │  │ │64 │ │ │ │ ├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ │ │mașini x86 implicite │varianta │ │Bazată pe Intel│i386 │ │implicită │ │x86 │ ├────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ │ │numai domenii Xen PV │xen │ ├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ARM │armel │Marvell Kirkwood și Orion │marvell │ ├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ARM cu │armhf │multiplatformă │armmp │ │componente FPU │ │ │ │ ├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ARM pe 64 de │arm64 │  │  │ │biți │ │ │ │ ├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ │ │MIPS Malta │5kc-malta │ │MIPS pe 64 de │ ├────────────────────────────────────────┼──────────┤ │biți │mips64el │Cavium Octeon │octeon │ │(little-endian)│ ├────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ │ │Loongson 3 │loongson-3│ ├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ │ │MIPS Malta │4kc-malta │ │MIPS pe 32 de │ ├────────────────────────────────────────┼──────────┤ │biți │mipsel │Cavium Octeon │octeon │ │(little-endian)│ ├────────────────────────────────────────┼──────────┤ │ │ │Loongson 3 │loongson-3│ ├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤ │Power Systems │ppc64el │mașini IBM POWER8 sau mai noi │  │ ├───────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼──────────┤ │IBM S/390 pe 64│ │IPL de la VM-reader (lectorul de mașină │ │ │de biți │s390x │virtuală) și DASD (accesul direct la │generic │ │ │ │dispozitivul de stocare) │ │ └───────────────┴─────────┴────────────────────────────────────────┴──────────┘ Acest document acoperă instalarea pentru arhitectura 64-bit PC folosind nucleul Linux. Dacă căutați informații despre oricare dintre celelalte arhitecturi compatibile cu Debian, aruncați o privire la paginile Adaptările de Debian. 2.1.2. Compatibilitate CPU Sunt acceptate atât procesoarele AMD64, cât și procesoarele Intel 64. 2.1.3. Laptop-uri (calculatoare portabile) Din punct de vedere tehnic, laptop-urile sunt PC-uri normale, așa că toate informațiile referitoare la sistemele PC se aplică și laptop-urilor. Instalările pe laptop-uri în zilele noastre funcționează de obicei ca ieșite din cutie, inclusiv lucruri precum suspendarea automată a sistemului la închiderea capacului și butoanele specifice laptopului, cum ar fi cele pentru dezactivarea interfețelor wifi ("modul avion"). Cu toate acestea, uneori, producătorii de calculatoare folosesc componente specializate sau proprietare (construite în baza unui standard intern al companiei respective) pentru unele funcții specifice laptop-ului care ar putea să nu fie compatibile. Pentru a vedea dacă laptop-ul dumneavoastră funcționează bine cu GNU/Linux, consultați, de exemplu, paginile pentru laptop-uri Linux. 2.1.4. Procesoare multiple Suportul pentru multiprocesoare -- numit și multiprocesare simetrică "symmetric multiprocessing" sau SMP -- este disponibil pentru această arhitectură. Imaginea nucleului standard al Debian 12 a fost compilată cu suport pentru alternative SMP. Aceasta înseamnă că nucleul va detecta numărul de procesoare (sau nuclee de procesor) și va dezactiva automat SMP pe sistemele cu uniprocesor. Prezența a mai multor procesoare într-un singur calculator a fost inițial doar o caracteristică pentru sistemele de servere de înalt nivel, dar a devenit comună în ultimii ani aproape peste tot odată cu introducerea așa-numitelor procesoare multi-nucleu "multi-core". Acestea conțin două sau mai multe unități de procesor, numite nuclee "cores", într-un singur cip fizic. 2.1.5. Suportul pentru plăcile grafice Suportul Debian pentru interfețele grafice este determinat de suportul subiacent găsit în sistemul X11 al X.Org și în nucleu. Grafica framebuffer de bază este furnizată de nucleu, în timp ce mediile de birou folosesc X11. Dacă sunt disponibile funcții avansate ale plăcii grafice, cum ar fi accelerarea în 3D a plăcii (3D-hardware acceleration) sau video accelerat de componentele plăcii (hardware-accelerated video), depinde de placa grafică reală utilizată în sistem și, în unele cazuri, de instalarea de blocuri "firmware" suplimentare (consultați Secțiune 2.2, "Dispozitive care necesită firmware"). Pe calculatoarele moderne, afișarea grafică funcționează de obicei ca ieșită din cutie. Pentru o mulțime de plăci, accelerarea 3D funcționează de asemeni ca ieșită din cutie, dar există încă câte o placă care are nevoie de blocuri de firmware binare pentru a funcționa bine. În unele cazuri, au existat rapoarte despre plăci pentru care a fost necesară instalarea de firmware suplimentar pentru plăci grafice chiar și pentru suportul grafic de bază. Detalii despre plăcile grafice și dispozitivele de indicare acceptate pot fi găsite la https://wiki.freedesktop.org/xorg/. Debian 12 include X.Org versiunea 7.7. 2.1.6. Plăci de conectare la rețea Aproape orice placă de interfață de rețea (Network Interface Card: NIC) acceptată de nucleul Linux ar trebui să fie acceptată și de sistemul de instalare; controlorii ar trebui să fie în mod normal încărcați automat. Aceasta include majoritatea plăcilor PCI/PCI-Express, precum și a plăcilor PCMCIA/Express de pe laptop-uri. ISDN este acceptat, dar nu în timpul instalării. 2.1.6.1. Plăci de rețea fără fir Plăcile de rețea fără fir (wireless) sunt, în general, compatibile și un număr tot mai mare de adaptoare de rețea fără fir sunt recunoscute de nucleul oficial Linux, deși multe dintre ele necesită să se încarce mai întâi firmware-ul său. Dacă este nevoie de firmware, programul de instalare vă va solicita să încărcați firmware-ul respectiv. Consultați Secțiune 6.4, "Încărcarea firmware-ului lipsă" pentru informații detaliate despre cum să încărcați firmware-ul în timpul instalării. Plăcile de interfață de rețea fără fir (Network Interface Cards Wireless: Wireless NICs) care nu sunt recunoscute de nucleul oficial Linux pot fi în general făcute să funcționeze sub Debian GNU/Linux, dar nu vor fi funcționale pe durata instalării. Dacă există o problemă cu dispozitivul fără fir și nu există nicio altă placă de interfață de rețea (NIC) pe care să o puteți utiliza în timpul instalării, este totuși posibil să instalați Debian GNU/Linux folosind o imagine completă pe CD-ROM sau DVD. Selectați opțiunea de a nu configura o rețea și instalați folosind doar pachetele disponibile de pe CD/DVD. Puteți instala apoi controlorul și firmware-ul de care aveți nevoie după finalizarea instalării (după repornire), iar apoi configurați manual rețeaua. În unele cazuri, este posibil ca acel controlor de care aveți nevoie să nu fie disponibil ca pachet Debian. Va trebui atunci să verificați dacă există codul sursă al acelui controlor disponibil pe internet și să-l compilați singur. Cum să faceți acest lucru nu intră în obiectivul al acestui manual. Dacă nu este disponibil niciun controlor Linux, ultima soluție este să utilizați pachetul ndiswrapper, care vă permite să utilizați un controlor Windows. 2.1.7. Afișaje Braille Suportul pentru afișajele braille este determinat de suportul de bază găsit în brltty. Majoritatea afișajelor funcționează sub brltty, conectate fie printr-un port serial, USB sau bluetooth. Detalii despre dispozitivele braille acceptate pot fi găsite pe site-ul brltty. Debian GNU/Linux 12 include brltty versiunea 6.5. 2.1.8. Dispozitive de sinteză a vorbiri Suportul pentru dispozitivele de sinteză a vorbirii este determinat de suportul de bază găsit în speakup. speakup acceptă numai plăci integrate și dispozitive externe conectate la un port serial (nu sunt acceptate adaptoare: USB, serial-la-USB sau PCI). Detalii despre dispozitivele de sinteză a vorbirii acceptate pot fi găsite la situl web speakup. Debian GNU/Linux 12 include speakup versiunea 3.1.6. 2.1.9. Periferice și alte dispozitive Linux oferă suport pentru o mare varietate de dispozitive, cum ar fi mouse-uri, imprimante, scanere, PCMCIA/CardBus/ExpressCard și dispozitive USB. Cu toate acestea, majoritatea acestor dispozitive nu sunt necesare în timpul instalării sistemului. Dispozitivele USB funcționează în general bine. Pe unele sisteme PC foarte vechi, unele tastaturi USB pot necesita configurării suplimentare (consultați Secțiune 3.6.6, "Probleme hardware de care trebuie să aveți grijă"). Pe calculatoarele moderne, tastaturile și mouse-urile USB funcționează fără a necesita o configurare specifică. 2.2. Dispozitive care necesită firmware Pe lângă disponibilitatea unui controlor de dispozitiv, unele dispozitive necesită, de asemenea, ca așa-numitul firmware sau microcod să fie încărcat în dispozitiv înainte ca acesta să devină operațional. Acest lucru este cel mai frecvent pentru plăcile de interfață de rețea (în special pentru cele fără fir), dar, de exemplu, unele dispozitive USB și chiar unii controlori de discuri dure (hdd) necesită de asemenea firmware/microcod. Cu multe plăci grafice, funcționalitatea de bază este disponibilă fără firmware suplimentar, dar utilizarea caracteristicilor avansate necesită instalarea unui fișier firmware corespunzător în sistem. Pe multe dispozitive mai vechi care necesită firmware pentru a funcționa, fișierul firmware a fost plasat permanent într-un cip EEPROM/Flash pe dispozitivul însuși de către producător. În zilele noastre, majoritatea dispozitivelor noi nu mai au firmware-ul încorporat în acest fel, așa că fișierul firmware trebuie să fie încărcat în dispozitiv de către sistemul de operare gazdă de fiecare dată când sistemul pornește. În majoritatea cazurilor, firmware-ul nu este gratuit conform criteriilor utilizate de proiectul Debian GNU/Linux și astfel nu poate fi inclus în distribuția principală sau în sistemul de instalare. Dacă controlorul de dispozitiv însuși este inclus în distribuție și dacă Debian GNU/Linux poate distribui legal firmware-ul, acesta va fi adesea disponibil ca pachet separat în secțiunea "non-free-firmware" a arhivei (înainte de Debian GNU/Linux 12.0: din secțiunea "non-free"). Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că un astfel de dispozitiv nu poate fi utilizat în timpul unei instalări. Începând cu Debian GNU/Linux 12.0, urmând Rezoluția generală 2022 despre firmware-ul non-free, imaginile oficiale de instalare pot include pachete de firmware care nu sunt libere. Implicit, debian-installer va detecta firmware-ul necesar (pe baza jurnalelor nucleului și a informațiilor de "modalias") și va instala pachetele relevante dacă se găsesc pe un mediu de instalare (de exemplu, pe "netinst"). Gestionarul de pachete este configurat automat cu componentele potrivite, astfel încât acele pachete să primească actualizări de securitate. Acest lucru înseamnă, de obicei, că sub-arhiva (componenta) "non-free-firmware" este activată, în plus față de arhiva principală "main". Utilizatorii care doresc să dezactiveze complet căutarea firmware-ului pot face acest lucru stabilind parametrul de pornire firmware=never. Este un alias pentru forma mai lungă hw-detect/firmware-lookup=never. Cu excepția cazului în care căutarea firmware-ului este dezactivată complet, debian-installer încă acceptă încărcarea fișierelor de firmware sau a pachetelor care conțin firmware de pe un mediu amovibil, cum ar fi un stick USB. Consultați Secțiune 6.4, "Încărcarea firmware-ului lipsă" pentru informații detaliate despre cum să încărcați fișierele sau pachetele de firmware în timpul instalării. Rețineți că debian-installer este mai puțin probabil să solicite fișiere de firmware acum că pachetele de firmware care nu sunt libere pot fi incluse în imaginile de instalare. Dacă debian-installer solicită un fișier firmware și nu aveți acest fișier firmware disponibil sau nu doriți să instalați un fișier firmware care nu este liber pe sistemul dumneavoastră, puteți încerca să continuați fără a încărca firmware-ul. Există mai multe cazuri în care un controlor solicită firmware suplimentar, deoarece poate fi necesar în anumite circumstanțe, dar dispozitivul funcționează fără el pe majoritatea sistemelor (de exemplu, se întâmplă cu anumite plăci de rețea care utilizează controlorul tg3). 2.3. Achiziționarea echipamentului specific pentru GNU/Linux Există mai mulți furnizori, care livrează sisteme cu Debian sau alte distribuții GNU/Linux preinstalate. S-ar putea să plătiți mai mult pentru acest privilegiu, dar obțineți un înalt nivel de liniște sufletească, deoarece puteți fi sigur că echipamentul respectiv este complet compatibil cu GNU/Linux. Dacă trebuie să cumpărați o mașină cu Windows inclus, citiți cu atenție licența software care vine cu Windows; ați putea să respingeți licența și să obțineți o reducere de la furnizor. Căutarea în paginile din Internet pentru "rambursare de Windows (windows refund)" vă poate obține câteva informații utile care să vă ajute în acest sens. Indiferent dacă cumpărați sau nu un sistem cu Linux preinstalat, sau chiar un sistem folosit, este încă important să verificați dacă echipamentul. este compatibil cu nucleul Linux. Verificați dacă componentele și dispozitivele dumneavoastră. sunt listate în referințele de mai sus. Spuneți agentului de vânzări (dacă există) că sunteți la cumpărături pentru un sistem Linux. Sprijiniți furnizorii de componente, dispozitive și echipamente amiabile cu Linux. 2.3.1. Evitați componentele, dispozitivele și echipamentele proprietare sau închise Unii producători de componente, dispozitive sau echipamente pur și simplu nu ne vor spune cum să scriem controlori pentru produsul lor (produse închise). Alții nu ne vor permite accesul la documentație fără un acord de nedivulgare (produse proprietare) care ne-ar împiedica să eliberăm codul sursă al controlorului, care este unul dintre elementele centrale ale software-ului liber. Deoarece nu ni s-a acordat acces la documentația utilizabilă pentru aceste dispozitive, acestea pur și simplu nu vor funcționa sub Linux. În multe cazuri, există standarde (sau cel puțin unele standarde de facto) care descriu modul în care un sistem de operare și controlorii săi de dispozitiv comunică cu o anumită clasă de dispozitive. Toate dispozitivele care respectă un astfel de standard (de facto) pot fi utilizate cu un singur controlor de dispozitiv generic și nu sunt necesari controlori specifici dispozitivului. Cu anumite tipuri de dispozitive (de exemplu, "Dispozitive de interfață umană" USB, adică tastaturi, mouse-uri etc. și dispozitive de stocare în masă USB, cum ar fi discuri USB flash și cititoare de carduri de memorie), acest lucru funcționează foarte bine și practic fiecare dispozitiv vândut pe piață este conform cu standardele. În alte domenii, printre acestea imprimantele, acest lucru nu este, din păcate, cazul. Deși există multe imprimante care pot fi abordate printr-un set mic de limbaje de control standard (de facto) și, prin urmare, pot fi făcute să funcționeze fără probleme în orice sistem de operare, există destul de multe modele care înțeleg doar comenzile de control proprietare pentru care nu este disponibilă nicio documentație utilizabilă și, prin urmare, fie nu pot fi folosite deloc pe sisteme de operare libere, fie pot fi utilizate numai cu un controlor cu sursă închisă furnizat de producător. Chiar dacă există un controlor cu sursă închisă furnizat de producător pentru un astfel de produs la achiziționarea dispozitivului, durata de viață practică a dispozitivului este limitată de disponibilitatea controlorului (N.T.: acesta este cazul, de exemplu, al plăcilor grafice produse de nVidia). În zilele noastre, ciclurile produselor au devenit scurte și nu este neobișnuit ca la scurt timp după ce un dispozitiv de consum a încetat producția, nicio actualizare a controlorilor nu mai este disponibilă de la producător. Dacă vechiul controlor cu sursă închisă nu mai funcționează după o actualizare a sistemului, un dispozitiv care altfel funcționează perfect devine inutilizabil din cauza lipsei suportului pentru controlor și nu se poate face nimic în acest caz. Prin urmare, ar trebui să evitați în primul rând să cumpărați un produs închis, indiferent de sistemul de operare cu care doriți să îl utilizați. Puteți contribui la îmbunătățirea acestei situații încurajând producătorii de componente, dispozitive sau echipamente închise să elibereze documentația și alte resurse necesare pentru ca noi să oferim controlori liberi pentru produsele lor. 2.4. Medii de instalare Această secțiune vă va ajuta să determinați ce tipuri diferite de media puteți utiliza pentru a instala Debian. Există un întreg capitol dedicat media, Cap. 4, Obținerea unui mediu de instalare a sistemului, care enumeră avantajele și dezavantajele fiecărui tip de media. Poate doriți să reveniți la această pagină după ce ajungeți la acea secțiune. 2.4.1. CD-ROM/DVD-ROM/BD-ROM Instalarea de pe disc optic este acceptată pentru majoritatea arhitecturilor. Pe computere sunt acceptate unitățile optice SATA, IDE/ATAPI, USB și SCSI, la fel ca și dispozitivele FireWire care sunt acceptate de controlorii ohci1394 și sbp2. 2.4.2. Stick de memorie USB Discurile flash USB, numite stick-uri de memorie USB, au devenit un dispozitiv de stocare utilizat în mod obișnuit și ieftin. Cele mai multe sisteme de calculator moderne permit, de asemenea, pornirea debian-installer dintr-un asemenea stick. Multe sisteme de calculatoare moderne, în special netbook-uri și laptop-uri subțiri, nu mai au deloc o unitate optică și pornirea de pe un suport USB este modalitatea standard de instalare a unui nou sistem de operare pe ele. 2.4.3. Rețeaua Rețeaua poate fi utilizată în timpul instalării pentru a prelua fișierele necesare instalării. Dacă rețeaua este utilizată sau nu depinde de metoda de instalare pe care o alegeți și de răspunsurile dumneavoastră la anumite întrebări care vor fi puse în timpul instalării. Sistemul de instalare acceptă majoritatea tipurilor de conexiuni de rețea (inclusiv PPPoE, dar nu ISDN sau PPP), fie prin HTTP, fie prin FTP. După finalizarea instalării, vă puteți configura, de asemenea, sistemul pentru a utiliza ISDN și PPP. Puteți, de asemenea, să porniți sistemul de instalare prin rețea, fără a avea nevoie de niciun suport local, cum ar fi CD-uri/DVD-uri sau stick-uri USB. Dacă aveți deja o infrastructură netboot disponibilă (adică rulați deja servicii DHCP și TFTP în rețeaua dvs.), acest lucru permite o implementare ușoară și rapidă a unui număr mare de mașini. Configurarea infrastructurii necesare necesită un anumit nivel de experiență tehnică, așa că acest lucru nu este recomandat pentru utilizatorii începători. Instalarea fără disc, folosind pornirea în rețea dintr-o rețea locală și montarea NFS a tuturor sistemelor de fișiere locale, este o altă opțiune. 2.4.4. Discul dur sau solid hdd/ssd Pornirea sistemului de instalare direct de pe un disc dur sau solid este o altă opțiune pentru multe arhitecturi. Acest lucru va necesita un alt sistem de operare pentru a încărca programul de instalare pe discul respectiv. Această metodă este recomandată numai pentru cazuri speciale când nu este disponibilă nicio altă metodă de instalare. 2.4.5. Sistem Un*x sau GNU Dacă rulați un alt sistem asemănător Unix, îl puteți folosi pentru a instala Debian GNU/Linux fără a utiliza debian-installer descris în restul acestui manual. Acest tip de instalare poate fi util pentru utilizatorii cu componente și/sau dispozitive altfel neacceptate sau pe gazde care nu își pot permite timpi de nefuncționare. Dacă sunteți interesat de această tehnică, treceți la Secțiune D.3, "Installing Debian GNU/Linux from a Unix/Linux System". Această metodă de instalare este recomandată numai utilizatorilor avansați atunci când nu este disponibilă nicio altă metodă de instalare. 2.4.6. Sisteme de stocare acceptate Programul de instalare Debian conține un nucleu care este construit pentru a maximiza numărul de sisteme pe care rulează. În general, sistemul de instalare Debian include suport pentru unități IDE (cunoscute și ca PATA), controlori și unități SATA și SCSI, USB și FireWire. Sistemele de fișiere acceptate includ FAT, extensiile Win-32 FAT (VFAT) și NTFS. Sistemele IDE sunt de asemenea acceptate. 2.5. Cerințe de memorie și spațiu pe disc Trebuie să aveți cel puțin 780MB de memorie și 1160MB de spațiu pe discul dur/ solid pentru a efectua o instalare normală. Rețineți că acestea sunt numere destul de minime. Pentru cifre mai realiste, consultați Secțiune 3.4, "Îndeplinirea cerințelor minime de către componente și dispozitive". În mod normal, programul de instalare activează automat trucurile de economisire a memoriei pentru a putea rula pe un astfel de sistem cu memorie redusă, dar pe arhitecturile care sunt mai puțin testate este posibil să nu facă acest lucru. Cu toate acestea, poate fi activat manual prin adăugarea parametrului de pornire lowmem=1 sau chiar lowmem=2 (consultați, de asemenea, Secțiune 6.3.1.1, "Verificarea memoriei disponibile / modul cantitate redusă de memorie" și Secțiune 5.3.2, "Parametrii programului de instalare Debian"). Instalarea pe sisteme cu mai puțină memorie^[2] sau spațiu pe disc disponibil, este posibilă, dar este recomandată doar utilizatorilor experimentați. ━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━ ^[2] Imaginile de instalare care acceptă programul de instalare grafică necesită mai multă memorie decât imaginile care acceptă doar programul de instalare bazat pe text și nu ar trebui să fie utilizate pe sisteme cu mai puțin de 780MB de memorie. Dacă există o alegere între pornirea programului de instalare bazat pe text și cel grafic, primul ar trebui să fie selectat pe astfel de sisteme. Cap. 3. Înainte de a instala Debian GNU/Linux Cuprins 3.1. Prezentare generală a procesului de instalare 3.2. Faceți o copie de rezervă a datelor existente! 3.3. Informații de care veți avea nevoie 3.3.1. Documentație 3.3.2. Găsirea surselor de informații privind componentele și dispozitivele 3.3.3. Compatibilitate componente și dispozitive 3.3.4. Configurarea rețelei 3.4. Îndeplinirea cerințelor minime de către componente și dispozitive 3.5. Pre-partiționare pentru sisteme multi-pornire 3.6. Configurarea componentelor, dispozitivelor și a sistemului de operare înainte de instalare 3.6.1. Invocarea meniului de configurare BIOS/UEFI 3.6.2. Selectarea dispozitivului de pornire 3.6.3. Sisteme cu firmware UEFI 3.6.4. Pornirea securizată 3.6.5. Dezactivarea caracteristicii Windows de pornire rapidă "fast boot"/" fast startup" 3.6.6. Probleme hardware de care trebuie să aveți grijă Acest capitol tratează pregătirea pentru instalarea Debian chiar înainte de a porni programul de instalare. Aceasta include realizarea de copii de rezervă a datelor, colectarea de informații despre componentele și dispozitivele dvs. și localizarea oricăror informații necesare. 3.1. Prezentare generală a procesului de instalare În primul rând, doar o notă despre reinstalări. Cu Debian, o circumstanță care va necesita o reinstalare completă a sistemului este foarte rară; poate că defecțiunea mecanică a discului dur "hdd" ar fi cazul cel mai frecvent. Multe sisteme de operare obișnuite pot necesita să fie efectuată o instalare completă atunci când au loc defecțiuni critice sau pentru actualizări la noi versiuni ale sistemului de operare. Chiar dacă nu este necesară o instalare complet nouă, de multe ori programele pe care le utilizați trebuie să fie reinstalate pentru a funcționa corect în noul sistem de operare. Sub Debian GNU/Linux, este mult mai probabil ca sistemul de operare să poată fi reparat în loc de-a fi înlocuit dacă lucrurile merg prost. Actualizările nu necesită niciodată o instalare totală; puteți oricând să faceți actualizarea asupra sistemului deja instalat. Iar programele sunt aproape întotdeauna compatibile cu versiunile succesive ale sistemului de operare. Dacă o nouă versiune de program necesită o bibliotecă mai nouă sau un nou program ca dependență, sistemul de gestionare al pachetelor Debian se asigură ca tot software-ul necesar să fie automat identificat și instalat. Ideea este că s-a depus mult efort pentru a evita necesitatea reinstalării, așa că gândiți-vă la aceasta ca fiind ultima opțiune. Programul de instalare nu este proiectat să reinstaleze peste un sistem existent. Iată "o foaie de parcurs" pentru pașii pe care îi veți parcurge în timpul procesului de instalare. 1. Faceți o copie de rezervă a oricăror date sau documente existente pe discul dur/solid pe care intenționați să instalați sistemul de operare. 2. Adunați informații despre calculatorul dumneavoastră și orice documentație necesară, înainte de a începe instalarea. 3. Localizați și/sau descărcați programul de instalare și orice controlor specializat sau fișiere firmware de care mașina dumneavoastră. are nevoie. 4. Configurați dispozitivele de pornire, cum ar fi CD-uri/DVD-uri/stick-uri USB sau furnizați o infrastructură de pornire în rețea de pe care să poată porni programul de instalare. 5. Porniți sistemul de instalare. 6. Selectați limba de instalare. 7. Activați conexiunea la rețeaua Ethernet, dacă este disponibilă. 8. Dacă este necesar, redimensionați partițiile existente pe discul țintă (dur sau solid) pentru a face spațiu pentru instalare. 9. Creați și montați partițiile pe care Debian va fi instalat. 10. Urmăriți descărcarea/instalarea/configurarea automată a sistemului de bază. 11. Selectați și instalați software adițional. 12. Instalați un încărcător de pornire care poate porni Debian GNU/Linux și/sau sistemul dumneavoastră. existent. 13. Încărcați pentru prima dată sistemul nou instalat. Pentru 64-bit PC aveți opțiunea de a utiliza o versiune grafică a sistemului de instalare. Pentru mai multe informații despre acest program de instalare grafic, consultați Secțiune 5.1.8, "Programul de instalare cu interfață grafică". Dacă aveți probleme în timpul instalării, cunoașterea pachetelor implicate în fiecare pas, poate ajuta la rezolvarea problemelor care pot apărea în timpul instalării. Iată actorii principali din această "dramă" numită instalare: Programul de instalare, debian-installer, este tema principală a acestui manual. Detectează componentele și dispozitivele și încarcă controlorii adecvați, folosește dhcp-client pentru a configura conexiunea la rețea, rulează debootstrap pentru a instala pachetele de bază ale sistemului și rulează tasksel pentru a vă permite să instalați anumite programe suplimentare. Mulți mai mulți actori joacă roluri mai mici în acest proces, dar debian-installer își încheie sarcina când încărcați noul sistem pentru prima dată. Pentru a adapta sistemul la nevoile dumneavoastră, tasksel vă permite să alegeți pentru a le instala, diverse pachete predefinite de software, cum ar fi un server Web sau un mediu de Birou. O opțiune importantă în timpul instalării este dacă se instalează sau nu un mediu de birou grafic, constând din sistemul X Window și unul dintre mediile de birou grafice disponibile. Dacă alegeți să nu selectați sarcina "Mediu de birou ", veți avea doar un sistem relativ simplu, bazat pe linia de comandă. Instalarea sarcinii pentru mediul de birou este opțională deoarece, în raport cu un sistem numai în modul text, necesită o cantitate relativ mare de spațiu pe disc și pentru că multe sisteme Debian GNU/Linux sunt servere care nu au nevoie de o interfață grafică cu utilizatorul pentru a-și face treaba. Trebuie să știți că sistemul X Window este complet separat de debian-installer și, de fapt, este mult mai complicat. Depanarea sistemului X Window nu face parte din domeniul de aplicare al acestui manual. 3.2. Faceți o copie de rezervă a datelor existente! Înainte de a începe, asigurați-vă că faceți copii de rezervă pentru fiecare fișier care se află acum pe sistemul dvs. Dacă aceasta este prima dată când un sistem de operare non-nativ va fi instalat în calculatorul dvs., este foarte probabil că va trebui să re-partiționați discul pentru a face loc pentru Debian GNU/Linux. De fiecare dată când partiționați discul, riscați să pierdeți tot ce se află pe disc, indiferent de programul pe care îl utilizați pentru a face acest lucru. Programele utilizate în instalarea Debian GNU/Linux sunt destul de fiabile și majoritatea au văzut ani de utilizare; dar sunt și destul de puternice și o mișcare falsă poate avea consecințe nefaste. Chiar și după ce ați făcut copii de rezervă, aveți grijă și gândiți-vă la răspunsurile și acțiunile dvs. Două minute de gândire pot economisi ore de muncă inutilă. Dacă creați un sistem de pornire cu mai multe sisteme de operare, asigurați-vă că aveți mediile de distribuție ale oricăror alte sisteme de operare existente la îndemână. Chiar dacă în mod normal acest lucru nu este necesar, ar putea exista situații în care vi se poate cere să reinstalați încărcătorul de pornire al sistemului de operare pentru a porni sistemul sau, în cel mai rău caz, chiar trebuie să reinstalați întregul sistem de operare și să restaurați copia de rezervă făcută anterior. 3.3. Informații de care veți avea nevoie 3.3.1. Documentație 3.3.1.1. Manual de instalare Acest document pe care îl citiți acum, în format simplu ASCII, HTML sau PDF. • install.ro.txt • install.ro.html • install.ro.pdf 3.3.1.2. Documentație componente și dispozitive Conține adesea informații utile despre configurarea sau utilizarea componentelor și a dispozitivelor. • Pagina de componente și dispozitive Debian Wiki 3.3.2. Găsirea surselor de informații privind componentele și dispozitivele În multe cazuri, programul de instalare va putea detecta automat le dumneavoastră. Dar, pentru a fi pregătiți, vă recomandăm să vă familiarizați cu acestea înainte de instalare. Informațiile despre componente și dispozitive pot fi culese din următoarele surse: • Manualele care vin cu fiecare componentă și dispozitiv. • Ecranele de configurare BIOS/UEFI ale calculatorului. Puteți vizualiza aceste ecrane când porniți calculatorul apăsând o combinație de taste. Verificați manualul pentru afla combinația. Adesea, este tasta Del sau F2, dar unii producători folosesc alte taste sau combinații de taste. De obicei, la pornirea calculatorului, va apărea un mesaj care indică ce tastă trebuie apăsată pentru a intra în ecranul de configurare. • Carcasele și cutiile pentru fiecare componentă și dispozitiv. • Fereastra "Sistem" din "Panoul de control" Windows. • Comenzi de sistem sau instrumente dintr-un alt sistem de operare, inclusiv cadrele de afișare managerului de fișiere. Această sursă este utilă în special pentru informații despre memoria RAM și cantitatea de spațiu din disc. • Administratorul dumneavoastră de sistem sau furnizorul de servicii de Internet. Aceste surse vă pot spune valorile parametrilor de care aveți nevoie pentru a vă configura rețeaua și e-mailul. Tabel 3.1. Informații despre componente și dispozitive utile pentru o instalare ┌─────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────┐ │ Componente/ │ Informații de care ați putea avea nevoie │ │ dispozitive │ │ ├─────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Numărul lor. │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Ordinea lor în sistem. │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Dacă sunt IDE (cunoscut și ca PATA), SATA sau SCSI. │ │Discuri dure/solide ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Spațiul liber disponibil. │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Partițiile. │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────┤ │ │Partițiile în care sunt instalate alte sisteme de │ │ │operare. │ ├─────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┤ │Interfețe de rețea │Tipul/modelul de interfețe de rețea disponibile. │ ├─────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┤ │Imprimanta │Modelul și producătorul. │ ├─────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────┤ │Placa video │Tipul/modelul și producătorul. │ └─────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────┘ 3.3.3. Compatibilitate componente și dispozitive Multe produse funcționează fără probleme cu Linux. În plus, suportul pentru componente și dispozitive în Linux se îmbunătățește zilnic. Cu toate acestea, Linux încă nu rulează atât de multe tipuri diferite de componente și dispozitive ca unele sisteme de operare. Controlorii din Linux, în cele mai multe cazuri, nu sunt scriși pentru un anumit "produs" sau "marcă" de la un anumit producător, ci pentru o anumită piesă/chipset. Multe produse/mărci aparent diferite se bazează pe aceeași schemă electronică; nu este neobișnuit ca producătorii de cipuri să furnizeze așa-numitele "proiecte de referință" pentru produse bazate pe cipurile lor, care sunt apoi utilizate de mai mulți producători diferiți de dispozitive și vândute sub o mulțime de nume diferite de produse sau mărci. Acest lucru are avantaje și dezavantaje. Un avantaj este că un controlor pentru un chipset funcționează cu o mulțime de produse diferite de la diferiți producători, atâta timp cât produsul lor se bazează pe același chipset. Dezavantajul este că nu este întotdeauna ușor să vezi ce chipset real este folosit într-un anumit produs/marcă. Din păcate, uneori, producătorii de dispozitive schimbă piesa centrală a produsului lor fără a schimba numele produsului sau cel puțin numărul versiunii produsului, astfel încât, atunci când aveți două articole cu aceeași marcă/nume de produs cumpărate în momente diferite, acestea pot fi uneori bazate pe două produse diferite. chipset-uri și, prin urmare, utilizați doi controlori diferiți sau este posibil să nu existe niciun controlor pentru unul dintre ele. Pentru dispozitivele USB și plăcile PCI/PCI-Express/ExpressCard, o modalitate bună de a afla pe ce chipset se bazează este să vă uitați la ID-urile lor. Toate dispozitivele USB și plăcile PCI/PCI-Express/ExpressCard au așa-numitele ID-uri de "fabricant" și "produs", iar combinația acestor două este de obicei aceeași pentru orice produs bazat pe același chipset. În sistemele Linux, aceste ID-uri pot fi citite cu comanda lsusb pentru dispozitivele USB și cu comanda lspci -nn pentru plăcille PCI/PCI-Express/ ExpressCard. ID-urile fabricantului și ale produsului sunt de obicei date sub formă de două numere hexazecimale, separate prin două puncte, cum ar fi " 1d6b:0001". Un exemplu pentru ieșirea comenzii lsusb: "Bus 001 Device 001: ID 1d6b:0002 Linux Foundation 2.0 root hub", în care 1d6b este ID-ul fabricantului și 0002 este ID-ul produsului. Un exemplu pentru ieșirea comenzii lspci -nn pentru o placă Ethernet: "03:00.0 Ethernet controller [0200]: Realtek Semiconductor Co., Ltd. RTL8111/8168B PCI Express Gigabit Ethernet controller [10ec:8168] (rev 06)". ID-urile sunt date în parantezele drepte din dreapta, adică aici 10ec este ID-ul fabricantului și 8168 este ID-ul produsului. Ca un alt exemplu, o placă grafică ar putea oferi următoarea ieșire: "04:00.0 VGA compatible controller [0300]: Advanced Micro Devices [AMD] nee ATI RV710 [Radeon HD 4350] [1002:954f]". În sistemele Windows, ID-urile unui dispozitiv pot fi găsite în administratorul de dispozitive Windows în fila "detalii", unde ID-ul fabricantului este prefixat cu VEN_ și ID-ul produsului este prefixat cu DEV_. În sistemele Windows 7, trebuie să selectați proprietatea "Hardware IDs" din fila de detalii a managerului de dispozitive pentru a vedea de fapt ID-urile, deoarece acestea nu sunt afișate implicit. O căutare în Internet cu ID-ul fabricantului/produsului, "Linux" și "controlor (driver)" ca termeni de căutare, oferă deseori informații privind starea suportului controlorului pentru un anumit chipset. Dacă o căutare pentru ID-ul fabricantului/produsului nu dă rezultate utilizabile, o căutare a numelor de cod ale cipului, care sunt adesea furnizate de comenzile «lsusb» și «lspci» (" RTL8111"/"RTL8168B" în exemplul plăcii de rețea și "RV710" în exemplul plăcii grafice), poate ajuta. 3.3.3.1. Testarea compatibilității componentelor și dispozitivelor cu un sistem "Live" Debian GNU/Linux este disponibil și ca așa-numit "sistem "live" (rulează "pe viu" fără necesitatea de-a fi instalat)" pentru anumite arhitecturi. Un sistem "live" este un sistem preconfigurat, gata de utilizare, într-un format comprimat, care poate fi pornit și utilizat de pe un mediu de citire, cum ar fi un CD sau DVD. Folosirea lui în mod implicit nu creează nicio modificare permanentă pe calculator. Puteți modifica configurările utilizatorului și puteți instala programe suplimentare din sistemul "live", dar toate acestea se întâmplă doar în memoria RAM a calculatorului, adică dacă opriți calculatorul și porniți din nou sistemul "live", totul este reinițiat la valorile implicite. Dacă vreți să vedeți dacă componentele și dispozitivele ce le aveți au suport în Debian GNU/Linux, cel mai simplu mod este să rulați un sistem Debian "live" pe acel calculator, și încercați-l. Există câteva limitări în utilizarea unui sistem "live". Prima este că, deoarece toate modificările pe care le faceți în cadrul sistemului "live" trebuie să fie păstrate în memoria RAM a calculatorului dvs., aceasta funcționează numai pe sistemele cu suficientă memorie RAM pentru a face acest lucru, astfel încât instalarea de pachete software mari, suplimentare poate eșua din cauza constrângerilor de memorie. O altă limitare în ceea ce privește testarea compatibilității componentelor și dispozitivelor este că sistemul "live" oficial al Debian GNU/Linux conține doar componente libere, adică nu sunt incluse fișiere de firmware care nu sunt libere. Desigur, astfel de pachete non-libere "non-free" pot fi instalate manual în sistem, dar nu există o detectare automată a fișierelor firmware necesare, cum ar fi în debian-installer, așa că instalarea componentelor non-libere trebuie făcută manual dacă este necesar. Informații despre variantele disponibile ale imaginilor "live" de Debian pot fi găsite în pagina web "Debian Live Images". 3.3.4. Configurarea rețelei Dacă calculatorul dumneavoastră este conectat la o rețea fixă (adică o conexiune Ethernet sau echivalentă, nu o conexiune dialup/PPP) care este administrată de altcineva, va trebui să întrebați administratorul de sistem al rețelei dumneavoastre pentru aceste informații: • Numele calculatorului în rețea (s-ar putea să puteți decide acest lucru pe cont propriu). • Numele său de domeniu. • Adresa IP a calculatorului. • Masca de rețea de utilizat. • Adresa IP a pasarelei (numită și "poartă de acces") implicite prin care se face direcționarea traficului de date, dacă rețeaua dumneavoastră are o pasarelă. • Sistemul din rețeaua dvs. pe care ar trebui să-l utilizați ca server de nume de domenii ("Domain Name Service": DNS). Dacă rețeaua la care sunteți conectat folosește protocolul de configurare dinamică a gazdei ("Dynamic Host Configuration Protocol": DHCP) pentru configurarea parametrilor de rețea, nu aveți nevoie de aceste informații deoarece serverul DHCP le va furniza direct calculatorului dumneavoastră în timpul procesului de instalare. Dacă aveți acces la Internet prin DSL sau modem prin cablu (adică printr-o rețea de televiziune prin cablu) și aveți un router (deseori furnizat preconfigurat de furnizorul dumneavoastră de telefon sau catv) care se ocupă de conectivitatea la rețea, serverul DHCP este de obicei disponibil în mod implicit. Ca regulă generală: dacă rulați un sistem de operare Windows în rețeaua dvs. de la domiciliu și nu a trebuit să efectuați manual nicio configurare de rețea pentru a obține acces la Internet, conectivitatea la rețea în Debian GNU/Linux va fi de asemenea configurată automat. Dacă utilizați o rețea WLAN/WiFi, ar trebui să aflați: • ESSID-ul ("numele rețelei") rețelei dumneavoastră fără fir. • Cheia de securitate WEP sau WPA/WPA2 pentru a accesa rețeaua (dacă este cazul). 3.4. Îndeplinirea cerințelor minime de către componente și dispozitive După ce ați adunat informații despre componentele și dispozitivele calculatorului, verificați dacă acestea vă vor permite să faceți tipul de instalare pe care doriți să-l faceți. În funcție de nevoile dvs., este posibil să vă descurcați cu componente și dispozitive având caracteristici mai scăzute decât cele recomandate în tabelul de mai jos. Cu toate acestea, majoritatea utilizatorilor riscă să fie frustrați dacă ignoră aceste sugestii. Un sistem Pentium 4, a 1GHz este minimul recomandat pentru un sistem de birou. Tabel 3.2. Cerințe minime de sistem recomandate ┌───────────────────────┬─────────────────┬──────────────────────┬────────────┐ │ Tip de instalare │ memorie RAM │ memorie RAM │ Disc dur/ │ │ │ (minimă) │ (recomandată) │ solid │ ├───────────────────────┼─────────────────┼──────────────────────┼────────────┤ │Fără mediu grafic de │256 Megaocteți │512 Megaocteți │4 gigabytes │ │birou │ │ │ │ ├───────────────────────┼─────────────────┼──────────────────────┼────────────┤ │Cu mediu grafic de │1 Gigaocteți │2 Gigaocteți │10 │ │birou │ │ │Gigaocteți │ └───────────────────────┴─────────────────┴──────────────────────┴────────────┘ Valorile minime presupun că spațiul de memorie de interschimb "swap" va fi activat și este utilizată o imagine non-liveCD. Valoarea "Fără mediu grafic de birou" presupune că este utilizat programul de instalare non-grafic (bazat pe text). Cerințele minime reale de memorie sunt mult mai mici decât cele enumerate în acest tabel. Cu spațiul de memorie de interschimb "swap" activat, este posibil să instalați Debian cu doar 350MB de memorie RAM. Același lucru este valabil și pentru cerințele de spațiu pe disc, mai ales dacă alegeți ce aplicații să instalați; consultați Secțiune D.2, "Disk Space Needed for Tasks" pentru informații suplimentare despre cerințele de spațiu pe disc. Este posibil să rulați un mediu grafic de birou pe sisteme mai vechi sau cu prestații reduse, dar în acest caz este recomandat să instalați un administrator de ferestre care necesită mai puțin resurse decât mediile de birou "GNOME" sau "KDE Plasma"; alternativele includ xfce4, icewm și wmaker, dar există multe altele din care puteți să alegeți. Este practic imposibil să se ofere cerințe generale de memorie sau spațiu pe disc pentru instalările de server, deoarece acestea depind foarte mult de domeniul pentru care urmează să fie utilizat serverul (web, imprimare, difuzare conținut multimedia, partajare fișiere, etc). Rețineți că aceste dimensiuni nu includ toate celelalte lucruri care se găsesc de obicei, cum ar fi fișierele utilizatorului, corespondența și datele. Cel mai bine este întotdeauna să fii generos atunci când iei în considerare spațiul pentru propriile fișiere și date. Spațiul pe disc necesar pentru buna funcționare a sistemului Debian GNU/Linux în sine este luat în considerare în aceste cerințe de sistem recomandate. În special, partiția /var conține o mulțime de informații de stare specifice pentru Debian pe lângă conținutul său obișnuit, cum ar fi fișierele jurnal. Fișierele dpkg (cu informații despre toate pachetele instalate) pot consuma cu ușurință 40 MB. De asemenea, apt pune pachetele descărcate aici înainte de a fi instalate. De obicei, ar trebui să alocați cel puțin 200 MB pentru /var și mult mai mult dacă instalați un mediu grafic de birou. 3.5. Pre-partiționare pentru sisteme multi-pornire Partiționarea discului se referă pur și simplu la acțiunea de a împărți discul în secțiuni. Fiecare secțiune este apoi independentă de celelalte. Este aproximativ echivalent cu ridicarea pereților în interiorul unei case; dacă adăugați mobilier într-o cameră, această acțiune nu afectează nicio altă cameră. Dacă aveți deja un sistem de operare pe sistemul dvs. (Windows 9x, Windows NT/ 2000/XP/2003/Vista/7, OS/2, MacOS, Solaris, FreeBSD, ...) care utilizează întregul disc și doriți să adăugați Debian pe același disc, va trebui să-l reîmpărțiți. Debian necesită propriile sale partiții pe disc. Nu poate fi instalat pe partițiile Windows sau Mac OS X. Este posibil să poată partaja unele partiții cu alte sisteme Unix, dar acest lucru nu este acoperit aici. Cel puțin veți avea nevoie de o partiție dedicată pentru sistemul de fișiere rădăcină al Debian. Puteți găsi informații despre configurarea curentă a partiției utilizând un instrument de partiționare pentru sistemul dvs. de operare actual, cum ar fi Administratorul de disc integrat în Windows sau fdisk în DOS. Instrumentele de partiționare oferă întotdeauna o modalitate de a afișa partițiile existente fără a face modificări. În general, modificarea unei partiții cu un sistem de fișiere deja pe ea va distruge orice informație de acolo. Prin urmare, ar trebui să faceți întotdeauna copii de rezervă înainte de a face orice repartiționare. Folosind analogia casei, probabil că ați dori să mutați toată mobila în drum înainte de a muta un perete sau riscați s-o distrugeți. Multe sisteme de operare moderne oferă posibilitatea de a muta și redimensiona anumite partiții existente fără a le distruge conținutul. Acest lucru permite crearea de spațiu pentru partiții suplimentare fără a pierde datele existente. Chiar dacă acest lucru funcționează destul de bine în majoritatea cazurilor, efectuarea de modificări în partiționarea unui disc este o acțiune în mod inerent periculoasă și ar trebui făcută numai după ce ați făcut o copie de rezervă completă a tuturor datelor. Pentru partițiile FAT/FAT32 și NTFS așa cum sunt utilizate de sistemele DOS și Windows, capacitatea de a le muta și redimensiona fără pierderi este oferită atât de debian-installer precum și de către Administratorul de disc integrat al Windows 7. Pentru a redimensiona fără pierderi o partiție FAT sau NTFS existentă din debian-installer, mergeți la pasul de partiționare, selectați opțiunea pentru partiționare manuală, selectați partiția de redimensionat și pur și simplu specificați noua ei dimensiune. 3.6. Configurarea componentelor, dispozitivelor și a sistemului de operare înainte de instalare Această secțiune preinstalare, vă va ghida în configurarea componentelor și a dispozitivelor, dacă este cazul, pe care va trebui să o faceți înainte de a instala Debian. În general, aceasta implică verificarea și, eventual, modificarea configurărilor microcodului BIOS/UEFI din sistem pentru sistemul dumneavoastră. "BIOS/UEFI" sau "microcodul sistemului (system firmware)" este software-ul de bază folosit de componente; este invocat cel mai critic în timpul procesului de pornire (după acționarea butonului de alimentare cu energie). 3.6.1. Invocarea meniului de configurare BIOS/UEFI BIOS/UEFI oferă funcțiile de bază necesare pentru a porni mașina și pentru a permite sistemului de operare să vă acceseze componentele. Sistemul dumneavoastră oferă un meniu de configurare BIOS/UEFI, care este utilizat pentru a configura BIOS/UEFI. Pentru a intra în meniul de configurare BIOS/ UEFI, trebuie să apăsați o tastă sau o combinație de taste după ce porniți computerul. Adesea este tasta Del sau F2, dar unii producători folosesc alte taste. De obicei, la pornirea computerului, va apărea un mesaj care indică ce tastă trebuie apăsată pentru a intra în ecranul de configurare. 3.6.2. Selectarea dispozitivului de pornire În meniul de configurare BIOS/UEFI, puteți selecta ce dispozitive vor fi verificate și în ce ordine, pentru găsirea unui sistem de operare pentru al pornii. Opțiunile posibile includ, de obicei, discurile dure/solide interne, unitatea CD/DVD-ROM și dispozitivele de stocare în masă USB, cum ar fi stick-uri USB sau discuri USB externe. În sistemele moderne, există adesea și posibilitatea de a activa pornirea din rețea prin PXE. În funcție de mediul de instalare (CD/DVD-ROM, stick USB, încărcare din rețea) pe care l-ați ales, ar trebui să activați dispozitivele de pornire corespunzătoare dacă nu sunt deja activate. Majoritatea versiunilor BIOS/UEFI vă permit să apelați un meniu de pornire la pornirea sistemului în care selectați de pe ce dispozitiv ar trebui să pornească calculatorul pentru sesiunea curentă. Dacă această opțiune este disponibilă, BIOS/UEFI-ul afișează de obicei un mesaj scurt, cum ar fi "apăsați (press) F12 pentru meniul de pornire" la pornirea sistemului. Tasta reală folosită pentru a selecta acest meniu variază de la sistem la sistem; tastele utilizate în mod obișnuit sunt F12, F11 și F8. Alegerea unui dispozitiv din acest meniu nu schimbă ordinea implicită de pornire de la BIOS/UEFI, adică puteți porni o dată de pe un stick USB în timp ce ați configurat discul intern ca dispozitiv de pornire primar. Dacă BIOS/UEFI nu vă oferă un meniu de pornire pentru a face alegeri ad-hoc ale dispozitivului de pornire curent, va trebui să schimbați configurarea BIOS/UEFI pentru a face dispozitivul de pe care debian-installer va fi pornit, dispozitivul de pornire principal. Din păcate, unele calculatoare pot conține versiuni BIOS/UEFI cu erori. Pornirea debian-installer de pe un stick USB ar putea să nu funcționeze chiar dacă există o opțiune adecvată în meniul de configurare BIOS/UEFI și stick-ul este selectat ca dispozitiv de pornire principal. Pe unele dintre aceste sisteme, utilizarea unui stick USB ca mediu de pornire este imposibilă; altele (microcoduri BIOS/UEFI) pot fi păcălite să pornească de pe stick schimbând tipul dispozitivului în configurarea BIOS/UEFI, de la ""USB harddisk"" sau " "USB stick"" implicit la ""USB ZIP"" sau ""USB CDROM"". În special dacă utilizați o imagine de instalare iso-hibridă pe un stick USB (consultați Secțiune 4.3.1, "Pregătirea unui stick USB utilizând o imagine hibrid CD/DVD"), schimbarea tipului dispozitivului în ""USB CDROM"" ajută la unele BIOS-uri care nu vor porni de pe un stick USB în modul de disc USB. Este posibil să fie necesar să configurați BIOS/UEFI-ul pentru a activa "suportul vechi USB". Dacă nu puteți manipula BIOS/UEFI-ul pentru a porni direct de pe un stick USB, aveți în continuare opțiunea de a utiliza un ISO copiat pe stick. Porniți debian-installer folosind Secțiune 4.4, "Pregătirea fișierelor pentru pornirea de pe discul dur/solid" și, după scanarea discurilor dure/solide pentru o imagine ISO de instalare, selectați dispozitivul USB și alegeți o imagine de instalare. 3.6.3. Sisteme cu firmware UEFI UEFI ("Unified Extensible Firmware Interface"), adică "Interfață de firmware extensibilă unificată", este un nou tip de firmware de sistem care este utilizat pe multe sisteme moderne și este, printre alte utilizări, menită să înlocuiască clasicul BIOS pentru PC. În prezent, majoritatea sistemelor PC care utilizează UEFI au, de asemenea, un așa-numitul "Compatibility Support Module" (CSM) în firmware, care oferă exact aceleași interfețe unui sistem de operare ca și BIOS-ul PC clasic, astfel încât software-ul scris pentru clasicul PC BIOS poate fi folosit neschimbat. Cu toate acestea, UEFI este destinat să înlocuiască complet vechiul BIOS al computerului, fără a fi complet compatibil versiunile anterioare și există deja o mulțime de sisteme cu UEFI, dar fără CSM. Pe sistemele cu UEFI, există câteva lucruri de luat în considerare atunci când instalați un sistem de operare. Modul în care firmware-ul încarcă un sistem de operare este fundamental diferit între BIOS-ul clasic (sau UEFI în modul CSM) și UEFI nativ. O diferență majoră este modul în care partițiile sunt înregistrate pe discul dur. În timp ce clasicele BIOS și UEFI în modul CSM utilizează o tabelă de partiții DOS, UEFI nativ utilizează o schemă de partiționare diferită numită "tabelă de partiții cu identificatori unici la nivel global" "GUID Partition Table" (GPT). Pe un singur disc, în toate scopurile practice, doar unul dintre cele două sisteme poate fi utilizat și în cazul unei configurări multi-pornire cu sisteme de operare diferite pe un disc, toate trebuie, prin urmare, să folosească același tip de tabelă de partiții. Pornirea de pe un disc cu GPT este posibilă numai în modul nativ UEFI, dar utilizarea GPT devine din ce în ce mai comună pe măsură ce dimensiunea discului crește, deoarece tabela clasică de partiții DOS nu poate adresa discuri mai mari de aproximativ 2 Teraocteți, în timp ce GPT permite discuri mult mai mari. Cealaltă diferență majoră între BIOS (sau UEFI în modul CSM) și UEFI nativ este locația în care este stocat codul de pornire și în ce format trebuie să fie. Aceasta înseamnă că pentru fiecare sistem sunt necesare încărcătoare de pornire diferite. Aceasta din urmă devine importantă la pornirea debian-installer pe un sistem UEFI cu CSM deoarece debian-installer verifică dacă a fost pornit pe un BIOS sau pe un sistem UEFI nativ și instalează încărcătorul de pornire corespunzător. În mod normal, acest lucru funcționează pur și simplu, dar poate exista o problemă în mediile cu pornire multiplă. Pe unele sisteme UEFI cu CSM, modul de pornire implicit pentru dispozitivele amovibile poate fi diferit de ceea ce este utilizat de fapt la pornirea de pe discul dur/solid, deci la pornirea programului de instalare de pe un stick USB într-un mod diferit de cel utilizat la pornirea unui alt sistem de operare deja instalat pe discul dur/ solid, ar putea fi instalat încărcătorul de pornire greșit și sistemul poate fi de nepornit după terminarea instalării. Atunci când alegeți dispozitivul de pornire dintr-un meniu de pornire a firmware-ului, unele sisteme oferă două opțiuni separate pentru fiecare dispozitiv, astfel încât utilizatorul să poată selecta dacă pornirea va avea loc în CSM sau în modul UEFI nativ. 3.6.4. Pornirea securizată Un alt subiect legat de UEFI este așa-numitul mecanism de "pornire securizată". Pornirea securizată înseamnă o funcție a implementărilor UEFI care permite firmware-ului să încarce și să execute doar cod semnat criptografic cu anumite chei și blocând astfel orice cod de pornire (potențial rău intenționat) care este nesemnat sau semnat cu chei necunoscute. În practică, singura cheie acceptată implicit pe majoritatea sistemelor UEFI cu pornire securizată este o cheie de la Microsoft utilizată pentru semnarea încărcătorului de pornire al Windows. Debian include un încărcător de pornire "shim" semnat de Microsoft, deci ar trebui să funcționeze corect pe sistemele cu pornirea securizată activată. 3.6.5. Dezactivarea caracteristicii Windows de pornire rapidă "fast boot"/"fast startup" Windows oferă o caracteristică de pornire rapidă (numită "fast boot" în Windows 8, "fast startup" în Windows 10) pentru a reduce timpul de pornire a sistemului. Din punct de vedere tehnic, atunci când această caracteristică este activată, Windows nu efectuează o închidere reală și o pornire la rece reală după aceea când i se ordonă oprirea, ci face ceva asemănător cu o suspendare parțială în disc pentru a reduce timpul de "pornire". Atâta timp cât Windows este singurul sistem de operare de pe mașină, acest lucru nu prezintă probleme, dar poate duce la probleme și pierderi de date, atunci când aveți o configurare duală de pornire în care un alt sistem de operare accesează aceleași sisteme de fișiere ca și Windows. În acest caz, starea reală a sistemului de fișiere poate fi diferită de ceea ce Windows crede că este după "pornire" și acest lucru ar putea cauza coruperea sistemului de fișiere la accesările ulterioare de scriere în sistemul de fișiere. Prin urmare, într-o configurare duală de pornire, pentru a evita coruperea sistemului de fișiere, caracteristica de pornire rapidă"fast boot"/"fast startup" trebuie să fie dezactivată în Windows. În plus, mecanismul Windows Update a fost cunoscut (uneori) pentru a reactiva automat această caracteristică, după ce a fost dezactivată anterior de către utilizator. Se recomandă să verificați din nou această configurare periodic. De asemenea, poate fi necesară dezactivarea "pornirii rapide" pentru a permite chiar accesul la configurarea UEFI pentru a alege să pornească un alt sistem de operare sau debian-installer. Pe unele sisteme UEFI, firmware-ul va reduce timpul de "pornire" prin neexecutarea inițializării controlorului tastaturii sau a dispozitivului USB; în aceste cazuri, este necesar să porniți în Windows și să dezactivați această caracteristică pentru a permite o schimbare a ordinii de pornire. 3.6.6. Probleme hardware de care trebuie să aveți grijă Suportul BIOS pentru USB și tastaturi. Dacă nu aveți tastatură în stil PS/2, ci doar un model USB, pe unele PC-uri foarte vechi este posibil să fie necesar să activați emularea tastaturii vechi în configurația BIOS pentru a putea folosi tastatura în meniul încărcătorului de pornire, dar acest lucru nu este o problemă pentru sistemele moderne. Dacă tastatura nu funcționează în meniul încărcătorului de pornire, consultați manualul plăcii bază și căutați în BIOS opțiunile "Emularea tastaturii vechi" (Legacy keyboard emulation) sau "Suport tastatură USB" (USB keyboard support). Cap. 4. Obținerea unui mediu de instalare a sistemului Cuprins 4.1. Imagini oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux 4.2. Descărcarea fișierelor din oglinzile Debian 4.2.1. Unde găsiți fișierele de instalare 4.3. Pregătirea fișierelor pentru pornirea unui stick de memorie USB 4.3.1. Pregătirea unui stick USB utilizând o imagine hibrid CD/DVD 4.3.2. Copierea manuală a fișierelor pe stick-ul USB 4.3.3. Copierea manuală a fișierelor pe stick-ul USB -- modalitatea flexibilă 4.4. Pregătirea fișierelor pentru pornirea de pe discul dur/solid 4.4.1. Pornirea programului de instalare din Linux utilizând GRUB 4.4.2. Pornirea programului de instalare din DOS utilizând loadlin 4.5. Pregătirea fișierelor pentru pornirea prin rețea utilizînd TFTP 4.5.1. Configurarea unui server DHCP 4.5.2. Configurarea unui server BOOTP 4.5.3. Activarea serverului TFTP 4.5.4. Mutați Imaginile TFTP la locul lor 4.6. Instalare automată 4.6.1. Instalare automată folosind programul de instalare Debian 4.7. Verificarea integrității fișierelor de instalare 4.1. Imagini oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux De departe cel mai simplu mod de a instala Debian GNU/Linux este dintr-un set de imagini oficiale de instalare Debian. Puteți cumpăra un set de CD-uri/ DVD-uri de la un furnizor (consultați pagina vânzătorilor de CD-uri). De asemenea, puteți descărca imaginile de instalare dintr-o oglindă Debian și vă puteți crea propriul set, dacă aveți o conexiune rapidă la rețea și un program de inscripționare CD/DVD (consultați pagina CD/DVD Debian și Răspunsuri la întrebările frecvente despre CD/DVD Debian pentru instrucțiuni detaliate). Dacă aveți astfel de medii optice de instalare și sunt capabile să pornească pe mașina dvs., ceea ce este cazul pe toate calculatoarele moderne, puteți sări direct la Cap. 5, Pornirea sistemului de instalare. S-a depus mult efort pentru a se asigura că fișierele cele mai utilizate sunt pe prima imagine CD și DVD, astfel încât o instalare bazică de un mediu grafic de birou se poate face doar cu primul DVD sau - într-o măsură limitată - chiar și doar cu prima imagine pe CD. Deoarece CD-urile au o capacitate destul de limitată în raport cu standardele actuale, nu toate mediile grafice de birou sunt instalabile doar cu primul CD; pentru unele medii de birou, o instalare pe CD necesită fie conectivitate la rețea în timpul instalării pentru a descărca fișierele rămase, fie CD-uri suplimentare. De asemenea, rețineți: dacă mediul de instalare pe care îl utilizați nu conține unele pachete de care aveți nevoie, puteți oricând să instalați acele pachete ulterior din noul sistem Debian care rulează (după ce instalarea s-a terminat). Dacă trebuie să știți pe ce imagine de instalare puteți să găsiți un anumit pachet, vizitați https://cdimage-search.debian.org/. Dacă mașina dvs. nu acceptă pornirea de pe suporturi optice (relevant doar pentru sisteme PC foarte vechi), dar aveți un set de CD/DVD, puteți utiliza o strategie alternativă cum ar fi un disc dur/solid, un stick USB, o pornire din rețea, sau încărcarea manuală a nucleului de pe disc pentru a iniția pornirea programului de instalare a sistemului. Fișierele de care aveți nevoie pentru pornirea prin alte mijloace sunt și ele pe disc; organizarea arhivei Debian din rețea și organizarea dosarelor de pe disc sunt identice. Deci, când căile fișierelor din arhivă sunt indicate mai jos pentru anumite fișiere de care aveți nevoie pentru pornire, căutați acele fișiere în aceleași directoare și subdirectoare pe mediul de instalare. Odată ce programul de instalare este pornit, acesta va putea obține toate celelalte fișiere de care are nevoie de pe disc. Dacă nu aveți un set de medii de instalare, va trebui să descărcați fișierele sistemului de instalare și să le plasați pe discul dur/solid sau stick USB sau un calculator conectat astfel încât acestea să poată fi folosite pentru a porni programul de instalare . 4.2. Descărcarea fișierelor din oglinzile Debian Pentru a găsi cea mai apropiată (și, prin urmare, probabil cea mai rapidă) oglindă, consultați lista de oglinzi Debian. 4.2.1. Unde găsiți fișierele de instalare Diverse fișiere de instalare pot fi găsite pe fiecare oglindă Debian în directorul debian/dists/bookworm/main/installer-amd64/current/images/ -- fișierul MANIFEST listează fiecare imagine și scopul acesteia. 4.3. Pregătirea fișierelor pentru pornirea unui stick de memorie USB Pentru a pregăti stick-ul USB, vă recomandăm să utilizați un sistem în care GNU /Linux rulează deja și care are suport pentru USB. Cu sistemele actuale GNU/ Linux, stick-ul USB ar trebui să fie recunoscut automat când îl introduceți. Dacă nu este, ar trebui să verificați dacă modulul nucleului de "stocare USB" este încărcat. Când stick-ul USB este introdus, acesta va fi asociat unuin dispozitiv numit /dev/sdX, unde "X" este o literă în intervalul a-z. Ar trebui să puteți vedea dispozitivul cu care a fost asociat stick-ul USB rulând comanda lsblk înainte și după introducerea acestuia; (ieșirea comenzii dmesg (rulată ca superutilizator) este o altă metodă posibilă pentru aceasta). Pentru a scrie pe stick-ul dvs., poate fi necesar să dezactivați comutatorul de protecție la scriere. Avertisment Procedurile descrise în această secțiune vor distruge tot ce se află deja pe dispozitiv! Asigurați-vă că utilizați numele corect al dispozitivului pentru stick-ul USB. Dacă utilizați dispozitivul greșit, rezultatul ar putea fi ca toate informațiile de pe, de exemplu, un disc dur/solid să fie pierdute. 4.3.1. Pregătirea unui stick USB utilizând o imagine hibrid CD/DVD Imaginile de instalare Debian pentru această arhitectură sunt create folosind tehnologia isohybrid; asta înseamnă că pot fi scrise direct pe un stick USB, ceea ce este o modalitate foarte ușoară de a crea un suport de instalare. Pur și simplu alegeți o imagine (cum ar fi "netinst", CD-1 sau DVD-1) care să încapei pe stick-ul dvs. USB. Consultați Secțiune 4.1, "Imagini oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux" pentru a obține o imagine de instalare. Alternativ, pentru stick-uri USB foarte mici, de doar câțiva megaocteți, puteți descărca fișierul imagine mini.iso din directorul netboot (în locația menționată în Secțiune 4.2.1, "Unde găsiți fișierele de instalare"). Imaginea de instalare pe care o alegeți ar trebui să fie scrisă direct pe stick-ul USB, suprascriind conținutul actual. De exemplu, atunci când utilizați un sistem GNU/Linux existent, fișierul imagine poate fi scris pe un stick USB după cum urmează, după ce v-ați asigurat că stick-ul este demontat: # cp debian.iso /dev/sdX # sync Informații despre cum să faceți acest lucru pe alte sisteme de operare pot fi găsite în Răspusuri la întrebările frecvente despre CD-ul Debian. Important Imaginea trebuie să fie scrisă pe întregul dispozitiv de disc și nu pe o partiție, de exemplu: "/dev/sdb" și nu "/dev/sdb1". Nu utilizați instrumente precum unetbootin care modifică imaginea. Important Simpla scriere a imaginii de instalare pe USB ar trebui să funcționeze bine pentru majoritatea utilizatorilor. Celelalte opțiuni de mai jos sunt mai complexe, în principal pentru persoanele cu nevoi mai speciale. Imaginea hibridă de pe stick nu ocupă tot spațiul de stocare, așa că ar putea merita să luați în considerare utilizarea spațiului liber pentru a stoca fișiere sau pachete de firmware sau orice alte fișiere la alegere. Acest lucru ar putea fi util dacă aveți doar un stick sau doriți doar să păstrați tot ce aveți nevoie pe un singur dispozitiv. Pentru a face acest lucru, utilizați «cfdisk» sau orice alt instrument de partiționare pentru a crea o partiție suplimentară pe stick. Apoi creați un sistem de fișiere (FAT) pe partiție, montați-l și copiați sau despachetați firmware-ul pe el, de exemplu cu: # mkdosfs -n fișierul/pachetul_FIRMWARE /dev/sdX3 # mount /dev/sdX3 /mnt # cd /mnt # tar zxvf /calea/tcătre/firmware.tar.gz # cd / # umount /mnt Aveți grijă să utilizați numele corect al dispozitivului pentru stick-ul USB. Comanda mkdosfs este conținută în pachetul Debian dosfstools. Notă Dacă ați ales ca mini.iso să fie scris pe stick-ul USB, a doua partiție nu trebuie creată, deoarece - ce drăguț!; și bine...! - va fi deja prezentă. Deconectarea și reconectarea stick-ului USB ar trebui să facă vizibile cele două partiții. 4.3.2. Copierea manuală a fișierelor pe stick-ul USB Înainte ca tehnologia «isohybrid» să fie utilizată pentru imaginile de instalare Debian, metodele documentate în capitolele de mai jos au fost folosite pentru a pregăti mediile pentru pornirea de pe dispozitivele USB. Acestea au fost înlocuite de tehnica din Secțiune 4.3.1, "Pregătirea unui stick USB utilizând o imagine hibrid CD/DVD", dar au fost lăsate aici în scopuri educaționale și istorice și în cazul în care sunt utile vreunui utilizator. O alternativă la metoda descrisă în Secțiune 4.3.1, "Pregătirea unui stick USB utilizând o imagine hibrid CD/DVD" este să copiați manual fișierele de instalare și, de asemenea, o imagine de instalare pe stick. Rețineți că stick-ul USB trebuie să aibă o dimensiune de cel puțin 1 Go (sunt posibile configurări mai mici folosind fișierele de la netboot, urmând Secțiune 4.3.3, "Copierea manuală a fișierelor pe stick-ul USB -- modalitatea flexibilă"). Există un fișier "toate într-unul" (all-in-one) hd-media/boot.img.gz care conține toate fișierele de instalare (inclusiv nucleul) precum și syslinux și fișierul său de configurare. Notă Rețineți că, deși convenabilă, această metodă are un dezavantaj major: dimensiunea logică a dispozitivului va fi limitată la 1 GB, chiar dacă capacitatea stick-ului USB este mai mare. Va trebui să repartiționați stick-ul USB și să creați noi sisteme de fișiere pentru a-și recupera întreaga capacitate dacă doriți vreodată să-l utilizați în alte scopuri. Pur și simplu extrageți această imagine direct pe stick-ul USB: # zcat boot.img.gz > /dev/sdX După aceea, montați stick-ul de memorie USB (mount /dev/sdX /mnt), care va avea acum un sistem de fișiere FAT pe el și copiați o imagine ISO Debian ("netinst" sau CD complet; consultați Secțiune 4.1, "Imagini oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux") pentru aceasta. Demontați stick-ul (umount /mnt) și ați terminat. 4.3.3. Copierea manuală a fișierelor pe stick-ul USB -- modalitatea flexibilă Dacă vă place mai multă flexibilitate sau doar doriți să știți ce se întâmplă, ar trebui să utilizați următoarea metodă pentru a pune fișierele pe stick. Un avantaj al utilizării acestei metode este că -- dacă capacitatea stick-ului dumneavoastră USB este suficient de mare -- aveți opțiunea de a copia orice imagine ISO, chiar și o imagine DVD, pe ea. 4.3.3.1. Partiționarea și adăugarea unui încărcător de pornire Vom arăta cum să configurați stick-ul de memorie pentru a utiliza prima partiție, în loc de întregul dispozitiv. Pentru a iniția nucleul după pornirea de pe stick-ul USB, vom pune un încărcător de pornire pe stick. Deși orice încărcător de pornire ar trebui să funcționeze, este convenabil să utilizați syslinux, deoarece folosește o partiție FAT16 și poate fi reconfigurat doar prin editarea unui fișier text. Orice sistem de operare care acceptă sistemul de fișiere FAT poate fi utilizat pentru a face modificări în configurația încărcătorului de pornire. Mai întâi, trebuie să instalați pachetele syslinux și mtools pe sistemul dumneavoastră. Notă Deoarece majoritatea stick-urilor USB vin pre-configurate cu o singură partiție FAT16, probabil că nu va trebui să repartiționați sau reformatați stick-ul. Dacă oricum trebuie să faceți asta, utilizați cfdisk sau orice alt instrument de partiționare pentru a crea acum o partiție FAT16^[3], apoi instalați un MBR (Registru de pornire maestru/principal, "Master boot record") folosind: # cat /usr/lib/syslinux/mbr/mbr.bin >/dev/sdX Acum creați sistemul de fișiere folosind: # mkdosfs /dev/sdX1 Aveți grijă să utilizați numele corect al dispozitivului pentru stick-ul USB. Comanda mkdosfs este conținută în pachetul Debian dosfstools. Având un stick USB partiționat corect (acum), trebuie să puneți syslinux pe partiția FAT16 cu: # syslinux /dev/sdX1 Din nou, aveți grijă să utilizați numele corect al dispozitivului. Partiția nu trebuie montată la pornirea syslinux. Această procedură scrie un sector de pornire pe partiție și creează fișierul ldlinux.sys care conține codul încărcătorului de pornire. 4.3.3.2. Adăugarea fișierelor de instalare Există două variante de instalare diferite pentru a alege aici: Varianta "hd-media" are nevoie de un fișier ISO de instalare pe stick, pentru a încărca modulele de instalare și sistemul de bază. Totuși, programul de instalare "netboot" va încărca toate acestea dintr-o oglindă Debian. În funcție de alegerea dvs., trebuie să descărcați unele fișiere de instalare din subdirectorul "hd-media" sau "netboot" al debian/dists/bookworm/main/ installer-amd64/current /images/ al oricărei oglinzi Debian: • vmlinuz sau linux (nucleul binar) • initrd .gz (imaginea inițială ramdisk) Puteți alege între versiunea bazată pe text a programului de instalare (fișierele pot fi găsite direct în "hd-media" sau "netboot") sau versiunea grafică (căutați în subdirectoarele respective gtk). Apoi montați partiția (mount /dev/sdX1 /mnt) și copiați fișierele descărcate în directorul rădăcină al stick-ului. În continuare, trebuie să creați un fișier text numit syslinux.cfg în directorul rădăcină al stick-ului ca fișier de configurare pentru syslinux, care va trebui să conțină cel puțin următoarea linie default vmlinuz initrd=initrd.gz Schimbați numele binarului nucleului în "linux" dacă ați folosit fișiere din netboot. Pentru programul de instalare grafic (de la gtk) ar trebui să adăugați vga=788 la sfârșitul liniei. Alți parametri pot fi atașați după cum doriți. Pentru a activa "promptul" de pornire pentru a permite adăugarea altor parametri, adăugați o linie prompt 1. Dacă ați folosit fișiere din hd-media, acum ar trebui să copiați fișierul ISO al unei imagini de instalare Debian pe stick (pentru varianta netboot acest lucru nu este necesar). Puteți utiliza fie o imagine "netinst", fie o imagine completă CD/DVD (a se vedea Secțiune 4.1, "Imagini oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux"). Asigurați-vă că selectați una care încape pe stick. Rețineți că imaginea " netboot mini.iso" nu poate fi utilizată în acest scop. Când ați terminat, demontați stick-ul de memorie USB (umount /mnt). 4.4. Pregătirea fișierelor pentru pornirea de pe discul dur/solid Programul de instalare poate fi pornit folosind fișierele de pornire plasate pe o partiție de disc dur/solid existentă, fie lansat de pe alt sistem de operare, fie invocând un încărcător de pornire direct din BIOS. Pe sistemele UEFI moderne, nucleul poate fi pornit direct din partiția UEFI fără a fi nevoie de un încărcător de pornire. O instalare completă, de "pură rețea (pure network)" poate fi realizată folosind această tehnică. Acest lucru evită toate problemele legate de mediile amovibile, cum ar fi găsirea și inscripâionarea imaginilor CD/DVD. 4.4.1. Pornirea programului de instalare din Linux utilizând GRUB Această secțiune explică cum să adăugați sau chiar să înlocuiți o instalare Linux existentă folosind GRUB. La pornire, GRUB acceptă încărcarea în memorie nu numai a nucleului, ci și a unei imagini de disc. Această imagine de disc din memorie poate fi folosit ca sistem de fișiere rădăcină de către nucleu. Copiați următoarele fișiere din arhivele Debian într-o locație convenabilă de pe discul dur/solid, de exemplu în /boot/newinstall/. • vmlinuz (binarul nucleului) • initrd.gz (imaginea discului virtual) Dacă intenționați să utilizați discul dur/solid doar pentru pornire și apoi să descărcați totul prin rețea, ar trebui să descărcați fișierul netboot/ debian-installer/amd64/initrd.gz și nucleul corespunzător netboot/ debian-installer/amd64/linux. Acest lucru vă va permite să repartiționați discul dur/solid de pe care porniți programul de instalare, deși ar trebui să faceți acest lucru cu grijă. Ca alternativă, dacă intenționați să păstrați o partiție existentă pe discul dur/solid neschimbată în timpul instalării, puteți descărca fișierul hd-media/ initrd.gz și nucleul său hd-media/vmlinuz, precum și să copiați o imagine de instalare pe discul dur/solid (asigurați-vă că numele fișierului se termină cu .iso). Programul de instalare poate apoi să pornească de pe discul dur/solid și să se instaleze din imaginea de instalare, fără a avea nevoie de rețea. În cele din urmă, pentru a configura încărcătorul de pornire, treceți la Secțiune 5.1.5, "Pornirea din Linux folosind GRUB". 4.4.2. Pornirea programului de instalare din DOS utilizând loadlin Această secțiune explică cum să vă pregătiți discul dur/solid pentru pornirea programului de instalare din DOS folosind loadlin. Copiați următoarele directoare dintr-o imagine de instalare Debian în c:\. • /install.amd (binarul nucleului și imaginea discului virtual) • /tools (instrumentul loadlin) 4.5. Pregătirea fișierelor pentru pornirea prin rețea utilizînd TFTP Dacă mașina dvs. este conectată la o rețea locală, este posibil s-o puteți porni prin rețea de pe o altă mașină, utilizând TFTP. Dacă intenționați să porniți sistemul de instalare de pe o altă mașină, fișierele de pornire vor trebui să fie plasate în anumite locații de pe acea mașină, iar mașina să fie configurată să accepte pornirea mașinii dvs. specifice. Trebuie să configurați un server TFTP și, pentru multe mașini, un server DHCP sau un server BOOTP, de asemenea. BOOTP este un protocol IP care informează un calculator despre adresa sa IP și de unde poate obține o imagine de pornire din rețea. Protocolul de configurare dinamică a gazdei ("Dynamic Host Configuration Protocol": DHCP) este o extensie mai flexibilă, compatibilă cu versiunea inversă a BOOTP. Unele sisteme pot fi configurate numai prin DHCP. Protocolul de transfer de fișiere trivial ("Trivial File Transfer Protocol": TFTP) este utilizat pentru a transfera imaginea de pornire către client. Teoretic, poate fi folosit orice server, pe orice platformă, care implementează aceste protocoale. În exemplele din această secțiune, vom furniza comenzi pentru SunOS 4.x, SunOS 5.x (alias Solaris) și GNU/Linux. Notă Pentru un server Debian GNU/Linux vă recomandăm tftpd-hpa. Este scris de același autor ca încărcătorul de pornire syslinux și, prin urmare, este mult mai puțin probabil să provoace probleme. O alternativă bună este atftpd. 4.5.1. Configurarea unui server DHCP Un server DHCP cu software liber este ISC dhcpd. Pentru Debian GNU/Linux, este recomandat pachetul isc-dhcp-server. Iată un exemplu de fișier de configurare pentru acesta (consultați "/etc/dhcp/dhcpd.conf"): option domain-name "exemplu.com"; option domain-name-servers ns1.example.com; option subnet-mask 255.255.255.0; default-lease-time 600; max-lease-time 7200; server-name "numele-serverului"; subnet 192.168.1.0 netmask 255.255.255.0 { range 192.168.1.200 192.168.1.253; option routers 192.168.1.1; } host clientname { filename "/tftpboot.img"; server-name "numele-serverului"; next-server numele-serverului; hardware ethernet 01:23:45:67:89:AB; fixed-address 192.168.1.90; } În acest exemplu, există un server numele-serverului care realizează toată munca serverului DHCP, serverului TFTP și a pasarelei de rețea (porții de acces la rețea). Aproape sigur va trebui să schimbați opțiunile de nume de domeniu, precum și numele serverului și adresa plăcii Ethernet a clientului. Opțiunea nume fișier trebuie să fie numele fișierului care va fi preluat prin TFTP. După ce ați editat fișierul de configurare al demonului dhcp "dhcpd", reporniți-l cu comanda: /etc/init.d/isc-dhcp-server restart. 4.5.1.1. Activarea pornirii PXE în configurația DHCP Iată un alt exemplu pentru un fișier dhcp.conf folosind metoda "Mediul de executare de pre-pornire" ("Pre-boot Execution Environment": PXE) a TFTP. option domain-name "example.com"; default-lease-time 600; max-lease-time 7200; allow booting; allow bootp; # The next paragraph needs to be modified to fit your case # --- Următorul paragraf trebuie modificat pentru a se potrivi cu cazul dvs: --- subnet 192.168.1.0 netmask 255.255.255.0 { range 192.168.1.200 192.168.1.253; option broadcast-address 192.168.1.255; # the gateway address which can be different # (access to the internet for instance) # --- adresa pasarelei/porții de acces care poate fi diferită în cazul dvs. --- # --- (accesul la internet, de exemplu) --- option routers 192.168.1.1; # indicate the dns you want to use # --- indicați DNS-ul pe care doriți să-l utilizați --- option domain-name-servers 192.168.1.3; } group { next-server 192.168.1.3; host tftpclient { # tftp client hardware address # --- adresa plăcii Ethernet a clientului tftp --- hardware ethernet 00:10:DC:27:6C:15; filename "pxelinux.0"; } } N.T.: am lăsat intacte comentariil în limba engleză, pentru ca utilizatorului să-i fie mai ușor de găsit blocurile care trebuiesc modificate; oferind dedesubtul acestor comentarii, traducerea lor în limba română. Rețineți că pentru pornirea PXE, numele de fișier al clientului pxelinux.0 este un încărcător de pornire, nu o imagine de kernel (a se vedea Secțiune 4.5.4, "Mutați Imaginile TFTP la locul lor" mai jos). Dacă mașina dvs. utilizează UEFI pentru a porni, va trebui să specificați un încărcător de pornire adecvat pentru mașinile UEFI, de exemplu: group { next-server 192.168.1.3; host tftpclient { # tftp client hardware address # --- adresa plăcii Ethernet a clientului tftp (adresa ce apare mai jos, e una fictivă) ;) --- hardware ethernet 00:10:DC:27:6C:15; filename "debian-installer/amd64/bootnetx64.efi"; } } 4.5.2. Configurarea unui server BOOTP Există două servere BOOTP disponibile pentru GNU/Linux. Primul este CMU bootpd. Celălalt este de fapt un server DHCP: ISC dhcpd. În Debian GNU/Linux acestea sunt conținute în pachetele bootp și, respectiv, isc-dhcp-server. Pentru a utiliza CMU bootpd, trebuie mai întâi să decomentați (sau să adăugați) linia relevantă în fișierul /etc/inetd.conf. În Debian GNU/Linux, puteți rula: update-inetd --enable bootps, și apoi /etc/init.d/inetd reload, pentru a face acest lucru. În cazul în care serverul dvs. BOOTP nu rulează Debian, linia în cauză ar trebui să arate astfel: bootps dgram udp wait root /usr/sbin/bootpd bootpd -i -t 120 Acum, trebuie să creați un fișier /etc/bootptab. Acesta are același tip de format familiar și criptic ca vechile fișiere BSD printcap, termcap și disktab. Consultați pagina de manual bootptab pentru mai multe informații. Pentru CMU bootpd, va trebui să știți adresa plăcii Ethernet (MAC) a clientului. Iată un fișier /etc/bootptab de exemplu: client:\ hd=/tftpboot:\ bf=tftpboot.img:\ ip=192.168.1.90:\ sm=255.255.255.0:\ sa=192.168.1.1:\ ha=0123456789AB: Va trebui să schimbați cel puțin opțiunea "ha", care specifică adresa plăcii Ethernet a clientului. Opțiunea "bf" specifică fișierul pe care un client ar trebui să îl recupereze prin TFTP; consultați Secțiune 4.5.4, "Mutați Imaginile TFTP la locul lor" pentru mai multe detalii. Prin contrast, configurarea BOOTP cu ISC dhcpd este foarte ușoară, deoarece tratează clienții BOOTP ca pe un caz moderat special de clienți DHCP. Unele arhitecturi necesită o configurație complexă pentru pornirea clienților prin BOOTP. Dacă cea a dvs. este una dintre acestea, citiți secțiunea Secțiune 4.5.1, "Configurarea unui server DHCP". În caz contrar, probabil că veți putea scăpa adăugând pur și simplu directiva allow bootp la blocul de configurare pentru subrețeaua care conține clientul în fișierul /etc/dhcp/ dhcpd.conf, și să reporniți dhcpd cu comanda /etc/init.d/isc-dhcp-server restart. 4.5.3. Activarea serverului TFTP Pentru a pregăti serverul TFTP, mai întâi trebuie să vă asigurați că tftpd este activat. În cazul tftpd-hpa există două moduri în care serviciul poate fi rulat. Poate fi pornit la cerere de demonul inetd al sistemului sau poate fi configurat să ruleze ca un demon independent. Care dintre aceste metode este utilizată este selectată atunci când pachetul este instalat și poate fi schimbată prin reconfigurarea pachetului. Notă Din punct de vedere istoric, serverele TFTP foloseau /tftpboot ca director din care să servească imagini. Cu toate acestea, pachetele Debian GNU/Linux pot folosi alte directoare pentru a se conforma cu Standardul de ierarhie a sistemului de fișiere ("Filesystem Hierarchy Standard": FHS). De exemplu, tftpd-hpa utilizează în mod implicit directorul /srv/tftp. Poate fi necesar să ajustați exemplele de configurare din această secțiune în consecință. Toate alternativele in.tftpd disponibile în Debian ar trebui să înregistreze cererile TFTP în jurnalele de sistem în mod implicit. Unele dintre ele acceptă un argument -v pentru a crește nivelul de detalii al informațiilor. Este recomandat să verificați aceste mesaje de jurnal în cazul unor probleme de pornire deoarece sunt un bun punct de plecare pentru diagnosticarea cauzei erorilor. 4.5.4. Mutați Imaginile TFTP la locul lor După aceea, plasați imaginea de pornire TFTP de care aveți nevoie, așa cum se găsește în Secțiune 4.2.1, "Unde găsiți fișierele de instalare", în directorul de imagini de pornire tftpd. Poate fi necesar să faceți o legătură de la acel fișier către fișierul pe care tftpd îl va folosi pentru pornirea unui anumit client. Din păcate, numele fișierului este determinat de clientul TFTP și nu există standarde stabilite. Pentru pornirea PXE, tot ceea ce aveți nevoie este configurat în fișierul de arhivă comprimată netboot/netboot.tar.gz. Pur și simplu extrageți această arhivă comprimată în directorul de imagini de pornire al tftpd. Asigurați-vă că serverul dvs. dhcp este configurat să paseze pxelinux.0 la tftpd ca nume de fișier pentru pornire. Pentru mașinile UEFI, va trebui să plasați un nume de imagine de pornire EFI adecvat (cum ar fi /debian-installer/amd64/ bootnetx64.efi). 4.6. Instalare automată Pentru instalarea pe mai multe calculatoare este posibil să se facă instalări complet automate. Pachetele Debian destinate acestui lucru includ fai-quickstart (care poate folosi un server de instalare) și programul de instalare Debian însuși. Aruncați o privire la pagina oficială a programului "Instalare complet automată" ("Fully Automatic Installation": FAI) pentru informații detaliate. 4.6.1. Instalare automată folosind programul de instalare Debian Programul de instalare Debian acceptă automatizarea instalărilor prin fișiere de preconfigurare. Un fișier de preconfigurare poate fi încărcat din rețea sau de pe un mediu amovibil și utilizat pentru a completa răspunsurile la întrebările adresate în timpul procesului de instalare. Documentația completă despre preconfigurare, inclusiv un exemplu de lucru pe care îl puteți edita, se află în Anexa B, Automating the installation using preseeding. 4.7. Verificarea integrității fișierelor de instalare Puteți verifica integritatea fișierelor descărcate folosind sumele de control furnizate în fișierele SHA256SUMS sau SHA512SUMS din oglinzile Debian. Le puteți găsi în aceleași locuri ca și imaginile de instalare în sine. Vizitați următoarele locații: • fișiere de sumă de control pentru imaginile CD, • fișiere de sumă de control pentru imaginile DVD, • fișiere de sumă de control pentru imaginile BD, • fișiere de sumă de control pentru alte fișiere de instalare. Pentru a calcula suma de control a unui fișier de instalare descărcat, utilizați: sha256sum filename.iso respectiv: sha512sum filename.iso și apoi comparați suma de control afișată cu cea corespunzătoare din fișierul SHA256SUMS respectiv SHA512SUMS. Răspunsuri la întrebările frecvente despre CD-ul Debian are mai multe informații utile despre acest subiect (cum ar fi scriptul check_debian_iso, pentru a semi-automatiza procedura de mai sus), precum și instrucțiuni despre cum să verificați integritatea fișierelor sumelor de control însăși . ━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━ ^[3] Nu uitați să activați indicatorul "bootable" . Cap. 5. Pornirea sistemului de instalare Cuprins 5.1. Pornirea programului de instalare pe 64-bit PC 5.1.1. Pornirea de pe un stick de memorie USB 5.1.2. Pornirea de pe disc optic (CD/DVD) 5.1.3. Pornirea din Windows 5.1.4. Pornirea din DOS folosind "loadlin" 5.1.5. Pornirea din Linux folosind GRUB 5.1.6. Pornirea cu TFTP 5.1.7. Ecranul de pornire 5.1.8. Programul de instalare cu interfață grafică 5.2. Accesibilitate 5.2.1. Interfața programului de instalare 5.2.2. Afișaje Braille USB 5.2.3. Afișaje Braille seriale 5.2.4. Software de sinteză vocală 5.2.5. Dispozitive de sinteză a vorbiri 5.2.6. Plăci Braile 5.2.7. Temă cu contrast ridicat 5.2.8. Zoom 5.2.9. Instalare în modul expert, modul de recuperare, instalare automată 5.2.10. Accesibilitatea sistemului instalat 5.3. Parametrii de pornire 5.3.1. Consola de pornire 5.3.2. Parametrii programului de instalare Debian 5.3.3. Utilizarea parametrilor de pornire pentru a răspunde la întrebări 5.3.4. Transmiterea de parametri către modulele nucleului 5.3.5. Punerea modulelor nucleului în lista neagră 5.4. Rezolvarea problemelor din procesul de instalare 5.4.1. Fiabilitatea mediilor optice 5.4.2. Configurarea pornirii 5.4.3. Software de sinteză vocală 5.4.4. Probleme comune la instalarea pe 64-bit PC 5.4.5. Interpretarea mesajelor de pornire a nucleului 5.4.6. Raportarea problemelor de instalare 5.4.7. Trimiterea rapoartelor de instalare 5.1. Pornirea programului de instalare pe 64-bit PC Avertisment Dacă aveți alte sisteme de operare pe sistemul dvs. pe care doriți să le păstrați (configurare de pornire duală), ar trebui să vă asigurați că acestea au fost închise corect înainte să porniți programul de instalare. Instalarea unui sistem de operare în timp ce un alt sistem de operare este în hibernare (a fost suspendat pe disc) poate duce la pierderea sau deteriorarea stării sistemului de operare suspendat, ceea ce ar putea cauza probleme la repornire. Notă Pentru informații despre cum să porniți programul de instalare grafic, consultați Secțiune 5.1.8, "Programul de instalare cu interfață grafică". 5.1.1. Pornirea de pe un stick de memorie USB Dacă calculatorul dvs. va porni de pe USB, aceasta va fi probabil cea mai ușoară cale de instalare. Presupunând că ați pregătit totul de la Secțiune 3.6.2, "Selectarea dispozitivului de pornire" și Secțiune 4.3, "Pregătirea fișierelor pentru pornirea unui stick de memorie USB", trebuie doar să conectați stick-ul USB la un conector USB liber și să reporniți calculatorul. Sistemul ar trebui să pornească și, dacă nu ați folosit modul flexibil de a construi stick-ul și nu l-ați activat, ar trebui să vi se prezinte un meniu grafic de pornire (pe echipamentul care îl acceptă). Aici puteți selecta diverse opțiuni de instalare sau puteți apăsa pur și simplu Enter. 5.1.2. Pornirea de pe disc optic (CD/DVD) Dacă aveți un set de discuri optice și mașina dvs. acceptă pornirea direct de pe acestea, grozav! Pur și simplu configurați sistemul pentru a porni de pe un disc optic, așa cum este descris în Secțiune 3.6.2, "Selectarea dispozitivului de pornire", introduceți discul, reporniți și continuați la următorul capitol. Rețineți că anumite unități optice pot necesita controlori speciali și, prin urmare, pot fi inaccesibile în primele etape de instalare. Dacă se dovedește că modalitatea standard de pornire de pe un disc optic nu funcționează pentru echipamentul dvs., revedeți acest capitol și citiți despre nucleele alternative și metodele de instalare care ar putea funcționa pentru dvs. Chiar dacă nu puteți porni de pe discul optic, probabil că puteți instala componentele sistemului Debian și orice pachete doriți de pe un astfel de disc. Pur și simplu porniți folosind un mediu diferit și când este timpul să instalați sistemul de operare, sistemul de bază și orice pachete suplimentare, îndreptați sistemul de instalare către unitatea optică. Dacă aveți probleme la pornire, consultați Secțiune 5.4, "Rezolvarea problemelor din procesul de instalare". 5.1.3. Pornirea din Windows Pentru a porni programul de instalare din Windows, puteți fie • medii de instalare, așa cum este descris în Secțiune 4.1, "Imagini oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux" sau Secțiune 4.3, "Pregătirea fișierelor pentru pornirea unui stick de memorie USB" sau • descărcați un executabil Windows autonom, care este disponibil ca tools/ win32-loader/stable/win32-loader.exe din oglinzile Debian. Dacă utilizați medii optice de instalare, un program de preinstalare ar trebui să fie lansat automat când introduceți discul. În cazul în care Windows nu îl pornește automat sau dacă utilizați un stick de memorie USB, îl puteți rula manual accesând dispozitivul și executând programul setup.exe. După ce programul a fost pornit, vor fi adresate câteva întrebări preliminare, iar sistemul va fi pregătit să repornească în programul de instalare Debian GNU /Linux. 5.1.4. Pornirea din DOS folosind "loadlin" Porniți în DOS (nu în Windows). Pentru a face acest lucru, puteți, de exemplu, să porniți de pe un disc de recuperare sau de diagnosticare. Dacă puteți accesa CD-ul de instalare, schimbați unitatea curentă cu unitatea CD-ROM, de ex. d: altfel asigurați-vă că v-ați pregătit mai întâi discul dur/solid așa cum este explicat în Secțiune 4.4.2, "Pornirea programului de instalare din DOS utilizând loadlin" și schimbați unitatea curentă cu aceasta dacă este necesar. Introduceți subdirectorul pentru savoarea pe care ați ales-o, de exemplu, cd \install.amd Dacă preferați să utilizați programul de instalare grafic, introduceți subdirectorul gtk. cd gtk Apoi, executați install.bat. Nucleul va încărca și va lansa sistemul de instalare. 5.1.5. Pornirea din Linux folosind GRUB Pentru a porni programul de instalare de pe discul dur/solid, trebuie mai întâi să descărcați și să plasați fișierele necesare așa cum este descris în Secțiune 4.4, "Pregătirea fișierelor pentru pornirea de pe discul dur/solid". Pentru GRUB2, va trebui să configurați două lucruri esențiale în fișierul /boot /grub/grub.cfg: • pentru a încărca programul de instalare initrd.gz la pornire; • cere ca nucleul vmlinuz să folosească un disc RAM ca partiție rădăcină. O intrare pentru programul de instalare ar fi de exemplu: menuentry 'Instalare nouă' { insmod part_msdos insmod ext2 set root='(hd0,msdos1)' linux /boot/instalare_nouă/vmlinuz initrd /boot/instalare_nouă/initrd.gz } 5.1.6. Pornirea cu TFTP Pornirea din rețea necesită să aveți o conexiune la rețea și un server de pornire în rețea TFTP (și probabil, de asemenea, un server DHCP, RARP sau BOOTP pentru configurarea automată a rețelei). Configurarea serverului pentru a accepta pornirea din rețea este descrisă în Secțiune 4.5, "Pregătirea fișierelor pentru pornirea prin rețea utilizînd TFTP" . Există diferite moduri de a face o pornire TFTP pe i386. 5.1.6.1. Placa de rețea sau placa bază cu PXE Este posibil ca placa de interfață de rețea sau placa bază să ofere funcționalitatea de pornire PXE. Aceasta este o reimplementare Intel (tm) a pornirii TFTP. Dacă este așa, este posibil să vă puteți configura BIOS/UEFI pentru a porni din rețea. 5.1.6.2. Placă de rețea cu bootROM Este posibil ca placa dumneavoastră de interfață de rețea să ofere funcționalitatea de pornire utilizând TFTP. Spuneți-ne () cum ați procedat; făcând referință la acest manual. 5.1.6.3. Etherboot Proiectul etherboot furnizează dischete de pornire și chiar bootrom-uri care efectuează o pornire utilizând TFTP. 5.1.7. Ecranul de pornire Când pornește programul de instalare, ar trebui să vi se prezinte un ecran grafic prietenos care afișează sigla Debian și un meniu: Debian GNU/Linux installer boot menu Graphical install Install Advanced options > Accessible dark contrast installer menu > Help Install with speech synthesis Notă Acest ecran grafic va arăta ușor diferit în funcție de modul în care a pornit calculatorul (BIOS sau UEFI), dar vor fi afișate aceleași opțiuni. În funcție de metoda de instalare pe care o utilizați, este posibil ca opțiunea "Graphical install" «Instalare grafică» să nu fie disponibilă. Imaginile bi-arch au în plus o variantă de 64 de biți pentru fiecare opțiune de instalare, chiar sub aceasta, dublând astfel numărul de opțiuni. Pentru o instalare normală, selectați fie intrarea "Graphical install" «Instalare grafică», fie "Install" «Instalare» -- folosind fie tastele săgeți de pe tastatură, fie tastând prima literă (evidențiată) -- și apăsați tasta Enter pentru a porni programul de instalare. Intrarea "Graphical install" «Instalare grafică» este deja selectată implicit. Intrarea "Advanced options" «Opțiuni avansate» oferă acces la un al doilea meniu care permite pornirea programului de instalare în modul expert, în modul de recuperare și pentru instalări automate. Dacă doriți sau trebuie să adăugați parametrii de pornire fie pentru programul de instalare, fie pentru nucleu, apăsați tasta Tab (pornire BIOS) sau e apoi down arrow de trei ori apoi end (pornire UEFI). Aceasta va afișa comanda de pornire pentru intrarea de meniu selectată și vă va permite să o editați în funcție de nevoile dvs. Rețineți că aranjamentul tastaturii în acest moment este încă QWERTY. Ecranele de ajutor (vezi mai jos) listează câteva opțiuni posibile comune. Apăsați tasta Enter (pornire BIOS) sau F10 (UEFI boot) pentru a porni programul de instalare cu opțiunile dvs.; apăsând Esc vă va întoarce la meniul de pornire și va anula orice modificări pe care le-ați făcut. Alegerea intrării "Help" «Ajutor» va avea ca rezultat afișarea primului ecran de ajutor, care oferă o privire de ansamblu asupra tuturor ecranelor de ajutor disponibile. Pentru a reveni la meniul de pornire după ce ecranele de ajutor au fost afișate, tastați "meniu" în promptul de pornire și apăsați Enter. Toate ecranele de ajutor au un prompt de pornire la care poate fi tastată comanda de pornire: Apăsați «F1» pentru indexul de ajutor sau «ENTER» pentru a porni: La acest prompt de pornire, puteți fie să apăsați tasta Enter pentru a porni programul de instalare cu opțiunile implicite sau să introduceți o comandă de pornire specifică și, opțional, parametrii de pornire. O serie de parametri de boot care ar putea fi utili pot fi găsiți pe diferitele ecrane de ajutor. Dacă adăugați vreun parametru la linia de comandă de pornire, asigurați-vă că introduceți mai întâi metoda de pornire (prestabilită este install) și un spațiu înaintea primului parametru (de exemplu, install fb=false) Notă În acest moment, se presupune că tastatura are aranjamentul implicit pentru "Engleză (SUA)". Aceasta înseamnă că, dacă tastatura dvs. are un aranjament diferit (specific pentru limbă), caracterele care apar pe ecran pot fi diferite de ceea ce vă așteptați atunci când introduceți parametri. Wikipedia are o schemă a aranjamentului tastaturii din SUA care poate fi folosită ca referință pentru a găsi tastele corecte de utilizat. Notă Dacă utilizați un sistem care are BIOS-ul configurat pentru a utiliza consola serială, este posibil să nu puteți vedea ecranul grafic inițial la pornirea programului de instalare; este posibil să nu vedeți nici chiar meniul de pornire. Același lucru se poate întâmpla dacă instalați sistemul printr-un dispozitiv de gestionare la distanță care oferă o interfață text pentru consola VGA. Exemple de aceste dispozitive includ consola de text a "integrated Lights Out" (iLO) de la Compaq și "Integrated Remote Assistant" (IRA) de la HP. Pentru a ocoli ecranul de pornire grafic, puteți fie să apăsați "orbește" Esc pentru a obține o solicitare de pornire în modul text sau (la fel de "orbește") apăsați tasta "H" urmată de tasta Enter pentru a selecta opțiunea "Help" «Ajutor» descrisă mai sus. După aceea, apăsările dvs. de taste ar trebui să fie reflectate în linia de prompt. Pentru a împiedica programul de instalarel să folosească framebuffer-ul pentru restul instalării, veți dori, de asemenea, să adăugați vga=normal fb=false la promptul de pornire, așa cum este descris în textul de ajutor. 5.1.8. Programul de instalare cu interfață grafică Versiunea grafică a programului de instalare este disponibilă numai pentru un număr limitat de arhitecturi, inclusiv 64-bit PC. Funcționalitatea programului de instalare cu interfață grafică este, în esență, aceeași cu cea a programului de instalare bazat pe text, deoarece folosește, practic, aceleași programe, dar cu o interfață diferită. Deși funcționalitatea este identică, programul de instalare cu interfață grafică are totuși câteva avantaje semnificative. Principalul avantaj este că acceptă mai multe limbi, și anume cele care folosesc un set de caractere care nu poate fi afișat cu interfața "newt" bazată pe text. De asemenea, are câteva avantaje de utilizare, cum ar fi opțiunea de a folosi un mouse, iar în unele cazuri mai multe întrebări pot fi afișate pe un singur ecran. Programul de instalare cu interfață grafică este disponibil cu toate imaginile CD/DVD și cu metoda de instalare "hd-media". Pentru a porni programul de instalare cu interfață grafică pur și simplu selectați opțiunea relevantă din meniul de pornire. Modul expert și de recuperare pentru programul de instalare cu interfață grafică pot fi selectate din meniul "Opțiuni avansate". Metodele de pornire utilizate anterior installgui, expertgui și rescuegui pot fi încă folosite din promptul de pornire care este afișat după selectarea butonului " Ajutor" din meniul de pornire. Există, de asemenea, o imagine a programului de instalare cu interfață grafică care poate fi pornită prin rețea. Și există o imagine ISO "mini" specială^[4], care este utilă în principal pentru testare. La fel ca în cazul programului de instalare bazat pe text, este posibil să adăugați parametri de pornire la pornirea programului de instalare cu interfață grafică. Notă Programul de instalare cu interfață grafică necesită mult mai multă memorie pentru a rula decât programul de instalare bazat pe text: 810MB. Dacă este disponibilă o memorie insuficientă, acesta va reveni automat la interfața "newt " bazată pe text. Dacă cantitatea de memorie din sistemul dumneavoastră. este sub 780MB, este posibil ca programul de instalare cu interfață grafică să nu pornească deloc, în timp ce pornirea programului de instalare bazat pe text va funcționa în continuare. Utilizarea programului de instalare bazat pe text este recomandată pentru sistemele cu puțină memorie disponibilă. 5.2. Accesibilitate Unii utilizatori pot avea nevoie de asistență specifică, de exemplu unele deficiențe de vedere. Afișajele USB braille sunt detectate automat (nu afișajele seriale conectate printr-un convertor serial-la-USB), dar majoritatea celorlalte caracteristici de accesibilitate trebuie să fie activate manual. Pe mașinile care îl acceptă, meniul de pornire emite bip-uri când este gata să primească apăsări de taste. Emite un bip o dată pe sistemele BIOS și de două ori pe sistemele UEFI. Unii parametri de pornire pot apoi fi atașați pentru a activa funcțiile de accesibilitate (consultați și Secțiune 5.1.7, "Ecranul de pornire"). Rețineți că în majoritatea arhitecturilor, încărcătorul de pornire interpretează tastatura dvs. ca fiind o tastatură QWERTY. 5.2.1. Interfața programului de instalare Debian Programul de instalare acceptă mai multe interfețe pentru adresarea întrebărilor, cu diferite convenții pentru accesibilitate: în special, text folosește text simplu, în timp ce newt folosește casete de dialog bazate pe text. Alegerea poate fi făcută în promptul de pornire, consultați documentația pentru DEBIAN_FRONTEND în Secțiune 5.3.2, "Parametrii programului de instalare Debian". Cu interfața newt (folosită mai ales cu braille), cel mai adesea se selectează răspunsurile cu tastele săgeată și se apasă Enter pentru a valida alegerea. Apăsând tasta Tab sau Shift - Tab permite comutarea între elementele de dialog și, în special, accesarea butonului Înapoi, care readuce la întrebările anterioare. Unele casete de dialog conțin casete de validare, care pot fi bifate și dezactivate apăsând Space. Cu interfața text (folosită mai ales cu sinteza vocală), se selectează în mare parte răspunsurile fie tastând numărul lor urmat de apăsarea tastei Enter, fie selectând un răspuns cu tastele săgeată și apăsând Enter pentru a valida alegerea. De asemenea, nu se poate scrie nimic și doar apăsați Enter pentru a accepta pur și simplu valoarea implicită. Tastând < și apăsând tasta Enter readuce la întrebările anterioare. Când trebuie făcută o selecție de alegeri (de exemplu, în timpul selectării sarcinii), se poate tasta ! pentru a exprima o selecție goală. 5.2.2. Afișaje Braille USB Afișajele braille USB ar trebui să fie detectate automat. O versiune textuală a programului de instalare va fi apoi selectată automat, iar suportul pentru afișajul braille va fi instalat automat pe sistemul țintă. Astfel, aveți să apăsați doar Enter în meniul de pornire. Odată ce brltty este pornit, puteți alege un tabel braille prin intrarea în meniul de preferințe. Documentația privind legăturile de taste pentru dispozitivele braille este disponibilă în pagina webbrltty. 5.2.3. Afișaje Braille seriale Afișajele braille seriale nu pot fi detectate automat în siguranță (din moment ce acest lucru poate deteriora unele dintre ele). Prin urmare, trebuie să adăugați parametrul de pornire brltty=controlor,port pentru a indica lui brltty ce controlor și port trebuie să utilizeze. controlor ar trebui înlocuit cu codul de controlor din două litere pentru terminalul dvs. (consultați manualul BRLTTY). port ar trebui să fie înlocuit cu numele portului serial la care este conectat afișajul, ttyS0 este implicit, ttyUSB0 poate fi folosit de obicei când se utilizează un convertor serial la USB. Un al treilea parametru poate fi furnizat, pentru a alege numele tabelului braille care va fi folosit (consultați manualul BRLTTY); tabelul englez este cel implicit. Rețineți că tabelul poate fi schimbat ulterior, prin intrarea în meniul de preferințe. Un al patrulea parametru poate fi furnizat pentru a transmite parametrii controlorului braille, cum ar fi protocol=foo care este necesar pentru unele modele rare. Documentația privind combinațiile de taste pentru dispozitivele braille este disponibilă la situl brltty. 5.2.4. Software de sinteză vocală Suportul pentru software-ul de sinteză vocală este disponibil pentru toate imaginile de instalare care au programul de instalare cu interfață grafică, adică toate imaginile "netinst", CD și DVD și varianta "netboot gtk". Poate fi activat selectându-l în meniul de pornire tastând s Enter. Versiunea textuală a programului de instalare va fi apoi selectată automat, iar suportul pentru software-ul de sinteză vocală va fi instalat automat pe sistemul țintă. Dacă sunt detectate mai multe plăci de sunet, vi se va solicita să apăsați tasta Enter când auziți vocea furnizată de sinteza vocală de pe placa de sunet dorită. Prima întrebare (limba) este spusă în engleză, iar restul instalării este spusă în limba selectată (dacă este disponibilă în espeak). Viteza de vorbire implicită este destul de lentă. Pentru a fi mai rapidă, apăsați CapsLock+6. Pentru a o face mai lentă, apăsați CapsLock+5. Volumul implicit ar trebui să fie mediu. Pentru al mării, apăsați CapsLock+2. Pentru al micșora, apăsați CapsLock+1. Pentru a obține mai multe detalii despre comenzile rapide de navigare, consultați Ghidul de vorbire. Pentru a accepta doar răspunsul implicit pentru o întrebare, pur și simplu apăsați pe Enter la solicitare. Pentru a oferi un răspuns gol la o întrebare, tastați ! în prompt. Pentru a reveni la întrebarea anterioară, tastați < în prompt. 5.2.5. Dispozitive de sinteză a vorbiri Suportul pentru dispozitivele de sinteză vocală este disponibil pentru toate imaginile de instalare care au programul de instalare cu interfață grafică, adică toate imaginile "netinst", CD și DVD și varianta "netboot gtk". Prin urmare, trebuie să selectați intrarea "Instalare grafică" în meniul de pornire pentru a beneficia de sinteza vocală. Dispozitivele de sinteză vocală nu pot fi detectate automat. Prin urmare, trebuie să adăugați parametrul de pornire speakup.synth=controlor pentru ai indica lui speakup ce controlor trebuie să folosească. controlor trebuie înlocuit cu codul controlorului pentru dispozitivul dvs. (consultați lista de coduri de controlor). Versiunea textuală a programului de instalare va fi apoi selectată automat, iar suportul pentru dispozitivul de sinteză vocală va fi instalat automat pe sistemul țintă. 5.2.6. Plăci Braile Unele dispozitive de accesibilitate sunt plăci reale care sunt conectate în interiorul aparatului și care citesc text direct din memoria video. Pentru a le face să funcționeze, suportul pentru framebuffer trebuie să fie dezactivat utilizând parametrul de pornire vga=normal fb=false. Acest lucru va reduce însă numărul de limbi disponibile. Dacă se dorește, o versiune textuală a încărcătorului de pornire poate fi activată înainte de a adăuga parametrul de pornire tastând h Enter. 5.2.7. Temă cu contrast ridicat Pentru utilizatorii cu vedere redusă, programul de instalare poate folosi o temă de culoare cu contrast ridicat care îl face mai lizibil. Pentru a-o activa, puteți utiliza intrarea "Accessible high contrast" din ecranul de pornire cu comanda rapidă d sau puteți adăuga parametrul de pornire theme=dark . 5.2.8. Zoom Pentru utilizatorii cu vedere redusă, programul de instalare grafică are un suport de zoom foarte simplu: Control++ și Control+- sunt combinațiile de taste rapide ce măresc și micșorează dimensiunea fontului. 5.2.9. Instalare în modul expert, modul de recuperare, instalare automată Opțiunile de instalare în modul expert, modul de recuperare și instalare automată sunt, de asemenea, disponibile cu suport pentru accesibilitate. Pentru a le accesa, trebuie mai întâi să intrați în submeniul "Opțiuni avansate" din meniul de pornire tastând a. Când utilizați un sistem BIOS (meniul de pornire va emite un bip doar o dată), acesta trebuie urmat de apăsarea tastei Enter ; pentru sistemele UEFI (meniul de pornire va fi semnalat de două ori) iar apăsarea tastei Enter nu este necesară. Apoi, pentru a activa sinteza vocală, tasta s poate fi apăsată opțional (urmată din nou de apăsarea tastei Enter pe sistemele BIOS, dar nu pe sistemele UEFI). De acolo, pot fi folosite diverse combinații de taste rapide: x pentru instalare expert, r pentru modul de recuperaare sau a pentru instalare automată. Din nou, acestea trebuie urmate de apăsarea tastei Enter atunci când utilizați un sistem BIOS. Alegerea de instalare automată permite instalarea complet automată a Debian prin utilizarea preconfigurării, a cărei sursă poate fi introdusă după ce funcțiile de accesibilitate au început. Preconfigurarea în sine este documentată în Anexa B, Automating the installation using preseeding. 5.2.10. Accesibilitatea sistemului instalat Documentația privind accesibilitatea sistemului instalat este disponibilă pe pagina wiki de accesibilitate Debian. 5.3. Parametrii de pornire Parametrii de pornire sunt parametrii nucleului Linux care sunt în general utilizați pentru a vă asigura că perifericele sunt tratate corect. În cea mai mare parte, nucleul poate detecta automat informații despre perifericele dvs. Cu toate acestea, în unele cazuri va trebui să ajutați puțin nucleul :). Dacă este prima dată când porniți sistemul, încercați parametrii de pornire impliciți (adică nu încercați să definiți parametrii) și vedeți dacă funcționează corect. Probabil că așa va fi. Dacă nu, puteți reporni mai târziu și să căutați orice parametri speciali care informează sistemul despre dispozitivele dumneavoastră. Informații despre mulți parametri de pornire pot fi găsite în pagina Linux BootPrompt HOWTO, inclusiv sfaturi pentru dispozitive mai puțin comune Această secțiune conține doar o schiță a parametrilor cei mai importanți. Câteva probleme comune sunt incluse mai jos în Secțiune 5.4, "Rezolvarea problemelor din procesul de instalare". 5.3.1. Consola de pornire Dacă porniți cu o consolă serială, în general, nucleul va detecta acest lucru automat. Dacă aveți o placă video (framebuffer) și o tastatură atașate la calculatorul pe care doriți să-l porniți prin consola serială, poate fi necesar să transmiteți argumentul console=dispozitiv. nucleului, unde dispozitiv este un dispozitiv serial al țintei, care este de obicei ceva de tipul ttyS0. Poate fi necesar să specificați parametrii pentru portul serial, cum ar fi viteza și paritatea, de exemplu console=ttyS0,9600n8; alte viteze tipice pot fi 57600 sau 115200. Asigurați-vă că specificați această opțiune după "---", astfel încât să fie copiată în configurația încărcătorului de pornire pentru sistemul instalat (dacă este acceptată de programul de instalare pentru încărcătorul de pornire) . Pentru a vă asigura că tipul de terminal folosit de programul de instalare se potrivește cu emulatorul dvs. de terminal, poate fi adăugat parametrul TERM= tipul_de_terminal. Rețineți că programul de instalare acceptă numai următoarele tipuri de terminale: linux, bterm, ansi, vt102 și dumb. Valoarea implicită pentru consola serială în debian-installer este vt102. Dacă utilizați o consolă IPMI sau un instrument de virtualizare care nu oferă în sine conversie în astfel de tipuri de terminale, de exemplu QEMU/KVM, îl puteți porni într-o sesiune ecran. Aceasta va efectua într-adevăr conversia în tipul de terminal screen, care este foarte apropiat de vt102. 5.3.2. Parametrii programului de instalare Debian Sistemul de instalare recunoaște câțiva parametri de pornire suplimentari^[5] care poate fi util. O serie de parametri au o "formă scurtă" care ajută la evitarea limitărilor opțiunilor din linia de comandă a nucleului și facilitează introducerea parametrilor. Dacă un parametru are o formă scurtă, acesta va fi listat între paranteze în spatele formei lungi (normale). Exemplele din acest manual vor folosi în mod normal și forma scurtă. debconf/priority (priority) Acest parametru este folosit pentru a declara nivelul de prioritate de la care sunt afișate mesajele. Instalarea implicită folosește priority=high. Aceasta înseamnă că sunt afișate atât mesajele cu prioritate ridicată, cât și cele cu prioritate critică, dar mesajele cu prioritate medie și scăzută sunt omise. Dacă se întâlnesc probleme, programul de instalare ajustează prioritatea după cum este necesar. Dacă adăugați priority=medium ca parametru de pornire, vi se va afișa meniul de instalare și veți obține mai mult control asupra instalării. Când se utilizează priority=low, toate mesajele sunt afișate (aceasta este echivalentă cu metoda de pornire expert). Cu priority=critical, sistemul de instalare va afișa numai mesaje critice și va încerca să facă ceea ce trebuie fără "gălăgie". DEBIAN_FRONTEND Acest parametru de pornire controlează tipul de interfață de utilizator utilizată pentru programul de instalare. Setările curente posibile ale parametrilor sunt: □ DEBIAN_FRONTEND=noninteractive □ DEBIAN_FRONTEND=text □ DEBIAN_FRONTEND=newt □ DEBIAN_FRONTEND=gtk Interfața implicită este DEBIAN_FRONTEND=newt. DEBIAN_FRONTEND=newt. DEBIAN_FRONTEND=text poate fi de preferat pentru instalările în consolă serială. Unele tipuri specializate de medii de instalare pot oferi doar o selecție limitată de interfețe, dar interfețele newt și text sunt disponibile pe majoritatea mediilor de instalare implicite. Pe arhitecturile care îl acceptă, programul de instalare cu interfață grafică folosește interfața gtk. BOOT_DEBUG Stabilirea acestui parametru de pornire la 2 va face ca procesul de pornire al programului de instalare să fie înregistrat în jurnal. Setarea lui la 3 face ca shell-urile de depanare să fie disponibile în punctele strategice ale procesului de pornire (ieșiți din shell pentru a continua procesul de pornire). BOOT_DEBUG=0 Aceasta este valoarea implicită. BOOT_DEBUG=1 Mai detaliat decât de obicei. BOOT_DEBUG=2 O mulțime de informații de depanare. BOOT_DEBUG=3 Shell-urile sunt rulate în diferite puncte ale procesului de pornire pentru a permite depanarea detaliată. Ieșiți din shell pentru a continua încărcarea. log_host, log_port Determină ca programul de instalare să trimită mesaje de jurnal către un jurnal de sistem la distanță pe gazda și portul specificate, precum și către un fișier local. Dacă nu este specificat, portul este implicit la portul syslog standard 514. lowmem - «memorie redusă» Poate fi folosit pentru a forța programul de instalare la un nivel de memorie scăzut (lowmem) mai mare decât cel pe care îl stabilește implicit programul de instalare, pe baza memoriei disponibile. Valorile posibile sunt 1 și 2. Consultați și Secțiune 6.3.1.1, "Verificarea memoriei disponibile / modul cantitate redusă de memorie". noshell Împiedică programul de instalare să ofere shell-uri interactive pe tty2 și tty3. Util pentru instalațiile nesupravegheate unde securitatea fizică este limitată. debian-installer/framebuffer (fb) Unele arhitecturi folosesc framebuffer-ul nucleului pentru a oferi instalarea într-o serie de limbi. Dacă framebuffer provoacă o problemă în sistemul dumneavoastră, puteți dezactiva caracteristica utilizând parametrul vga=normal fb=false. Simptomele problemei sunt mesaje de eroare despre bterm sau bogl, un ecran gol sau o blocare în câteva minute după pornirea instalării. debian-installer/theme (theme) O temă determină modul în care arată interfața de utilizator a programului de instalare (culori, pictograme etc.). Temele disponibile pot diferi în funcție de interfața folosită. În prezent, ambele interfețe newt și gtk au (în afară de aspectul implicit) o singură temă suplimentară numită tema " dark" (întunecată), care a fost concepută pentru utilizatorii cu deficiențe de vedere. Stabiliți această temă pornind cu theme=dark (există și comanda rapidă de la tastatură d pentru aceasta în meniul de pornire). netcfg/disable_autoconfig În mod implicit, debian-installer testează automat configurarea rețelei prin autoconfigurare IPv6 și DHCP. Dacă testarea reușește, nu veți avea șansa să revizuiți și să modificați configurările obținute. Puteți ajunge la configurarea manuală a rețelei numai în cazul în care configurarea automată eșuează. Dacă aveți un router IPv6 sau un server DHCP în rețeaua locală, dar doriți să le evitați deoarece, de exemplu dau răspunsuri greșite, puteți folosi parametrul netcfg/disable_autoconfig=true pentru a preveni orice configurare automată a rețelei (nici v4, nici v6) și pentru a introduce informațiile manual. hw-detect/start_pcmcia Stabiliți la false pentru a preveni pornirea serviciilor PCMCIA, dacă acest lucru cauzează probleme. Unele laptop-uri sunt bine cunoscute pentru acest comportament greșit. disk-detect/dmraid/enable (dmraid) Stabiliți la true pentru a activa suportul pentru discurile Serial ATA RAID (numite și ATA RAID, BIOS RAID sau fals RAID) în programul de instalare. Rețineți că acest suport este în prezent experimental. Informații suplimentare pot fi găsite la Debian Wiki de instalare. preseed/url (url) Specificați adresa URL a unui fișier de preconfigurare pentru descărcare și utilizare pentru automatizarea instalării. Consultați Secțiune 4.6, "Instalare automată". preseed/file (file) Specificați calea către un fișier de preconfigurare de încărcat pentru automatizarea instalării. Consultați Secțiune 4.6, "Instalare automată". preseed/interactive Stabiliți la true pentru a afișa întrebări chiar dacă au fost preconfigurate. Poate fi util pentru testarea sau depanarea unui fișier de preconfigurare. Rețineți că acest lucru nu va avea niciun efect asupra parametrilor care sunt trecuți ca parametri de pornire, dar pentru aceștia se poate folosi o sintaxă specială. Consultați Secțiune B.5.2, "Using preseeding to change default values" pentru detalii. auto-install/enable (auto) Întârzie întrebările care sunt puse în mod normal înainte de preconfigurare până după ce rețeaua este configurată. Consultați Secțiune B.2.3, "Auto mode" pentru detalii despre utilizarea acestuia pentru a automatiza instalările. finish-install/keep-consoles În timpul instalărilor de la consola serială sau de administrare, consolele virtuale obișnuite (de la VT1 la VT6) sunt dezactivate în mod normal în / etc/inittab. Stabiliți la true pentru a preveni acest lucru. cdrom-detect/eject În mod implicit, înainte de repornire, debian-installer ejectează automat suportul optic utilizat în timpul instalării. Acest lucru poate fi inutil dacă sistemul nu pornește automat de pe astfel de suporturi. În unele cazuri, poate fi chiar nedorit, de exemplu dacă unitatea optică nu poate reintroduce suportul de stocare și utilizatorul nu este acolo pentru a face acest lucru manual. Multe unități de tipul: "slot loading", "slim-line" și "caddy style" nu pot reîncărca automat suportul media. Stabiliți la false pentru a dezactiva ejectarea automată și rețineți că poate fi necesar să vă asigurați că sistemul nu pornește automat de pe unitatea optică după instalarea inițială. base-installer/install-recommends (recommends) Stabilind această opțiune la false, sistemul de gestionare a pachetelor va fi configurat să nu instaleze automat pachetele recomandate"Recommends", atât în timpul instalării, cât și pentru sistemul instalat. Consultați și Secțiune 6.3.5, "Instalarea sistemului de bază". Rețineți că această opțiune vă permite să aveți un sistem mai "ușor" (ocupă ceva mai puțin spațiu), dar poate duce, de asemenea, la lipsa unor funcții la care v-ați putea aștepta în mod normal să fie disponibile. Poate fi necesar să instalați manual unele dintre pachetele recomandate pentru a obține funcționalitatea completă dorită. Prin urmare, această opțiune ar trebui să fie utilizată numai de utilizatorii foarte experimentați. debian-installer/allow_unauthenticated În mod implicit, programul de instalare necesită ca depozitele arhivelor să fie autentificate folosind o cheie gpg cunoscută. Stabiliți la true pentru a dezactiva acea autentificare. Avertisment: nesigur, nerecomandat. rescue/enable Stabiliți la true pentru a intra în modul de recuperare în loc să efectuați o instalare normală. Consultați Secțiune 8.6, "Recuperarea unui sistem deteriorat". 5.3.3. Utilizarea parametrilor de pornire pentru a răspunde la întrebări Cu unele excepții, o valoare poate fi definită în promptul de pornire pentru orice întrebare adresată în timpul instalării, deși acest lucru este cu adevărat util doar în cazuri specifice. Instrucțiuni generale despre cum să faceți acest lucru pot fi găsite în Secțiune B.2.2, "Using boot parameters to preseed questions". Câteva exemple specifice sunt enumerate mai jos. debian-installer/language (language), debian-installer/country (country), debian-installer/locale (locale) Există două moduri de a specifica limba, țara și codificarea caracterelor de utilizat pentru instalare și sistemul instalat. Prima și cea mai simplă este să plasați doar parametrul locale. Limba și țara vor fi apoi derivate din valoarea acesteia. De exemplu, puteți utiliza locale=de_CH pentru a selecta germană ca limbă și Elveția ca țară (de_CH.UTF-8 va fi stabilită ca valoarea implicită a parametrilor regionali pentru sistemul instalat). Limitarea este că nu toate combinațiile posibile de limbă, țară și codificarea caracterelor pot fi realizate în acest fel. A doua opțiune, mai flexibilă, este să specificați separat language (limba) și country (țara). În acest caz, locale (configurarea regională în ansamblu) poate fi adăugată opțional pentru a specifica o anumită configurare regională implicită pentru sistemul instalat. Exemplu: language =en country=DE locale=en_GB.UTF-8. anna/choose_modules (modules) Poate fi folosit pentru a încărca automat componentele de instalare care nu sunt încărcate implicit. Exemple de componente opționale care pot fi utile sunt openssh-client-udeb (pentru a putea utiliza scp în timpul instalării) și ppp-udeb (a se vedea Secțiune D.5, "Installing Debian GNU/Linux using PPP over Ethernet (PPPoE)"). netcfg/disable_autoconfig Stabiliți la true dacă doriți să dezactivați configurarea automată IPv6 și DHCP și, în schimb, să forțați configurarea statică a rețelei. mirror/protocol (protocol) În mod implicit, programul de instalare va folosi protocolul http pentru a descărca fișiere din oglinzile Debian și schimbarea acestuia în ftp nu este posibilă în timpul instalărilor cu prioritate normală. Stabilind acest parametru la ftp, puteți forța instalatorul să folosească protocolul respectiv. Rețineți că nu puteți selecta o oglindă ftp dintr-o listă, trebuie să introduceți manual numele gazdei. tasksel:tasksel/first (tasks) Poate fi folosit pentru a selecta sarcini care nu sunt disponibile în lista de sarcini interactive, cum ar fi sarcina kde-desktop. Consultați Secțiune 6.3.6.2, "Selectarea și instalarea software-ului" pentru informații suplimentare. 5.3.4. Transmiterea de parametri către modulele nucleului Dacă controlorii sunt compilați în nucleu, le puteți transmite parametri așa cum este descris în documentația nucleului. Cu toate acestea, dacă controlorii sunt compilați ca module și deoarece modulele nucleului sunt încărcate puțin diferit în timpul unei instalări decât atunci când porniți un sistem instalat, nu este posibil să transmiteți parametri modulelor așa cum ați proceda în mod normal. În schimb, trebuie să utilizați o sintaxă specială recunoscută de programul de instalare, care apoi se va asigura că parametrii sunt salvați în fișierele de configurare adecvate și vor fi astfel utilizați atunci când modulele sunt încărcate efectiv. Parametrii vor fi, de asemenea, propagați automat în configurația pentru sistemul instalat. Rețineți că în prezent, este destul de rar ca parametrii să fie transmiși modulelor. În cele mai multe cazuri, nucleul va fi capabil să verifice componentele și dispozitivele prezente într-un sistem și să stabilească valori implicite bune în acest fel. Cu toate acestea, în unele situații poate fi totuși necesară stabilirea manuală a parametrilor. Sintaxa de utilizat pentru a stabilii parametrii pentru module este: nume_modul.nume_parametru=valoare Dacă trebuie să transmiteți mai mulți parametri acelorași module sau către module diferite, repetați acest lucru. De exemplu, pentru a configura o placă de interfață de rețea 3Com veche să utilizeze conectorul BNC (coaxial) și IRQ 10, veți trece: 3c509.xcvr=3 3c509.irq=10 5.3.5. Punerea modulelor nucleului în lista neagră Uneori poate fi necesar să puneți pe lista neagră un modul pentru a preveni încărcarea lui automată de către nucleu și «udev». Un motiv ar putea fi că un anumit modul cauzează probleme cu dispozitivele dumneavoastră. De asemenea, nucleul listează uneori doi controlori diferiți pentru același dispozitiv. Acest lucru poate face ca dispozitivul să nu funcționeze corect dacă controlorii sunt în conflict sau dacă controlorul greșit este încărcat mai întâi. Puteți pune pe lista neagră un modul folosind următoarea sintaxă: nume_modul .blacklist=yes. Acest lucru va face ca modulul să fie inclus pe lista neagră în /etc/modprobe.d/blacklist.local atât în timpul instalării, cât și pentru sistemul instalat. Rețineți că un modul poate fi încă încărcat de sistemul de instalare însuși. Puteți preveni acest lucru rulând instalarea în modul expert și deselectând modulul din lista de module afișată în fazele de detectare a dispozitivelor. 5.4. Rezolvarea problemelor din procesul de instalare 5.4.1. Fiabilitatea mediilor optice Uneori, mai ales în cazul unităților mai vechi, programul de instalare poate eșua să pornească de pe un disc optic. Programul de instalare poate, de asemenea, -- chiar și după pornirea cu succes de pe un astfel de disc -- să nu recunoască discul sau să returneze erori în timp ce citește de pe acesta în timpul instalării. Există multe cauze posibile diferite pentru aceste probleme. Putem enumera doar câteva probleme comune și să oferim sugestii generale despre cum să le rezolvați. Restul depinde de dumneavoastră. Există două lucruri foarte simple pe care ar trebui să le încercați mai întâi. • Dacă discul nu pornește, verificați dacă a fost introdus corect și că nu este murdar. • Dacă programul de instalare nu reușește să recunoască discul, încercați să rulați opțiunea Detectați și montați mediul de instalare a doua oară. Se știe că unele probleme legate de DMA cu unitățile CD-ROM foarte vechi sunt rezolvate în acest fel. Dacă aceste lucruri nu funcționează, atunci încercați sugestiile din subsecțiunile de mai jos. Cele mai multe, dar nu toate, sugestiile discutate acolo sunt valabile pentru CD-ROM și DVD. Dacă nu puteți face instalarea să funcționeze de pe un disc optic, încercați una dintre celelalte metode de instalare disponibile. 5.4.1.1. Probleme obișnuite • Unele unități CD-ROM mai vechi nu acceptă citirea de pe discuri care au fost inscripționate la viteze mari folosind un inscriptor de CD-uri modern. • Unele unități CD-ROM foarte vechi nu funcționează corect dacă "accesul direct la memorie" (DMA) este activat pentru ele. 5.4.1.2. Cum să investigați și, eventual, să rezolvați problemele Dacă discul optic nu reușește să pornească, încercați sugestiile enumerate mai jos. • Verificați dacă BIOS-ul/UEFI acceptă de fapt pornirea de pe disc optic (doar o problemă pentru sistemele foarte vechi) și că pornirea de pe astfel de suporturi este activată în BIOS/UEFI. • Dacă ați descărcat o imagine ISO, verificați dacă suma md5 a acelei imagini se potrivește cu cea listată pentru imaginea din fișierul MD5SUMS care ar trebui să fie prezent în aceeași locație ca ș imaginea ce ați descărcat-o. $ md5sum debian-testing-i386-netinst.iso a20391b12f7ff22ef705cee4059c6b92 debian-testing-i386-netinst.iso Apoi, verificați dacă suma md5 a discului inscripționat se potrivește. Următoarea comandă ar trebui să funcționeze. Utilizează dimensiunea imaginii pentru a citi numărul corect de octeți de pe disc. $ dd if=/dev/cdrom | \ > head -c `stat --format=%s debian-testing-i386-netinst.iso` | \ > md5sum a20391b12f7ff22ef705cee4059c6b92 - 262668+0 records in 262668+0 records out 134486016 bytes (134 MB) copied, 97.474 seconds, 1.4 MB/s Dacă, după ce programul de instalare a fost pornit cu succes, discul nu este detectat, uneori, simpla încercare din nou poate rezolva problema. Dacă aveți mai multe unități optice, încercați să schimbați discul cu cealaltă unitate. Dacă acest lucru nu funcționează sau dacă discul este recunoscut, dar există erori la citirea de pe el, încercați sugestiile enumerate mai jos. Câteva cunoștințe de bază despre Linux este necesar pentru aceasta. Pentru a executa oricare dintre comenzi, trebuie mai întâi să comutați la a doua consolă virtuală (VT2) și să activați shell-ul acolo. • Treceți la VT4 sau vizualizați conținutul /var/log/syslog (utilizați nano ca editor) pentru a verifica dacă există mesaje de eroare specifice. După aceea, verificați și rezultatul comenzii dmesg. • Verificați în rezultatul dmesg dacă unitatea dvs. optică a fost recunoscută. Ar trebui să vedeți ceva de genul ăsta (liniile nu trebuie neapărat să fie consecutive): ata1.00: ATAPI: MATSHITADVD-RAM UJ-822S, 1.61, max UDMA/33 ata1.00: configured for UDMA/33 scsi 0:0:0:0: CD-ROM MATSHITA DVD-RAM UJ-822S 1.61 PQ: 0 ANSI: 5 sr0: scsi3-mmc drive: 24x/24x writer dvd-ram cd/rw xa/form2 cdda tray cdrom: Uniform CD-ROM driver Revision: 3.20 Dacă nu vedeți așa ceva, este posibil ca interfața de control a dispozitivelor (IDE) la care este conectată unitatea dvs. să nu fie recunoscută sau să nu fie deloc compatibilă. Dacă știți ce controlor este necesar pentru această interfață, puteți încerca să îl încărcați manual folosind comanda modprobe. • Verificați dacă există un nod de dispozitiv pentru unitatea dvs. optică sub /dev/. În exemplul de mai sus, acesta ar fi /dev/sr0. Ar trebui să existe și un /dev/cdrom. • Utilizați comanda mount pentru a verifica dacă discul optic este deja montat; dacă nu, încercați să-l montați manual: $ mount /dev/hdc /cdrom Verificați dacă există mesaje de eroare la rularea acestei comenzi.. • Verificați dacă DMA este activat în prezent: $ cd /proc/ide/hdc $ grep using_dma settings using_dma 1 0 1 rw O valoare "1" în prima coloană dupăusing_dma înseamnă că DMA este activat. Dacă este, încercați să-l dezactivați: $ echo -n "using_dma:0" >settings Asigurați-vă că vă aflați în directorul dispozitivului care corespunde unității dvs. optice. • Dacă există probleme în timpul instalării, încercați să verificați integritatea suportului de instalare folosind opțiunea din partea de jos a meniului principal al programului de instalare. Această opțiune poate fi folosită și ca un test general dacă discul poate fi citit în mod fiabil. 5.4.2. Configurarea pornirii Dacă aveți probleme și nucleul se blochează în timpul procesului de pornire, nu recunoaște perifericele pe care le aveți de fapt sau unitățile nu sunt recunoscute corect, primul lucru pe care trebuie să-l verificați sunt parametrii de pornire, așa cum se discută în Secțiune 5.3, "Parametrii de pornire". În unele cazuri, defecțiunile pot fi cauzate de lipsa firmware-ului dispozitivului (consultați Secțiune 2.2, "Dispozitive care necesită firmware" și Secțiune 6.4, "Încărcarea firmware-ului lipsă"). 5.4.3. Software de sinteză vocală Dacă software-ul de sinteză vocală nu funcționează, cel mai probabil există o problemă cu placa de sunet, de obicei pentru că fie controrul pentru aceasta nu este inclus în programul de instalare, fie pentru că are nume neobișnuite de nivel de mixer care sunt configurate implicit la "fără sunet". Prin urmare, ar trebui să trimiteți un raport de eroare care să includă ieșirea următoarelor comenzi, rulate pe aceeași mașină de pe un sistem Linux despre care se știe că funcționează sunetul (de exemplu, un CD live). • dmesg • lspci • lsmod • amixer 5.4.4. Probleme comune la instalarea pe 64-bit PC Există câteva probleme obișnuite de instalare care pot fi rezolvate sau evitate prin transmiterea anumitor parametri de pornire către programul de instalare. Dacă ecranul începe să arate o imagine ciudată în timp ce nucleul pornește, de exemplu alb pur, negru pur sau un nor în formă de roi de pixeli colorați, sistemul dvs. poate conține o placă video problematică care nu trece corect la modul framebuffer. În acest caz puteți utiliza parametrul de pornire fb=false pentru a dezactiva consola framebuffer. Doar un set redus de limbi va fi disponibil în timpul instalării datorită caracteristicilor limitate ale consolei. Consultați Secțiune 5.3, "Parametrii de pornire" pentru detalii. 5.4.4.1. Înghețarea sistemului în timpul fazei de configurare PCMCIA Se știe că unele modele de laptopuri foarte vechi produse de Dell se blochează atunci când detectarea dispozitivului PCMCIA încearcă să acceseze anumite adrese de dispozitive. Alte laptop-uri pot afișa probleme similare. Dacă întâmpinați o astfel de problemă și nu aveți nevoie de suport PCMCIA în timpul instalării, puteți dezactiva PCMCIA utilizând parametrul de pornire hw-detect/ start_pcmcia=false. Puteți configura apoi PCMCIA după finalizarea instalării și să excludeți intervalul de resurse care cauzează problemele. Alternativ, puteți porni programul de instalare în modul expert. Apoi vi se va cere să introduceți opțiunile pentru intervalul de resurse de care aveți nevoie pentru dispozitivul respectiv. De exemplu, dacă aveți unul dintre laptopurile Dell menționate mai sus, ar trebui să introduceți exclude port 0x800-0x8ff aici. Există, de asemenea, o listă cu câteva opțiuni comune ale intervalului de resurse în System resource settings section of the PCMCIA HOWTO (Configurările de resurse de sistem secțiunea PCMCIA HOWTO). Rețineți că trebuie să omiteți virgulele, dacă există, atunci când introduceți această valoare în programul de instalare. 5.4.5. Interpretarea mesajelor de pornire a nucleului În timpul secvenței de pornire, este posibil să vedeți multe mesaje sub forma can't find ceva sau ceva not present, can't initialize ceva sau chiar this driver release depends on ceva. Majoritatea acestor mesaje sunt inofensive. Le vedeți deoarece nucleul pentru sistemul de instalare este construit pentru a rula pe computere cu multe dispozitive și periferice diferite. Evident, niciun calculator nu va avea toate dispozitivele periferice posibile, așa că sistemul de operare poate emite câteva reclamații în timp ce caută periferice pe care nu le dețineți. De asemenea, este posibil să vedeți că sistemul se întrerupe pentru un timp. Acest lucru se întâmplă atunci când așteaptă să răspundă un dispozitiv și acel dispozitiv nu este prezent pe sistemul dvs. Dacă considerați că timpul necesar pentru pornirea sistemului este inacceptabil de lung, puteți crea un nucleu personalizat mai târziu (consultați Secțiune 8.5, "Compilarea unui nou nucleu"). 5.4.6. Raportarea problemelor de instalare Dacă treceți prin faza inițială de pornire, dar nu puteți finaliza instalarea, opțiunea de meniu Salvare jurnalele de depanare poate fi de ajutor. Vă permite să stocați jurnalele de erori de sistem și informațiile de configurare din programul de instalare pe un mediu de stocare sau să le descărcați folosind un navigator web. Aceste informații pot oferi indicii cu privire la ce lucru a mers prost și cum să-l remediați. Dacă trimiteți un raport de eroare, poate doriți să atașați aceste informații la raportul de eroare. Alte mesaje de instalare pertinente pot fi găsite în /var/log/ în timpul instalării și /var/log/installer/ după ce calculatorul a fost pornit în sistemul instalat. 5.4.7. Trimiterea rapoartelor de instalare Dacă mai aveți probleme, vă rugăm să trimiteți un raport de instalare (în engleză, ori de câte ori este posibil). De asemenea, încurajăm să fie trimise rapoarte de instalare chiar dacă instalarea este reușită, astfel încât să putem obține cât mai multe informații despre un cât mai mare număr de configurații de echipamente posibil. Rețineți că raportul dvs. de instalare va fi publicat în sistemul Debian de urmărire a erorilor ("Debian Bug Tracking System": BTS) și trimis către o listă publică de corespondență. Asigurați-vă că utilizați o adresă de e-mail care nu vă deranjează să fie făcută publică. Dacă aveți un sistem Debian funcțional, cel mai simplu mod de a trimite un raport de instalare este să instalați pachetele installation-report și reportbug (apt install installation-report reportbug ), configurați reportbug așa cum este explicat în Secțiune 8.4.2, "Trimiterea de corespondență în afara sistemului" și rulați comanda reportbug installation-reports. Alternativ, puteți utiliza acest șablon atunci când completați rapoartele de instalare și puteți înregistra raportul ca raport de eroare pentru pseudopachetul installation-reports, trimițându-l la adresa < submit@bugs.debian.org>. Package: installation-reports Boot method: Image version: Date: Machine: Processor: Memory: Partitions: Ieșirea comenzii «lspci -knn» (sau «lspci -nn»): Base System Installation Checklist: [O] = OK, [E] = Eroare (detaliați mai jos), [ ] = nu ați încercat această etapă Initial boot: [ ] Detect network card: [ ] Configure network: [ ] Detect media: [ ] Load installer modules: [ ] Detect hard drives: [ ] Partition hard drives: [ ] Install base system: [ ] Clock/timezone setup: [ ] User/password setup: [ ] Install tasks: [ ] Install boot loader: [ ] Overall install: [ ] Comments/Problems: Asigurați-vă că toate jurnalele de instalare pe care le considerați utile sunt atașate la acest raport (le puteți găsi în sistemul de instalare în "/var/log/" și mai târziu în sistemul instalat sub "/var/log/installer"). Vă rugăm să comprimați fișierele mari folosind «gzip». În raportul de eroare, descrieți care este problema, inclusiv ultimele mesaje vizibile ale nucleului în cazul unei blocări a nucleului. Descrieți pașii pe care i-ați făcut și care au adus sistemul în starea de problemă. ━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━ ^[4] Imaginea ISO mini poate fi descărcată dintr-o oglindă Debian așa cum este descris în pagina Secțiune 4.2, "Descărcarea fișierelor din oglinzile Debian". Căutați imaginea ISO netboot/gtk/mini.iso. ^[5] Cu nucleele actuale (2.6.9 sau mai noi) puteți utiliza 32 de opțiuni de linie de comandă și 32 de opțiuni de mediu. Dacă aceste valori sunt depășite, nucleul va intra în panică. De asemenea, există o limită de 255 de caractere pentru întreaga linie de comandă a nucleului, totul peste această limită poate fi trunchiat în tăcere. Cap. 6. Utilizarea programului de instalare Debian Cuprins 6.1. Cum funcționează programul de instalare 6.1.1. Utilizarea programului de instalare în modul grafic 6.2. Componentele - Introducere 6.3. Utilizarea de componente individuale 6.3.1. Configurarea programului de instalare Debian și a configurației calculatorului 6.3.2. Configurarea utilizatorilor și a parolelor 6.3.3. Configurarea ceasului și a fusului orar 6.3.4. Partiționarea și selectarea punctelor de montare 6.3.5. Instalarea sistemului de bază 6.3.6. Instalarea de software suplimentar 6.3.7. Faceți ca sistemul să fie capabil să pornească 6.3.8. Se finalizează instalarea 6.3.9. Rezolvarea problemelor 6.3.10. Instalarea prin consola de rețea (network-console) 6.4. Încărcarea firmware-ului lipsă 6.4.1. Pregătirea unui mediu 6.4.2. Firmware-ul și sistemul instalat 6.4.3. Finalizarea sistemului instalat 6.5. Personalizare 6.5.1. Instalarea unui sistem alternativ de «init» (inițiere) 6.1. Cum funcționează programul de instalare Pentru această arhitectură debian-installer acceptă două interfețe diferite: una în mod text și alta în mod grafic. Interfața grafică este utilizată implicit, cu excepția cazului în care selectați opțiunea "Install" din meniul de pornire; lucru ce va duce la pornirea programului de instalare în modul text. Pentru mai multe informații despre pornirea programului de instalare cu interfața grafică, consultați Secțiune 5.1.8, "Programul de instalare cu interfață grafică". Programul de instalare Debian constă dintr-o serie de componente cu scop special pentru a efectua fiecare sarcină de instalare. Fiecare componentă își îndeplinește sarcina, punând utilizatorului întrebări după cum este necesar pentru a-și putea îndeplini sarcina. Întrebărilor în sine li se acordă un anumit nivel de prioritate, iar acest nivel de prioritate al întrebărilor care trebuie adresate este stabilit la pornirea programului de instalare. Când se efectuează o instalare implicită, numai întrebările esențiale (prioritate mare) vor fi afișate utilizatorului. Aceasta duce la un proces de instalare puternic automatizat cu puține intervenții din partea utilizatorului. Componentele sunt rulate automat secvențial; alegerea componentelor care sunt rulate depinde în principal de metoda de instalare folosită și de componentele și dispozitivele calculatorului. Programul de instalare va folosi valorile implicite pentru întrebările care nu sunt adresate. Dacă apare vreo problemă, utilizatorul va vedea un mesaj de eroare și este posibil ca meniul programului de instalare să fie afișat pentru a selecta o altă acțiune. Dacă nu apar probleme, utilizatorul nu va vedea deloc meniul, ci va răspunde la întrebările fiecărei componente, pe rând. Notificările legate de erorile grave au prioritatea "critică" astfel încât utilizatorul va fi mereu notificat. Unele dintre valorile implicite pe care le folosește programul de instalare pot fi influențate, în parte, prin pasarea de argumente la pornire, atunci când debian-installer este pornit. Dacă, de exemplu, doriți să forțați configurarea statică a rețelei (autoconfigurarea IPv6 și DHCP sunt utilizate implicit dacă sunt disponibile), puteți adăuga parametrul de pornire netcfg/ disable_autoconfig=true. Consultați Secțiune 5.3.2, "Parametrii programului de instalare Debian" pentru opțiunile disponibile. Utilizatorii avansați se vor simți, probabil, mai confortabil într-o interfață bazată pe meniu, unde fiecare pas este controlat de utilizator în loc ca programul de instalare să efectueze automat și secvențial pașii necesari pentru instalare. Pentru a folosi mediul de instalare într-o manieră bazată pe meniu, adăugați la argumentele de pornire priority=medium. Dacă componentele și/sau dispozitivele calculatorului necesită să pasați opțiuni modulelor nucleului pe măsură ce acestea sunt instalate, va trebui să porniți programul de instalare în modul "expert". Acest lucru se poate face fie folosind comanda expert pentru a porni programul de instalare, fie adăugând argumentul de pornire priority=low. Modul expert vă oferă controlul total asupra debian-installer. În modul bazat pe text, utilizarea unui mouse nu este acceptată. Iată tastele pe care le puteți folosi pentru a naviga în diferitele casete de dialog. Tasta Tab sau tasta cu săgeată la dreapta deplasează "înainte", iar combinația de taste Shift+Tab sau tasta săgeată la stânga deplasează "înapoi" între butoanele și opțiunile afișate. Săgețile sus și jos selectează diferite elemente dintr-o listă care poate fi derulată și, de asemenea, derulează lista în sine. În plus, în listele lungi, puteți introduce o literă pentru ca lista să deruleze direct la secțiunea cu elemente care încep cu litera pe care ați introdus-o și utilizați Pg-Up și Pg-Down pentru a derula lista în secțiuni. Bara de spațiu selectează un element, cum ar fi o casetă de selectare. Utilizați Enter pentru a activa opțiunile. Unele casete de dialog pot oferi informații suplimentare de ajutor. Dacă ajutorul este disponibil, acesta va fi indicat pe linia de jos a ecranului, afișând că informațiile de ajutor pot fi accesate apăsând tasta F1. Mesajele de eroare și jurnalele sunt redirecționate spre a patra consolă. Puteți activa această consolă apăsând Alt stânga+F4 (țineți apăsată tasta Alt stânga în timp ce apăsați tasta funcțională F4); vă puteți întoarce la procesul de instalare cu Alt stânga+F1. Aceste mesaje pot fi găsite și în /var/log/syslog. După instalare, acest jurnal este copiat în /var/log/installer/syslog pe noul sistem. Alte mesaje de la instalare pot fi găsite în /var/log/ în timpul instalării și în /var/log/ installer/ după ce calculatorul a pornit în sistemul instalat. 6.1.1. Utilizarea programului de instalare în modul grafic Programul de instalare în modul grafic funcționează practic la fel ca și programul de instalare în modul bazat pe text și, prin urmare, restul acestui manual poate fi folosit pentru a vă ghida prin procesul de instalare. Dacă preferați să utilizați tastatura în locul mouse-ului, există două lucruri pe care trebuie să le știți. Pentru a extinde o listă restrânsă (folosită, de exemplu, pentru selectarea țărilor din cadrul continentelor), puteți utiliza tastele + și -. Pentru întrebările în care poate fi selectat mai mult de un element (de exemplu, selecția sarcinii), mai întâi, după ce ați făcut selecțiile, trebuie să vă deplasați cu ajutorul tastei «TAB» la butonul Continue, după carei apăsați tasta Enter pentru a activa butonul Continue. Apăsând direct tasta «Enter» va comuta o selecție, nu va activa butonul Continue. Dacă un dialog oferă informații suplimentare de ajutor, va fi afișat un buton Ajutor. Informațiile de ajutor pot fi accesate fie prin activarea butonului, fie apăsând tasta F1. Pentru a trece la o altă consolă, va trebui, de asemenea, să utilizați tasta Ctrl, la fel ca în cazul sistemului X Window. De exemplu, pentru a comuta la VT2 (primul shell de depanare) veți folosi: Ctrl+Alt stânga+F2. Programul de instalare grafic în sine rulează pe VT5, așa că puteți folosi Alt stânga+F5 pentru a comuta. 6.2. Componentele - Introducere Iată o listă a componentelor programului de instalare cu o scurtă descriere a scopului fiecărei componente. Dacă aveți nevoie să aflați mai multe detalii legate de utilizarea unei anumite componente le puteți găsi în Secțiune 6.3, "Utilizarea de componente individuale". main-menu - «meniul principal» Afișează utilizatorului lista componentelor în timpul operării programului de instalare și pornește o componentă când este selectată. Întrebările meniului principal au prioritatea medie, deci, în cazul în care aveți prioritatea înaltă sau critică (înaltă este implicită), nu veți vedea meniul. Pe de altă parte, dacă apare o eroare care necesită intervenția dumneavoastră, este posibil ca prioritatea să fie coborâtă temporar pentru a vă permite să rezolvați problema în cauză, deci, în acest caz, este posibil să apară meniul. Puteți ajunge la meniul principal prin selectarea butonului Go Back în mod repetat până la ieșirea din componenta care rulează la acel moment. localechooser - «selector configurare regională» Permite utilizatorului să selecteze opțiuni ale configurației regionale pentru sistemul de instalare și pentru cel instalat: limba, țara și restul opțiunilor configurației regionale. Programul de instalare va afișa mesajele în limba selectată, doar dacă nu se întâmplă ca traducerea pentru acea limbă să nu fie completă, caz în care unele mesaje ar putea fi afișate în engleză. console-setup - «configurarea consolei» Afișează o listă de tastaturi (aranjamente) din care utilizatorul o alege pe cea care se potrivește cu propriul său model. hw-detect - «detectare componente, dispozitive și periferice» Detectează automat cele mai multe dintre componentele, dispozitivele și perifericele sistemului, inclusiv plăcile de rețea, discurile, imprimantele și PCMCIA (PC-card-urile pentru laptop-uri). cdrom-detect - «detectare unitate de CD/DVD» Caută și montează un CD/DVD de instalare Debian. netcfg - «configurare rețea» Configurează conexiunile la rețea ale calculatorului pentru a putea comunica prin internet. iso-scan - «scanare(examinare) imagini ISO» Caută imagini ISO (fișiere .iso) pe discurile dure/solide (hdd/ssd). choose-mirror - «alegere "oglindă" de arhive Debian» Prezintă o listă de oglinzi de arhivă Debian. Utilizatorul poate alege sursa pachetelor pe care le instalează. cdrom-checker - «verificatorul de CD/DVD» Verifică integritatea suportului de instalare. În acest fel, utilizatorul se poate asigura că imaginea de instalare nu a fost coruptă. lowmem - «memorie redusă» lowmem încearcă să detecteze sistemele cu puțină memorie și apoi face diverse trucuri pentru a înlătura părți nenecesare ale lui debian-installer din memorie (sacrificând unele facilități). anna "Anna's Not Nearly APT" (Anna nu este chiar APT). Instalează pachetele care au fost preluate de pe oglinda aleasă sau de pe suportul de instalare. user-setup - «configurare utilizator» Stabilește parola de "root" (superutilizator/administrator), și adaugă un utilizator obișnuit. clock-setup - «configurare ceas» Actualizează ceasul sistemului și determină dacă ceasul este configurat conform cu UTC sau nu. tzsetup - «configurare fus orar» Selectează fusul orar, bazat pe locația selectată anterior. partman - «managerul de partiții» Permite utilizatorului să partiționeze discurile atașate la sistem, creează sisteme de fișiere pe partițiile selectate și le atașează la punctele de montare. Sunt incluse și facilități interesante precum modul complet automatizat sau suportul pentru LVM. Acesta este unealta de partiționare preferată în Debian. partman-lvm - «managerul de volume» Ajută utilizatorul la configurarea LVM "Logical Volume Manager" (managerul de volume logice). partman-md - «manager de discuri-multiple» Permite utilizatorului să configureze software-ul RAID "Redundant Array of Inexpensive/Independent Disks" (redundanța ansamblurilor de discuri multiple). Acest RAID software este, de obicei, superior față de interfețele de dispozitive RAID (RAID IDE) ieftine (pseudo-componentă) găsite pe plăcile de bază mai noi. base-installer - «instalatorul bazei sistemului» Instalează cel mai de bază set de pachete care ar permite calculatorului să opereze sub Debian GNU/Linux după ce va fi repornit. apt-setup - «configurare apt» Configurează apt, în mare parte automat, bazat pe mediul de pe care rulează programul de instalare. pkgsel - «selectare pachete» Folosește tasksel pentru a selecta și instala programe adiționale. os-prober - «testorul de sisteme de operare» Detectează sistemele de operare instalate deja pe calculator și pasează această informație către instalatorul încărcătorului de pornire de sisteme, care vă poate oferi posibilitatea să adăugați sistemele de operare descoperite la meniul de pornire al încărcătorului de sistem. În acest fel utilizatorul poate alege cu ușurință, la pornire, sistemul de operare care să fie pornit. bootloader-installer - «instalatorul de încărcător de sistem» Diverșii instalatori de încărcătoare de sistem instalează pe discul dur/ solid un program încărcător de pornire, lucru care permite pornirea sistemului în Linux fără a folosi un stick USB sau un CD-ROM. Multe încărcătoare de pornire permit utilizatorului să aleagă un sistem de operare alternativ de fiecare dată când computerul pornește. shell - «interpretul de comenzi» Permite utilizatorului să execute un shell din meniu sau din a doua consolă. save-logs - «salvează jurnalele» Oferă utilizatorului o modalitate de a înregistra informații pe un stick USB, rețea, disc dur/solid sau alte suporturi atunci când întâmpină probleme, pentru a raporta cu exactitate problemele software-ului de instalare dezvoltatorilor Debian mai târziu. 6.3. Utilizarea de componente individuale În această secțiune vom descrie în detaliu fiecare componentă de instalare. Componentele au fost grupate în etape care ar trebui să fie recunoscute de utilizatori. Sunt prezentate în ordinea în care apar în timpul instalării. Rețineți că nu toate modulele vor fi utilizate pentru fiecare instalare; care module sunt utilizate efectiv depinde de metoda de instalare pe care o utilizați și de componentele, dispozitivele și perifericele calculatorului dumneavoastră. 6.3.1. Configurarea programului de instalare Debian și a configurației calculatorului Să presupunem că programul de instalare Debian a pornit și că vă aflați în primul său ecran. În acest moment, capacitățile lui debian-installer sunt încă destul de limitate. Nu știe multe despre calculatorul dvs., limba preferată sau chiar despre sarcina pe care ar trebui să o îndeplinească. Nu vă faceți griji. Deoarece debian-installer este destul de inteligent, poate verifica automat calculatorul dvs., poate localiza restul componentelor sale și se poate actualiza pentru a devenii un sistem de instalare capabil. Cu toate acestea, mai trebuie să ajutați debian-installer cu unele informații pe care nu le poate determina automat (cum ar fi selectarea limbii preferate, aranjamentul tastaturii sau oglinda din rețea dorită). Veți observa că debian-installer efectuează detecția componentelor și dispozitivelor calculatorului de mai multe ori în această etapă. Prima dată este direcționată în mod special către componentele și dispozitivele necesare pentru a încărca componentele de instalare (de exemplu, CD-ROM-ul sau placa de rețea). Deoarece nu toți controlorii pot fi disponibili în timpul acestei prime rulări, detectarea componentelor și dispozitivelor calculatorului trebuie repetată mai târziu în cadrul procesului de instalare. În timpul detectării componentelor și dispozitivelor debian-installer verifică dacă vreunul dintre controlorii pentru dispozitivele din sistemul dumneavoastră necesită încărcarea firmware-ului. Dacă este solicitat vreun firmware, dar nu este disponibil, va fi afișat un dialog care permite încărcarea firmware-ului lipsă de pe un mediu amovibil. Consultați Secțiune 6.4, "Încărcarea firmware-ului lipsă" pentru mai multe detalii. 6.3.1.1. Verificarea memoriei disponibile / modul cantitate redusă de memorie Unul dintre primele lucruri pe care le face debian-installer este verificarea memoriei disponibile. Dacă cantitatea de memorie disponibilă este redusă, această componentă va face unele modificări în procesul de instalare, care cu un pic de noroc vă vor permite să instalați Debian GNU/Linux pe sistemul dumneavoastră. Prima măsură luată pentru a reduce consumul de memorie de către programul de instalare este dezactivarea traducerilor, ceea ce înseamnă că instalarea se poate face doar în limba engleză. Desigur, puteți definii parametrii regionali ai sistemului instalat după ce instalarea s-a terminat. Dacă acest lucru nu este suficient, programul de instalare va reduce și mai mult consumul de memorie prin încărcarea doar a acelor componente esențiale pentru finalizarea unei instalări de bază. Acest lucru reduce funcționalitatea sistemului de instalare. Vi se va oferi posibilitatea de a încărca manual componente suplimentare, dar ar trebui să realizațil că fiecare componentă pe care o selectați va folosi memorie suplimentară și, prin urmare, poate duce la eșuarea instalării. Dacă programul de instalare rulează în modul "memorie puțină", se recomandă crearea unei partiții de interschimb (swap) relativ mare (64-128Mo). Partiția de interschimb va fi folosită ca memorie virtuală și va crește cantitatea de memorie disponibilă în sistem. Programul de instalare va activa partiția de interschimb cât mai curând posibil în timpul procesului de instalare. A se reține că utilizarea masivă a partiției de interschimb va reduce performanța sistemului și poate duce la o activitate ridicată a discului. În ciuda acestor măsuri, este totuși posibil ca sistemul să se blocheze, să apară erori neașteptate sau ca procesele să fie omorâte de către nucleu deoarece sistemul rămâne fără memorie (lucru care va rezulta în mesaje "Out of memory", adică, «Memorie insuficientă» la VT4 - terminalul virtual 4 - și în syslog). De exemplu, au existat rapoarte că încercarea de a crea un sistem mare de fișiere ext3 în modul "memorie puțină" eșuează dacă nu există spațiu de interschimb (swap) suficient. Dacă nici un spațiu de interschimb mai mare nu ajută, încercați să creați sistemul de fișiere ca ext2 (componentă esențială a programului de instalare). O partiție ext2 poate fi schimbată în ext3 după instalare. Programul de instalare poate fi forțat să folosească un nivel mai ridicat pentru limita de memorie puțină decât cea bazată pe memoria disponibilă prin intermediul parametrului de pornire "lowmem" așa cum este descris în Secțiune 5.3.2, "Parametrii programului de instalare Debian". 6.3.1.2. Selectarea opțiunilor de configurație regională În cele mai multe cazuri, primele întrebări vor fi legate de selectarea opțiunilor configurației regionale care vor fi folosite atât pentru instalare cât și pentru sistemul instalat. Opțiunile configurației regionale sunt limba, țara și localele. Limba aleasă va fi folosită pentru restul procesului de instalare, cu condiția să existe traduceri pentru diversele ferestre de dialog afișate. Dacă nu există o traducere validă pentru limba selectată, programul de instalare va folosi implicit engleza. Locația geografică selectată (în majoritatea cazurilor o țară) va fi utilizată mai târziu în procesul de instalare pentru a selecta fusul orar corect și o oglindă Debian potrivită pentru acea țară. Limba și țara, împreună, vor ajuta la determinarea localizării implicite pentru sistemul dumneavoastră. și la selectarea aranjamentului corect al tastaturii. Veți fi întrebat mai întâi să selectați limba preferată. Numele limbilor sunt afișate atât în engleză (în partea stângă) cât și în limba respectivă (în partea dreaptă); numele din partea dreaptă sunt afișate chiar în tipul de scriere potrivit pentru limbă. Lista este ordonată după numele englezești. În capul listei există o opțiune suplimentară care vă permite să selectați locala "C" în loc de o limbă. Dacă alegeți locala "C", procesul de instalare se va face în engleză, iar sistemul instalat nu va avea suport de configurație regională deoarece pachetul locales nu va fi instalat. În continuare, vi se va cere să selectați locația dvs. geografică. Dacă ați selectat o limbă care este recunoscută ca limbă oficială pentru mai multe țări ^[6], vi se va afișa doar o listă cu acele țări. Pentru a selecta o țară care nu se află în lista respectivă, alegeți alta (ultima opțiune). Apoi vi se va prezenta o listă de continente; selectarea unui continent va duce la o listă de țări relevante de pe acel continent. Dacă limba are asociată o singură țară, va fi afișată o listă de țări pentru continentul sau regiunea căreia îi aparține țara, cu țara respectivă selectată ca implicită. Utilizați opțiunea Înapoi pentru a selecta țări de pe un alt continent. Notă Este important să selectați țara în care locuiți sau unde vă aflați, deoarece aceasta determină fusul orar care va fi configurat pentru sistemul instalat. Dacă ați selectat o combinație de limbă și țară pentru care nu este definită nicio configurație regională și există mai multe configurări regionale pentru limbă, atunci programul de instalare vă va permite să alegeți care dintre acele configurări regionale o preferați ca fiind configurația regională implicită pentru sistemul instalat^[7]. În toate celelalte cazuri, o configurație regională implicită va fi selectată în funcție de limba și țara selectate. Orice configurație regională implicită selectată așa cum este descris în paragraful anterior va folosi UTF-8 pentru codificarea caracterelor. Dacă instalați cu prioritate scăzută (low), veți avea opțiunea de a selecta configurații regionale suplimentare, inclusiv așa-numitele configurații regionale "vechi (legacy)"^[8], care urmează să fie generat pentru sistemul instalat; dacă o faceți, veți fi întrebat care dintre configurațiile regionale selectate ar trebui să fie implicită pentru sistemul instalat. 6.3.1.3. Alegerea tastaturii Tastaturile sunt adesea proiectate după caracterele utilizate într-o limbă. Selectați un aranjament care este conform cu tastatura folosită, sau selectați ceva apropiat, dacă aranjamentul de tastatură dorit nu este reprezentat. Odată instalat sistemul, veți putea să selectați un aranjament de tastatură dintr-o gamă mai largă de opțiuni (rulați comanda dpkg-reconfigure keyboard-configuration, ca root, după ce ați terminat instalarea). Mutați cursorul la selecția de tastatură dorită și apăsați tasta Enter. Folosiți săgețile pentru a muta cursorul -- se află în același loc pe aranjamentele de tastaturi naționale, deci sunt independente de configurația tastaturii. 6.3.1.4. Căutarea imaginii ISO a programului de instalare al Debian Când se instalează folosind metoda hd-media, va exista un moment când va trebui să găsiți și să montați imaginea iso a programului de instalare al Debian, pentru a obține restul de fișiere de instalare. Componenta iso-scan face exact acest lucru. La început, iso-scan montează automat toate dispozitivele bloc (ex.: partiții și volume logice) care au un sistem de fișiere cunoscut pe ele și caută secvențial fișiere care se termină cu .iso (sau .ISO). Atenție, prima încercare examinează doar fișierele din directorul rădăcină și de pe primul nivel de subdirectoare (mai exact, găsește /ceva.iso, /data/ceva.iso, dar nu /data/tmp/ ceva.iso). După ce a fost găsită o imagine iso, iso-scan îi verifică conținutul pentru a determina dacă imaginea este sau nu o imagine iso validă pentru Debian. Dacă da, atunci procesul s-a terminat, în caz contrar, iso-scan caută o altă imagine. În cazul în care încercarea anterioară de a găsi o imagine iso eșuează, iso-scan vă va întreba dacă să se efectueze o căutare mai amănunțită. Această scanare nu doar caută în cele mai de sus directoare, ci chiar piaptănă întregul sistem de fișiere. Dacă iso-scan nu vă descoperă imaginea iso a programului de instalare, reporniți în sistemul de operare original și verificați dacă imaginea are numele corect (dacă se termină în .iso), dacă imaginea se află pe un sistem de fișiere recunoscut de debian-installer și dacă nu este coruptă (verificați suma de control). Utilizatorii experimentați de Unix ar putea face aceste lucruri fără a reporni, de la a doua consolă. Rețineți că partiția (sau discul) care găzduiește imaginea ISO nu poate fi reutilizată în timpul procesului de instalare, deoarece va fi utilizată de instalator. Pentru a rezolva acest lucru și cu condiția să aveți suficientă memorie RAM în sistem, instalatorul poate copia imaginea ISO în RAM înainte de a o monta. Aceasta este controlată de întrebarea debconf iso-scan/ copy_iso_to_ram cu prioritate scăzută (sunteți întrebat doar dacă cerința de memorie este îndeplinită). 6.3.1.5. Configurarea rețelei La intrarea în acest pas, dacă sistemul detectează că aveți mai mult de un dispozitiv de rețea, vi se va cere să alegeți care dispozitiv va fi interfața de rețea primară, adică aceea pe care doriți s-o folosiți la instalare. Celelalte interfețe nu vor fi configurate la acest moment. Veți putea să configurați alte interfețe după ce se va termina instalarea; a se vedea pagina de manual interfaces(5). 6.3.1.5.1. Configurarea automată a rețelei Implicit, debian-installer încearcă să configureze automat rețeaua calculatorului dumneavoastră, în măsura posibilului. Dacă configurația automată eșuează, aceasta poate fi cauzată de mulți factori, de la un cablu de rețea deconectat la infrastructura lipsă pentru configurarea automată. Pentru explicații suplimentare în cazul unor erori, verificați mesajele de eroare de pe a patra consolă. În orice caz, veți fi întrebat dacă doriți să reîncercați sau dacă doriți să efectuați o configurare manuală. Uneori, serviciile de rețea utilizate pentru autoconfigurare pot fi lente în răspunsurile lor, așa că, dacă sunteți sigur că totul este la locul său, pur și simplu începeți din nou încercarea de autoconfigurare. Dacă autoconfigurarea eșuează în mod repetat, puteți alege configurarea manuală a rețelei. 6.3.1.5.2. Configurarea manuală a rețelei Configurarea manuală a rețelei vă pune la rândul său o serie de întrebări despre rețeaua dumneavoastră, în special adresa IP, masca de rețea, adresa pasarelei, adrese ale serverelor de nume și numele mașinii (gazdei). În plus, dacă aveți o interfață de rețea fără fir, vi se va cere să furnizați ESSID-ul fără fir ("numele rețelei fără fir") și cheia WEP sau parola de acces WPA/WPA2. Pentru completarea acestor răspunsuri, consultați informațiile dinSecțiune 3.3, "Informații de care veți avea nevoie". Notă Câteva detalii pe care poate le veți găsi ca fiind utile (sau poate că nu): programul va presupune că adresa rețelei este rezultatul operației "AND" la nivel de biți dintre adresa dumneavoastră IP și masca de rețea. Adresa de difuzare implicită este calculată ca rezultat al operației "OR" la nivel de biți a adresei IP a sistemului dvs. cu valoarea negată la nivel de biți a măștii de rețea. De asemenea, vă va ghici adresa "pasarelei (poarții de acces)" . Dacă nu găsiți vreuna dintre aceste informații, folosiți răspunsurile sistemului -- le puteți schimba, dacă este nevoie, imediat ce sistemul este instalat, prin editarea fișierului /etc/network/interfaces. 6.3.1.5.3. IPv4 și IPv6 De la Debian GNU/Linux 7.0 ("Wheezy") în continuare, debian-installer acceptă IPv6, precum și IPv4 "clasic". Sunt acceptate toate combinațiile de IPv4 și IPv6 (doar IPv4, doar IPv6 și configurații duale cu cele două protocoale). Autoconfigurarea pentru IPv4 se face prin DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol). Configurarea automată pentru IPv6 acceptă configurarea automată fără stare folosind NDP (Neighbor Discovery Protocol, inclusiv atribuirea serverului DNS recursiv (RDNSS)), autoconfigurarea cu stare prin DHCPv6 și autoconfigurarea mixtă fără stare/cu stare (configurarea adresei prin NDP, parametri suplimentari prin DHCPv6). 6.3.2. Configurarea utilizatorilor și a parolelor Chiar înainte de a configura ceasul, programul de instalare vă va permite să configurați contul "root" și/sau un cont pentru primul utilizator. Alte conturi de utilizator pot fi create după finalizarea instalării. 6.3.2.1. Configurarea parolei pentru "root" Contul "root" este numit și contul "super-utilizatorului"; este o autentificare care ocolește toată protecția de securitate a sistemului dumneavoastră. Contul "root" ar trebui folosit doar pentru a efectua administrarea sistemului și trebuie folosit doar pentru o perioadă cât mai scurtă posibil. Orice parolă pe care o creați trebuie să conțină cel puțin 6 caractere și ar trebui să conțină atât caractere majuscule, cât și minuscule, precum și caractere de punctuație. Aveți grijă deosebită când setați parola de root, deoarece este un cont dotat cu multe privilegii. Evitați cuvintele din dicționar sau utilizarea oricăror informații personale care ar putea fi ghicite. Dacă cineva vă spune vreodată că are nevoie de parola dumneavoastră de root, fiți extrem de atenți. În mod normal, nu ar trebui să dați niciodată parola de root, cu excepția cazului în care administrați o mașină cu mai mult de un administrator de sistem. În cazul în care nu specificați aici o parolă pentru utilizatorul "root", acest cont va fi dezactivat, dar pachetul sudo va fi instalat ulterior pentru a permite efectuarea sarcinilor administrative pe noul sistem. În mod implicit, primului utilizator creat pe sistem i se va permite să folosească comanda sudo pentru a deveni root. 6.3.2.2. Crearea unui utilizator obișnuit Sistemul vă va întreba dacă doriți să creați un cont de utilizator obișnuit în acest moment. Acest cont ar trebui să fie utilizat ca principalul cont personal de conectare în sistemul instalat. Ar trebui să nu să utilizați contul root pentru utilizarea zilnică sau precum cont personal de conectare. De ce nu? Ei bine, un motiv pentru a evita utilizarea privilegiilor root este faptul că este foarte ușor să faci daune ireparabile ca root. Un alt motiv este că s-ar putea să fiți păcălit să rulați un program Trojan-horse (cal troian) -- acesta este un program care profită de privilegiile dvs. de super-utilizator pentru a compromite securitatea sistemului pe la spatele dvs. Orice carte bună despre administrarea sistemului Unix va acoperi acest subiect mai detaliat -- Luați în considerare să citiți una dacă aceste lucruri sunt noi pentru dvs. Mai întâi vi se va solicita numele complet al utilizatorului. Apoi vi se va cere un nume pentru contul de utilizator; în general, prenumele dvs. sau ceva similar va fi suficient și, de fapt, va fi numele implicit al contului. În cele din urmă, vi se va solicita o parolă pentru acest cont. Dacă în orice moment după instalare doriți să creați un alt cont, utilizați comanda adduser. 6.3.3. Configurarea ceasului și a fusului orar Programul de instalare va încerca mai întâi să se conecteze la un server de timp din internet (folosind protocolul NTP) pentru a configura corect ora și data sistemului. Dacă aceasta nu reușește, programul de instalare va presupune că ora și data obținute de la ceasul sistemului la pornire sunt corecte. Ajustarea manuală a timpului sistemului (ora + data) în timpul instalării nu este posibilă. În funcție de locația selectată mai devreme în procesul de instalare, este posibil să vi se afișeze o listă de fusuri orare relevante pentru acea locație. Dacă locația dumneavoastră are un singur fus orar și faceți o instalare implicită, nu veți fi întrebat nimic și sistemul va prelua acel fus orar.. În modul expert sau când instalați cu prioritate medie, veți avea opțiunea suplimentară de a selecta "Timp universal coordonat" (UTC) ca fus orar. Dacă, dintr-un motiv sau altul doriți să folosiți în sistemul instalat un fus orar care nu este specific locației selectate, există două opțiuni. 1. Cea mai simplă opțiune este să selectați un alt fus orar după terminarea instalării și după ce ați pornit sistemul instalat. Comanda pentru a face acest lucru este: # dpkg-reconfigure tzdata 2. O altă variantă este să definiți fusul orar chiar la începutul instalării cu parametrul de pornire time/zone=valoarepasat programului de instalare la pornirea acestuia. Valoarea, desigur, trebuie să fie un fus orar valid, de exemplu, Europe/Bucharest sau UTC. Pentru instalările automate fusul orar poate fi configurat la orice valoare dorită folosind preconfigurarea. 6.3.4. Partiționarea și selectarea punctelor de montare Acum, după ce detecția de dispozitive a fost executată o ultimă dată, debian-installer ar trebui să fie în deplinătatea forțelor sale, particularizat pentru nevoile utilizatorului și este gata să facă lucruri utile. După cum indică și titlul acestei secțiuni, principala sarcină a următoarelor componente este de a partiționa discurile, de a crea sistemele de fișiere, de a asocia punte de montare și, opțional, să configureze lucruri legate strâns de acestea, precum RAID, LVM sau dispozitive criptate. Dacă nu vă simțiți confortabil în legătură cu partiționarea sau dacă doriți să aflați mai multe detalii, consultați Anexa C, Partitioning for Debian. Mai întâi vi se va oferi posibilitatea de a partiționa automat fie un disc întreg, fie spațiul liber disponibil pe un disc. Aceasta se mai numește și partiționare "ghidată". Dacă nu doriți să partiționați automat, alegeți opțiunea Manuală din meniu. 6.3.4.1. Opțiuni de partiționare acceptate Programul de partitionare folosit în debian-installer este destul de versatil. Permite crearea multor scheme de partiționare diferite, utilizând diverse tabele de partiții, sisteme de fișiere și dispozitive bloc avansate. Exact ce opțiuni sunt disponibile depinde în principal de arhitectură, dar și de alți factori. De exemplu, pe sistemele cu memorie internă limitată este posibil ca unele opțiuni să nu fie disponibile. Valorile implicite pot varia, de asemenea. Tipul de tabelă de partiții utilizat implicit poate fi diferit, de exemplu, pentru discuri dure/solide de mare capacitate față de cel pentru discuri mai mici. Unele opțiuni pot fi modificate numai atunci când se instalează cu prioritate "debconf" medie (medium) sau scăzută (low); la priorități mai mari vor fi utilizate valori implicite adecvate. Programul de instalare acceptă diverse forme de partiționare avansată și de utilizare a dispozitivelor de stocare, care în multe cazuri pot fi utilizate în combinație. • Gestionarea de volume logice (LVM) • Software RAID Sunt acceptate nivelurile RAID 0, 1, 4, 5, 6 și 10. • Criptarea • Serial ATA RAID (using dmraid) De asemenea, numit "RAID fals" sau "RAID BIOS". Suportul pentru Serial ATA RAID este disponibil în prezent numai dacă este activat când programul de instalare este pornit. Informații suplimentare sunt disponibile pe Wiki-ul nostru. • Multipath (experimental) Consultați wiki-ul nostru pentru mai multe informații. Suportul pentru căi multiple (multipath) este disponibil în prezent numai dacă este activat când programul de instalare este pornit. Sunt acceptate următoarele sisteme de fișiere. • ext2, ext3, ext4 Sistemul de fișiere implicit selectat în majoritatea cazurilor este ext4; pentru partițiile /boot ext2 va fi selectat implicit atunci când se utilizează partiționarea ghidată. • jfs (nu este disponibil pe toate arhitecturile) • xfs (nu este disponibil pe toate arhitecturile) • reiserfs (opțional; nu este disponibil pe toate arhitecturile) Suportul pentru sistemul de fișiere Reiser nu mai este disponibil în mod implicit. Când programul de instalare rulează cu prioritate "debconf" medie (medium) sau scăzută (low), acesta poate fi activat selectând componenta partman-reiserfs. Doar versiunea 3 a sistemului de fișiere este acceptată. • qnx4 Partițiile existente vor fi recunoscute și este posibil să le atribuiți puncte de montare. Nu este posibil să se creeze noi partiții qnx4. • FAT16, FAT32 • NTFS (numai citire) Partițiile NTFS existente pot fi redimensionate și este posibil să le atribuiți puncte de montare. Nu este posibil să se creeze noi partiții NTFS. 6.3.4.2. Partiționarea ghidată Dacă alegeți partiționarea ghidată, puteți avea trei opțiuni: să creați partiții direct pe discul dur/solid (metoda clasică), să le creați folosind gestionarea de volume logice ("LVM") sau să le creați folosind "LVM" criptat. Programul de instalare va cripta grupul de volume LVM folosind o cheie AES de 256 de biți și folosește suportul "dm-crypt" al nucleului. Notă Opțiunea de a folosi LVM (criptat) este posibil să nu fie disponibilă pe toate arhitecturile. Dacă se folosește "LVM" sau "LVM" criptat, programul de instalare va crea majoritatea partițiilor în interiorul unei partiții mari; avantajul acestei metode este că partițiile din această partiție mare pot fi redimensionate relativ ușor, mai târziu. În cazul LVM-ului criptat, această partiție mare nu va putea fi citită fără a cunoaște o parolă-frază specială, astfel oferind un nivel suplimentar de securitate pentru datele dumneavoastră (personale). Când se folosește LVM criptat, programul de instalare va și șterge automat discul prin scrierea de date aleatoare pe el. Acest lucru îmbunătățește și mai mult securizarea (pentru că distincția dintre părțile goale și cele utilizate ale discului este imposibilă și pentru că eventualele urme ale instalărilor precedente sunt șterse), dar poate dura ceva timp, în funcție de dimensiunea discului. Notă Dacă alegeți partiționarea ghidată folosind "LVM" sau "LVM" criptat, unele schimbări în tabela de partiții vor trebui scrise pe discul selectat în timpul pregătirii "LVM". Aceste schimbări efectiv șterg datele care sunt în prezent pe discul dur/solid selectat și nu le veți putea anula mai târziu. Totuși, programul de instalare vă va cere să confirmați aceste schimbări înainte de a fi scrise pe disc. Dacă alegeți partiționarea ghidată (fie clasică, fie folosind LVM (criptat)) pentru un disc întreg, vi se va cere să selectați discul pe care doriți să-l folosiți. Verificați că toate discurile sunt afișate și, dacă aveți mai multe discuri, asigurați-vă că îl selectați pe cel corect. Ordinea lor de afișare ar putea fi diferită față de cea cu care sunteți obișnuit. Dimensiunea discurilor ar putea să vă fie de ajutor în identificarea lor. Orice date de pe discul pe care îl selectați se vor pierde în cele din urmă, dar vi se va cere întotdeauna să confirmați orice modificări înainte ca acestea să fie scrise pe disc. Dacă ați selectat metoda clasică de partiționare, veți putea anula orice modificare până aproape de final; atunci când utilizați LVM (criptat) acest lucru nu este posibil. În continuare, veți putea alege dintre schemele enumerate în tabelul de mai jos. Toate schemele au avantajele și dezavantajele lor, unele dintre ele fiind discutate în Anexa C, Partitioning for Debian. Dacă nu sunteți sigur, alegeți-o pe prima. Rețineți că partiționarea ghidată necesită o anumită cantitate minimă de spațiu liber pentru a opera. Dacă nu îi acordați cel puțin aproximativ 1 GB de spațiu (depinde de schema aleasă), partiționarea ghidată va eșua. ┌─────────────────────────────┬─────────┬─────────────────────────────────────┐ │ Schema de partiționare │ Spațiu │ Partiții create │ │ │ minim │ │ ├─────────────────────────────┼─────────┼─────────────────────────────────────┤ │Toate fișierele într-o │600MO │/, spațiul de interschimb (swap) │ │singură partiție │ │ │ ├─────────────────────────────┼─────────┼─────────────────────────────────────┤ │Partiție /home separată │500MO │/, /home, spațiul de interschimb │ │ │ │(swap) │ ├─────────────────────────────┼─────────┼─────────────────────────────────────┤ │Partiții /home, /var și /tmp │1GO │/, /home, /var, /tmp, spațiul de │ │separate │ │interschimb (swap) │ └─────────────────────────────┴─────────┴─────────────────────────────────────┘ Dacă alegeți partiționare ghidată folosind LVM (criptat), programul de instalare va crea și o partiție /boot separată. Celelalte partiții, inclusiv partiția spațiului de interschimb (swap), vor fi create în interiorul partiției LVM. Dacă ați pornit în modul EFI, atunci în cadrul configurării de partiționare ghidată va exista o partiție suplimentară, formatată ca un sistem de fișiere de pornire FAT32, pentru încărcătorul de pornire EFI. Această partiție este cunoscută ca o partiție de sistem EFI (ESP). Există, de asemenea, un element de meniu suplimentar în meniul de formatare pentru a configura manual o partiție ca ESP. După selectarea unei scheme, următorul ecran va afișa noul tabel de partiții, inclusiv informații despre dacă și cum vor fi formatate partițiile și unde vor fi montate. Lista partițiilor ar putea să arate așa: SCSI1 (0,0,0) (sda) - 6.4 GO WDC AC36400L #1 primară 16.4 MO B f ext2 /boot #2 primară 551.0 MO swap swap #3 primară 5.8 GO ntfs pri/log 8.2 MO SPAȚIU LIBER SCSI2 (1,0,0) (sdb) - 80.0 GO ST380021A #1 primară 15.9 MO ext3 #2 primară 996.0 MO fat16 #3 primară 3.9 GO xfs /home #5 logical 6.0 GO f ext4 / #6 logică 1.0 GO f ext3 /var #7 logică 498.8 MO ext3 Acest exemplu ilustrează două discuri dure/solide împărțite în mai multe partiții; primul disc are ceva spațiu liber. Fiecare linie de partiție constă din numărul partiției, tipul său, dimensiunea, fanioane opționale, sistemul de fișiere și punctul de montare (dacă existăl). Notă: această configurare nu poate creată folosind partiționarea ghidată, dar ilustrează variațiile posibile care pot fi obținute folosind partiționarea manuală. Cu aceasta se încheie partiționarea ghidată. Dacă sunteți mulțumit cu tabela de partiții generată, puteți alege Finalizează partiționarea și scrie modificările pe disc din meniu, pentru a pune în practică noua tabelă de partiții (după cum e descris la sfârșitul acestei secțiuni). Dacă nu sunteți mulțumit, puteți alege Anulează schimbările făcute asupra partițiilor și să rulați partiționarea ghidată din nou sau să modificați schimbările propuse așa cum este descris mai jos pentru partiționarea manuală. 6.3.4.3. Partiționarea manuală Un ecran similar cu cel dinainte va fi afișat dacă alegeți partiționarea manuală, cu excepția că va fi afișată tabela de partiții actuală și punctele de montare nu vor fi afișate. Cum să configurați manual tabela de partiții și modul de utilizare a partițiilor de către noul dumneavoastră sistem Debian vor fi acoperite în restul acestei secțiuni. Dacă selectați un disc nou care nu are nici partiții nici spațiu liber pe el, veți fi întrebat dacă doriți să creați o nouă tabelă de partiții (acest lucru este necesar pentru a putea crea noi partiții). După aceasta o linie nouă numită "SPAȚIU LIBER" ar trebui să apară sub discul selectat. Dacă selectați spațiul liber, veți avea posibilitatea de a crea o nouă partiție. Va trebui să răspundeți la o serie scurtă de întrebări despre dimensiunea, tipul (primar sau logic) și locul de plasare (începutul sau sfârșitul spațiului liber). După aceasta, vi se va prezenta un rezumat detaliat al noii partiții. Opțiunea principală este Utilizați ca:, care determină dacă partiția va avea un sistem de fișiere pe ea sau va fi folosită pentru spațiul de interschimb, software RAID, LVM, un sistem de fișiere criptat, sau să nu fie folosită deloc. Alte opțiuni includ punctul de montare, opțiunile de montare și fanionul de pornire; ce opțiuni sunt afișate la un moment dat, depinde de modul în care va fi utilizată partiția. Dacă nu vă plac valorile implicite preselectate, nu ezitați să le modificați după bunul plac. De exemplu. selectând opțiunea Utilizați ca:, puteți alege un alt sistem de fișiere pentru această partiție, inclusiv opțiuni de utilizare a partiției pentru spațiul de interschimb (swap), software RAID, LVM, sau să n-o folosiți deloc. Când sunteți mulțumit de noua partiție, selectați S-a finalizat pregătirea partiției și veți reveni la ecranul principal al lui partman. Dacă vă decideți să schimbați ceva legat de partiție, pur și simplu selectați partiția, ceea ce vă va duce la meniul de configurare a partiției. Deoarece este același ecran ca la crearea unei partiții, puteți schimba același set de opțiuni. Un lucru care poate nu este evident la prima vedere este că o partiție se poate redimensiona prin selectarea elementului care specifică dimensiunea partiției. Sistemele de fișiere despre care se știe că pot fi redimensionate sunt fat16, fat32, ext2, ext3 și swap. Acest meniu vă permite și să ștergeți o partiție. Asigurați-vă că ați creat cel puțin două partiții: una pentru sistemul de fișiere rădăcină (care trebuie montat ca /) și una pentru spațiul de interscimb (swap). Dacă uitați să montați sistemul de fișiere rădăcină, partman nu vă va lăsa să continuați până nu corectați această problemă. Dacă porniți în modul EFI, dar uitați să selectați și să formatați o partiție de sistem EFI (ESP), partman va detecta acest lucru și nu vă va lăsa să continuați până când nu alocați una. Capacitățile lui partman pot fi extinse cu module ale programului de instalare, dar depind de arhitectura sistemului dumneavoastră. Deci, dacă nu observați toate facilitățile promise, verificați că ați încărcat toate modulele necesare (ex.: partman-ext3, partman-xfs, sau partman-lvm). După ce sunteți mulțumit de partiționare, selectați Finalizează partiționarea și scrie modificările pe disc din meniul de partiționare. Vi se va prezenta un rezumat al modificărilor făcute pe discuri și vi se va cere să confirmați că sistemele de fișiere trebuie create așa cum a fost solicitat. 6.3.4.4. Configurarea dispozitivelor multi-disc (RAID software) Dacă aveți mai mult de un disc dur/solid^[9] în calculator, puteți folosi partman-md pentru a configura dispozitivele pentru performanțe sporite și/sau siguranță sporită a datelor. Rezultatul este numit Dispozitiv multi-disc (sau, după cea mai faimoasă variantă a sa, "RAID software (redundanța ansamblurilor de discuri multiple)"). MD este, de fapt, un ansamblu de partiții aflate pe discuri diferite și care, combinate, formează un dispozitiv logic. Acest dispozitiv poate fi folosit ca o partiție obișnuită (drept urmare, în partman îl puteți formata, îi puteți asocia un punct de montare, etc.). Beneficiile obținute depind de tipul de dispozitiv MD pe care-l creați. În prezent sunt suportate: RAID0 Este în principal direcționat spre performanță. RAID0 împarte toate datele primite în fâșii (eng. stripes) și le distribuie egal între fiecare dintre discurile din ansamblu. Acest lucru poate spori performanța la operațiile de citire/scriere, dar dacă unul dintre discuri se defectează, veți pierde tot (o parte din informații se vor afla încă pe discul/discurile fără probleme, însă cealaltă parte a fost pe discul defect). Scenariul tipic de utilizare a RAID0 este pentru prelucrare video. RAID1 Este potrivit pentru configurații în care siguranța este preocuparea principală. Acesta constă în mai multe (uzual două) partiții de aceiași dimensiune în care fiecare partiție conține exact aceleași date. Acest lucru înseamnă în esență trei lucruri. În primul rând, în cazul în care unul dintre discuri se defectează, aveți în continuare datele oglindite pe discurile rămase. În cel de-al doilea rând, puteți folosi doar o parte din capacitatea disponibilă (mai exact, este dimensiunea celei mai mici partiții din RAID). În cel de-al treilea rând, citirile sunt echilibrat distribuite între discuri, lucru care poate spori performanța pe un server, cum este un server de fișiere care are tendința de a fi mai încărcat cu operații de citire decât cu operații de scriere. Opțional, puteți avea în ansamblu un disc de rezervă care să ia locul discului defect, dacă apare un asemenea caz. RAID5 Este un bun compromis între viteză, siguranță și redundanță de date. RAID5 împarte datele primite în fâșii și le distribuie pe toate discurile, cu excepția unuia (la fel ca RAID0). Spre deosebire de RAID0, RAID5 calculează și o informație de paritate care va fi scrisă pe discul rămas. Discul de paritate nu este static (în acest caz ar fi fost RAID4), ci este schimbat periodic, astfel încât informația de paritate este distribuită uniform pe toate discurile. În cazul unui defect la unul dintre discuri, informația lipsă poate fi calculată din datele rămase și din informațiile de paritate. RAID5 trebuie să fie format din cel puțin trei partiții active. Opțional, puteți avea în ansamblu un disc de rezervă care să ia locul unui disc defect, dacă apare un asemenea caz. După cum se poate observa, RAID5 are același grad de siguranță ca și RAID1 în timp ce realizează o redundanță mai slabă. Pe de altă parte, acesta este posibil să fie puțin mai lent la operațiile de scriere decât RAID0 datorită calculului informației de paritate. RAID6 Este similar cu RAID5, cu excepția faptului că folosește două dispozitive de paritate în loc de unul. Un ansamblu RAID6 poate supraviețui până la două erori de disc. RAID10 RAID10 combină împărțirea în fâșii (ca în RAID0) și oglindirea (ca în RAID1). Acesta creează n copii ale datelor primite și le distribuie pe partiții, astfel încât niciuna dintre copiile acelorași date să nu fie pe același dispozitiv. Valoarea implicită a n este 2, dar poate fi stabilită la altă valoare în modul expert. Numărul de partiții utilizate trebuie să fie de cel puțin n. RAID10 are diferite scheme pentru distribuirea copiilor. În mod implicit, este utilizat modul near (aproapiate). În acest mod, copiile au aproximativ aceeași poziție pe toate discurile. În modul far (depărtate), copiile au poziții diferite pe discuri. În modul offset (poziția), fâșia este copiată, nu blocul de date. RAID10 poate fi folosit pentru a obține fiabilitate și redundanță fără dezavantajul de a fi necesar să se calculeze paritatea. Pentru a rezuma: ┌──────┬───────────┬───────────┬───────────────┬──────────────────────────────┐ │ │ Minim de │Dispozitive│Supraviețuiește│ │ │Tipul │dispozitive│de rezervă │la un defect de│ Spațiu disponibil │ │ │ │ │ disc? │ │ ├──────┼───────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────────────────┤ │ │ │ │ │Dimensiunea celei mai mici │ │RAID0 │2 │nu │nu │partiții înmulțită cu numărul │ │ │ │ │ │de dispozitive din RAID │ ├──────┼───────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────────────────┤ │RAID1 │2 │opțional │da │Dimensiunea celei mai mici │ │ │ │ │ │partiții din RAID │ ├──────┼───────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────────────────┤ │ │ │ │ │Dimensiunea celei mai mici │ │RAID5 │3 │opțional │da │partiții înmulțită cu (numărul│ │ │ │ │ │de dispozitive din RAID minus │ │ │ │ │ │unu) │ ├──────┼───────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────────────────┤ │ │ │ │ │Dimensiunea celei mai mici │ │RAID6 │4 │opțional │da │partiții înmulțită cu (numărul│ │ │ │ │ │de dispozitive din RAID minus │ │ │ │ │ │două) │ ├──────┼───────────┼───────────┼───────────────┼──────────────────────────────┤ │ │ │ │ │Totalul partițiilor împărțit │ │RAID10│2 │opțional │da │la numărul de copii în bucăți │ │ │ │ │ │(în mod implicit la două) │ └──────┴───────────┴───────────┴───────────────┴──────────────────────────────┘ Dacă doriți să aflați mai multe despre Software RAID, consultați Rețetarul RAID software. Pentru a crea un dispozitiv MD (multi-disc), trebuie ca partițiile pe care le doriți să facă parte din RAID, să fie marcate precum "folosite într-un RAID". (Aceasta se face în partman în meniul Configurația partiției unde ar trebui să selectați Folosită ca: → volum fizic pentru RAID.) Notă Asigurați-vă că sistemul poate fi pornit cu schema de partiționare pe care o planificați. În general, va fi necesar să creați un sistem de fișiere separat pentru /boot atunci când folosiți RAID pentru sistemul de fișiere rădăcină (/). Majoritatea încărcătoarelor de pornire (inclusiv grub) nu au suport pentru RAID1 (RAID în modul oglindă, fără fâșii!), deci folosirea, de exemplu, a lui RAID5 pentru / și RAID1 pentru /boot poate fi o variantă posibilă. În continuare, va trebui să alegeți Configurează RAID-ul software din meniul principal al lui partman. (Meniul va apărea după ce marcați cel puțin o partiție pentru utilizare ca volum fizic pentru RAID.) În primul ecran al partman-md doar selectați Creează dispozitiv MD. Vi se va afișa o listă de tipuri de dispozitive MD suportate din care trebuie să alegeți unul (ex. RAID1). Ceea ce va urma depinde de tipul de dispozitiv MD selectat. • RAID0 este simplu -- vi se va prezenta lista de partiții RAID disponibile și singurul lucru pe care va trebui să-l faceți este să selectați partițiile care vor forma dispozitivul MD. • RAID1 este un pic mai dificil. Mai întâi vi se va cere să introduceți numărul de dispozitive active și numărul de dispozitive de rezervă care vor forma dispozitivul MD. Apoi va trebui să selectați din lista de partiții RAID disponibile pe acelea care vor fi active și pe cele care vor fi de rezervă. Numărul partițiilor selectate trebuie să fie egal cu cel precizat mai devreme. Nu vă îngrijorați. Dacă greșiți și selectați un număr diferit de partiții, debian-installer nu vă va lăsa să continuați până când nu corectați problema. • RAID5 are o procedură de configurare similară cu cea pentru RAID1, cu excepția faptului că va trebui să folosiți cel puțin trei partiții active. • RAID6 are, de asemenea, o procedură de configurare similară cea pentru RAID1, cu excepția faptului că va trebui să folosiți cel puțin patru partiții active. • Și RAID10 are o procedură de pregătire similară cu cea pentru RAID1, exceptând modul expert. În modul expert debian-installer vă va cere să precizați schema de repartizare a datelor. Schema are două părți. Prima parte este tipul de schemă. Este n (pentru copii în modul near (aproapiate)), f (pentru copii în modul far (depărtate)), sau o (pentru copii în modul offset (poziția)). A doua parte este numărul de copii de făcut pentru date. Trebuie să fie cel puțin atât de multe dispozitive active ca acest număr, astfel încât copiile să fie distribuite pe discuri diferite. Este posibil să aveți concomitent mai multe tipuri de dispozitive MD. De exemplu, dacă aveți trei discuri de câte 200GO pentru MD, fiecare conținând două partiții de 100GO, puteți să combinați primele partiții din cele trei discuri în RAID0 (partiție de 300GO, rapidă, pentru editare video) și să folosiți celelalte trei partiții (2 active și 1 de rezervă) pentru RAID1 (partiție de 100GO, destul de sigură pentru /home). După ce configurați dispozitivele MD după bunul dumneavoastră plac, puteți selecta Finalizează din partman-md pentru a vă întoarce la partman pentru a crea sisteme de fișiere pe noile dispozitive MD și să le asociați atributele obișnuite precum punctele de montare. 6.3.4.5. Configurarea Managerului de volume logice ("Logical Volume Manager": LVM) Dacă lucrați cu calculatoarele ca administrator sau ca utilizator "avansat", ați văzut, cu siguranță situația în care pe o partiție (de obicei, cea mai importantă) spațiul liber era foarte limitat, în timp ce o altă partiție era foarte puțin utilizată și a trebuit să rezolvați această problemă mutând fișiere dintr-o parte într-alta, făcând legături simbolice, etc. Pentru a evita situația descrisă, puteți folosi managerul de volume logice (LVM). Pe scurt, cu LVM puteți combina partițiile (volume fizice în jargonul LVM) pentru a forma un disc virtual (așa-numitul grup de volume) care poate fi apoi divizat în partiții virtuale (volume logice). Ideea este că volumele logice (și, desigur, grupele de volume care sunt la baza acestora) se pot întinde peste mai multe discuri fizice. Acum, în momentul în care vă dați seama că aveți nevoie de mai mult spațiu pentru vechea partiție /home de 160Go, puteți, pur și simplu, să adăugați un disc nou de 300Go la calculator, să îl adăugați la grupul de volume existent și să redimensionați volumul logic care conține sistemul de fișiere /home și, gata -- utilizatorii vor avea din nou spațiu pe partiția reînnoită de 460GO. Acest exemplu este, desigur, un pic simplificat. Dacă nu l-ați citit încă, ar fi bine să citiți Rețetarul LVM. Configurarea LVM în debian-installer este destul de simplă și complet integrată în partman. Mai întâi, va trebui să marcați partiția(iile) care să fie folosite ca volume fizice pentru LVM. Acest lucru se face în meniul Configurația partiției:, unde va trebui să selectați Folosită ca: → volum fizic pentru LVM. Avertisment Aveți grijă: noua configurare LVM va distruge toate datele de pe toate partițiile marcate cu un cod de tip LVM. Deci, dacă aveți deja un LVM pe unele dintre discuri și doriți să instalați Debian suplimentar la acea mașină, vechiul LVM (deja existent) va fi șters! Același lucru este valabil și pentru partițiile, care sunt (din orice motiv) marcate în mod înșelător cu un cod de tip LVM, dar care conțin ceva diferit (cum ar fi un volum criptat). Trebuie să eliminați astfel de discuri din sistem înainte de a efectua o nouă configurare LVM! Odată cu întoarcerea la ecranul principal al lui partman veți vedea o nouă opțiune Configurarea Managerului de volume logice (LVM). După selectarea acesteia, mai întâi vi se va cere să confirmați schimbările în așteptare ce se vor face asupra tabelei de partiții (dacă există) și apoi se va afișa meniul de configurare al LVM-ului. Meniul este sensibil la context și afișează doar acțiunile valide. Acțiunile posibile sunt: • Afișează detaliile de configurare: arată structura dispozitivului LVM, numele și dimensiunile volumelor logice și multe altele • Creează grup de volume • Creează volum logic • Șterge grupul de volume • Șterge volumul logic • Extinde grupul de volume • Reduce grupul de volume • Finalizare: reveniți la ecranul partman principal Folosiți opțiunile din acest meniu pentru a crea mai întâi un grup de volume și și apoi creați volumele logice în interiorul acestuia. După ce reveniți la ecranul principal al lui partman, toate volumele logice create vor fi afișate în același mod ca și partițiile obișnuite (și ar trebui să le tratați ca atare). 6.3.4.6. Configurarea volumelor criptate debian-installer vă oferă posibilitatea să configurați partiții criptate. Orice fișier scris pe o asemenea partiție este imediat salvat pe dispozitiv în formă criptată. Accesul la datele criptate este permis doar după introducerea frazei de acces folosite când a fost creată partiția criptată. Această caracteristică este utilă este utilă pentru protejarea datelor confidențiale în eventualitatea furtului laptopului sau a discului dur/solid. Hoțul ar putea căpăta acces fizic la discul dur/solid, dar fără a cunoaște fraza de acces corectă, datele de pe disc vor arăta ca niște caractere aleatorii. Cele mai importante două partiții de criptat sunt: partiția "home", unde se află datele private ale dumneavoastră și partiția spațiului de interschimb (swap), unde este posibil ca date confidențiale să fie stocate temporar în timpul funcționării. Desigur, nimic nu vă împiedică să criptați orice altă partiție care ar putea prezenta interes. De exemplu, /var, unde serverele de baze de date, serverele de poștă electronică și serverele de imprimare își stochează datele, sau /tmp care este folosit de diverse programe să stocheze fișiere temporare potențial interesante. Unele persoane ar putea să cripteze întregul sistem. Singura excepție este partiția /bootcare trebuie să rămână necriptată deoarece în prezent nu există nici o metodă de a încărca nucleul de pe un sistem de fișiere criptat (GRUB este acum capabil să facă asta, dar debian-installer în prezent nu are suport nativ pentru /boot criptat. Prin urmare, configurarea este acoperită într-un document separat). Notă A se reține că performanța partițiilor criptate va fi mai scăzută decât cea a partițiilor necriptate deoarece datele trebuie să fie criptate sau decriptate pentru fiecare operație de scriere sau citire. Impactul asupra performanței depinde de viteza procesorului, tipul de cifrare ales și lungimea cheii. Pentru a folosi criptarea trebuie să creați o nouă partiție selectând în meniul principal al programului de partiționare un spațiu liber. O altă opțiune este selectarea unei partiții existente (ex. o partiție obișnuită, un volum logic LVM sau un volum RAID). În meniul Configurația partiției trebuie să selectați volum fizic pentru criptare la opțiunea Folosește ca:. Meniul se va schimba apoi și va include câteva opțiuni criptografice pentru acea partiție. Metoda de criptare acceptată de debian-installer este dm-crypt (inclus în nucleele Linux mai noi, capabil să găzduiască volume fizice LVM). Mai întâi să vedem opțiunile disponibile la selectarea lui Device-mapper (dm-crypt)ca metodă de criptare. Ca de obicei, dacă aveți îndoieli, folosiți valorile implicite deoarece au fost alese cu grijă, având în vedere securitatea. Criptare: aes Această opțiune vă permite să selectați algoritmul de criptare (cifrare) care va fi folosit la criptarea datelor pe partiție. debian-installer are în prezent suport pentru următorii algoritmi de cifrare pentru blocuri: aes , blowfish, serpent și twofish. Discuția despre calitățile acestor algoritmi nu este obiectul acestui document, totuși este posibil ca să vă ajute să vă decideți faptul că în 2000 institutul Național American de Standarde și Tehnologii a ales AES ca fiind algoritmul standard de criptare pentru protejarea datelor confidențiale în secolul 21. Dimensiunea cheii: 256 Aici puteți preciza lungimea cheii de criptare. Cu cât dimensiunea cheii este mai mare, cu atât criptarea este mai puternică. Pe de altă parte, mărirea cheii duce, de obicei, la o degradare a performanței. Disponibilitatea diverselor dimensiuni de chei depinde de algoritmul de cifrare. Algoritmul VI: xts-plain64 Vectorul de Inițializare sau algoritmul VI (în eng. "Initialization Vector": IV) este utilizat în criptografie pentru a se asigura că aplicarea cifrului pe aceleași date de text clar cu aceeași cheie produce întotdeauna un text cifrat unic. Ideea este de a preveni încercarea unui atacator de a deduce informații din șabloane repetate în datele criptate. Dintre alternativele oferite, cea implicită, xts-plain64 este în prezent cea mai puțin vulnerabilă la atacurile cunoscute. Folosiți celelalte alternative doar dacă trebuie să asigurați compatibilitatea cu un alt sistem instalat anterior care nu poate folosi algoritmii mai noi. Cheia de criptare: Frază de acces Aici puteți alege tipul de cheie de criptare pentru această partiție. Fraza de acces Cheia de criptare va fi calculată ^[10] pe baza unei fraze de acces pe care o veți putea introduce mai târziu în decursul procesului. Cheie aleatoare O nouă cheie de criptare va fi generată din date aleatoare de fiecare dată când încercați să inițializați partiția criptată. Cu alte cuvinte, la fiecare oprire conținutul partiției se va pierde deoarece cheia este ștearsă din memorie (desigur, ați putea să încercați să ghiciți cheia cu un atac de tip "forță brută", dar acest lucru nu este realizabil în decursul unei întregi vieți, decât dacă există o slăbiciune necunoscută în algoritmul de cifrare). Cheile aleatorii sunt utile pentru partițiile de spațiu de interschimb (swap), deoarece nu trebuie să vă deranjați să vă amintiți fraza de acces sau să ștergeți informațiile sensibile din partiția de spațiu de interschimb (swap) înainte de a închide computerul. Totuși, înseamnă, de asemenea, că nu veți putea utiliza funcționalitatea "suspend-to-disk " (suspendare pe disc) oferită de nucleele Linux mai noi, deoarece va fi imposibil (în timpul unei porniri ulterioare) pentru a recupera datele suspendate scrise pe partiția de spațiu de interschimb (swap). Ștergeți datele: da Stabilește dacă conținutul acestei partiții trebuie suprascris cu date aleatorii înainte de a configura criptarea. Acest lucru este recomandat deoarece, altfel, ar putea fi posibil ca un atacator să discearnă care părți ale partiției sunt în uz și care nu. În plus, acest lucru va îngreuna recuperarea oricăror date rămase din instalările anterioare^[11]. După ce ați selectat parametrii doriți pentru partițiile criptate, reveniți la meniul principal de partiționare. Ar trebui să existe acum un nou element de meniu numit Configurarea volumelor criptate. După ce îl selectați, vi se va cere să confirmați ștergerea datelor de pe partițiile marcate pentru a fi șterse și, eventual, alte acțiuni, cum ar fi scrierea unui nou tabel de partiții. Pentru partițiile mari, acest lucru poate dura ceva timp. În continuare, vi se va cere să introduceți o frază de acces pentru partițiile configurate să utilizeze una. Frazele de acces bune trebuie să aibă mai mult de 8 caractere, trebuie să fie un amestec de litere, cifre și alte caractere și nu trebuie să conțină cuvinte comune din dicționar sau informații ușor de asociat cu dvs. (cum ar fi datele de naștere, hobby-uri, nume de animale de companie, numele membrilor familiei sau ale rudelor, etc.). Avertisment Înainte de a introduce fraze de acces, ar fi trebuit să vă asigurați că tastatura este configurată corect și generează caracterele așteptate. Dacă nu sunteți sigur, puteți trece la a doua consolă virtuală și puteți tasta ceva text la prompt. Acest lucru vă asigură că nu veți fi surprins mai târziu, de ex. încercând să introduceți o expresie de acces folosind un aranjament de tastatură "qwerty" când ați folosit un aranjament "azerty" în timpul instalării. Această situație poate avea mai multe cauze. Poate că ați trecut la un alt aranjament de tastatură în timpul instalării sau este posibil ca aranjamentul de tastatură selectat să nu fi fost încă configurat când ați introdus fraza de acces pentru sistemul de fișiere rădăcină. Dacă ați ales să utilizați alte metode decât o frază de acces pentru a crea chei de criptare, acestea vor fi generate acum. Deoarece este posibil ca nucleul să nu fi adunat o cantitate suficientă de entropie în această etapă incipientă a instalării, procesul poate dura mult timp. Puteți ajuta la accelerarea procesului prin generarea de entropie: de ex. prin apăsarea tastelor de formă aleatorie sau prin trecerea la shell-ul de pe a doua consolă virtuală și generarea de trafic de rețea și de disc (descărcarea unor fișiere, introducerea de fișiere mari în /dev/null etc.). Acest lucru se va repeta pentru fiecare partiție care urmează să fie criptată. După revenirea la meniul principal de partiționare, veți vedea toate volumele criptate ca partiții suplimentare care pot fi configurate în același mod ca și partițiile obișnuite. Următorul exemplu arată un volum criptat prin «dm-crypt». Volum criptat (sda2_crypt) - 115.1 GB Linux device-mapper #1 115.1 GB F ext3 Acum este momentul să atribuiți puncte de montare volumelor și să schimbați opțional tipurile de sisteme de fișiere dacă cele implicite nu vi se potrivesc. Acordați atenție identificatorilor din paranteze (sda2_crypt în acest caz) și punctelor de montare pe care le-ați atribuit fiecărui volum criptat. Veți avea nevoie de aceste informații mai târziu când porniți noul sistem. Diferențele dintre procesul de pornire obișnuit și procesul de pornire cu volume criptate vor fi acoperite mai târziu în Secțiune 7.2, "Montarea volumelor criptate". Odată ce sunteți mulțumit de schema de partiționare, continuați cu instalarea. 6.3.5. Instalarea sistemului de bază Deși această etapă este cea mai puțin problematică, consumă o parte semnificativă a instalării, deoarece descarcă, verifică și despachetează întregul sistem de bază. Dacă aveți o conexiune lentă la computer sau la rețea, acest lucru ar putea dura ceva timp. În timpul instalării sistemului de bază, mesajele de despachetare și de configurare a pachetului sunt redirecționate către tty4 (terminalul 4). Puteți accesa acest terminal apăsând Alt stânga+F4; reveniți la procesul principal de instalare cu Alt stânga+F1. Mesajele de despachetare/configurare generate în această fază sunt de asemenea salvate în /var/log/syslog. Le puteți verifica acolo dacă instalarea se realizează printr-o consolă serială. Ca parte a instalării, va fi instalat un nucleu Linux. La prioritatea implicită, instalatorul va alege pentru dvs. una care se potrivește cel mai bine cu echipamentul dvs. În modurile cu prioritate inferioară, veți putea alege dintr-o listă de nuclee disponibile. Când pachetele sunt instalate utilizând sistemul de gestionare a pachetelor, acesta va instala implicit și pachetele care sunt recomandate de acele pachete. Pachetele recomandate nu sunt strict necesare pentru funcționalitatea de bază a software-ului selectat, dar îmbunătățesc acel software și ar trebui, în opinia responsabililor de pachete, să fie instalate în mod normal împreună cu acel software. Notă Din motive tehnice, pachetele instalate în timpul instalării sistemului de bază sunt instalate fără "Recomandările". Regula descrisă mai sus intră în vigoare numai după acest moment al procesului de instalare. 6.3.6. Instalarea de software suplimentar În acest moment aveți un sistem utilizabil, dar limitat. Majoritatea utilizatorilor vor dori să instaleze software suplimentar pe sistem pentru a-l adapta nevoilor lor, iar programul de instalare vă permite să faceți acest lucru. Acest pas poate dura chiar mai mult decât instalarea sistemului de bază dacă aveți o conexiune lentă la computer sau la rețea. 6.3.6.1. Configurarea lui «apt» Unul dintre instrumentele folosite pentru a instala pachete pe un sistem Debian GNU/Linux este programul apt, din pachetul apt^[12]. Alte interfețe pentru gestionarea pachetelor, cum ar fi aptitude și synaptic, sunt de asemenea utilizate. Aceste interfețe sunt recomandate utilizatorilor noi, deoarece integrează unele caracteristici suplimentare (căutarea pachetelor și verificări de stare) într-o interfață de utilizator plăcută. apt trebuie configurat astfel încât să știe de unde să recupereze pachetele. Rezultatele acestei configurări sunt scrise în fișierul /etc/apt/sources.list. Puteți examina și edita acest fișier după bunul plac după finalizarea instalării. Dacă instalați cu prioritatea implicită, programul de instalare se va ocupa în mare măsură de configurație automat, pe baza metodei de instalare pe care o utilizați și, eventual, folosind alegerile făcute mai devreme în instalare. În majoritatea cazurilor, programul de instalare va adăuga automat o oglindă de securitate și, dacă instalați distribuția stabilă, o oglindă pentru serviciul " stable-updates" (actualizări pentru distribuția stabilă). Dacă instalați la o prioritate mai mică (de exemplu, în modul expert), veți putea lua mai multe decizii singur. Puteți alege dacă să utilizați sau nu serviciile de securitate și/sau de actualizări pentru distribuția stabilă și puteți alege să adăugați pachete din secțiunile "contrib", "non-free" și " non-free-firmware" ale arhivei . 6.3.6.1.1. Instalarea de pe mai multe imagini CD sau DVD Dacă instalați de pe o imagine CD sau DVD care face parte dintr-un set mai mare, programul de instalare vă va întreba dacă doriți să scaneze medii suplimentare de instalare. Dacă aveți la dispoziție astfel de suporturi suplimentare, probabil că doriți să faceți acest lucru, astfel încât instalatorul să poată folosi pachetele incluse pe ele. Dacă nu aveți niciun suport suplimentar, aceasta nu este nicio problemă: utilizarea acestora nu este necesară. Dacă, de asemenea, nu utilizați o oglindă de rețea (după cum este explicat în secțiunea următoare), poate însemna că nu pot fi instalate toate pachetele care aparțin sarcinilor pe care le selectați în următorul pas al instalării. Notă Pachetele sunt incluse pe imaginile CD și DVD în ordinea popularității lor. Aceasta înseamnă că pentru cele mai multe utilizări este necesară doar prima imagine a unui set și că doar foarte puțini oameni folosesc de fapt oricare dintre pachetele incluse pe ultimele imagini ale unui set. De asemenea, înseamnă că achiziționarea de la diverși vânzători sau descărcarea și inscripționarea unui set complet de CD-uri este doar o risipă de bani, deoarece nu le veți folosi niciodată pe multe dintre ele. În cele mai multe cazuri, este mai bine să obțineți doar primele 3 până la 8 CD-uri și să instalați orice pachet suplimentar de care aveți nevoie din Internet, folosind o oglindă. Același lucru este valabil și pentru seturile de DVD-uri: primul DVD, sau poate primele două DVD-uri vor acoperi majoritatea nevoilor. Dacă scanați mai multe medii de instalare, programul de instalare vă va solicita să le schimbați atunci când are nevoie de pachete de la unul care nu este în prezent în unitate. Rețineți că numai discurile care aparțin aceluiași set ar trebui scanate. Ordinea în care sunt scanate nu contează cu adevărat, dar scanarea lor în ordine crescătoare va reduce șansele de greșeli. 6.3.6.1.2. Utilizarea unei oglinzi de rețea O întrebare care va fi pusă în timpul majorității instalărilor este dacă să se folosească sau nu o oglindă de rețea ca sursă pentru pachete. În cele mai multe cazuri, răspunsul implicit ar trebui să fie cel adecvat, dar există câteva excepții. Dacă nu instalați de pe un set complet de imagini de CD/DVD, ar trebui să utilizați o oglindă de rețea, deoarece altfel veți ajunge cu un sistem foarte minim. Totuși, dacă aveți o conexiune limitată la Internet, cel mai bine este să nu să selectați sarcina birou în următorul pas al instalării. Dacă instalați de pe o singură imagine CD completă, utilizarea unei oglinzi de rețea nu este necesară, dar este totuși recomandată deoarece o singură imagine CD conține doar un număr destul de limitat de pachete. Dacă aveți o conexiune limitată la Internet, poate fi totuși cel mai bine să nu să selectați o oglindă de rețea aici, ci să finalizați instalarea folosind doar ceea ce este disponibil pe imaginea de pe CD și să instalați selectiv pachete suplimentare după instalare (de ex. după ce ați repornit în noul sistem). Dacă instalați de pe DVD, orice pachet necesar în timpul instalării ar trebui să fie prezent pe prima imagine DVD. Utilizarea unei oglinzi de rețea este opțională. Un avantaj al adăugării unei oglinzi de rețea este că actualizările, care au avut loc de când imaginile CD/DVD au fost create și au fost incluse într-o versiune punctuală, vor deveni disponibile pentru instalare, prelungind astfel durata de viață a setului de CD/DVD fără a compromite securitatea sau stabilitatea sistemului instalat. În rezumat: selectarea unei oglinzi de rețea este în general o idee bună, cu excepția cazului în care nu aveți o conexiune bună la Internet. Dacă versiunea curentă a unui pachet este disponibilă de pe mediul de instalare, programul de instalare o va folosi întotdeauna. Deci, cantitatea de date care va fi descărcată dacă selectați o oglindă depinde de 1. sarcinile pe care le selectați în următorul pas al instalării, 2. ce pachete sunt necesare pentru sarcinile respective, 3. care dintre aceste pachete sunt prezente pe suportul de instalare pe care l-ați scanat și 4. dacă versiunile actualizate ale pachetelor incluse pe suportul de instalare sunt disponibile dintr-o oglindă (fie o oglindă a pachetului obișnuit, fie o oglindă pentru securitate sau actualizări ale distribuției stabile). Rețineți că ultimul punct înseamnă că, inclusiv dacă alegeți să nu utilizați o oglindă de rețea, unele pachete pot fi încă descărcate de pe Internet dacă există o actualizare de securitate sau actualizări ale distribuției stabile disponibile pentru ele și acele servicii au fost configurate. 6.3.6.1.3. Alegerea unei oglinzi din rețea Cu excepția cazului în care ați ales să nu utilizați o oglindă de rețea, vi se va prezenta o listă de oglinzi de rețea bazată pe selecția țării dvs. mai devreme în procesul de instalare. Alegerea implicită oferită este, de obicei, cea adecvată. Valoarea implicită oferită este deb.debian.org, care nu este o oglindă în sine, dar va redirecționa către o oglindă care ar trebui să fie actualizată și rapidă. Aceste oglinzi acceptă TLS (protocol https) și IPv6. Acest serviciu este întreținut de echipa de administratori a sistemului Debian ("Debian System Administration ":DSA). O oglindă poate fi, de asemenea, specificată manual, alegând "introduceți manual informațiile" . Puteți specifica apoi un nume de gazdă în oglindă și un număr de port opțional. Aceasta trebuie să fie de fapt o bază URL, adică atunci când specificați o adresă IPv6, trebuie să adăugați paranteze drepte în jurul ei, de exemplu "[2001:db8::1]". Dacă calculatorul dvs. se află într-o rețea exclusiv IPv6 (ceea ce probabil nu este cazul pentru marea majoritate a utilizatorilor), este posibil ca utilizarea oglinzii implicite pentru țara dvs. să nu funcționeze. Toate oglinzile din listă sunt accesibile prin IPv4, dar numai unele dintre ele pot fi utilizate prin IPv6. Deoarece conectivitatea oglinzilor individuale se poate modifica în timp, aceste informații nu sunt disponibile în programul de instalare. Dacă nu există conectivitate IPv6 pentru oglinda implicită pentru țara dvs., puteți fie să încercați unele dintre celelalte oglinzi care vi se oferă sau să alegeți opțiunea "introduceți manual informațiile". Apoi puteți specifica "ftp.ipv6.debian.org" ca nume de oglindă, care este un alias pentru o oglindă disponibilă prin IPv6, deși probabil că nu va fi cea mai rapidă posibilă. 6.3.6.2. Selectarea și instalarea software-ului În timpul procesului de instalare, vi se oferă posibilitatea de a selecta software suplimentar de instalat. În loc să alegeți pachete software individuale din pachetele 96607 disponibile, această etapă a procesului de instalare se concentrează pe selectarea și instalarea colecțiilor predefinite de software pentru a configura rapid calculatorul pentru a efectua diverse sarcini. Aceste sarcini reprezintă în mod vag un număr de activității sau lucruri diferite pe care doriți să le faceți cu calculatorul dvs., cum ar fi "Mediu de birou", "Server web" sau "Server SSH"^[13]. Secțiune D.2, "Disk Space Needed for Tasks" enumeră cerințele de spațiu pentru sarcinile disponibile. Unele sarcini pot fi preselectate pe baza caracteristicilor calculatorului pe care instalați. Dacă nu sunteți de acord cu aceste selecții, le puteți deselecta. Puteți chiar să optați pentru a nu instala deloc sarcini în acest moment. Indicație În interfața cu utilizatorul standard a programului de instalare, puteți utiliza bara de spațiu pentru a comuta selectarea unei sarcini. Notă Sarcina "Mediu de birou" va instala un mediu grafic de birou. Implicit, debian-installer instalează mediul de birou Gnome . Este posibil să selectați în mod interactiv un alt mediu de birou în timpul instalării. De asemenea, este posibil să instalați mai multe medii de birou, dar este posibil ca unele combinații dintre aceste medii de birou să nu fie coinstalabile. Rețineți că acest lucru va funcționa numai dacă pachetele necesare pentru mediul de birou dorit sunt efectiv disponibile. Dacă instalați folosind o singură imagine CD completă, acestea vor trebui, eventual, să fie descărcate dintr-o oglindă de rețea, deoarece este posibil să nu fie disponibile pe imaginea CD din cauza cantității sale limitate de spațiu. Instalarea oricăruia dintre mediile de birou disponibile în acest fel ar trebui să funcționeze bine dacă utilizați o imagine DVD sau orice altă metodă de instalare. Diferitele sarcini de server vor instala software aproximativ după cum urmează. Server web: apache2; Server SSH: openssh. Sarcina "Sistem standard" va instala orice pachet care are un "standard" prioritar. Aceasta include o mulțime de utilități comune care sunt disponibile în mod normal pe orice sistem Linux sau Unix. Ar trebui să lăsați această sarcină selectată dacă nu știți ce faceți și doriți un sistem cu adevărat minim. Dacă în timpul selectării limbii a fost selectată o altă configurație regională implicită diferită de "C", tasksel va verifica dacă sunt definite sarcini de localizare pentru acea configurație regională și va încerca automat să instaleze pachetele de localizare relevante . Aceasta include, de exemplu, pachete care conțin liste de cuvinte sau fonturi speciale pentru limba dumneavoastră. Dacă a fost selectat un mediu de birou, acesta va instala și pachetele de localizare adecvate pentru acesta (dacă sunt disponibile). După ce ați selectat sarcinile, pulsați butonul Continue. În acest moment, apt va instala pachetele care fac parte din sarcinile selectate. Dacă un anumit program are nevoie de mai multe informații de la utilizator, acesta vă va solicita furnizarea lor în timpul acestui proces. Ar trebui să știți că, în special, sarcina «Mediu grafic de birou» este foarte mare. Mai ales când se instalează de pe un CD-ROM normal în combinație cu o oglindă pentru pachete care nu sunt de pe CD-ROM, programul de instalare poate dori să recupereze o mulțime de pachete prin rețea. Dacă aveți o conexiune la internet relativ lentă, acest lucru poate dura mult timp. Nu există nicio opțiune de a anula instalarea pachetelor odată ce aceasta a început. Chiar și atunci când pachetele sunt incluse pe CD-ROM, programul de instalare le poate prelua din oglindă dacă versiunea disponibilă pe oglindă este mai recentă decât cea inclusă pe CD-ROM. Dacă instalați distribuția stabilă, acest lucru se poate întâmpla după o lansare punctuală (o actualizare a versiunii stabile originale); dacă instalați distribuția de testare, acest lucru se va întâmpla dacă utilizați o imagine mai veche. 6.3.7. Faceți ca sistemul să fie capabil să pornească Dacă instalați o stație de lucru fără disc, evident, pornirea de pe discul local nu este o opțiune semnificativă și acest pas va fi omis. 6.3.7.1. Detectarea altor sisteme de operare Înainte ca un încărcător de pornire să fie instalat, instalatorul va încerca să caute alte sisteme de operare care sunt instalate în calculator. Dacă găsește un sistem de operare acceptat, veți fi informat despre acest lucru în timpul pasului de instalare a încărcătorului de pornire, iar calculatorul va fi configurat să pornească acest alt sistem de operare în plus față de Debian. Rețineți că mai multe sisteme de operare pornind pe o singură mașină este încă ceva ce ține de magia neagră, oricum ceva mistic. Suportul automat pentru detectarea și configurarea încărcătoarelor de pornire pentru a porni alte sisteme de operare variază în funcție de arhitectură și chiar de subarhitectură. Dacă nu funcționează, ar trebui să consultați documentația gestionarului de pornire pentru mai multe informații. 6.3.7.2. Instalați încărcătorul de pornire Grub pe discul dur/solid Încărcătorul de pornire pentru amd64 se numește "grub". Grub este un încărcător de pornire flexibil și robust și o alegere implicită bună pentru utilizatorii noi și vechii deopotrivă. În mod implicit, «grub» va fi instalat pe partiția UEFI sau în sectorul de pornire al unității primare, unde va prelua controlul complet al procesului de pornire. Dacă preferați, îl puteți instala în altă parte. Consultați manualul «grub» pentru informații complete. Dacă nu doriți să instalați grub, utilizați butonul Go Back pentru a ajunge la meniul principal și de acolo selectați orice încărcător de pornire pe care doriți să îl utilizați. 6.3.7.3. Continuați fără încărcătorul de pornire Această opțiune poate fi folosită pentru a finaliza instalarea chiar și atunci când nu trebuie instalat niciun încărcător de pornire, fie pentru că arhitectura/subarhitectura nu oferă unul, fie pentru că nu se dorește niciunul (de exemplu, veți folosi încărcătorul de pornire existent). Dacă intenționați să configurați manual încărcătorul de pornire, ar trebui să verificați numele nucleului instalat în /target/boot. De asemenea, ar trebui să verificați acel director pentru prezența unui initrd; dacă există unul, probabil va trebui să instruiți încărcătorul de pornire să îl folosească. Alte informații de care veți avea nevoie sunt discul și partiția pe care le-ați selectat pentru sistemul dvs. de fișiere / și, dacă ați ales să instalați /boot pe o partiție separată, și sistemul de fișiere al /boot. 6.3.8. Se finalizează instalarea Acesta este ultimul pas în procesul de instalare al Debian în timpul căruia programul de instalare va efectua orice activitate de ultimă oră. Constă mai ales în a face ordine după debian-installer. 6.3.8.1. Configurați ceasul sistemului Programul de instalare vă poate întreba dacă ceasul calculatorului este configurat la UTC. În mod normal, această întrebare este evitată dacă este posibil și programul de instalare încearcă să stabilească dacă ceasul este configurat la UTC pe baza unor lucruri precum alte sisteme de operare instalate. În modul expert, veți putea întotdeauna să alegeți dacă ceasul este sau nu configurat la UTC. Sistemele care (de asemenea) rulează Dos sau Windows sunt configurate în mod normal la ora locală. Dacă doriți să porniți dual, selectați ora locală în loc de UTC. În acest punct debian-installer va încerca, de asemenea, să salveze ora curentă în ceasul mașinii dumneavoastră. Acest lucru se va face fie în UTC, fie în ora locală, în funcție de selecția care tocmai a fost făcută. 6.3.8.2. Repornirea sistemului Vi se va solicita să eliminați mediul de pornire (CD, stick USB etc.) pe care l-ați folosit pentru a porni programul de instalare. După aceea, sistemul va fi repornit în noul dumneavoastră sistem Debian. 6.3.9. Rezolvarea problemelor Componentele enumerate în această secțiune nu sunt de obicei implicate în procesul de instalare, dar așteaptă în fundal pentru a ajuta utilizatorul în cazul în care ceva nu merge bine. 6.3.9.1. Salvarea jurnalelor de instalare Dacă instalarea are succes, fișierele jurnal create în timpul procesului de instalare vor fi salvate automat în /var/log/installer/ pe noul dumneavoastră sistem Debian. Alegerea opțiunii Salvează jurnalele de depanare din meniul principal vă permite să salvați fișierele de jurnal pe un stick USB, rețea, disc dur sau alte medii. Acest lucru poate fi util dacă întâmpinați probleme fatale în timpul instalării și doriți să studiați jurnalele pe alt sistem sau să le atașați la un raport de instalare. 6.3.9.2. Utilizarea Shell și vizualizarea jurnalelor Există mai multe metode pe care le puteți folosi pentru a obține un shell în timp ce rulați o instalare. Pe majoritatea sistemelor, și dacă nu instalați printr-o consolă serială, cea mai ușoară metodă este să comutați la a doua consolă virtuală apăsând Alt stânga+F2 ^[14] (pe o tastatură Mac, Opțiune+F2). Folosiți Alt stânga+F1 pentru a reveni la programul de instalare. Pentru programul de instalare grafic, consultați, de asemenea, Secțiune 6.1.1, "Utilizarea programului de instalare în modul grafic". Dacă nu puteți comuta între console, există și un element Execute a Shell în meniul principal care poate fi folosit pentru a porni un shell. Puteți ajunge la meniul principal din majoritatea dialogurilor apăsând butonul Go Back o dată sau de mai multe ori. Tastați exit pentru a închide shell-ul și a reveni la programul de instalare. În acest moment, ați pornit de pe discul RAM și există un set limitat de utilități Unix disponibile pentru utilizare. Puteți vedea ce programe sunt disponibile cu comanda ls /bin /sbin /usr/bin /usr/sbin și tastând help. Shell-ul este o clonă Bourne numită ash și are câteva caracteristici drăguțe, cum ar fi completarea automată și istoricul. Pentru a edita și vizualiza fișiere, utilizați editorul de text nano. Fișierele jurnal pentru sistemul de instalare pot fi găsite în directorul /var/log. Notă Deși puteți face practic orice într-un shell din lucrurile pe care comenzile disponibile vă permit să le faceți, opțiunea de a folosi un shell este într-adevăr acolo doar în cazul în care ceva merge prost și pentru depanare. A face lucruri manual din shell poate interfera cu procesul de instalare și poate duce la erori sau la o instalare incompletă. În special, ar trebui să lăsați întotdeauna programul de instalare să vă activeze partiția de swap și să nu faceți acest lucru singur din shell. 6.3.10. Instalarea prin consola de rețea (network-console) Una dintre cele mai interesante componente este consola de rețea. Vă permite să faceți o mare parte a instalării prin rețea prin SSH. Utilizarea rețelei implică că va trebui să efectuați primii pași ai instalării din consolă, cel puțin până la configurarea rețelei. (Deși puteți automatiza acea parte cu Secțiune 4.6, "Instalare automată".) Această componentă nu este încărcată în meniul principal de instalare în mod implicit, așa că trebuie să o solicitați în mod explicit. Dacă instalați de pe un mediu optic, trebuie să porniți cu prioritate medie sau să invocați în alt mod meniul principal de instalare și să alegeți Încărcați componentele de instalare din mediul de instalare și din lista de componente suplimentare selectați network-console: Se continuă instalarea de la distanță, utilizând SSH . Încărcarea reușită este indicată de o nouă intrare de meniu numită Continuați instalarea de la distanță folosind SSH. După selectarea acestei noi intrări, vi se să utilizați o nouă parolă pentru a vă conecta la sistemul de instalare, iar acesta vă va cere confirmarea partolei. Asta e tot. Acum ar trebui să vedeți un ecran care vă indică să vă conectați de la distanță ca utilizator installer cu parola pe care tocmai ați furnizat-o. Un alt detaliu important de observat pe acest ecran este amprenta acestui sistem. Trebuie să transferați în siguranță amprenta către persoana care va continua instalarea de la distanță. Dacă decideți să continuați cu instalarea local, puteți oricând să apăsați Enter, ceea ce vă va aduce înapoi la meniul principal, unde puteți selecta o altă componentă. Acum să trecem la cealaltă parte a firului. Ca o condiție prealabilă, trebuie să vă configurați terminalul pentru codificarea UTF-8, deoarece asta este ceea ce folosește sistemul de instalare. Dacă nu o faceți, instalarea de la distanță va fi totuși posibilă, dar este posibil să întâlniți artefacte ciudate de afișare, cum ar fi margini de dialog distruse sau caractere non-ascii necitibile. Stabilirea unei conexiuni cu sistemul de instalare este la fel de simplă ca și tastarea: $ ssh -l installer install_host Unde install_host este fie numele, fie adresa IP a calculatorului pe care instalați. Înainte de autentificarea efectivă va fi afișată amprenta sistemului de la distanță și va trebui să confirmați că este corectă. Notă Serverul ssh din programul de instalare folosește o configurație implicită care nu trimite pachete de menținere a conexiunii ("keep-alive packets"). În principiu, o conexiune la sistemul instalat ar trebui să fie menținută deschisă pe termen nelimitat. Cu toate acestea, în unele situații -- în funcție de configurarea rețelei locale -- conexiunea se poate pierde după o perioadă de inactivitate. Un caz obișnuit în care acest lucru se poate întâmpla este atunci când există o formă de traducere a adresei de rețea ("Network Address Translation": NAT) undeva între client și sistemul instalat. În funcție de momentul în care s-a pierdut conexiunea, este posibil sau nu să puteți relua instalarea după reconectare. Este posibil să evitați întreruperea conexiunii adăugând opțiunea -o ServerAliveInterval=valoare când porniți conexiunea ssh sau adăugând acea opțiune în fișierul de configurare ssh. Rețineți totuși că, în unele cazuri, adăugarea acestei opțiuni poate, de asemenea, să cauzeze întreruperea unei conexiuni (de exemplu, dacă pachetele de menținere a conexiunii ("keep-alive packets") sunt trimise în timpul unei scurte întreruperi de rețea, de la care ssh altfel s-ar fi recuperat), așa că ar trebui să fie folosit numai atunci când este necesar. Notă Dacă instalați pe rând, pe mai multe calculatoare și se întâmplă să aibă aceeași adresă IP sau nume de gazdă, ssh va refuza să se conecteze la o astfel de gazdă. Motivul este că va avea amprentă diferită, ceea ce este de obicei un semn al unui atac de falsificare. Dacă sunteți sigur că nu este cazul, va trebui să ștergeți linia relevantă din ~/.ssh/known_hosts^[15] și încercați din nou. După autentificare, vi se va afișa un ecran inițial unde aveți două posibilități numite Meniu Start și Pornește o consolă. Primul vă aduce la meniul principal de instalare, unde puteți continua instalarea ca de obicei. Acesta din urmă pornește un shell din care puteți examina și, eventual, repara sistemul de la distanță. Ar trebui să porniți o singură sesiune SSH pentru meniul de instalare, dar puteți începe mai multe sesiuni pentru shell-uri. Avertisment După ce ați început instalarea de la distanță prin SSH, nu ar trebui să vă întoarceți la sesiunea de instalare care rulează pe consola locală. Acest lucru poate deteriora baza de date care deține configurația noului sistem. Acest lucru, la rândul său, poate duce la o instalare eșuată sau la probleme cu sistemul instalat. 6.4. Încărcarea firmware-ului lipsă După cum este descris în Secțiune 2.2, "Dispozitive care necesită firmware", unele dispozitive necesită încărcarea firmware-ului. În majoritatea cazurilor, dispozitivul nu va funcționa deloc dacă firmware-ul nu este disponibil; uneori, funcționalitatea de bază nu este afectată dacă lipsește și firmware-ul este necesar doar pentru a activa funcții suplimentare. Începând cu Debian GNU/Linux 12.0, urmând Rezoluția generală 2022 despre firmware non-free, imaginile oficiale de instalare (cum ar fi "netinst") pot include pachete de firmware "non-free". Chiar și cu acele pachete de firmware disponibile, unele fișiere de firmware ar putea să lipsească în continuare. Sau s-ar putea să folosească fișiere netboot, care nu includ pachete de firmware. Dacă un controlor de dispozitiv solicită firmware care nu este disponibil, debian-installer va afișa un dialog care oferă încărcarea firmware-ului lipsă. Dacă această opțiune este selectată, debian-installer va scana dispozitivele disponibile fie pentru fișiere firmware libere, fie pentru pachete care conțin firmware. Dacă este găsit, firmware-ul va fi copiat în locația corectă (/lib/ firmware) și modulul controlorului va fi reîncărcat. Notă Ce dispozitive sunt scanate și ce sisteme de fișiere sunt acceptate depind de arhitectură, metoda de instalare și stadiul instalării. În special în primele etape ale instalării, încărcarea firmware-ului este cel mai probabil să reușească de pe un stick USB formatat FAT. Firmware-ul pe i386 și amd64 poate fi încărcat și de pe un card MMC sau SD. Rețineți că este posibil să omiteți încărcarea firmware-ului dacă știți că dispozitivul va funcționa și fără acesta sau dacă dispozitivul nu este necesar în timpul instalării. 6.4.1. Pregătirea unui mediu Cea mai comună metodă de a încărca un astfel de firmware este de pe un mediu detașabil, cum ar fi un stick USB. Pentru a pregăti un stick USB (sau alt mediu cum ar fi o partiție de disc dur/solid), fișierele sau pachetele de firmware trebuie să fie plasate fie în directorul rădăcină, fie într-un director numit / firmware al sistemului de fișiere de pe mediu. Sistemul de fișiere recomandat de utilizat este FAT, deoarece este cel mai sigur că va fi acceptat în primele etape ale instalării. Arhivele comprimate și fișierele zip care conțin pachetele curente pentru cel mai comun firmware, și metadatele asociate pentru a asigura o detectare adecvată de către programul de instalare (directorul dep11), sunt disponibile de la: • https://cdimage.debian.org/cdimage/firmware/bookworm/ Doar descărcați fișierul arhivei comprimate sau zip pentru versiunea corectă și despachetați-l în sistemul de fișiere de pe mediu. De asemenea, este posibil să copiați fișiere firmware individuale pe mediu. Firmware-ul liber ar putea fi obținut, de exemplu, de la un sistem deja instalat sau de la un fabricant de dispozitive. 6.4.2. Firmware-ul și sistemul instalat Orice firmware încărcat în timpul instalării va fi copiat automat în sistemul instalat. În cele mai multe cazuri, acest lucru va asigura că dispozitivul care necesită firmware va funcționa corect și după ce sistemul este repornit în sistemul instalat. Cu toate acestea, dacă sistemul instalat rulează o versiune de nucleu diferită de cea a programului de instalare, există o mică șansă ca firmware-ul să nu poată fi încărcat din cauza diferenței de versiuni. Dacă firmware-ul a fost încărcat dintr-un pachet de firmware, debian-installer va instala, de asemenea, acest pachet pentru sistemul instalat și va adăuga automat secțiunea non-free-firmware a arhivei pachetului în sources.list APT. Acest lucru are avantajul că firmware-ul va fi actualizat automat dacă devine disponibilă o nouă versiune. Dacă încărcarea firmware-ului a fost omisă în timpul instalării, dispozitivul relevant nu va funcționa probabil cu sistemul instalat până când firmware-ul (pachetul) este instalat manual. Notă Dacă firmware-ul a fost încărcat din fișiere firmware libere, firmware-ul copiat în sistemul instalat nu va fi actualizat automat decât dacă pachetul firmware corespunzător (dacă este disponibil) este instalat după finalizarea instalării. 6.4.3. Finalizarea sistemului instalat În funcție de modul în care a fost efectuată instalarea, s-ar putea ca necesitatea unui firmware să nu fi fost detectată în timpul instalării, că firmware-ul relevant nu a fost disponibil sau că cineva a ales să nu instaleze un firmware la acel moment. În unele cazuri, o instalare reușită poate ajunge totuși într-un ecran negru sau într-un afișaj deformat la repornirea sistemului instalat. Când se întâmplă acest lucru, pot fi încercate următoarele soluții: • Pasați opțiunea nomodeset pe linia de comandă a nucleului. Acest lucru ar putea ajuta la pornirea într-un mod "grafic de rezervă" pentru un sistem grafic degradat. • Utilizați combinația de taste Ctrl+Alt+F2 pentru a comuta la VT2, care ar putea oferi un prompt de conectare funcțional. 6.5. Personalizare Folosind shell-ul (vezi Secțiune 6.3.9.2, "Utilizarea Shell și vizualizarea jurnalelor"), procesul de instalare poate fi personalizat cu atenție, pentru a se potrivi cazurilor de utilizare excepționale: 6.5.1. Instalarea unui sistem alternativ de «init» (inițiere) Debian folosește systemd ca sistem de inițializare implicit. Cu toate acestea, alte sisteme de inițializare (cum ar fi sysvinit și OpenRC) sunt acceptate, iar cel mai ușor moment pentru a selecta un sistem de inițializare alternativ este în timpul procesului de instalare. Pentru instrucțiuni detaliate despre cum să faceți acest lucru, vă rugăm să consultați pagina Init pe wiki-ul Debian. ━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━ ^[6] În termeni tehnici: atunci când există mai multe regiuni pentru acea limbă cu coduri de țară diferite. ^[7] La prioritate medie și scăzută puteți oricând să selectați configurația regională preferată dintre cele disponibile pentru limba selectată (dacă există mai multe). ^[8] Configurațiile regionale vechi sunt acele configurații regionale care nu folosesc codificarea UTF-8, ci unul dintre standardele mai vechi pentru codificarea caracterelor, cum ar fi ISO 8859-1 (folosit de limbile vest-europene) sau EUC-JP (folosit de japoneză). ^[9] De fapt, se poate construi un dispozitiv multi-disc chiar și cu partiții de pe același disc fizic, dar acest lucru nu va aduce nici un fel de beneficii. ^[10] Folosirea unei fraze de acces pe post de cheie în prezent înseamnă că partiția va fi configurată folosind LUKS. ^[11] Se crede că băieții de la agențiile cu trei litere pot restaura datele chiar și după mai multe rescrieri ale mediilor magnetooptice. ^[12] Rețineți că programul care instalează efectiv pachetele se numește dpkg. Cu toate acestea, acest program este mai mult un instrument de nivel scăzut. apt este un instrument de nivel superior, care va invoca dpkg după caz. Știe cum să recupereze pachetele din mediul de instalare, din rețea sau de oriunde. De asemenea, este capabil să instaleze automat alte pachete care sunt necesare pentru ca pachetul pe care încercați să îl instalați să funcționeze corect. ^[13] Trebuie să știți că pentru a prezenta această listă, programul de instalare doar invocă programul tasksel. Poate fi rulat în orice moment după instalare pentru a instala mai multe pachete (sau a le elimina), sau puteți utiliza un instrument mai precis, cum ar fi aptitude. Dacă sunteți în căutarea unui singur pachet specific, după finalizarea instalării, pur și simplu rulați aptitude install pachet, unde pachet este numele pachetului ce căutați. ^[14] Adică: apăsați tasta Alt din partea stângă a barei de spațiu și tasta funcțională F2 în același timp. ^[15] Următoarea comandă va elimina o intrare existentă pentru o gazdă: ssh-keygen -R . Cap. 7. Pornirea în noul dumneavoastră sistem Debian Cuprins 7.1. Momentul adevărului 7.2. Montarea volumelor criptate 7.2.1. Rezolvarea problemelor 7.3. Autentificarea în cont 7.1. Momentul adevărului Prima pornire a sistemului dvs. cu energie proprie este ceea ce inginerii electroniști numesc "testul de fum". Dacă ați făcut o instalare implicită, primul lucru pe care ar trebui să-l vedeți când porniți sistemul este meniul încărcătorului de pornire grub. Primele opțiuni din meniu vor fi pentru noul dvs. sistem Debian. Dacă ați avut alte sisteme de operare pe calculator (cum ar fi Windows) care au fost detectate de sistemul de instalare, acestea vor fi listate mai jos în meniu. Dacă sistemul nu reușește să pornească corect, nu intrați în panică. Dacă instalarea a avut succes, sunt șanse mari să existe doar o problemă relativ minoră care împiedică sistemul să pornească Debian. În majoritatea cazurilor, astfel de probleme pot fi rezolvate fără a fi nevoie să repetați instalarea. O opțiune disponibilă pentru a remedia problemele de pornire este utilizarea modului de recuperare încorporat în programul de instalare (consultați Secțiune 8.6, "Recuperarea unui sistem deteriorat"). Dacă sunteți nou în Debian și Linux, este posibil să aveți nevoie de ajutor de la utilizatori mai experimentați. Pentru ajutor direct on-line, puteți încerca canalele IRC #debian sau #debian-boot din rețeaua OFTC. Alternativ, puteți contacta lista de corespondență debian-user. De asemenea, puteți depune un raport de instalare așa cum este descris în Secțiune 5.4.7, "Trimiterea rapoartelor de instalare". Asigurați-vă că descrieți problema în mod clar și includeți toate mesajele care sunt afișate și care pot ajuta pe alții să diagnosticheze problema. Dacă ați avut alte sisteme de operare pe computer care nu au fost detectate sau nu au fost detectate corect, vă rugăm să trimiteți un raport de instalare. 7.2. Montarea volumelor criptate Dacă ați creat volume criptate în timpul instalării și le-ați atribuit puncte de montare, vi se va cere să introduceți fraza de acces pentru fiecare dintre aceste volume în timpul pornirii. Pentru partițiile criptate folosind dm-crypt, vi se va afișa următorul prompt în timpul pornirii: Starting early crypto disks... part_crypt(starting) Enter LUKS passphrase: În prima linie a promptului, part este numele partiției subiacente, de exemplu sda2 sau md0. Probabil că acum vă întrebați pentru ce volum introduceți de fapt fraza de acces. Are legătură cu /home? Sau cu /var? Desigur, dacă aveți un singur volum criptat, acest lucru este ușor de descifrat și puteți introduce doar fraza de acces pe care ați folosit-o la configurarea acestui volum. Dacă ați configurat mai mult de un volum criptat în timpul instalării, notele pe care le-ați scris la ultimul pas în Secțiune 6.3.4.6, "Configurarea volumelor criptate" sunt utile. Dacă nu ați notat mai înainte asocierea dintre parte _crypt și punctele de montare, o puteți găsi în continuare în fișierele /etc/ crypttab și /etc/fstab ale noului dumneavoastră sistem. Promptul poate arăta oarecum diferit atunci când este montat un sistem de fișiere rădăcină criptat. Aceasta depinde de ce generator initramfs a fost folosit pentru a genera initrd-ul folosit pentru a porni sistemul. Exemplul de mai jos este pentru un initrd generat folosind initramfs-tools: Begin: Mounting root file system... ... Begin: Running /scripts/local-top ... Enter LUKS passphrase: Nu vor fi afișate caractere (nici măcar asteriscuri) la introducerea frazei de acces. Dacă introduceți o frază de acces greșită, mai aveți două încercări de a o corecta. După a treia încercare, procesul de pornire va omite acest volum și va continua să monteze următorul sistem de fișiere. Consultați Secțiune 7.2.1, "Rezolvarea problemelor" pentru mai multe informații. După introducerea tuturor frazelor de acces, pornirea ar trebui să continue ca de obicei. 7.2.1. Rezolvarea problemelor Dacă unele dintre volumele criptate nu au putut fi montate pentru că a fost introdusă o frază de acces greșită, va trebui să le montați manual după pornire. Se prezintă mai multe cazuri: • Primul caz se referă la partiția rădăcină. Când nu este montată corect, procesul de pornire se va opri și va trebui să reporniți calculatorrul pentru a încerca din nou. • Cel mai simplu caz este pentru volumele criptate care dețin date precum / home sau /srv. Puteți să le montați pur și simplu manual după pornire. Cu toate acestea, pentru «dm-crypt», acest lucru este puțin complicat. Mai întâi trebuie să înregistrați volumele cu device mapper rulând: # /etc/init.d/cryptdisks start Aceasta va scana toate volumele menționate în fișierul /etc/crypttab și va crea dispozitive adecvate în directorul /dev după introducerea frazelor de acces corecte (volumele deja înregistrate vor fi omise, așa că puteți repeta această comandă de mai multe ori fără să vă faceți griji). După înregistrarea cu succes, puteți monta pur și simplu volumele în modul obișnuit: # mount /punctul_de_montare • Dacă nu a putut fi montat niciun volum care conține fișiere de sistem necritice (/usr sau /var), sistemul ar trebui să pornească în continuare și ar trebui să puteți monta volumele manual, ca în cazul precedent. Cu toate acestea, va trebui, de asemenea, să (re)porniți orice servicii care rulează de obicei la nivelul de rulare implicit, deoarece este foarte probabil să nu fi fost pornit. Cel mai simplu mod este să reporniți calculatorul. 7.3. Autentificarea în cont Odată ce sistemul dvs. este complet încărcat, vi se va afișa promptul de autentificare. Conectați-vă folosind numele de utilizator și parola personale pe care le-ați selectat în timpul procesului de instalare. Sistemul dvs. este acum gata de utilizare. Dacă sunteți un utilizator nou, poate doriți să explorați documentația care este deja instalată pe sistemul dvs. pe măsură ce începeți să-l utilizați. În prezent există mai multe sisteme de documentare, se lucrează la integrarea diferitelor tipuri de documentație. Iată câteva puncte de plecare. Documentația care însoțește programele pe care le-ați instalat poate fi găsită în /usr/share/doc/, sub un subdirector numit după numele programului (sau, mai precis, după numele pachetului Debian care conține programul). Cu toate acestea, documentația mai extinsă este adesea împachetată separat în pachete speciale de documentație, care de cele mai multe ori nu sunt instalate implicit. De exemplu, documentația despre instrumentul de gestionare a pachetelor apt poate fi găsită în pachetele apt-doc sau apt-howto. În plus, există câteva dosare speciale în ierarhia /usr/share/doc/. Linux HOWTO-urile sunt instalate în formatul .gz (comprimat), în /usr/share/doc/HOWTO /en-txt/. După instalarea programului dhelp, veți găsi un index al documentației care poate fi navigat în /usr/share/doc/HTML/index.html. O modalitate ușoară de a vizualiza aceste documente folosind un navigator bazat pe text este să introduceți următoarele comenzi: $ cd /usr/share/doc/ $ w3m . Punctul de după comanda w3m îi spune acesteia să afișeze conținutul directorului curent. Dacă aveți instalat un mediu grafic de birou, puteți utiliza, de asemenea, navigatorul web al acestuia. Porniți navigatorul web din meniul aplicației și introduceți /usr/share/doc/ în bara de adrese. De asemenea, puteți tasta info comandă sau man comandă pentru a vedea documentația despre majoritatea comenzilor disponibile la promptul de comandă. Tastarea help va afișa ajutor pentru comenzile shell. Și tastarea unei comenzi urmată de --help va afișa de obicei un scurt rezumat al utilizării comenzii. Dacă rezultatele unei comenzi defilează dincolo de partea de sus a ecranului, tastați | more după comandă pentru a face ca rezultatele să se întrerupă înainte de a derula dincolo de partea de sus a ecranului. Pentru a vedea o listă cu toate comenzile disponibile care încep cu o anumită literă, tastați litera și apoi apăsați de două ori tasta «Tab»-ulator. Cap. 8. Pașii următori și unde să mergeți de aici Cuprins 8.1. Oprirea sistemului 8.2. Orientându-vă către Debian 8.2.1. Sistemul de împachetare Debian 8.2.2. Software suplimentar disponibil pentru Debian 8.2.3. Gestionarea versiunilor aplicațiilor 8.2.4. Gestionarea sarcinilor cu «cron» 8.3. Lectură și informații suplimentare 8.4. Configurarea sistemului pentru a utiliza poșta electronică 8.4.1. Configurația de poștă electronică implicită 8.4.2. Trimiterea de corespondență în afara sistemului 8.4.3. Configurarea agentului de transport de corespondență Exim4 8.5. Compilarea unui nou nucleu 8.6. Recuperarea unui sistem deteriorat 8.1. Oprirea sistemului Pentru a închide un sistem Debian GNU/Linux care rulează, nu trebuie să reporniți cu comutatorul de resetare din partea din față sau din spate a computerului sau doar să opriți computerul. Debian GNU/Linux ar trebui să fie închis într-un mod controlat, altfel fișierele s-ar putea pierde și/sau ar putea apărea deteriorarea discului. Dacă rulați un mediu grafic de birou, există de obicei o opțiune de "Ieșire" disponibilă din meniul aplicației care vă permite să închideți (sau să reporniți) sistemul. Alternativ, puteți apăsa combinația de taste Ctrl+Alt+Del . Dacă combinațiile de taste nu funcționează, o ultimă opțiune este să te autentifici ca root și să tastați comenzile necesare. Utilizați reboot pentru a reporni sistemul. Utilizați halt pentru a stopa sistemul fără a-l opri ^[16]. Pentru a opri aparatul, utilizați poweroff sau shutdown -h now. Sistemul de inițializare systemd oferă comenzi suplimentare care îndeplinesc aceleași funcții; de exemplu systemctl reboot sau systemctl poweroff. 8.2. Orientându-vă către Debian Debian este puțin diferit de alte distribuții. Chiar dacă sunteți familiarizat cu Linux din alte distribuții, există lucruri pe care ar trebui să le știți despre Debian pentru a vă ajuta să vă mențineți sistemul într-o stare bună, curată. Acest capitol conține materiale care să vă ajute să vă orientați; nu intenționează să fie un tutorial despre cum să utilizați Debian, ci doar o scurtă privire asupra sistemului pentru cei foarte grăbiți. 8.2.1. Sistemul de împachetare Debian Cel mai important concept de înțeles este sistemul de împachetare Debian. În esență, părți mari ale sistemului dvs. ar trebui luate în considerare sub controlul sistemului de împachetare. Acestea includ: • /usr (excluzând /usr/local) • /var (puteți crea /var/local în deplină siguranță acolo) • /bin • /sbin • /lib De exemplu, dacă înlocuiți /usr/bin/perl, asta va funcționa, dar apoi dacă vă actualizați pachetul perl, fișierul pe care l-ați pus acolo va fi înlocuit. Experții pot ocoli acest lucru punând pachetele în "hold" (păstrare) în aptitude. Una dintre cele mai bune metode de instalare este «apt». Puteți folosi versiunea de linie de comandă a apt, precum și instrumente precum aptitude sau synaptic (care sunt doar interfețe grafice pentru apt). Rețineți că «apt» vă va permite, de asemenea, să fuzionați secțiunile "main", "contrib", "non-free" și "non-free-firmware" ale arhivei Debian, astfel încât să puteți avea pachete restricționate (strict vorbind care nu aparțin lui Debian), precum și pachete din Debian GNU/Linux în același timp. 8.2.2. Software suplimentar disponibil pentru Debian Există depozite de software oficiale și neoficiale care nu sunt activate în instalarea implicită Debian. Acestea conțin software pe care mulți îl consideră important și se așteaptă să îl aibă. Informații despre aceste depozite suplimentare pot fi găsite pe pagina Wiki Debian intitulată Software-ul disponibil pentru versiunea stabilă a Debian. 8.2.3. Gestionarea versiunilor aplicațiilor Versiunile alternative ale aplicațiilor sunt gestionate de "update-alternatives". Dacă mențineți mai multe versiuni ale aplicațiilor, citiți pagina de manual a "update-alternatives". 8.2.4. Gestionarea sarcinilor cu «cron» Toate sarcinile aflate în competența administratorului de sistem ar trebui să fie în /etc, deoarece sunt fișiere de configurare. Dacă aveți o sarcină cron ca root pentru rulări zilnice, săptămânale sau lunare, puneți-o în /etc/cron. {daily,weekly,monthly}. Acestea sunt invocate din /etc/crontab și vor rula în ordine alfabetică, care le serializează (vor fi efectuate una după alta, în ordine alfabetică). Pe de altă parte, dacă aveți o sarcină cron care (a) trebuie să ruleze ca utilizator special sau (b) trebuie să ruleze la o anume oră sau cu o anumită frecvență, puteți utiliza fie /etc/crontab sau, și mai bine, /etc/cron.d/ whatever. Aceste fișiere speciale au și un câmp suplimentar care vă permite să specificați contul de utilizator sub care rulează sarcina cron. În ambele cazuri, doar editați fișierele și «cron» le va remarca automat. Nu este nevoie să rulați o comandă specială. Pentru mai multe informații, consultați cron(8), crontab(5) și /usr/share/doc/cron/README.Debian. 8.3. Lectură și informații suplimentare Situl web Debian conține o cantitate mare de documentație despre Debian. Consultați, în special, Întrebări frecvente despre Debian GNU/Linux și Referință Debian. Un index cu mai multă documentație Debian este disponibil de la Proiectul de documentare Debian. Comunitatea Debian se autosusține; pentru a vă abona la una sau mai multe dintre listele de corespondență Debian, consultați pagina Abonament la lista de corespondență. Nu în ultimul rând, Arhivele listelor de corespondență Debian conțin o mulțime de informații despre Debian. Dacă aveți nevoie de informații despre un anumit program, ar trebui să încercați mai întâi man numre_program, sau info nume_program. Există o mulțime de documentație utilă și în /usr/share/doc. În special, /usr/ share/doc/HOWTO și /usr/share/doc/FAQ conțin o mulțime de informații interesante. Pentru a trimite erori, consultați /usr/share/doc/debian/bug*. Pentru a citi despre problemele specifice Debian pentru anumite programe, consultați /usr/share/doc/(package name)/README.Debian. O sursă generală de informații despre GNU/Linux este Proiectul de documentare Linux. Acolo veți găsi HOWTO-uri și trimiteri către alte informații foarte valoroase despre părți ale unui sistem GNU/Linux. Linux este o implementare a Unix. Proiectul de documentare Linux ("Linux Documentation Project": LDP) colectează o serie de HOWTO-uri și cărți online referitoare la Linux. Dacă sunteți nou în Unix, probabil că ar trebui să ieșiți să cumpărați niște cărți și să citiți ceva. Această listă derăspunsuri la întrebări frecvente Unix conține o serie de documente UseNet care oferă o referință istorică frumoasă. 8.4. Configurarea sistemului pentru a utiliza poșta electronică Astăzi, poșta electronică este o parte importantă a vieții multor oameni. Deoarece există multe opțiuni cu privire la modul de configurare și pentru că este important să fie configurată corect pentru unele instrumente Debian, vom încerca să acoperim elementele de bază în această secțiune. Există trei funcții principale care alcătuiesc un sistem de e-mail. Mai întâi este Agentul utilizatorului de e-mail ("Mail User Agent": MUA), care este programul pe care un utilizator îl folosește de fapt pentru a compune și a citi e-mailuri. Apoi, există Agentul de transfer de e-mail ("Mail Transfer Agent": MTA) care se ocupă de transportul mesajelor de la un computer la altul. Și în ultimul rând este Agentul de livrare a corespondenței ("Mail Delivery Agent": MDA) care se ocupă de livrarea corespondenței primite în căsuța de e-mail a utilizatorului. Aceste trei funcții pot fi îndeplinite prin programe separate, dar pot fi și combinate în unul sau două programe. De asemenea, este posibil ca diferite programe să gestioneze aceste funcții pentru diferite tipuri de corespondență. În sistemele Linux și Unix, mutt este, din punct de vedere istoric, un MUA foarte popular. La fel ca majoritatea programelor tradiționale Linux, este bazat pe text. Este adesea folosit în combinație cu exim sau sendmail ca MTA și procmail ca MDA. Odată cu popularitatea tot mai mare a mediilor de birou grafice, utilizarea programelor de poștă electronică grafice precum evolution din GNOME, kmail din KDE sau thunderbird de la Mozilla a devenit din ce în ce mai populară. Aceste programe combină funcția unui MUA, MTA și MDA, dar pot fi -- și adesea sunt -- folosite în combinație cu instrumentele tradiționale Linux. 8.4.1. Configurația de poștă electronică implicită Chiar dacă intenționați să utilizați un program de poștă electronică grafic, ar fi util să aveți un MTA/MDA tradițional instalat și configurat corect pe sistemul dumneavoastră Debian GNU/Linux. Motivul este că diverse instrumente care rulează pe sistem^[17] să poată trimite notificări importante prin e-mail pentru a informa administratorul de sistem despre probleme sau modificări (potențiale). Pentru aceasta puteți instala exim4 și mutt cu apt install exim4 mutt. exim4 este o combinație MTA/MDA care este relativ mică, dar foarte flexibilă. În mod implicit, acesta va fi configurat să gestioneze numai corespondența locală a sistemului, iar mesajele adresate administratorului de sistem (contul root) vor fi livrate în contul de utilizator obișnuit creat în timpul instalării^[18]. Când mesajele de sistem sunt livrate, acestea sunt adăugate într-un fișier în / var/mail/account_name. Mesajele pot fi citite folosind mutt. 8.4.2. Trimiterea de corespondență în afara sistemului După cum am menționat mai devreme, sistemul Debian instalat este configurat doar pentru a gestiona corespondența locală din sistem, nu pentru a trimite mesaje altora sau pentru a primi mesaje de la alții. Dacă doriți ca exim4 să se ocupe de corespondența externă, vă rugăm să consultați următoarea subsecțiune pentru opțiunile de configurare bazice disponibile. Asigurați-vă că testați că mesajele pot fi trimise și primite corect. Dacă intenționați să utilizați un program de poștă electronică grafic și să utilizați serverul de poștă electronică al furnizorului dumneavoastră de servicii de internet (ISP) sau al firmei la care lucrați, nu este nevoie să configurați exim4 pentru gestionarea corespondenței externe. Trebuie doar să configurați programul de poștă electronică grafic preferat pentru a utiliza serverele corecte pentru a trimite și primi mesaje (cum să o faceți, este în afara domeniului de aplicare al acestui manual). Cu toate acestea, în acest caz, poate fi necesar să configurați utilități individuale pentru a trimite corect mesajele. Un astfel de instrument este reportbug, un program care facilitează trimiterea de rapoarte de erori pentru pachetele Debian. În mod implicit, se așteaptă să poată folosi exim4 pentru a trimite rapoarte de eroare. Pentru a configura corect reportbug pentru a utiliza un server de poștă electronică extern, rulați comanda reportbug --configure și răspundeți "nu" la întrebarea dacă un MTA este disponibil. Apoi vi se va cere să utilizați serverul SMTP pentru a trimite rapoarte de erori. 8.4.3. Configurarea agentului de transport de corespondență Exim4 Dacă doriți ca sistemul dvs. să gestioneze și mesajele externe, va trebui să reconfigurați pachetul exim4^[19]: # dpkg-reconfigure exim4-config După ce ați introdus această comandă (ca root), veți fi întrebat dacă doriți să împărțiți configurația în fișiere mici. Dacă nu sunteți sigur, selectați opțiunea implicită. În continuare, vi se vor prezenta mai multe scenarii comune. Alege-l pe cel care seamănă cel mai mult cu nevoile tale. site internet Sistemul dvs. este conectat la o rețea și corespondența dvs. este trimisă și primită direct folosind SMTP. În următoarele ecrane vi se vor pune câteva întrebări de bază, cum ar fi numele de poștă electronică al mașinii dvs. sau o listă de domenii pentru care acceptați sau transmiteți mesaje. mesaje trimise prin "smart host" În acest scenariu, mesajele trimise sunt redirecționate către o altă mașină, numită "smarthost", care se ocupă de trimiterea mesajului la destinație. De asemenea, smarthost stochează de obicei mesajele primite adresate calculatorului dvs., astfel încât nu trebuie să fiți permanent conectat la Internet. Aceasta înseamnă, de asemenea, că trebuie să vă descărcați corespondența de la smarthost prin programe precum «fetchmail». În multe cazuri, smarthost va fi serverul de poștă electronică al ISP-ului tău, ceea ce face ca această opțiune să fie foarte potrivită pentru utilizatorii "dial-up" (conexiune prin modem). Poate fi, de asemenea, un server de poștă electronică al firmei la care lucrați sau chiar un alt sistem din propria rețea. mesaje trimise prin "smart host"; fără mesaje locale Această opțiune este practic aceeași cu cea anterioară, cu excepția faptului că sistemul nu va fi configurat pentru a gestiona corespondența pentru un domeniu local de poștă electronică. Mesajele din sistemul propriu-zis (de exemplu, pentru administratorul de sistem) vor fi gestionate în continuare. doar mesaje locale Aceasta este opțiunea cu care este configurat implicit sistemul dumneavoastră. nu se configurează acum Alegeți această opțiune dacă sunteți absolut convins că știți ce faceți. Acest lucru vă va lăsa cu un sistem de poștă electronică neconfigurat -- până nu îl configurați, nu veți putea trimite sau primi niciun mesaj și este posibil să pierdeți câteva mesaje importante de la utilitățile sistemului dumneavoastră (precum cron, quota, logcheck, aide sau rkhunter). Dacă niciunul dintre aceste scenarii nu se potrivește nevoilor dvs. sau dacă aveți nevoie de o configurare mai fină, va trebui să editați fișierele de configurare din directorul /etc/exim4 după finalizarea instalării. Mai multe informații despre exim4 pot fi găsite în /usr/share/doc/exim4; fișierul README.Debian.gz conține mai multe detalii despre configurarea exim4 și explică unde puteți găsi documentație suplimentară. Rețineți că trimiterea de mesaje direct pe Internet atunci când nu aveți un nume de domeniu oficial poate duce la respingerea mesajelor dvs. din cauza măsurilor anti-spam pe serverele de primire. Este de preferat să utilizați serverul de poștă electronică al ISP-ului dumneavoastră. Dacă totuși doriți să trimiteți mesaje direct, este posibil să doriți să utilizați o adresă de poștă electronică diferită de cea generată în mod implicit. Dacă utilizați exim4 ca MTA, acest lucru este posibil prin adăugarea unei intrări în fișierul /etc/ email-addresses. 8.5. Compilarea unui nou nucleu De ce ar vrea cineva să compileze un nucleu nou? Cel mai probabil nu este necesar, deoarece nucleul implicit livrat cu Debian gestionează aproape toate configurațiile. Dacă, totuși, doriți să vă compilați propriul nucleu, acest lucru este desigur posibil și vă recomandăm să utilizați ținta "make deb-pkg". Pentru mai multe informații, citiți Debian Linux Kernel Handbook (Manualul nucleului Linux al Debian). 8.6. Recuperarea unui sistem deteriorat Uneori, lucrurile merg prost, iar sistemul pe care l-ați instalat cu atenție nu mai poate fi pornit. Poate că configurația încărcător de pornire s-a stricat în timp ce încercați o modificare, sau poate că un nucleu nou pe care l-ați instalat nu va porni, sau poate că razele cosmice v-au lovit discul și au schimbat un bit din /sbin/init. Indiferent de cauză, veți avea nevoie de un sistem care să funcționeze și de la care să puteți lucra pentru al remedia, iar modul de recuperare (rescue în eng.) poate fi util pentru aceasta. NT.: mai sus, apare un joc de cuvinte :în eng. bit = bit sau nițel, puțintel, pic; deci acele raze au schimbat un pic binarul de inițializare al sistemului. Pentru a accesa modul de recuperare, selectați rescue din meniul de pornire, tastați rescue la promptul boot: sau porniți cu rescue/enable=true ca parametru de pornire. Vi se vor afișa primele câteva ecrane ale programului de instalare, cu o notă în colțul afișajului pentru a indica că acesta este modul de recuperare, nu o instalare completă. Nu vă faceți griji, sistemul dumneavoastră nu este pe cale să fie suprascris! Modul de salvare profită pur și simplu de facilitățile de detectare a componentelor și dispozitivelor disponibile în programul de instalare pentru a se asigura că discurile, dispozitivele de rețea și așa mai departe sunt disponibile pentru dvs. în timp ce vă reparați sistemul. În loc de instrumentul de partiționare, acum ar trebui să vi se prezinte o listă cu partițiile de pe sistemul dvs. și să vi se solicite să selectați una dintre ele. În mod normal, ar trebui să selectați partiția care conține sistemul de fișiere rădăcină pe care trebuie să o reparați. Puteți selecta partiții pe dispozitivele RAID și LVM, precum și pe cele create direct pe discuri. Dacă este posibil, programul de instalare vă va prezenta acum un prompt shell în sistemul de fișiere pe care l-ați selectat, pe care îl puteți utiliza pentru a efectua orice reparații necesare. De exemplu, dacă trebuie să reinstalați încărcătorul de pornire GRUB în înregistrarea principală de pornire a primului disc dur/solid, puteți introduce comanda grub-install "(hd0)" pentru a face acest lucru. Dacă programul de instalare nu poate rula un shell utilizabil în sistemul de fișiere rădăcină pe care l-ați selectat, poate pentru că sistemul de fișiere este corupt, atunci va emite un avertisment și se va oferi în schimb să vă ofere un shell în mediul de instalare. Este posibil să nu aveți atât de multe instrumente disponibile în acest mediu, dar acestea vor fi adesea suficiente pentru a vă repara oricum sistemul. Sistemul de fișiere rădăcină pe care l-ați selectat va fi montat în directorul /target. În oricare dintre cazuri, după ce părăsiți shell-ul, sistemul va reporni. În cele din urmă, rețineți că repararea sistemelor deteriorate poate fi dificilă, iar acest manual nu încearcă să intre în toate lucrurile care ar fi putut merge prost sau cum să le remediați. Dacă aveți probleme, consultați un expert. ━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━ ^[16] În sistemul SysV init, halt a avut același efect ca și poweroff, dar cu systemd ca sistem de inițializare (implicit de la jessie) efectele lor sunt diferite. ^[17] Exemple sunt: cron, quota, logcheck, aide, ... ^[18] Redirecționarea mesajelor pentru root către contul de utilizator obișnuit este configurată în fișierul /etc/aliases. Dacă nu a fost creat niciun cont de utilizator obișnuit, mesajele vor fi bineînțeles livrate către contul root. ^[19] Desigur, puteți de asemenea elimina exim4 și să-l înlocuiți cu un MTA/MDA alternativ. Anexa A. Rețetarul instalării Cuprins A.1. Preliminarii A.2. Pornirea programului de instalare A.2.1. Disc optic A.2.2. Stick de memorie USB A.2.3. Pornire din rețea A.2.4. Pornire de pe un disc dur/solid A.3. Instalarea A.4. Trimite-ne un raport de instalare A.5. Și, în sfârșit... Acest document descrie cum se instalează Debian GNU/Linux bookworm pentru 64-bit PC ("amd64") cu noul debian-installer. Este o prezentare rapidă a procesului de instalare, care ar trebui să conțină toate informațiile de care veți avea nevoie pentru majoritatea instalărilor. Când mai multe informații pot fi utile, vom face trimiteri către explicații mai detaliate aflate în alte părți ale acestui document. A.1. Preliminarii Programul de instalare «debian-installer» este încă într-o stare beta. Dacă întâmpinați erori în timpul instalării, vă rugăm să consultați Secțiune 5.4.7, "Trimiterea rapoartelor de instalare" pentru instrucțiuni despre cum să le raportați. Dacă aveți întrebări la care acest document nu poate răspunde, vă rugăm să le direcționați către lista de corespondență debian-boot (debian-boot@lists.debian.org) sau întrebați pe IRC (#debian-boot din rețeaua OFTC). A.2. Pornirea programului de instalare Pentru câteva legături rapide către imagini de instalare, consultați pagina principală a debian-installer. Echipa debian-cd furnizează versiuni de imagini de instalare folosind debian-installer pe pagina CD/DVD Debian. Pentru mai multe informații despre unde să obțineți imagini de instalare, consultați Secțiune 4.1, "Imagini oficiale de instalare pentru Debian GNU/Linux". Unele metode de instalare necesită alte imagini decât cele pentru mediile optice. pagina principală a debian-installer are legături către alte imagini. Secțiune 4.2.1, "Unde găsiți fișierele de instalare" explică cum să găsiți imagini în oglinzile Debian. Subsecțiunile de mai jos vă vor oferi detalii despre ce imagini ar trebui să obțineți pentru fiecare mijloc posibil de instalare. A.2.1. Disc optic Imaginea CD-ului "netinst" este o imagine populară care poate fi folosită pentru a instala bookworm cu debian-installer. Această metodă de instalare este destinată să pornească din imagine și să instaleze pachete suplimentare într-o rețea; de aici și numele "netinst". Imaginea are componentele software necesare pentru a rula programul de instalare și pachetele de bază pentru a oferi un sistem minimal bookworm. Dacă preferați, puteți obține o imagine CD/DVD de dimensiune completă, care nu va avea nevoie de rețea pentru instalare. Aveți nevoie doar de prima imagine a unui astfel de set. Descărcați orice tip de imagine preferați și inscripționați-l pe un disc optic. Pentru a porni discul, poate fi necesar să vă modificați configurația BIOS/ UEFI, așa cum este explicat în Secțiune 3.6.1, "Invocarea meniului de configurare BIOS/UEFI". A.2.2. Stick de memorie USB De asemenea, este posibil să se instaleze de pe dispozitive de stocare USB detașabile. De exemplu, un breloc USB poate face un mediu de instalare Debian la îndemână pe care îl puteți lua cu dvs. oriunde. Cel mai simplu mod de a vă pregăti stick-ul de memorie USB este să descărcați orice imagine Debian CD sau DVD care va încăpea pe el și să scrieți imaginea direct pe stick-ul de memorie. Bineînțeles că asta va distruge tot ce se află deja pe stick. Acest lucru funcționează deoarece imaginile CD/DVD Debian sunt imagini "isohybrid" (iso-hibrid) care pot porni atât de pe unități optice, cât și de pe unități USB. Există și alte modalități mai flexibile de a configura un stick de memorie pentru a utiliza programul de instalare «debian-installer» și este posibil să-l faceți să funcționeze cu stick-uri de memorie mai mici. Pentru detalii, consultați Secțiune 4.3, "Pregătirea fișierelor pentru pornirea unui stick de memorie USB". În timp ce pornirea de pe stocarea USB este destul de comună pe sistemele UEFI, acest lucru este oarecum diferit în lumea BIOS mai veche. Unele BIOS-uri pot porni stocarea USB direct, iar altele nu. Poate fi necesar să configurați BIOS-ul/UEFI pentru a activa "USB legacy support" «Suport vechi USB» sau " Legacy support" «Suport vechi». Meniul de selectare a dispozitivului de pornire ar trebui să afișeze "unitatea amovibilă" sau "USB-HDD" pentru ca acesta să pornească de pe dispozitivul USB. Pentru sfaturi și detalii utile, consultați Secțiune 5.1.1, "Pornirea de pe un stick de memorie USB". A.2.3. Pornire din rețea De asemenea, este posibil să porniți debian-installer complet din rețea. Diferitele metode de pornire prin rețea depind de arhitectura dvs. și de configurația de pornire prin rețea. Fișierele din netboot/ pot fi folosite pentru a porni debian-installer din rețea. Cel mai ușor de configurat este probabil pornirea prin rețea PXE. Dezarhivați fișierul netboot/pxeboot.tar.gz în /srv/tftp sau oriunde este potrivit pentru serverul dumneavoastră tftp. Configurați-vă serverul DHCP pentru a transmite numele de fișier pxelinux.0 clienților și, cu un pic de noroc, totul va funcționa perfect. Pentru instrucțiuni detaliate, consultați Secțiune 4.5, "Pregătirea fișierelor pentru pornirea prin rețea utilizînd TFTP". A.2.4. Pornire de pe un disc dur/solid Este posibil să porniți programul de instalare nefolosind nici un mediu amovibil, ci doar un disc dur/solid existent, care poate avea un sistem de operare diferit. Descărcați hd-media/initrd.gz, hd-media/vmlinuz și o imagine CD/DVD Debian în directorul de nivel superior al discului dur/solid. Asigurați-vă că imaginea are un nume de fișier care se termină în .iso. Acum este doar o chestiune de pornire a linux-ului cu initrd. Secțiune 5.1.5, "Pornirea din Linux folosind GRUB" explică o modalitate de a face acest lucru. A.3. Instalarea Odată ce programul de instalare pornește, veți fi întâmpinat cu un ecran inițial. Apăsați tasta Enter pentru a porni sau citiți instrucțiunile pentru alte metode și parametri de pornire (consultați Secțiune 5.3, "Parametrii de pornire"). După un timp vi se va cere să selectați limba. Utilizați tastele săgeți pentru a alege o limbă și apăsați Enter a continua. În continuare, vi se va cere să vă selectați țara, opțiunile afișate vor include țările în care este vorbită limba dumneavoastră. Dacă nu se află pe lista scurtă, este disponibilă o listă cu toate țările din lume. Vi se poate cere să confirmați aranjamentul tastaturii. Alegeți valoarea implicită, dacă nu știți care aranjament este mai potrivit. Acum așezați-vă comod în timp ce «debian-installer» detectează o parte din componentele și dispozitivele calculatorului dumneavoastră și încarcă restul imaginii de instalare. Apoi, programul de instalare va încerca să detecteze plăcile de rețea și să configureze rețeaua prin DHCP. Dacă nu sunteți într-o rețea sau nu aveți DHCP, vi se va oferi posibilitatea de a configura rețeaua manual. Configurarea rețelei este urmată de crearea conturilor de utilizator. În mod implicit, vi se cere să furnizați o parolă pentru contul "root" (administrator) și informațiile necesare pentru a crea un cont de utilizator obișnuit. Dacă nu specificați o parolă pentru utilizatorul "root", acest cont va fi dezactivat, dar pachetul sudo va fi instalat ulterior pentru a permite îndeplinirea sarcinilor administrative pe noul sistem. În mod implicit, primului utilizator creat pe sistem i se va permite să folosească comanda sudo pentru a deveni «root» (administrator). Următorul pas este configurarea ceasului și a fusului orar. Instalatorul va încerca să contacteze un server de timp de pe Internet pentru a se asigura că ceasul este corect potrivit. Fusul orar se bazează pe țara selectată mai devreme și instalatorul vă va cere să selectați unul numai dacă o țara respectivă are mai multe zone orare. Acum este timpul să partiționați discurile. Mai întâi vi se va oferi posibilitatea de a partiționa automat fie o unitate întreagă, fie spațiul liber disponibil pe o unitate (consultați Secțiune 6.3.4.2, "Partiționarea ghidată"). Acest lucru este recomandat utilizatorilor noi sau oricui se grăbește. Dacă nu doriți să partiționați automat, alegeți Manual din meniu. Dacă aveți o partiție DOS sau Windows existentă pe care doriți să o păstrați, fiți foarte atenți la partiționarea automată. Dacă alegeți partiționarea manuală, puteți utiliza programul de instalare pentru a redimensiona partițiile FAT sau NTFS existente pentru a crea spațiu pentru instalarea Debian: pur și simplu selectați partiția și specificați noua ei dimensiune. Pe următorul ecran veți vedea tabelul de partiții, cum vor fi formatate partițiile și unde vor fi montate. Selectați o partiție pentru a o modifica sau șterge. Dacă ați făcut partiționare automată, ar trebui să puteți alege din meniu Finalizați partiționarea și scrieți modificările pe disc pentru a utiliza ceea ce ați configurat. Nu uitați să atribuiți cel puțin o partiție pentru spațiul de interschimb "swap" și să montați o partiție pe /. Pentru informații mai detaliate despre cum să utilizați instrumentul de partiționare, consultați Secțiune 6.3.4, "Partiționarea și selectarea punctelor de montare"; anexa Anexa C, Partitioning for Debian conține mai multe informații generale despre partiționare. Acum debian-installer formatează partițiile și începe să instaleze sistemul de bază, ceea ce poate dura ceva timp. Aceasta operație este urmată de instalarea unui nucleu. Sistemul de bază care a fost instalat mai devreme este o instalare funcțională, dar foarte minimă. Pentru a face sistemul mai funcțional, următorul pas vă permite să instalați pachete suplimentare prin selectarea sarcinilor de instalări adiționale prestabilite. Înainte ca pachetele să poată fi instalate, apt trebuie să fie configurat, deoarece aceasta definește de unde vor fi preluate pachetele. Sarcina "Sistem standard" va fi selectată implicit și ar trebui să fie instalată în mod normal. Selectați sarcina "Mediu de birou" dacă doriți să aveți un mediu grafic de birou după instalare. Consultați Secțiune 6.3.6.2, "Selectarea și instalarea software-ului" pentru informații suplimentare despre acest pas. Ultimul pas este să instalați un încărcător de pornire. Dacă programul de instalare detectează alte sisteme de operare pe calculatorul dvs., le va adăuga în meniul de pornire și vă va anunța. În mod implicit, GRUB va fi instalat în partiția UEFI/sectorul de pornire al unității primare (MBR), ceea ce este în general o alegere bună. Vi se va oferi posibilitatea de a anula această alegere și de a o instala în altă parte. debian-installer vă va spune acum că instalarea s-a încheiat. Scoateți CDROM-ul sau alt mediu de pornire utilizat și apăsați tasta Enter pentru a reporni mașina. Ar trebui să pornească în sistemul nou instalat și să vă permită să vă autentificați. Acest lucru este explicat în Cap. 7, Pornirea în noul dumneavoastră sistem Debian. Dacă aveți nevoie de mai multe informații despre procesul de instalare, consultați Cap. 6, Utilizarea programului de instalare Debian. A.4. Trimite-ne un raport de instalare Dacă ați gestionat cu succes o instalare cu debian-installer, vă rugăm să vă faceți timp pentru a ne furniza un raport. Cel mai simplu mod de a face acest lucru este să instalați pachetul "reportbug" (apt install reportbug), să configurați reportbug așa cum este explicat în Secțiune 8.4.2, "Trimiterea de corespondență în afara sistemului" și să rulați comanda reportbug installation-reports. Dacă nu ați finalizat instalarea, probabil că ați găsit o eroare în «debian-installer». Pentru a îmbunătăți programul de instalare este necesar să o cunoaștem, așa că vă rugăm să vă faceți timp pentru a o raporta. Puteți utiliza un raport de instalare pentru a raporta problemele; dacă instalarea eșuează complet, consultați Secțiune 5.4.6, "Raportarea problemelor de instalare". A.5. Și, în sfârșit... Sperăm că instalarea dumneavoastră Debian este plăcută și că Debian vă este util. Poate doriți să citiți Cap. 8, Pașii următori și unde să mergeți de aici. Anexa B. Automating the installation using preseeding Cuprins B.1. Introduction B.1.1. Preseeding methods B.1.2. Limitations B.2. Using preseeding B.2.1. Loading the preconfiguration file B.2.2. Using boot parameters to preseed questions B.2.3. Auto mode B.2.4. Aliases useful with preseeding B.2.5. Examples of boot prompt preseeding B.2.6. Using a DHCP server to specify preconfiguration files B.3. Creating a preconfiguration file B.4. Contents of the preconfiguration file (for bookworm) B.4.1. Localization B.4.2. Network configuration B.4.3. Network console B.4.4. Mirror settings B.4.5. Account setup B.4.6. Clock and time zone setup B.4.7. Partitioning B.4.8. Base system installation B.4.9. Apt setup B.4.10. Package selection B.4.11. Boot loader installation B.4.12. Finishing up the installation B.4.13. Preseeding other packages B.5. Advanced options B.5.1. Running custom commands during the installation B.5.2. Using preseeding to change default values B.5.3. Chainloading preconfiguration files This appendix explains how to preseed answers to questions in debian-installer to automate your installation. The configuration fragments used in this appendix are also available as an example preconfiguration file from ../example-preseed.txt. B.1. Introduction Preseeding provides a way to set answers to questions asked during the installation process, without having to manually enter the answers while the installation is running. This makes it possible to fully automate most types of installation and even offers some features not available during normal installations. Preseeding is not required. If you use an empty preseed file, the installer will behave just the same way as in a normal manual installation. Each question you preseed will (if you got it right!) modify the installation in some way from that baseline. B.1.1. Preseeding methods There are three methods that can be used for preseeding: initrd, file and network. Initrd preseeding will work with any installation method and supports preseeding of more things, but it requires the most preparation. File and network preseeding each can be used with different installation methods. The following table shows which preseeding methods can be used with which installation methods. ┌───────────────────────────────────────────────┬─────────┬──────┬──────────┐ │ Installation method │ initrd │ file │ network │ ├───────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────┼──────────┤ │CD/DVD/USB │yes │yes │yes^[a] │ ├───────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────┼──────────┤ │netboot │yes │no │yes │ ├───────────────────────────────────────────────┼─────────┼──────┼──────────┤ │hd-media (including usb-stick) │yes │yes │yes^[a] │ ├───────────────────────────────────────────────┴─────────┴──────┴──────────┤ │^[a] but only if you have network access, and set preseed/url appropriately│ └───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ An important difference between the preseeding methods is the point at which the preconfiguration file is loaded and processed. For initrd preseeding this is right at the start of the installation, before the first question is even asked. Preseeding from the kernel command line happens just after. It is thus possible to override configuration set in the initrd by editing the kernel command line (either in the bootloader configuration or manually at boot time for bootloaders that allow it). For file preseeding this is after the installation image has been loaded. For network preseeding it is only after the network has been configured. Important Obviously, any questions that have been processed before the preconfiguration file is loaded cannot be preseeded (this will include questions that are only displayed at medium or low priority, like the first hardware detection run). A not so convenient way to avoid these questions from being asked is to preseed them through the boot parameters, as described in Secțiune B.2.2, "Using boot parameters to preseed questions". In order to easily avoid the questions that would normally appear before the preseeding occurs, you can start the installer in "auto" mode. This delays questions that would normally be asked too early for preseeding (i.e. language, country and keyboard selection) until after the network comes up, thus allowing them to be preseeded. It also runs the installation at critical priority, which avoids many unimportant questions. See Secțiune B.2.3, "Auto mode" for details. B.1.2. Limitations Although most questions used by debian-installer can be preseeded using this method, there are some notable exceptions. You must (re)partition an entire disk or use available free space on a disk; it is not possible to use existing partitions. B.2. Using preseeding You will first need to create a preconfiguration file and place it in the location from where you want to use it. Creating the preconfiguration file is covered later in this appendix. Putting it in the correct location is fairly straightforward for network preseeding or if you want to read the file off a usb-stick. If you want to include the file in an installation ISO image, you will have to remaster the image. How to get the preconfiguration file included in the initrd is outside the scope of this document; please consult the developers' documentation for debian-installer. An example preconfiguration file that you can use as basis for your own preconfiguration file is available from ../example-preseed.txt. This file is based on the configuration fragments included in this appendix. B.2.1. Loading the preconfiguration file If you are using initrd preseeding, you only have to make sure a file named preseed.cfg is included in the root directory of the initrd. The installer will automatically check if this file is present and load it. For the other preseeding methods you need to tell the installer what file to use when you boot it. This is normally done by passing the kernel a boot parameter, either manually at boot time or by editing the bootloader configuration file (e.g. syslinux.cfg) and adding the parameter to the end of the append line(s) for the kernel. If you do specify the preconfiguration file in the bootloader configuration, you might change the configuration so you don't need to hit enter to boot the installer. For syslinux this means setting the timeout to 1 in syslinux.cfg. To make sure the installer gets the right preconfiguration file, you can optionally specify a checksum for the file. Currently this needs to be a md5sum, and if specified it must match the preconfiguration file or the installer will refuse to use it. Boot parameters to specify: - if you're netbooting: preseed/url=http://host/path/to/preseed.cfg preseed/url/checksum=5da499872becccfeda2c4872f9171c3d - or preseed/url=tftp://host/path/to/preseed.cfg preseed/url/checksum=5da499872becccfeda2c4872f9171c3d - if you're booting a remastered installation image: preseed/file=/cdrom/preseed.cfg preseed/file/checksum=5da499872becccfeda2c4872f9171c3d - if you're installing from USB media (put the preconfiguration file in the toplevel directory of the USB stick): preseed/file=/hd-media/preseed.cfg preseed/file/checksum=5da499872becccfeda2c4872f9171c3d Note that preseed/url can be shortened to just url, preseed/file to just file and preseed/file/checksum to just preseed-md5 when they are passed as boot parameters. B.2.2. Using boot parameters to preseed questions If a preconfiguration file cannot be used to preseed some steps, the install can still be fully automated, since you can pass preseed values on the command line when booting the installer. Boot parameters can also be used if you do not really want to use preseeding, but just want to provide an answer for a specific question. Some examples where this can be useful are documented elsewhere in this manual. To set a value to be used inside debian-installer, just pass path/to/variable= value for any of the preseed variables listed in the examples in this appendix. If a value is to be used to configure packages for the target system, you will need to prepend the owner^[20] of the variable as in owner:path/to/variable= value. If you don't specify the owner, the value for the variable will not be copied to the debconf database in the target system and thus remain unused during the configuration of the relevant package. Normally, preseeding a question in this way will mean that the question will not be asked. To set a specific default value for a question, but still have the question asked, use "?=" instead of "=" as operator. See also Secțiune B.5.2, "Using preseeding to change default values". Note that some variables that are frequently set at the boot prompt have a shorter alias. If an alias is available, it is used in the examples in this appendix instead of the full variable. The preseed/url variable for example has been aliased as url. Another example is the tasks alias, which translates to tasksel:tasksel/first. A "---" in the boot options has special meaning. Kernel parameters that appear after the last "---" may be copied into the bootloader configuration for the installed system (if supported by the installer for the bootloader). The installer will automatically filter out any options (like preconfiguration options) that it recognizes. Notă Current linux kernels (2.6.9 and later) accept a maximum of 32 command line options and 32 environment options, including any options added by default for the installer. If these numbers are exceeded, the kernel will panic (crash). (For earlier kernels, these numbers were lower.) For most installations some of the default options in your bootloader configuration file, like vga=normal, may be safely removed which may allow you to add more options for preseeding. Notă It may not always be possible to specify values with spaces for boot parameters, even if you delimit them with quotes. B.2.3. Auto mode There are several features of Debian Installer that combine to allow fairly simple command lines at the boot prompt to result in arbitrarily complex customized automatic installs. This is enabled by using the Automated install boot choice, also called auto for some architectures or boot methods. In this section, auto is thus not a parameter, it means selecting that boot choice, and appending the following boot parameters on the boot prompt. See Secțiune 5.1.7, "Ecranul de pornire" for information on how to add a boot parameter. To illustrate this, here are some examples that can be used at the boot prompt: auto url=autoserver This relies on there being a DHCP server that will get the machine to the point where autoserver can be resolved by DNS, perhaps after adding the local domain if that was provided by DHCP. If this was done at a site where the domain is example.com, and they have a reasonably sane DHCP setup, it would result in the preseed file being retrieved from http://autoserver.example.com/d-i/bookworm/./ preseed.cfg. The last part of that url (d-i/bookworm/./preseed.cfg) is taken from auto-install/defaultroot. By default this includes the directory bookworm to allow future versions to specify their own codename and let people migrate forwards in a controlled manner. The /./ bit is used to indicate a root, relative to which subsequent paths can be anchored (for use in preseed/include and preseed/run). This allows files to be specified either as full URLs, paths starting with / that are thus anchored, or even paths relative to the location where the last preseed file was found. This can be used to construct more portable scripts where an entire hierarchy of scripts can be moved to a new location without breaking it, for example copying the files onto a USB stick when they started out on a web server. In this example, if the preseed file sets preseed/run to /scripts/late_command.sh then the file will be fetched from http://autoserver.example.com/d-i/bookworm/./scripts/late_command.sh. If there is no local DHCP or DNS infrastructure, or if you do not want to use the default path to preseed.cfg, you can still use an explicit url, and if you don't use the /./ element it will be anchored to the start of the path (i.e. the third / in the URL). Here is an example that requires minimal support from the local network infrastructure: auto url=http://192.168.1.2/path/to/mypreseed.file The way this works is that: • if the URL is missing a protocol, http is assumed, • if the hostname section contains no periods, it has the domain derived from DHCP appended to it, and • if there's no /'s after the hostname, then the default path is added. In addition to specifying the url, you can also specify settings that do not directly affect the behavior of debian-installer itself, but can be passed through to scripts specified using preseed/run in the loaded preseed file. At present, the only example of this is auto-install/classes, which has an alias classes. This can be used thus: auto url=example.com classes=class_A;class_B The classes could for example denote the type of system to be installed, or the localization to be used. It is of course possible to extend this concept, and if you do, it is reasonable to use the auto-install namespace for this. So one might have something like auto-install/style which is then used in your scripts. If you feel the need to do this, please mention it on the < debian-boot@lists.debian.org> mailing list so that we can avoid namespace conflicts, and perhaps add an alias for the parameter for you. The auto boot choice is not yet defined on all arches. The same effect may be achieved by simply adding the two parameters auto=true priority=critical to the kernel command line. The auto kernel parameter is an alias for auto-install/ enable and setting it to true delays the locale and keyboard questions until after there has been a chance to preseed them, while priority is an alias for debconf/priority and setting it to critical stops any questions with a lower priority from being asked. Additional options that may be of interest while attempting to automate an install while using DHCP are: interface=auto netcfg/dhcp_timeout=60 which makes the machine choose the first viable NIC and be more patient about getting a reply to its DHCP query. Indicație An extensive example of how to use this framework, including example scripts and classes, can be found on the website of its developer. The examples available there also show many other nice effects that can be achieved by creative use of preconfiguration. B.2.4. Aliases useful with preseeding The following aliases can be useful when using (auto mode) preseeding. Note that these are simply short aliases for question names, and you always need to specify a value as well: for example, auto=true or interface=eth0. priority debconf/priority fb debian-installer/framebuffer auto auto-install/enable classes auto-install/classes file preseed/file url preseed/url theme debian-installer/theme language debian-installer/language country debian-installer/country locale debian-installer/locale keymap keyboard-configuration/xkb-keymap modules anna/choose_modules firmware hw-detect/firmware-lookup interface netcfg/choose_interface domain netcfg/get_domain hostname    netcfg/get_hostname protocol mirror/protocol suite mirror/suite dmraid disk-detect/dmraid/enable recommends base-installer/install-recommends tasks tasksel:tasksel/first desktop tasksel:tasksel/desktop preseed-md5 preseed/file/checksum B.2.5. Examples of boot prompt preseeding Here are some examples of how the boot prompt might look like (you will need to adapt this to your needs; also see Secțiune 5.1.7, "Ecranul de pornire"). # To set French as language and France as country: /install.amd/vmlinuz vga=788 initrd=/install.amd/gtk/initrd.gz language=fr country=FR --- quiet # To set English as language and Germany as country, and use a German keyboard layout: /install.amd/vmlinuz vga=788 initrd=/install.amd/gtk/initrd.gz language=en country=DE locale=en_US.UTF-8 keymap=de --- quiet # To install the MATE desktop: /install.amd/vmlinuz vga=788 initrd=/install.amd/gtk/initrd.gz desktop=mate-desktop --- quiet # To install the web-server task: /install.amd/vmlinuz initrd=/install.amd/initrd.gz tasksel:tasksel/first=web-server --- B.2.6. Using a DHCP server to specify preconfiguration files It's also possible to use DHCP to specify a preconfiguration file to download from the network. DHCP allows specifying a filename. Normally this is a file to netboot, but if it appears to be an URL then installation media that support network preseeding will download the file from the URL and use it as a preconfiguration file. Here is an example of how to set it up in the dhcpd.conf for version 3 of the ISC DHCP server (the isc-dhcp-server Debian package). if substring (option vendor-class-identifier, 0, 3) = "d-i" { filename "http://host/preseed.cfg"; } Note that the above example limits this filename to DHCP clients that identify themselves as "d-i", so it will not affect regular DHCP clients, but only the installer. You can also put the text in a stanza for only one particular host to avoid preseeding all installs on your network. A good way to use the DHCP preseeding is to only preseed values specific to your network, such as the Debian mirror to use. This way installs on your network will automatically get a good mirror selected, but the rest of the installation can be performed interactively. Using DHCP preseeding to fully automate Debian installs should only be done with care. B.3. Creating a preconfiguration file The preconfiguration file is in the format used by the debconf-set-selections command. The general format of a line in a preconfiguration file is: The file should start with #_preseed_V1 There are a few rules to keep in mind when writing a preconfiguration file. • Put only a single space or tab between type and value: any additional whitespace will be interpreted as belonging to the value. • A line can be split into multiple lines by appending a backslash ("\") as the line continuation character. A good place to split a line is after the question name; a bad place is between type and value. Split lines will be joined into a single line with all leading/trailing whitespace condensed to a single space. • For debconf variables (templates) used only in the installer itself, the owner should be set to "d-i"; to preseed variables used in the installed system, the name of the package that contains the corresponding debconf template should be used. Only variables that have their owner set to something other than "d-i" will be propagated to the debconf database for the installed system. • Most questions need to be preseeded using the values valid in English and not the translated values. However, there are some questions (for example in partman) where the translated values need to be used. • Some questions take a code as value instead of the English text that is shown during installation. • Start with #_preseed_V1 • A comment consists of a line which starts with a hash character ("#") and extends up to the length of that line. The easiest way to create a preconfiguration file is to use the example file linked in Secțiune B.4, "Contents of the preconfiguration file (for bookworm)" as basis and work from there. An alternative method is to do a manual installation and then, after rebooting, use the debconf-get-selections from the debconf-utils package to dump both the debconf database and the installer's cdebconf database to a single file: $ echo "#_preseed_V1" > file $ debconf-get-selections --installer >> file $ debconf-get-selections >> file However, a file generated in this manner will have some items that should not be preseeded, and the example file is a better starting place for most users. Notă This method relies on the fact that, at the end of the installation, the installer's cdebconf database is saved to the installed system in /var/log/ installer/cdebconf. However, because the database may contain sensitive information, by default the files are only readable by root. The directory /var/log/installer and all files in it will be deleted from your system if you purge the package installation-report. To check possible values for questions, you can use nano to examine the files in /var/lib/cdebconf while an installation is in progress. View templates.dat for the raw templates and questions.dat for the current values and for the values assigned to variables. To check if the format of your preconfiguration file is valid before performing an install, you can use the command debconf-set-selections -c preseed.cfg. B.4. Contents of the preconfiguration file (for bookworm) The configuration fragments used in this appendix are also available as an example preconfiguration file from ../example-preseed.txt. Note that this example is based on an installation for the Intel x86 architecture. If you are installing a different architecture, some of the examples (like keyboard selection and bootloader installation) may not be relevant and will need to be replaced by debconf settings appropriate for your architecture. Details on how the different Debian Installer components actually work can be found in Secțiune 6.3, "Utilizarea de componente individuale". B.4.1. Localization During a normal install the questions about localization are asked first, so these values can only be preseeded via the initrd or kernel boot parameter methods. Auto mode (Secțiune B.2.3, "Auto mode") includes the setting of auto-install/enable=true (normally via the auto preseed alias). This delays the asking of the localisation questions, so that they can be preseeded by any method. The locale can be used to specify both language and country and can be any combination of a language supported by debian-installer and a recognized country. If the combination does not form a valid locale, the installer will automatically select a locale that is valid for the selected language. To specify the locale as a boot parameter, use locale=en_US. Although this method is very easy to use, it does not allow preseeding of all possible combinations of language, country and locale^[21]. So alternatively the values can be preseeded individually. Language and country can also be specified as boot parameters. # Preseeding only locale sets language, country and locale. d-i debian-installer/locale string en_US # The values can also be preseeded individually for greater flexibility. #d-i debian-installer/language string en #d-i debian-installer/country string NL #d-i debian-installer/locale string en_GB.UTF-8 # Optionally specify additional locales to be generated. #d-i localechooser/supported-locales multiselect en_US.UTF-8, nl_NL.UTF-8 Keyboard configuration consists of selecting a keymap and (for non-latin keymaps) a toggle key to switch between the non-latin keymap and the US keymap. Only basic keymap variants are available during installation. Advanced variants are available only in the installed system, through dpkg-reconfigure keyboard-configuration. # Keyboard selection. d-i keyboard-configuration/xkb-keymap select us # d-i keyboard-configuration/toggle select No toggling To skip keyboard configuration, preseed keymap with skip-config. This will result in the kernel keymap remaining active. B.4.2. Network configuration Of course, preseeding the network configuration won't work if you're loading your preconfiguration file from the network. But it's great when you're booting from optical disc or USB stick. If you are loading preconfiguration files from the network, you can pass network config parameters by using kernel boot parameters. If you need to pick a particular interface when netbooting before loading a preconfiguration file from the network, use a boot parameter such as interface= eth1. Although preseeding the network configuration is normally not possible when using network preseeding (using "preseed/url"), you can use the following hack to work around that, for example if you'd like to set a static address for the network interface. The hack is to force the network configuration to run again after the preconfiguration file has been loaded by creating a "preseed/run" script containing the following commands: kill-all-dhcp; netcfg The following debconf variables are relevant for network configuration. # Disable network configuration entirely. This is useful for cdrom # installations on non-networked devices where the network questions, # warning and long timeouts are a nuisance. #d-i netcfg/enable boolean false # netcfg will choose an interface that has link if possible. This makes it # skip displaying a list if there is more than one interface. d-i netcfg/choose_interface select auto # To pick a particular interface instead: #d-i netcfg/choose_interface select eth1 # To set a different link detection timeout (default is 3 seconds). # Values are interpreted as seconds. #d-i netcfg/link_wait_timeout string 10 # If you have a slow dhcp server and the installer times out waiting for # it, this might be useful. #d-i netcfg/dhcp_timeout string 60 #d-i netcfg/dhcpv6_timeout string 60 # Automatic network configuration is the default. # If you prefer to configure the network manually, uncomment this line and # the static network configuration below. #d-i netcfg/disable_autoconfig boolean true # If you want the preconfiguration file to work on systems both with and # without a dhcp server, uncomment these lines and the static network # configuration below. #d-i netcfg/dhcp_failed note #d-i netcfg/dhcp_options select Configure network manually # Static network configuration. # # IPv4 example #d-i netcfg/get_ipaddress string 192.168.1.42 #d-i netcfg/get_netmask string 255.255.255.0 #d-i netcfg/get_gateway string 192.168.1.1 #d-i netcfg/get_nameservers string 192.168.1.1 #d-i netcfg/confirm_static boolean true # # IPv6 example #d-i netcfg/get_ipaddress string fc00::2 #d-i netcfg/get_netmask string ffff:ffff:ffff:ffff:: #d-i netcfg/get_gateway string fc00::1 #d-i netcfg/get_nameservers string fc00::1 #d-i netcfg/confirm_static boolean true # Any hostname and domain names assigned from dhcp take precedence over # values set here. However, setting the values still prevents the questions # from being shown, even if values come from dhcp. d-i netcfg/get_hostname string unassigned-hostname d-i netcfg/get_domain string unassigned-domain # If you want to force a hostname, regardless of what either the DHCP # server returns or what the reverse DNS entry for the IP is, uncomment # and adjust the following line. #d-i netcfg/hostname string somehost # Disable that annoying WEP key dialog. d-i netcfg/wireless_wep string # The wacky dhcp hostname that some ISPs use as a password of sorts. #d-i netcfg/dhcp_hostname string radish # If you want to completely disable firmware lookup (i.e. not use firmware # files or packages that might be available on installation images): #d-i hw-detect/firmware-lookup string never # If non-free firmware is needed for the network or other hardware, you can # configure the installer to always try to load it, without prompting. Or # change to false to disable asking. #d-i hw-detect/load_firmware boolean true Please note that netcfg will automatically determine the netmask if netcfg/ get_netmask is not preseeded. In this case, the variable has to be marked as seen for automatic installations. Similarly, netcfg will choose an appropriate address if netcfg/get_gateway is not set. As a special case, you can set netcfg /get_gateway to "none" to specify that no gateway should be used. B.4.3. Network console # Use the following settings if you wish to make use of the network-console # component for remote installation over SSH. This only makes sense if you # intend to perform the remainder of the installation manually. #d-i anna/choose_modules string network-console #d-i network-console/authorized_keys_url string http://10.0.0.1/openssh-key #d-i network-console/password password r00tme #d-i network-console/password-again password r00tme More information related to network-console can be found in Secțiune 6.3.10, "Instalarea prin consola de rețea (network-console)". B.4.4. Mirror settings Depending on the installation method you use, a mirror may be used to download additional components of the installer, to install the base system, and to set up the /etc/apt/sources.list for the installed system. The parameter mirror/suite determines the suite for the installed system. The parameter mirror/udeb/suite determines the suite for additional components for the installer. It is only useful to set this if components are actually downloaded over the network and should match the suite that was used to build the initrd for the installation method used for the installation. Normally the installer will automatically use the correct value and there should be no need to set this. # Mirror protocol: # If you select ftp, the mirror/country string does not need to be set. # Default value for the mirror protocol: http. #d-i mirror/protocol string ftp d-i mirror/country string manual d-i mirror/http/hostname string http.us.debian.org d-i mirror/http/directory string /debian d-i mirror/http/proxy string # Suite to install. #d-i mirror/suite string testing # Suite to use for loading installer components (optional). #d-i mirror/udeb/suite string testing B.4.5. Account setup The password for the root account and name and password for a first regular user's account can be preseeded. For the passwords you can use either clear text values or crypt(3) hashes. Avertisment Be aware that preseeding passwords is not completely secure as everyone with access to the preconfiguration file will have the knowledge of these passwords. Storing hashed passwords is considered secure unless a weak hashing algorithm like DES or MD5 is used which allow for bruteforce attacks. Recommended password hashing algorithms are SHA-256 and SHA512. # Skip creation of a root account (normal user account will be able to # use sudo). #d-i passwd/root-login boolean false # Alternatively, to skip creation of a normal user account. #d-i passwd/make-user boolean false # Root password, either in clear text #d-i passwd/root-password password r00tme #d-i passwd/root-password-again password r00tme # or encrypted using a crypt(3) hash. #d-i passwd/root-password-crypted password [crypt(3) hash] # To create a normal user account. #d-i passwd/user-fullname string Debian User #d-i passwd/username string debian # Normal user's password, either in clear text #d-i passwd/user-password password insecure #d-i passwd/user-password-again password insecure # or encrypted using a crypt(3) hash. #d-i passwd/user-password-crypted password [crypt(3) hash] # Create the first user with the specified UID instead of the default. #d-i passwd/user-uid string 1010 # The user account will be added to some standard initial groups. To # override that, use this. #d-i passwd/user-default-groups string audio cdrom video The passwd/root-password-crypted and passwd/user-password-crypted variables can also be preseeded with "!" as their value. In that case, the corresponding account is disabled. This may be convenient for the root account, provided of course that an alternative method is set up to allow administrative activities or root login (for instance by using SSH key authentication or sudo). The following command (available from the whois package) can be used to generate a SHA-512 based crypt(3) hash for a password: mkpasswd -m sha-512 B.4.6. Clock and time zone setup # Controls whether or not the hardware clock is set to UTC. d-i clock-setup/utc boolean true # You may set this to any valid setting for $TZ; see the contents of # /usr/share/zoneinfo/ for valid values. d-i time/zone string US/Eastern # Controls whether to use NTP to set the clock during the install d-i clock-setup/ntp boolean true # NTP server to use. The default is almost always fine here. #d-i clock-setup/ntp-server string ntp.example.com B.4.7. Partitioning Using preseeding to partition the harddisk is limited to what is supported by partman-auto. You can choose to partition either existing free space on a disk or a whole disk. The layout of the disk can be determined by using a predefined recipe, a custom recipe from a recipe file or a recipe included in the preconfiguration file. Preseeding of advanced partition setups using RAID, LVM and encryption is supported, but not with the full flexibility possible when partitioning during a non-preseeded install. The examples below only provide basic information on the use of recipes. For detailed information see the files partman-auto-recipe.txt and partman-auto-raid-recipe.txt included in the debian-installer package. Both files are also available from the debian-installer source repository. Note that the supported functionality may change between releases. Avertisment The identification of disks is dependent on the order in which their drivers are loaded. If there are multiple disks in the system, make very sure the correct one will be selected before using preseeding. B.4.7.1. Partitioning example # If the system has free space you can choose to only partition that space. # This is only honoured if partman-auto/method (below) is not set. #d-i partman-auto/init_automatically_partition select biggest_free # Alternatively, you may specify a disk to partition. If the system has only # one disk the installer will default to using that, but otherwise the device # name must be given in traditional, non-devfs format (so e.g. /dev/sda # and not e.g. /dev/discs/disc0/disc). # For example, to use the first SCSI/SATA hard disk: #d-i partman-auto/disk string /dev/sda # In addition, you'll need to specify the method to use. # The presently available methods are: # - regular: use the usual partition types for your architecture # - lvm: use LVM to partition the disk # - crypto: use LVM within an encrypted partition d-i partman-auto/method string lvm # You can define the amount of space that will be used for the LVM volume # group. It can either be a size with its unit (eg. 20 GB), a percentage of # free space or the 'max' keyword. d-i partman-auto-lvm/guided_size string max # If one of the disks that are going to be automatically partitioned # contains an old LVM configuration, the user will normally receive a # warning. This can be preseeded away... d-i partman-lvm/device_remove_lvm boolean true # The same applies to pre-existing software RAID array: d-i partman-md/device_remove_md boolean true # And the same goes for the confirmation to write the lvm partitions. d-i partman-lvm/confirm boolean true d-i partman-lvm/confirm_nooverwrite boolean true # You can choose one of the three predefined partitioning recipes: # - atomic: all files in one partition # - home: separate /home partition # - multi: separate /home, /var, and /tmp partitions d-i partman-auto/choose_recipe select atomic # Or provide a recipe of your own... # If you have a way to get a recipe file into the d-i environment, you can # just point at it. #d-i partman-auto/expert_recipe_file string /hd-media/recipe # If not, you can put an entire recipe into the preconfiguration file in one # (logical) line. This example creates a small /boot partition, suitable # swap, and uses the rest of the space for the root partition: #d-i partman-auto/expert_recipe string \ # boot-root :: \ # 40 50 100 ext3 \ # $primary{ } $bootable{ } \ # method{ format } format{ } \ # use_filesystem{ } filesystem{ ext3 } \ # mountpoint{ /boot } \ # . \ # 500 10000 1000000000 ext3 \ # method{ format } format{ } \ # use_filesystem{ } filesystem{ ext3 } \ # mountpoint{ / } \ # . \ # 64 512 300% linux-swap \ # method{ swap } format{ } \ # . # The full recipe format is documented in the file partman-auto-recipe.txt # included in the 'debian-installer' package or available from D-I source # repository. This also documents how to specify settings such as file # system labels, volume group names and which physical devices to include # in a volume group. ## Partitioning for EFI # If your system needs an EFI partition you could add something like # this to the recipe above, as the first element in the recipe: # 538 538 1075 free \ # $iflabel{ gpt } \ # $reusemethod{ } \ # method{ efi } \ # format{ } \ # . \ # # The fragment above is for the amd64 architecture; the details may be # different on other architectures. The 'partman-auto' package in the # D-I source repository may have an example you can follow. # This makes partman automatically partition without confirmation, provided # that you told it what to do using one of the methods above. d-i partman-partitioning/confirm_write_new_label boolean true d-i partman/choose_partition select finish d-i partman/confirm boolean true d-i partman/confirm_nooverwrite boolean true # Force UEFI booting ('BIOS compatibility' will be lost). Default: false. #d-i partman-efi/non_efi_system boolean true # Ensure the partition table is GPT - this is required for EFI #d-i partman-partitioning/choose_label select gpt #d-i partman-partitioning/default_label string gpt # When disk encryption is enabled, skip wiping the partitions beforehand. #d-i partman-auto-crypto/erase_disks boolean false B.4.7.2. Partitioning using RAID You can also use preseeding to set up partitions on software RAID arrays. Supported are RAID levels 0, 1, 5, 6 and 10, creating degraded arrays and specifying spare devices. If you are using RAID 1, you can preseed grub to install to all devices used in the array; see Secțiune B.4.11, "Boot loader installation". Avertisment This type of automated partitioning is easy to get wrong. It is also functionality that receives relatively little testing from the developers of debian-installer. The responsibility to get the various recipes right (so they make sense and don't conflict) lies with the user. Check /var/log/syslog if you run into problems. # The method should be set to "raid". #d-i partman-auto/method string raid # Specify the disks to be partitioned. They will all get the same layout, # so this will only work if the disks are the same size. #d-i partman-auto/disk string /dev/sda /dev/sdb # Next you need to specify the physical partitions that will be used. #d-i partman-auto/expert_recipe string \ # multiraid :: \ # 1000 5000 4000 raid \ # $primary{ } method{ raid } \ # . \ # 64 512 300% raid \ # method{ raid } \ # . \ # 500 10000 1000000000 raid \ # method{ raid } \ # . # Last you need to specify how the previously defined partitions will be # used in the RAID setup. Remember to use the correct partition numbers # for logical partitions. RAID levels 0, 1, 5, 6 and 10 are supported; # devices are separated using "#". # Parameters are: # \ # #d-i partman-auto-raid/recipe string \ # 1 2 0 ext3 / \ # /dev/sda1#/dev/sdb1 \ # . \ # 1 2 0 swap - \ # /dev/sda5#/dev/sdb5 \ # . \ # 0 2 0 ext3 /home \ # /dev/sda6#/dev/sdb6 \ # . # For additional information see the file partman-auto-raid-recipe.txt # included in the 'debian-installer' package or available from D-I source # repository. # This makes partman automatically partition without confirmation. d-i partman-md/confirm boolean true d-i partman-partitioning/confirm_write_new_label boolean true d-i partman/choose_partition select finish d-i partman/confirm boolean true d-i partman/confirm_nooverwrite boolean true B.4.7.3. Controlling how partitions are mounted Normally, filesystems are mounted using a universally unique identifier (UUID) as a key; this allows them to be mounted properly even if their device name changes. UUIDs are long and difficult to read, so, if you prefer, the installer can mount filesystems based on the traditional device names, or based on a label you assign. If you ask the installer to mount by label, any filesystems without a label will be mounted using a UUID instead. Devices with stable names, such as LVM logical volumes, will continue to use their traditional names rather than UUIDs. Avertisment Traditional device names may change based on the order in which the kernel discovers devices at boot, which may cause the wrong filesystem to be mounted. Similarly, labels are likely to clash if you plug in a new disk or a USB drive, and if that happens your system's behaviour when started will be random. # The default is to mount by UUID, but you can also choose "traditional" to # use traditional device names, or "label" to try filesystem labels before # falling back to UUIDs. #d-i partman/mount_style select uuid B.4.8. Base system installation There is actually not very much that can be preseeded for this stage of the installation. The only questions asked concern the installation of the kernel. # Configure APT to not install recommended packages by default. Use of this # option can result in an incomplete system and should only be used by very # experienced users. #d-i base-installer/install-recommends boolean false # The kernel image (meta) package to be installed; "none" can be used if no # kernel is to be installed. #d-i base-installer/kernel/image string linux-image-686 B.4.9. Apt setup Setup of the /etc/apt/sources.list and basic configuration options is fully automated based on your installation method and answers to earlier questions. You can optionally add other (local) repositories. # Choose, if you want to scan additional installation media # (default: false). d-i apt-setup/cdrom/set-first boolean false # You can choose to install non-free firmware. #d-i apt-setup/non-free-firmware boolean true # You can choose to install non-free and contrib software. #d-i apt-setup/non-free boolean true #d-i apt-setup/contrib boolean true # Uncomment the following line, if you don't want to have the sources.list # entry for a DVD/BD installation image active in the installed system # (entries for netinst or CD images will be disabled anyway, regardless of # this setting). #d-i apt-setup/disable-cdrom-entries boolean true # Uncomment this if you don't want to use a network mirror. #d-i apt-setup/use_mirror boolean false # Select which update services to use; define the mirrors to be used. # Values shown below are the normal defaults. #d-i apt-setup/services-select multiselect security, updates #d-i apt-setup/security_host string security.debian.org # Additional repositories, local[0-9] available #d-i apt-setup/local0/repository string \ # http://local.server/debian stable main #d-i apt-setup/local0/comment string local server # Enable deb-src lines #d-i apt-setup/local0/source boolean true # URL to the public key of the local repository; you must provide a key or # apt will complain about the unauthenticated repository and so the # sources.list line will be left commented out. #d-i apt-setup/local0/key string http://local.server/key # or one can provide it in-line by base64 encoding the contents of the # key file (with `base64 -w0`) and specifying it thus: #d-i apt-setup/local0/key string base64://LS0tLS1CRUdJTiBQR1AgUFVCTElDIEtFWSBCTE9DSy0tLS0tCi4uLgo= # The content of the key file is checked to see if it appears to be ASCII-armoured. # If so it will be saved with an ".asc" extension, otherwise it gets a '.gpg' extension. # "keybox database" format is currently not supported. (see generators/60local in apt-setup's source) # By default the installer requires that repositories be authenticated # using a known gpg key. This setting can be used to disable that # authentication. Warning: Insecure, not recommended. #d-i debian-installer/allow_unauthenticated boolean true # Uncomment this to add multiarch configuration for i386 #d-i apt-setup/multiarch string i386 B.4.10. Package selection You can choose to install any combination of tasks that are available. Available tasks as of this writing include: • standard (standard tools) • desktop (graphical desktop) • gnome-desktop (Gnome desktop) • xfce-desktop (XFCE desktop) • kde-desktop (KDE Plasma desktop) • cinnamon-desktop (Cinnamon desktop) • mate-desktop (MATE desktop) • lxde-desktop (LXDE desktop) • web-server (web server) • ssh-server (SSH server) You can also choose to install no tasks, and force the installation of a set of packages in some other way. We recommend always including the standard task. Or if you don't want the tasksel dialog to be shown at all, preseed pkgsel/ run_tasksel (no packages are installed via tasksel in that case). If you want to install some individual packages in addition to packages installed by tasks, you can use the parameter pkgsel/include. The value of this parameter can be a list of packages separated by either commas or spaces, which allows it to be used easily on the kernel command line as well. #tasksel tasksel/first multiselect standard, web-server, kde-desktop # Or choose to not get the tasksel dialog displayed at all (and don't install # any packages): #d-i pkgsel/run_tasksel boolean false # Individual additional packages to install #d-i pkgsel/include string openssh-server build-essential # Whether to upgrade packages after debootstrap. # Allowed values: none, safe-upgrade, full-upgrade #d-i pkgsel/upgrade select none # You can choose, if your system will report back on what software you have # installed, and what software you use. The default is not to report back, # but sending reports helps the project determine what software is most # popular and should be included on the first CD/DVD. #popularity-contest popularity-contest/participate boolean false B.4.11. Boot loader installation # Grub is the boot loader (for x86). # This is fairly safe to set, it makes grub install automatically to the UEFI # partition/boot record if no other operating system is detected on the machine. d-i grub-installer/only_debian boolean true # This one makes grub-installer install to the UEFI partition/boot record, if # it also finds some other OS, which is less safe as it might not be able to # boot that other OS. d-i grub-installer/with_other_os boolean true # Due notably to potential USB sticks, the location of the primary drive can # not be determined safely in general, so this needs to be specified: #d-i grub-installer/bootdev string /dev/sda # To install to the primary device (assuming it is not a USB stick): #d-i grub-installer/bootdev string default # Alternatively, if you want to install to a location other than the UEFI # parition/boot record, uncomment and edit these lines: #d-i grub-installer/only_debian boolean false #d-i grub-installer/with_other_os boolean false #d-i grub-installer/bootdev string (hd0,1) # To install grub to multiple disks: #d-i grub-installer/bootdev string (hd0,1) (hd1,1) (hd2,1) # Optional password for grub, either in clear text #d-i grub-installer/password password r00tme #d-i grub-installer/password-again password r00tme # or encrypted using an MD5 hash, see grub-md5-crypt(8). #d-i grub-installer/password-crypted password [MD5 hash] # Use the following option to add additional boot parameters for the # installed system (if supported by the bootloader installer). # Note: options passed to the installer will be added automatically. #d-i debian-installer/add-kernel-opts string nousb An MD5 hash for a password for grub can be generated using grub-md5-crypt, or using the command from the example in Secțiune B.4.5, "Account setup". B.4.12. Finishing up the installation # During installations from serial console, the regular virtual consoles # (VT1-VT6) are normally disabled in /etc/inittab. Uncomment the next # line to prevent this. #d-i finish-install/keep-consoles boolean true # Avoid that last message about the install being complete. d-i finish-install/reboot_in_progress note # This will prevent the installer from ejecting the CD during the reboot, # which is useful in some situations. #d-i cdrom-detect/eject boolean false # This is how to make the installer shutdown when finished, but not # reboot into the installed system. #d-i debian-installer/exit/halt boolean true # This will power off the machine instead of just halting it. #d-i debian-installer/exit/poweroff boolean true B.4.13. Preseeding other packages # Depending on what software you choose to install, or if things go wrong # during the installation process, it's possible that other questions may # be asked. You can preseed those too, of course. To get a list of every # possible question that could be asked during an install, do an # installation, and then run these commands: # debconf-get-selections --installer > file # debconf-get-selections >> file B.5. Advanced options B.5.1. Running custom commands during the installation A very powerful and flexible option offered by the preconfiguration tools is the ability to run commands or scripts at certain points in the installation. When the filesystem of the target system is mounted, it is available in / target. If an installation CD is used, when it is mounted it is available in / cdrom. # d-i preseeding is inherently not secure. Nothing in the installer checks # for attempts at buffer overflows or other exploits of the values of a # preconfiguration file like this one. Only use preconfiguration files from # trusted locations! To drive that home, and because it's generally useful, # here's a way to run any shell command you'd like inside the installer, # automatically. # This first command is run as early as possible, just after # preseeding is read. #d-i preseed/early_command string anna-install some-udeb # This command is run immediately before the partitioner starts. It may be # useful to apply dynamic partitioner preseeding that depends on the state # of the disks (which may not be visible when preseed/early_command runs). #d-i partman/early_command \ # string debconf-set partman-auto/disk "$(list-devices disk | head -n1)" # This command is run just before the install finishes, but when there is # still a usable /target directory. You can chroot to /target and use it # directly, or use the apt-install and in-target commands to easily install # packages and run commands in the target system. #d-i preseed/late_command string apt-install zsh; in-target chsh -s /bin/zsh B.5.2. Using preseeding to change default values It is possible to use preseeding to change the default answer for a question, but still have the question asked. To do this the seen flag must be reset to " false" after setting the value for a question. d-i foo/bar string value d-i foo/bar seen false The same effect can be achieved for all questions by setting the parameter preseed/interactive=true at the boot prompt. This can also be useful for testing or debugging your preconfiguration file. Note that the "d-i" owner should only be used for variables used in the installer itself. For variables belonging to packages installed on the target system, you should use the name of that package instead. See the footnote to Secțiune B.2.2, "Using boot parameters to preseed questions". If you are preseeding using boot parameters, you can make the installer ask the corresponding question by using the "?=" operator, i.e. foo/bar?=value (or owner:foo/bar?=value). This will of course only have effect for parameters that correspond to questions that are actually displayed during an installation and not for "internal" parameters. For more debugging information, use the boot parameter DEBCONF_DEBUG=5. This will cause debconf to print much more detail about the current settings of each variable and about its progress through each package's installation scripts. B.5.3. Chainloading preconfiguration files It is possible to include other preconfiguration files from a preconfiguration file. Any settings in those files will override pre-existing settings from files loaded earlier. This makes it possible to put, for example, general networking settings for your location in one file and more specific settings for certain configurations in other files. # More than one file can be listed, separated by spaces; all will be # loaded. The included files can have preseed/include directives of their # own as well. Note that if the filenames are relative, they are taken from # the same directory as the preconfiguration file that includes them. #d-i preseed/include string x.cfg # The installer can optionally verify checksums of preconfiguration files # before using them. Currently only md5sums are supported, list the md5sums # in the same order as the list of files to include. #d-i preseed/include/checksum string 5da499872becccfeda2c4872f9171c3d # More flexibly, this runs a shell command and if it outputs the names of # preconfiguration files, includes those files. #d-i preseed/include_command \ # string if [ "`hostname`" = bob ]; then echo bob.cfg; fi # Most flexibly of all, this downloads a program and runs it. The program # can use commands such as debconf-set to manipulate the debconf database. # More than one script can be listed, separated by spaces. # Note that if the filenames are relative, they are taken from the same # directory as the preconfiguration file that runs them. #d-i preseed/run string foo.sh It is also possible to chainload from the initrd or file preseeding phase, into network preseeding by setting preseed/url in the earlier files. This will cause network preseeding to be performed when the network comes up. You need to be careful when doing this, since there will be two distinct runs at preseeding, meaning for example that you get another chance to run the preseed/early command, the second one happening after the network comes up. ━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━ ^[20] The owner of a debconf variable (or template) is normally the name of the package that contains the corresponding debconf template. For variables used in the installer itself the owner is "d-i". Templates and variables can have more than one owner which helps to determine whether they can be removed from the debconf database if the package is purged. ^[21] Preseeding locale to en_NL would for example result in en_US.UTF-8 as default locale for the installed system. If e.g. en_GB.UTF-8 is preferred instead, the values will need to be preseeded individually. Anexa C. Partitioning for Debian Cuprins C.1. Deciding on Debian Partitions and Sizes C.2. The Directory Tree C.3. Recommended Partitioning Scheme C.4. Device Names in Linux C.5. Debian Partitioning Programs C.5.1. Partitioning for 64-bit PC C.1. Deciding on Debian Partitions and Sizes At a bare minimum, GNU/Linux needs one partition for itself. You can have a single partition containing the entire operating system, applications, and your personal files. Most people feel that a separate swap partition is also a necessity, although it's not strictly true. "Swap" is scratch space for an operating system, which allows the system to use disk storage as "virtual memory". By putting swap on a separate partition, Linux can make much more efficient use of it. It is possible to force Linux to use a regular file as swap, but it is not recommended. Most people choose to give GNU/Linux more than the minimum number of partitions, however. There are two reasons you might want to break up the file system into a number of smaller partitions. The first is for safety. If something happens to corrupt the file system, generally only one partition is affected. Thus, you only have to replace (from the backups you've been carefully keeping) a portion of your system. At a bare minimum, you should consider creating what is commonly called a "root partition". This contains the most essential components of the system. If any other partitions get corrupted, you can still boot into GNU/Linux to fix the system. This can save you the trouble of having to reinstall the system from scratch. The second reason is generally more important in a business setting, but it really depends on your use of the machine. For example, a mail server getting spammed with e-mail can easily fill a partition. If you made /var/mail a separate partition on the mail server, most of the system will remain working even if you get spammed. The only real drawback to using more partitions is that it is often difficult to know in advance what your needs will be. If you make a partition too small then you will either have to reinstall the system or you will be constantly moving things around to make room in the undersized partition. On the other hand, if you make the partition too big, you will be wasting space that could be used elsewhere. Disk space is cheap nowadays, but why throw your money away? C.2. The Directory Tree Debian GNU/Linux adheres to the Filesystem Hierarchy Standard for directory and file naming. This standard allows users and software programs to predict the location of files and directories. The root level directory is represented simply by the slash /. At the root level, all Debian systems include these directories: ┌─────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │Directory│ Content │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │bin │Essential command binaries │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │boot │Static files of the boot loader │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │dev │Device files │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │etc │Host-specific system configuration │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │home │User home directories │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │lib │Essential shared libraries and kernel modules │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │media │Contains mount points for replaceable media │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │mnt │Mount point for mounting a file system temporarily│ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │proc │Virtual directory for system information │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │root │Home directory for the root user │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │run │Run-time variable data │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │sbin │Essential system binaries │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │sys │Virtual directory for system information │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │tmp │Temporary files │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │usr │Secondary hierarchy │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │var │Variable data │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │srv │Data for services provided by the system │ ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │opt │Add-on application software packages │ └─────────┴──────────────────────────────────────────────────┘ The following is a list of important considerations regarding directories and partitions. Note that disk usage varies widely given system configuration and specific usage patterns. The recommendations here are general guidelines and provide a starting point for partitioning. • The root partition / must always physically contain /etc, /bin, /sbin, / lib, /dev and /usr, otherwise you won't be able to boot. This means that you should provide at least 600-750MB of disk space for the root partition including /usr, or 5-6GB for a workstation or a server installation. • /var: variable data like news articles, e-mails, web sites, databases, the packaging system cache, etc. will be placed under this directory. The size of this directory depends greatly on the usage of your system, but for most people will be dictated by the package management tool's overhead. If you are going to do a full installation of just about everything Debian has to offer, all in one session, setting aside 2 or 3 GB of space for /var should be sufficient. If you are going to install in pieces (that is to say, install services and utilities, followed by text stuff, then X, ...), you can get away with 300-500 MB. If hard drive space is at a premium and you don't plan on doing major system updates, you can get by with as little as 30 or 40 MB. • /tmp: temporary data created by programs will most likely go in this directory. 40-100MB should usually be enough. Some applications -- including archive manipulators, CD/DVD authoring tools, and multimedia software -- may use /tmp to temporarily store image files. If you plan to use such applications, you should adjust the space available in /tmp accordingly. • /home: every user will put his personal data into a subdirectory of this directory. Its size depends on how many users will be using the system and what files are to be stored in their directories. Depending on your planned usage you should reserve about 100MB for each user, but adapt this value to your needs. Reserve a lot more space if you plan to save a lot of multimedia files (pictures, MP3, movies) in your home directory. C.3. Recommended Partitioning Scheme For new users, personal Debian boxes, home systems, and other single-user setups, a single / partition (plus swap) is probably the easiest, simplest way to go. The recommended partition type is ext4. For multi-user systems or systems with lots of disk space, it's best to put / var, /tmp, and /home each on their own partitions separate from the / partition. You might need a separate /usr/local partition if you plan to install many programs that are not part of the Debian distribution. If your machine will be a mail server, you might need to make /var/mail a separate partition. If you are setting up a server with lots of user accounts, it's generally good to have a separate, large /home partition. In general, the partitioning situation varies from computer to computer depending on its uses. For very complex systems, you should see the Multi Disk HOWTO. This contains in-depth information, mostly of interest to ISPs and people setting up servers. With respect to the issue of swap partition size, there are many views. One rule of thumb which works well is to use as much swap as you have system memory. It also shouldn't be smaller than 512MB, in most cases. Of course, there are exceptions to these rules. As an example, an older home machine might have 512MB of RAM and a 20GB SATA drive on /dev/sda. There might be a 8GB partition for another operating system on /dev/sda1, a 512MB swap partition on /dev/sda3 and about 11.4GB on /dev/sda2 as the Linux partition. For an idea of the space taken by tasks you might be interested in adding after your system installation is complete, check Secțiune D.2, "Disk Space Needed for Tasks". C.4. Device Names in Linux Linux disks and partition names may be different from other operating systems. You need to know the names that Linux uses when you create and mount partitions. Here's the basic naming scheme: • The first hard disk detected is named /dev/sda. • The second hard disk detected is named /dev/sdb, and so on. • The first SCSI CD-ROM is named /dev/scd0, also known as /dev/sr0. The partitions on each disk are represented by appending a decimal number to the disk name: sda1 and sda2 represent the first and second partitions of the first SCSI disk drive in your system. Here is a real-life example. Let's assume you have a system with 2 SCSI disks, one at SCSI address 2 and the other at SCSI address 4. The first disk (at address 2) is then named sda, and the second sdb. If the sda drive has 3 partitions on it, these will be named sda1, sda2, and sda3. The same applies to the sdb disk and its partitions. Note that if you have two SCSI host bus adapters (i.e., controllers), the order of the drives can get confusing. The best solution in this case is to watch the boot messages, assuming you know the drive models and/or capacities. Linux represents the primary partitions as the drive name, plus the numbers 1 through 4. For example, the first primary partition on the first drive is /dev/ sda1. The logical partitions are numbered starting at 5, so the first logical partition on that same drive is /dev/sda5. Remember that the extended partition, that is, the primary partition holding the logical partitions, is not usable by itself. C.5. Debian Partitioning Programs Several varieties of partitioning programs have been adapted by Debian developers to work on various types of hard disks and computer architectures. Following is a list of the program(s) applicable for your architecture. partman Recommended partitioning tool in Debian. This Swiss army knife can also resize partitions, create filesystems ("format" in Windows speak) and assign them to the mountpoints. fdisk The original Linux disk partitioner, good for gurus. Be careful if you have existing FreeBSD partitions on your machine. The installation kernels include support for these partitions, but the way that fdisk represents them (or not) can make the device names differ. See the Linux+FreeBSD HOWTO. cfdisk A simple-to-use, full-screen disk partitioner for the rest of us. Note that cfdisk doesn't understand FreeBSD partitions at all, and, again, device names may differ as a result. One of these programs will be run by default when you select Partition disks (or similar). It may be possible to use a different partitioning tool from the command line on VT2, but this is not recommended. Remember to mark your boot partition as "Bootable". C.5.1. Partitioning for 64-bit PC If you are using a new harddisk (or want to wipe out the whole partition table of your disk), a new partition table needs to be created. The "Guided partitioning" does this automatically, but when partitioning manually, move the selection on the top-level entry of the disk and hit Enter. That will create a new partition table on that disk. In expert mode, you will then be asked for the type of the partition table. Default for UEFI-based systems is "gpt", while for the older BIOS world the default value is "msdos". In a standard priority installation those defaults will be used automatically. Notă When a partition table with type "gpt" was selected (default for UEFI systems), a free space of 1 MB will automatically get created at the beginning of the disk. This is intended and required to embed the GRUB2 bootloader. If you have an existing other operating system such as DOS or Windows and you want to preserve that operating system while installing Debian, you may need to resize its partition to free up space for the Debian installation. The installer supports resizing of both FAT and NTFS filesystems; when you get to the installer's partitioning step, select the option Manual and then simply select an existing partition and change its size. While modern UEFI systems don't have such limitations as listed below, the old PC BIOS generally adds additional constraints for disk partitioning. There is a limit to how many "primary" and "logical" partitions a drive can contain. Additionally, with pre 1994-98 BIOSes, there are limits to where on the drive the BIOS can boot from. More information can be found in the Linux Partition HOWTO, but this section will include a brief overview to help you plan most situations. "Primary" partitions are the original partitioning scheme for PC disks. However, there can only be four of them. To get past this limitation, "extended " and "logical" partitions were invented. By setting one of your primary partitions as an extended partition, you can subdivide all the space allocated to that partition into logical partitions. You can create up to 60 logical partitions per extended partition; however, you can only have one extended partition per drive. Linux limits the partitions per drive to 255 partitions for SCSI disks (3 usable primary partitions, 252 logical partitions), and 63 partitions on an IDE drive (3 usable primary partitions, 60 logical partitions). However the normal Debian GNU/Linux system provides only 20 devices for partitions, so you may not install on partitions higher than 20 unless you first manually create devices for those partitions. If you have a large IDE disk, and are using neither LBA addressing, nor overlay drivers (sometimes provided by hard disk manufacturers), then the boot partition (the partition containing your kernel image) must be placed within the first 1024 cylinders of your hard drive (usually around 524 megabytes, without BIOS translation). This restriction doesn't apply if you have a BIOS newer than around 1995-98 (depending on the manufacturer) that supports the "Enhanced Disk Drive Support Specification". Debian's Lilo alternative mbr must use the BIOS to read the kernel from the disk into RAM. If the BIOS int 0x13 large disk access extensions are found to be present, they will be utilized. Otherwise, the legacy disk access interface is used as a fall-back, and it cannot be used to address any location on the disk higher than the 1023rd cylinder. Once Linux is booted, no matter what BIOS your computer has, these restrictions no longer apply, since Linux does not use the BIOS for disk access. If you have a large disk, you might have to use cylinder translation techniques, which you can set from your BIOS setup program, such as LBA (Logical Block Addressing) or CHS translation mode ("Large"). More information about issues with large disks can be found in the Large Disk HOWTO. If you are using a cylinder translation scheme, and the BIOS does not support the large disk access extensions, then your boot partition has to fit within the translated representation of the 1024th cylinder. The recommended way of accomplishing this is to create a small (25-50MB should suffice) partition at the beginning of the disk to be used as the boot partition, and then create whatever other partitions you wish to have, in the remaining area. This boot partition must be mounted on /boot, since that is the directory where the Linux kernel(s) will be stored. This configuration will work on any system, regardless of whether LBA or large disk CHS translation is used, and regardless of whether your BIOS supports the large disk access extensions. Anexa D. Random Bits Cuprins D.1. Linux Devices D.1.1. Setting Up Your Mouse D.2. Disk Space Needed for Tasks D.3. Installing Debian GNU/Linux from a Unix/Linux System D.3.1. Getting Started D.3.2. Install debootstrap D.3.3. Run debootstrap D.3.4. Configure The Base System D.3.5. Install a Kernel D.3.6. Set up the Boot Loader D.3.7. Remote access: Installing SSH and setting up access D.3.8. Finishing touches D.4. Installing Debian GNU/Linux over Parallel Line IP (PLIP) D.4.1. Requirements D.4.2. Setting up source D.4.3. Installing target D.5. Installing Debian GNU/Linux using PPP over Ethernet (PPPoE) D.1. Linux Devices In Linux various special files can be found under the directory /dev. These files are called device files and behave unlike ordinary files. The most common types of device files are for block devices and character devices. These files are an interface to the actual driver (part of the Linux kernel) which in turn accesses the hardware. Another, less common, type of device file is the named pipe. The most important device files are listed in the tables below. ┌────┬─────────────────────────────────────────┐ │sda │First hard disk │ ├────┼─────────────────────────────────────────┤ │sdb │Second hard disk │ ├────┼─────────────────────────────────────────┤ │sda1│First partition of the first hard disk │ ├────┼─────────────────────────────────────────┤ │sdb7│Seventh partition of the second hard disk│ └────┴─────────────────────────────────────────┘ ┌───┬──────────────┐ │sr0│First CD-ROM │ ├───┼──────────────┤ │sr1│Second CD-ROM │ └───┴──────────────┘ ┌───────┬────────────────────────────────────────────────────┐ │ttyS0 │Serial port 0, COM1 under MS-DOS │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────┤ │ttyS1 │Serial port 1, COM2 under MS-DOS │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────┤ │psaux │PS/2 mouse device │ ├───────┼────────────────────────────────────────────────────┤ │gpmdata│Pseudo device, repeater data from GPM (mouse) daemon│ └───────┴────────────────────────────────────────────────────┘ ┌─────┬──────────────────────────────────────┐ │cdrom│Symbolic link to the CD-ROM drive │ ├─────┼──────────────────────────────────────┤ │mouse│Symbolic link to the mouse device file│ └─────┴──────────────────────────────────────┘ ┌────┬───────────────────────────────────────────────┐ │null│Anything written to this device will disappear │ ├────┼───────────────────────────────────────────────┤ │zero│One can endlessly read zeros out of this device│ └────┴───────────────────────────────────────────────┘ D.1.1. Setting Up Your Mouse The mouse can be used in both the Linux console (with gpm) and the X window environment. Normally, this is a simple matter of installing gpm and the X server itself. Both should be configured to use /dev/input/mice as the mouse device. The correct mouse protocol is named exps2 in gpm, and ExplorerPS/2 in X. The respective configuration files are /etc/gpm.conf and /etc/X11/xorg.conf. Certain kernel modules must be loaded in order for your mouse to work. In most cases the correct modules are autodetected, but not always for old-style serial and bus mice^[22], which are quite rare except on very old computers. Summary of Linux kernel modules needed for different mouse types: ┌────────┬───────────────────────────────────────────────────┐ │ Module │ Description │ ├────────┼───────────────────────────────────────────────────┤ │psmouse │PS/2 mice (should be autodetected) │ ├────────┼───────────────────────────────────────────────────┤ │usbhid │USB mice (should be autodetected) │ ├────────┼───────────────────────────────────────────────────┤ │sermouse│Most serial mice │ ├────────┼───────────────────────────────────────────────────┤ │logibm │Bus mouse connected to Logitech adapter card │ ├────────┼───────────────────────────────────────────────────┤ │inport │Bus mouse connected to ATI or Microsoft InPort card│ └────────┴───────────────────────────────────────────────────┘ To load a mouse driver module, you can use the modconf command (from the package with the same name) and look in the category kernel/drivers/input/mouse . D.2. Disk Space Needed for Tasks A standard installation for the amd64 architecture, including all standard packages and using the default kernel, takes up 1242MB of disk space. A minimal base installation, without the "Standard system" task selected, will take 1012MB. Important In both cases this is the actual disk space used after the installation is finished and any temporary files deleted. It also does not take into account overhead used by the file system, for example for journal files. This means that significantly more disk space is needed both during the installation and for normal system use. The following table lists sizes reported by aptitude for the tasks listed in tasksel. Note that some tasks have overlapping constituents, so the total installed size for two tasks together may be less than the total obtained by adding up the numbers. By default the installer will install the GNOME desktop environment, but alternative desktop environments can be selected either by using one of the special installation images, or by specifying the desired desktop environment during installation (see Secțiune 6.3.6.2, "Selectarea și instalarea software-ului"). Note that you will need to add the sizes listed in the table to the size of the standard installation when determining the size of partitions. Most of the size listed as "Installed size" will end up in /usr and in /lib; the size listed as "Download size" is (temporarily) required in /var. ┌─────────────────┬─────────────────┬────────────────┬────────────────────────┐ │ Task │ Installed size │ Download size │Space needed to install │ │ │ (MB) │ (MB) │ (MB) │ ├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │Desktop │  │  │  │ │environment │ │ │ │ ├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │  • GNOME │3216 │859 │4075 │ │(default) │ │ │ │ ├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │  • KDE Plasma │4584 │1316 │5900 │ ├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │  • Xfce │2509 │683 │3192 │ ├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │  • LXDE │2539 │693 │3232 │ ├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │  • MATE │2851 │762 │3613 │ ├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │  • Cinnamon │4676 │1324 │6000 │ ├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │Web server │85 │19 │104 │ ├─────────────────┼─────────────────┼────────────────┼────────────────────────┤ │SSH server │2 │1 │3 │ └─────────────────┴─────────────────┴────────────────┴────────────────────────┘ If you install in a language other than English, tasksel may automatically install a localization task, if one is available for your language. Space requirements differ per language; you should allow up to 350MB in total for download and installation. D.3. Installing Debian GNU/Linux from a Unix/Linux System This section explains how to install Debian GNU/Linux from an existing Unix or Linux system, without using the menu-driven installer as explained in the rest of the manual. This "cross-install" HOWTO has been requested by users switching to Debian GNU/Linux from Red Hat, Mandriva, and SUSE. In this section some familiarity with entering *nix commands and navigating the file system is assumed. In this section, $ symbolizes a command to be entered in the user's current system, while # refers to a command entered in the Debian chroot. Once you've got the new Debian system configured to your preference, you can migrate your existing user data (if any) to it, and keep on rolling. This is therefore a "zero downtime" Debian GNU/Linux install. It's also a clever way for dealing with hardware that otherwise doesn't play friendly with various boot or installation media. Notă As this is a mostly manual procedure, you should bear in mind that you will need to do a lot of basic configuration of the system yourself, which will also require more knowledge of Debian and of Linux in general than performing a regular installation. You cannot expect this procedure to result in a system that is identical to a system from a regular installation. You should also keep in mind that this procedure only gives the basic steps to set up a system. Additional installation and/or configuration steps may be needed. D.3.1. Getting Started With your current *nix partitioning tools, repartition the hard drive as needed, creating at least one filesystem plus swap. You need around 1012MB of space available for a console only install, or about 2539MB if you plan to install X (more if you intend to install desktop environments like GNOME or KDE Plasma). Next, create file systems on the partitions. For example, to create an ext3 file system on partition /dev/sda6 (that's our example root partition): # mke2fs -j /dev/sda6 To create an ext2 file system instead, omit -j. Initialize and activate swap (substitute the partition number for your intended Debian swap partition): # mkswap /dev/sda5 # sync # swapon /dev/sda5 Mount one partition as /mnt/debinst (the installation point, to be the root (/) filesystem on your new system). The mount point name is strictly arbitrary, it is referenced later below. # mkdir /mnt/debinst # mount /dev/sda6 /mnt/debinst Notă If you want to have parts of the filesystem (e.g. /usr) mounted on separate partitions, you will need to create and mount these directories manually before proceeding with the next stage. D.3.2. Install debootstrap The utility used by the Debian installer, and recognized as the official way to install a Debian base system, is debootstrap. It uses wget and ar, but otherwise depends only on /bin/sh and basic Unix/Linux tools^[23]. Install wget and ar if they aren't already on your current system, then download and install debootstrap. Or, you can use the following procedure to install it manually. Make a work folder for extracting the .deb into: # mkdir work # cd work The debootstrap binary is located in the Debian archive (be sure to select the proper file for your architecture). Download the debootstrap .deb from the pool , copy the package to the work folder, and extract the files from it. You will need to have root privileges to install the files. # ar -x debootstrap_0.X.X_all.deb # cd / # zcat /full-path-to-work/work/data.tar.gz | tar xv D.3.3. Run debootstrap debootstrap can download the needed files directly from the archive when you run it. You can substitute any Debian archive mirror for http.us.debian.org/ debian in the command example below, preferably a mirror close to you network-wise. Mirrors are listed at http://www.debian.org/mirror/list. If you have a bookworm Debian GNU/Linux installation image mounted at /cdrom, you could substitute a file URL instead of the http URL: file:/cdrom/debian/ Substitute one of the following for ARCH in the debootstrap command: amd64, arm64, armel, armhf, i386, mips64el, mipsel, ppc64el, s390x. # /usr/sbin/debootstrap --arch ARCH bookworm \ /mnt/debinst http://ftp.us.debian.org/debian If the target architecture is different than the host, you should add the --foreign option. D.3.4. Configure The Base System Now you've got a real Debian system, though rather lean, on disk. chroot into it: # LANG=C.UTF-8 chroot /mnt/debinst /bin/bash If the target architecture is different from the host, you will need to first copy qemu-user-static to the new host: # cp /usr/bin/qemu-ARCH-static /mnt/debinst/usr/bin # LANG=C.UTF-8 chroot /mnt/debinst qemu-ARCH-static /bin/bash After chrooting you may need to set the terminal definition to be compatible with the Debian base system, for example: # export TERM=xterm-color Depending on the value of TERM, you may have to install the ncurses-term package to get support for it. If the target architecture is different from the host, you need to finish the multi-stage boot strap: /debootstrap/debootstrap --second-stage D.3.4.1. Create device files At this point /dev/ only contains very basic device files. For the next steps of the installation additional device files may be needed. There are different ways to go about this and which method you should use depends on the host system you are using for the installation, on whether you intend to use a modular kernel or not, and on whether you intend to use dynamic (e.g. using udev) or static device files for the new system. A few of the available options are: • install the makedev package, and create a default set of static device files using (after chrooting) # apt install makedev # mount none /proc -t proc # cd /dev # MAKEDEV generic • manually create only specific device files using MAKEDEV • bind mount /dev from your host system on top of /dev in the target system; note that the postinst scripts of some packages may try to create device files, so this option should only be used with care D.3.4.2. Mount Partitions You need to create /etc/fstab. # editor /etc/fstab Here is a sample you can modify to suit: # /etc/fstab: static file system information. # # file system mount point type options dump pass /dev/XXX / ext3 defaults 0 1 /dev/XXX /boot ext3 ro,nosuid,nodev 0 2 /dev/XXX none swap sw 0 0 proc /proc proc defaults 0 0 /dev/cdrom /media/cdrom iso9660 noauto,ro,user,exec 0 0 /dev/XXX /tmp ext3 rw,nosuid,nodev 0 2 /dev/XXX /var ext3 rw,nosuid,nodev 0 2 /dev/XXX /usr ext3 rw,nodev 0 2 /dev/XXX /home ext3 rw,nosuid,nodev 0 2 Use mount -a to mount all the file systems you have specified in your /etc/ fstab, or, to mount file systems individually, use: # mount /path # e.g.: mount /usr Current Debian systems have mountpoints for removable media under /media, but keep compatibility symlinks in /. Create these as as needed, for example: # cd /media # mkdir cdrom0 # ln -s cdrom0 cdrom # cd / # ln -s media/cdrom You can mount the proc file system multiple times and to arbitrary locations, though /proc is customary. If you didn't use mount -a, be sure to mount proc before continuing: # mount -t proc proc /proc The command ls /proc should now show a non-empty directory. Should this fail, you may be able to mount proc from outside the chroot: # mount -t proc proc /mnt/debinst/proc D.3.4.3. Setting Timezone Setting the third line of the file /etc/adjtime to "UTC" or "LOCAL" determines whether the system will interpret the hardware clock as being set to UTC respective local time. The following command allows you to set that. # editor /etc/adjtime Here is a sample: 0.0 0 0.0 0 UTC The following command allows you to choose your timezone. # dpkg-reconfigure tzdata D.3.4.4. Configure Networking To configure networking, edit /etc/network/interfaces, /etc/resolv.conf, /etc/ hostname and /etc/hosts. # editor /etc/network/interfaces Here are some simple examples from /usr/share/doc/ifupdown/examples: ###################################################################### # /etc/network/interfaces -- configuration file for ifup(8), ifdown(8) # See the interfaces(5) manpage for information on what options are # available. ###################################################################### # The loopback interface isn't really required any longer, but can be used # if needed. # # auto lo # iface lo inet loopback # To use dhcp: # # auto eth0 # iface eth0 inet dhcp # An example static IP setup: (network, broadcast and gateway are optional) # # auto eth0 # iface eth0 inet static # address 192.168.0.42 # network 192.168.0.0 # netmask 255.255.255.0 # broadcast 192.168.0.255 # gateway 192.168.0.1 Enter your nameserver(s) and search directives in /etc/resolv.conf: # editor /etc/resolv.conf A simple example /etc/resolv.conf: search example.com nameserver 10.1.1.36 nameserver 192.168.9.100 Enter your system's host name (2 to 63 characters): # echo DebianHostName > /etc/hostname And a basic /etc/hosts with IPv6 support: 127.0.0.1 localhost 127.0.1.1 DebianHostName # The following lines are desirable for IPv6 capable hosts ::1 ip6-localhost ip6-loopback fe00::0 ip6-localnet ff00::0 ip6-mcastprefix ff02::1 ip6-allnodes ff02::2 ip6-allrouters ff02::3 ip6-allhosts If you have multiple network cards, you should arrange the names of driver modules in the /etc/modules file into the desired order. Then during boot, each card will be associated with the interface name (eth0, eth1, etc.) that you expect. D.3.4.5. Configure Apt Debootstrap will have created a very basic /etc/apt/sources.list that will allow installing additional packages. However, you may want to add some additional sources, for example for source packages and security updates: deb-src http://ftp.us.debian.org/debian bookworm main deb http://security.debian.org/ bookworm-security main deb-src http://security.debian.org/ bookworm-security main Make sure to run apt update after you have made changes to the sources list. D.3.4.6. Configure Locales and Keyboard To configure your locale settings to use a language other than English, install the locales support package and configure it. Currently the use of UTF-8 locales is recommended. # apt install locales # dpkg-reconfigure locales To configure your keyboard (if needed): # apt install console-setup # dpkg-reconfigure keyboard-configuration Note that the keyboard cannot be set while in the chroot, but will be configured for the next reboot. D.3.5. Install a Kernel If you intend to boot this system, you probably want a Linux kernel and a boot loader. Identify available pre-packaged kernels with: # apt search linux-image Then install the kernel package of your choice using its package name. # apt install linux-image-arch-etc D.3.6. Set up the Boot Loader To make your Debian GNU/Linux system bootable, set up your boot loader to load the installed kernel with your new root partition. Note that debootstrap does not install a boot loader, but you can use apt inside your Debian chroot to do so. Check info grub for instructions on setting up the bootloader. If you are keeping the system you used to install Debian, just add an entry for the Debian install to your existing grub2 grub.cfg. Installing and setting up grub2 is as easy as: # apt install grub-pc # grub-install /dev/sda # update-grub The second command will install grub2 (in this case in the MBR of sda). The last command will create a sane and working /boot/grub/grub.cfg. Note that this assumes that a /dev/sda device file has been created. There are alternative methods to install grub2, but those are outside the scope of this appendix. D.3.7. Remote access: Installing SSH and setting up access In case you can login to the system via console, you can skip this section. If the system should be accessible via the network later on, you need to install SSH and set up access. # apt install ssh Root login with password is disabled by default, so setting up access can be done by setting a password and re-enable root login with password: # passwd # editor /etc/ssh/sshd_config This is the option to be enabled: PermitRootLogin yes Access can also be set up by adding an ssh key to the root account: # mkdir /root/.ssh # cat << EOF > /root/.ssh/authorized_keys ssh-rsa .... EOF Lastly, access can be set up by adding a non-root user and setting a password: # adduser joe # passwd joe D.3.8. Finishing touches As mentioned earlier, the installed system will be very basic. If you would like to make the system a bit more mature, there is an easy method to install all packages with "standard" priority: # tasksel install standard Of course, you can also just use apt to install packages individually. After the installation there will be a lot of downloaded packages in /var/cache /apt/archives/. You can free up some diskspace by running: # apt clean D.4. Installing Debian GNU/Linux over Parallel Line IP (PLIP) This section explains how to install Debian GNU/Linux on a computer without an Ethernet card, but with just a remote gateway computer attached via a Null-Modem cable (also called Null-Printer cable). The gateway computer should be connected to a network that has a Debian mirror on it (e.g. to the Internet). In the example in this appendix we will set up a PLIP connection using a gateway connected to the Internet over a dial-up connection (ppp0). We will use IP addresses 192.168.0.1 and 192.168.0.2 for the PLIP interfaces on the target system and the source system respectively (these addresses should be unused within your network address space). The PLIP connection set up during the installation will also be available after the reboot into the installed system (see Cap. 7, Pornirea în noul dumneavoastră sistem Debian). Before you start, you will need to check the BIOS configuration (IO base address and IRQ) for the parallel ports of both the source and target systems. The most common values are io=0x378, irq=7. D.4.1. Requirements • A target computer, called target, where Debian will be installed. • System installation media; see Secțiune 2.4, "Medii de instalare". • Another computer connected to the Internet, called source, that will function as the gateway. • A DB-25 Null-Modem cable. See the PLIP-Install-HOWTO for more information on this cable and instructions how to make your own. D.4.2. Setting up source The following shell script is a simple example of how to configure the source computer as a gateway to the Internet using ppp0. #!/bin/sh # We remove running modules from kernel to avoid conflicts and to # reconfigure them manually. modprobe -r lp parport_pc modprobe parport_pc io=0x378 irq=7 modprobe plip # Configure the plip interface (plip0 for me, see dmesg | grep plip) ifconfig plip0 192.168.0.2 pointopoint 192.168.0.1 netmask 255.255.255.255 up # Configure gateway modprobe iptable_nat iptables -t nat -A POSTROUTING -o ppp0 -j MASQUERADE echo 1 > /proc/sys/net/ipv4/ip_forward D.4.3. Installing target Boot the installation media. The installation needs to be run in expert mode; enter expert at the boot prompt. If you need to set parameters for kernel modules, you also need to do this at the boot prompt. For example, to boot the installer and set values for the "io" and "irq" options for the parport_pc module, enter the following at the boot prompt: expert parport_pc.io=0x378 parport_pc.irq=7 Below are the answers that should be given during various stages of the installation. 1. Load installer components from installation media Select the plip-modules option from the list; this will make the PLIP drivers available to the installation system. 2. Detect network hardware □ If target does have a network card, a list of driver modules for detected cards will be shown. If you want to force debian-installer to use plip instead, you have to deselect all listed driver modules. Obviously, if target doesn't have a network card, the installer will not show this list. □ Because no network card was detected/selected earlier, the installer will ask you to select a network driver module from a list. Select the plip module. 3. Configure the network □ Auto-configure network with DHCP: No □ IP address: 192.168.0.1 □ Point-to-point address: 192.168.0.2 □ Name server addresses: you can enter the same addresses used on source (see /etc/resolv.conf) D.5. Installing Debian GNU/Linux using PPP over Ethernet (PPPoE) In some countries PPP over Ethernet (PPPoE) is a common protocol for broadband (ADSL or cable) connections to an Internet Service Provider. Setting up a network connection using PPPoE is not supported by default in the installer, but can be made to work very simply. This section explains how. The PPPoE connection set up during the installation will also be available after the reboot into the installed system (see Cap. 7, Pornirea în noul dumneavoastră sistem Debian). To have the option of setting up and using PPPoE during the installation, you will need to install using one of the CD-ROM/DVD images that are available. It is not supported for other installation methods (e.g. netboot). Installing over PPPoE is mostly the same as any other installation. The following steps explain the differences. • Boot the installer with the boot parameter modules=ppp-udeb^[24]. This will ensure the component responsible for the setup of PPPoE (ppp-udeb) will be loaded and run automatically. • Follow the regular initial steps of the installation (language, country and keyboard selection; the loading of additional installer components^[25]). • The next step is the detection of network hardware, in order to identify any Ethernet cards present in the system. • After this the actual setup of PPPoE is started. The installer will probe all the detected Ethernet interfaces in an attempt to find a PPPoE concentrator (a type of server which handles PPPoE connections). It is possible that the concentrator will not to be found at the first attempt. This can happen occasionally on slow or loaded networks or with faulty servers. In most cases a second attempt to detect the concentrator will be successful; to retry, select Configure and start a PPPoE connection from the main menu of the installer. • After a concentrator is found, the user will be prompted to type the login information (the PPPoE username and password). • At this point the installer will use the provided information to establish the PPPoE connection. If the correct information was provided, the PPPoE connection should be configured and the installer should be able to use it to connect to the Internet and retrieve packages over it (if needed). If the login information is not correct or some error appears, the installer will stop, but the configuration can be attempted again by selecting the menu entry Configure and start a PPPoE connection. ━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━━ ^[22] Serial mice usually have a 9-hole D-shaped connector; bus mice have an 8-pin round connector, not to be confused with the 6-pin round connector of a PS/2 mouse or the 4-pin round connector of an ADB mouse. ^[23] These include the GNU core utilities and commands like sed, grep, tar and gzip. ^[24] See Secțiune 5.1.7, "Ecranul de pornire" for information on how to add a boot parameter. ^[25] The ppp-udeb component is loaded as one of the additional components in this step. If you want to install at medium or low priority (expert mode), you can also manually select the ppp-udeb instead of entering the "modules" parameter at the boot prompt. Anexa E. Informații administrative Cuprins E.1. Despre acest document E.2. Cum să contribui la acest document E.3. Contribuții importante E.4. Recunoaștere a mărcilor înregistrate E.1. Despre acest document Acest manual a fost creat pentru programul de instalare Debian al lui Sarge, pe baza manualului de instalare al lui Woody pentru dischetele de pornire (boot-floppies), care se baza pe manualele de instalare Debian anterioare, și pe manualul distribuției Progeny care a fost lansat sub licența GPL în 2003. Acest document este scris în DocBook XML. Formatele de ieșire sunt generate de diferite programe folosind informații din pachetele docbook-xml și docbook-xsl. Pentru a crește capacitatea de întreținere a acestui document, folosim o serie de caracteristici XML, cum ar fi entitățile și atributele de profilare. Acestea joacă un rol asemănător cu variabilele și condiționalele din limbajele de programare. Sursa XML a acestui document conține informații pentru fiecare arhitectură diferită -- atributele de profilare sunt folosite pentru a izola anumite fragmente de text ca fiind specifice arhitecturii. E.2. Cum să contribui la acest document Dacă aveți probleme sau sugestii cu privire la acest document, ar trebui să le trimiteți ca raport de eroare al pachetului installation-guide. Consultați pachetul reportbug sau citiți documentația online a Sistemul Debian de urmărire a erorilor. Ar fi bine dacă ați putea verifica erorile deschise față de installation-guide pentru a vedea dacă problema dvs. a fost deja raportată. Dacă da, puteți furniza coroborări suplimentare sau informații utile la , unde XXXX este numărul pentru eroarea deja-raportată. Încă și mai bine, obțineți o copie a sursei DocBook pentru acest document și faceți corecții asupra acesteia. Sursa DocBook poate fi găsită la proiectul de ghid de instalare pe Salsa. Dacă nu sunteți familiarizat cu DocBook, nu vă faceți griji: există o foaie introductivă în directorul de manuale care vă va ajuta să începeți. Este ca html, dar orientat mai degrabă spre sensul textului decât spre prezentare. Corecțiile trimise listei de corespondență debian-boot (vedeți mai jos) sunt binevenite. Pentru instrucțiuni despre cum să verificați/ descărcați sursele prin "git", consultați fișierul README din directorul rădăcină al sursei. Vă rugăm să nu contactați direct autorii acestui document. Există, de asemenea, o listă de discuții pentru debian-installer, care include discuții despre acest manual. Lista de corespondență este . Instrucțiunile pentru abonarea la această listă pot fi găsite pe pagina Abonament la lista de corespondență Debian; sau puteți răsfoi online Arhivele listei de corespondență Debian. E.3. Contribuții importante Acest document a fost scris inițial de Bruce Perens, Sven Rudolph, Igor Grobman, James Treacy și Adam Di Carlo. Sebastian Ley a scris Rețetarul de instalare. Miroslav Kuře a documentat multe dintre noile funcționalități din programul de instalare Debian al Sarge. Frans Pop a fost editorul principal și responsabilul de lansări ale acestui document în timpul lansărilor Etch, Lenny și Squeeze. Mulți, mulți utilizatori și dezvoltatori Debian au contribuit la acest document. O notă specială trebuie făcută lui Michael Schmitz (suport m68k), Frank Neumann (autorul original al Manualul de instalare Amiga), Arto Astala, Eric Delaunay/Ben Collins (informații SPARC), Tapio Lehtonen și Stéphane Bortzmeyer pentru numeroase editări și text. Trebuie să-i mulțumim lui Pascal Le Bail pentru informațiile utile despre pornirea de pe suporturi de memorie USB. Text și informații extrem de utile au fost găsite în HOWTO-ul lui Jim Mintha pentru pornirea în rețea (nu există nicio adresă URL disponibilă), Răspunsuri la întrebările frecvente despre Debian, Răspunsuri la întrebările frecvente despre Linux/m68k, Răspunsuri la întrebările frecvente despre procesoarele SPARC pentru Linux, Răspunsuri la întrebările frecvente despre Linux/Alpha, printre altele. Autorii acestor surse de informații bogate și disponibile liber trebuie recunoscuți. Secțiunea despre instalările în mediul "chroot" din acest manual (Secțiune D.3, "Installing Debian GNU/Linux from a Unix/Linux System") a fost derivată parțial din documentele care sunt proprietatea autorului lor, Karsten M. Self. Secțiunea despre instalările cu "plip" din acest manual (Secțiune D.4, "Installing Debian GNU/Linux over Parallel Line IP (PLIP)") este bazată pe lucrarea PLIP-Install-HOWTO de Gilles Lamiral. E.4. Recunoaștere a mărcilor înregistrate Toate mărcile înregistrate sunt proprietatea deținătorilor respectivelor mărci înregistrate. Anexa F. GNU General Public License Version 2, June 1991 Copyright (C) 1989, 1991 Free Software Foundation, Inc. 51 Franklin St, Fifth Floor, Boston, MA 02110-1301, USA. Everyone is permitted to copy and distribute verbatim copies of this license document, but changing it is not allowed. F.1. Preamble The licenses for most software are designed to take away your freedom to share and change it. By contrast, the gnu General Public License is intended to guarantee your freedom to share and change free software -- to make sure the software is free for all its users. This General Public License applies to most of the Free Software Foundation's software and to any other program whose authors commit to using it. (Some other Free Software Foundation software is covered by the gnu Library General Public License instead.) You can apply it to your programs, too. When we speak of free software, we are referring to freedom, not price. Our General Public Licenses are designed to make sure that you have the freedom to distribute copies of free software (and charge for this service if you wish), that you receive source code or can get it if you want it, that you can change the software or use pieces of it in new free programs; and that you know you can do these things. To protect your rights, we need to make restrictions that forbid anyone to deny you these rights or to ask you to surrender the rights. These restrictions translate to certain responsibilities for you if you distribute copies of the software, or if you modify it. For example, if you distribute copies of such a program, whether gratis or for a fee, you must give the recipients all the rights that you have. You must make sure that they, too, receive or can get the source code. And you must show them these terms so they know their rights. We protect your rights with two steps: (1) copyright the software, and (2) offer you this license which gives you legal permission to copy, distribute and /or modify the software. Also, for each author's protection and ours, we want to make certain that everyone understands that there is no warranty for this free software. If the software is modified by someone else and passed on, we want its recipients to know that what they have is not the original, so that any problems introduced by others will not reflect on the original authors' reputations. Finally, any free program is threatened constantly by software patents. We wish to avoid the danger that redistributors of a free program will individually obtain patent licenses, in effect making the program proprietary. To prevent this, we have made it clear that any patent must be licensed for everyone's free use or not licensed at all. The precise terms and conditions for copying, distribution and modification follow. F.2. GNU GENERAL PUBLIC LICENSE TERMS AND CONDITIONS FOR COPYING, DISTRIBUTION AND MODIFICATION 0. This License applies to any program or other work which contains a notice placed by the copyright holder saying it may be distributed under the terms of this General Public License. The "Program", below, refers to any such program or work, and a "work based on the Program" means either the Program or any derivative work under copyright law: that is to say, a work containing the Program or a portion of it, either verbatim or with modifications and/or translated into another language. (Hereinafter, translation is included without limitation in the term "modification".) Each licensee is addressed as "you". Activities other than copying, distribution and modification are not covered by this License; they are outside its scope. The act of running the Program is not restricted, and the output from the Program is covered only if its contents constitute a work based on the Program (independent of having been made by running the Program). Whether that is true depends on what the Program does. 1. You may copy and distribute verbatim copies of the Program's source code as you receive it, in any medium, provided that you conspicuously and appropriately publish on each copy an appropriate copyright notice and disclaimer of warranty; keep intact all the notices that refer to this License and to the absence of any warranty; and give any other recipients of the Program a copy of this License along with the Program. You may charge a fee for the physical act of transferring a copy, and you may at your option offer warranty protection in exchange for a fee. 2. You may modify your copy or copies of the Program or any portion of it, thus forming a work based on the Program, and copy and distribute such modifications or work under the terms of Section 1 above, provided that you also meet all of these conditions: a. You must cause the modified files to carry prominent notices stating that you changed the files and the date of any change. b. You must cause any work that you distribute or publish, that in whole or in part contains or is derived from the Program or any part thereof, to be licensed as a whole at no charge to all third parties under the terms of this License. c. If the modified program normally reads commands interactively when run, you must cause it, when started running for such interactive use in the most ordinary way, to print or display an announcement including an appropriate copyright notice and a notice that there is no warranty (or else, saying that you provide a warranty) and that users may redistribute the program under these conditions, and telling the user how to view a copy of this License. (Exception: if the Program itself is interactive but does not normally print such an announcement, your work based on the Program is not required to print an announcement.) These requirements apply to the modified work as a whole. If identifiable sections of that work are not derived from the Program, and can be reasonably considered independent and separate works in themselves, then this License, and its terms, do not apply to those sections when you distribute them as separate works. But when you distribute the same sections as part of a whole which is a work based on the Program, the distribution of the whole must be on the terms of this License, whose permissions for other licensees extend to the entire whole, and thus to each and every part regardless of who wrote it. Thus, it is not the intent of this section to claim rights or contest your rights to work written entirely by you; rather, the intent is to exercise the right to control the distribution of derivative or collective works based on the Program. In addition, mere aggregation of another work not based on the Program with the Program (or with a work based on the Program) on a volume of a storage or distribution medium does not bring the other work under the scope of this License. 3. You may copy and distribute the Program (or a work based on it, under Section 2) in object code or executable form under the terms of Sections 1 and 2 above provided that you also do one of the following: a. Accompany it with the complete corresponding machine-readable source code, which must be distributed under the terms of Sections 1 and 2 above on a medium customarily used for software interchange; or, b. Accompany it with a written offer, valid for at least three years, to give any third party, for a charge no more than your cost of physically performing source distribution, a complete machine-readable copy of the corresponding source code, to be distributed under the terms of Sections 1 and 2 above on a medium customarily used for software interchange; or, c. Accompany it with the information you received as to the offer to distribute corresponding source code. (This alternative is allowed only for noncommercial distribution and only if you received the program in object code or executable form with such an offer, in accord with Subsection b above.) The source code for a work means the preferred form of the work for making modifications to it. For an executable work, complete source code means all the source code for all modules it contains, plus any associated interface definition files, plus the scripts used to control compilation and installation of the executable. However, as a special exception, the source code distributed need not include anything that is normally distributed (in either source or binary form) with the major components (compiler, kernel, and so on) of the operating system on which the executable runs, unless that component itself accompanies the executable. If distribution of executable or object code is made by offering access to copy from a designated place, then offering equivalent access to copy the source code from the same place counts as distribution of the source code, even though third parties are not compelled to copy the source along with the object code. 4. You may not copy, modify, sublicense, or distribute the Program except as expressly provided under this License. Any attempt otherwise to copy, modify, sublicense or distribute the Program is void, and will automatically terminate your rights under this License. However, parties who have received copies, or rights, from you under this License will not have their licenses terminated so long as such parties remain in full compliance. 5. You are not required to accept this License, since you have not signed it. However, nothing else grants you permission to modify or distribute the Program or its derivative works. These actions are prohibited by law if you do not accept this License. Therefore, by modifying or distributing the Program (or any work based on the Program), you indicate your acceptance of this License to do so, and all its terms and conditions for copying, distributing or modifying the Program or works based on it. 6. Each time you redistribute the Program (or any work based on the Program), the recipient automatically receives a license from the original licensor to copy, distribute or modify the Program subject to these terms and conditions. You may not impose any further restrictions on the recipients' exercise of the rights granted herein. You are not responsible for enforcing compliance by third parties to this License. 7. If, as a consequence of a court judgment or allegation of patent infringement or for any other reason (not limited to patent issues), conditions are imposed on you (whether by court order, agreement or otherwise) that contradict the conditions of this License, they do not excuse you from the conditions of this License. If you cannot distribute so as to satisfy simultaneously your obligations under this License and any other pertinent obligations, then as a consequence you may not distribute the Program at all. For example, if a patent license would not permit royalty-free redistribution of the Program by all those who receive copies directly or indirectly through you, then the only way you could satisfy both it and this License would be to refrain entirely from distribution of the Program. If any portion of this section is held invalid or unenforceable under any particular circumstance, the balance of the section is intended to apply and the section as a whole is intended to apply in other circumstances. It is not the purpose of this section to induce you to infringe any patents or other property right claims or to contest validity of any such claims; this section has the sole purpose of protecting the integrity of the free software distribution system, which is implemented by public license practices. Many people have made generous contributions to the wide range of software distributed through that system in reliance on consistent application of that system; it is up to the author/donor to decide if he or she is willing to distribute software through any other system and a licensee cannot impose that choice. This section is intended to make thoroughly clear what is believed to be a consequence of the rest of this License. 8. If the distribution and/or use of the Program is restricted in certain countries either by patents or by copyrighted interfaces, the original copyright holder who places the Program under this License may add an explicit geographical distribution limitation excluding those countries, so that distribution is permitted only in or among countries not thus excluded. In such case, this License incorporates the limitation as if written in the body of this License. 9. The Free Software Foundation may publish revised and/or new versions of the General Public License from time to time. Such new versions will be similar in spirit to the present version, but may differ in detail to address new problems or concerns. Each version is given a distinguishing version number. If the Program specifies a version number of this License which applies to it and "any later version", you have the option of following the terms and conditions either of that version or of any later version published by the Free Software Foundation. If the Program does not specify a version number of this License, you may choose any version ever published by the Free Software Foundation. 10. If you wish to incorporate parts of the Program into other free programs whose distribution conditions are different, write to the author to ask for permission. For software which is copyrighted by the Free Software Foundation, write to the Free Software Foundation; we sometimes make exceptions for this. Our decision will be guided by the two goals of preserving the free status of all derivatives of our free software and of promoting the sharing and reuse of software generally. NO WARRANTY 11. BECAUSE THE PROGRAM IS LICENSED FREE OF CHARGE, THERE IS NO WARRANTY FOR THE PROGRAM, TO THE EXTENT PERMITTED BY APPLICABLE LAW. EXCEPT WHEN OTHERWISE STATED IN WRITING THE COPYRIGHT HOLDERS AND/OR OTHER PARTIES PROVIDE THE PROGRAM "AS IS" WITHOUT WARRANTY OF ANY KIND, EITHER EXPRESSED OR IMPLIED, INCLUDING, BUT NOT LIMITED TO, THE IMPLIED WARRANTIES OF MERCHANTABILITY AND FITNESS FOR A PARTICULAR PURPOSE. THE ENTIRE RISK AS TO THE QUALITY AND PERFORMANCE OF THE PROGRAM IS WITH YOU. SHOULD THE PROGRAM PROVE DEFECTIVE, YOU ASSUME THE COST OF ALL NECESSARY SERVICING, REPAIR OR CORRECTION. 12. IN NO EVENT UNLESS REQUIRED BY APPLICABLE LAW OR AGREED TO IN WRITING WILL AND COPYRIGHT HOLDER, OR ANY OTHER PARTY WHO MAY MODIFY AND/OR REDISTRIBUTE THE PROGRAM AS PERMITTED ABOVE, BE LIABLE TO YOU FOR DAMAGES, INCLUDING ANY GENERAL, SPECIAL, INCIDENTAL OR CONSEQUENTIAL DAMAGES ARISING OUT OF THE USE OR INABILITY TO USE THE PROGRAM (INCLUDING BUT NOT LIMITED TO LOSS OF DATA OR DATA BEING RENDERED INACCURATE OR LOSSES SUSTAINED BY YOU OR THIRD PARTIES OR A FAILURE OF THE PROGRAM TO OPERATE WITH ANY OTHER PROGRAMS), EVEN IF SUCH HOLDER OR OTHER PARTY HAS BEEN ADVISED OF THE POSSIBILITY OF SUCH DAMAGES. END OF TERMS AND CONDITIONS F.3. How to Apply These Terms to Your New Programs If you develop a new program, and you want it to be of the greatest possible use to the public, the best way to achieve this is to make it free software which everyone can redistribute and change under these terms. To do so, attach the following notices to the program. It is safest to attach them to the start of each source file to most effectively convey the exclusion of warranty; and each file should have at least the "copyright" line and a pointer to where the full notice is found. one line to give the program's name and a brief idea of what it does. Copyright (C) year name of author This program is free software; you can redistribute it and/or modify it under the terms of the GNU General Public License as published by the Free Software Foundation; either version 2 of the License, or (at your option) any later version. This program is distributed in the hope that it will be useful, but WITHOUT ANY WARRANTY; without even the implied warranty of MERCHANTABILITY OR FITNESS FOR A PARTICULAR PURPOSE. See the GNU General Public License for more details. You should have received a copy of the GNU General Public License along with this program; if not, write to the Free Software Foundation, Inc., 51 Franklin Street, Fifth Floor, Boston, MA 02110-1301, USA. Also add information on how to contact you by electronic and paper mail. If the program is interactive, make it output a short notice like this when it starts in an interactive mode: Gnomovision version 69, Copyright (C) year name of author Gnomovision comes with absolutely no warranty; for details type show w. This is free software, and you are welcome to redistribute it under certain conditions; type show c for details. The hypothetical commands "show w" and "show c" should show the appropriate parts of the General Public License. Of course, the commands you use may be called something other than "show w" and "show c"; they could even be mouse-clicks or menu items -- whatever suits your program. You should also get your employer (if you work as a programmer) or your school, if any, to sign a "copyright disclaimer" for the program, if necessary. Here is a sample; alter the names: Yoyodyne, Inc., hereby disclaims all copyright interest in the program Gnomovision (which makes passes at compilers) written by James Hacker. signature of Ty Coon, 1 April 1989 Ty Coon, President of Vice This General Public License does not permit incorporating your program into proprietary programs. If your program is a subroutine library, you may consider it more useful to permit linking proprietary applications with the library. If this is what you want to do, use the GNU Lesser General Public License instead of this License.