Debian GNU/Linux 13 funcționează pe 9 arhitecturi principale și mai multe variante ale fiecărei arhitecturi cunoscute sub numele de „savori”.

Acest document acoperă instalarea pentru arhitectura 32-bit hard-float ARMv7 folosind nucleul Linux. Dacă căutați informații despre oricare dintre celelalte arhitecturi compatibile cu Debian, aruncați o privire la paginile Adaptările de Debian.

Arhitectura ARM a evoluat de-a lungul timpului, iar procesoarele ARM moderne oferă caracteristici care nu sunt disponibile la modelele mai vechi. Debian prin urmare, oferă trei adaptări ARM pentru a oferi cel mai bun suport pentru o gamă foarte largă de mașini diferite:

Din punct de vedere tehnic, toate procesoarele ARM disponibile în prezent pot fi rulate fie în modul endian („big” sau „little”), dar în practică marea majoritate utilizează modul „little-endian”. Toate sistemele Debian/arm64, Debian/armhf și Debian/armel funcționează numai în modul „little-endian”.

Sistemele ARM sunt mult mai eterogene decât cele bazate pe arhitectura PC bazată pe i386/amd64, astfel încât situația de suport poate fi mult mai complicată.

Arhitectura ARM este folosită în principal în așa-numitele „sisteme pe cip (system-on-chip)” (SoC). Aceste SoC-uri sunt proiectate de multe companii diferite cu componente hardware foarte variate, chiar și pentru funcționalitățile elementare necesare pentru a porni sistemul. Interfețele firmware-ului sistemului au fost din ce în ce mai standardizate de-a lungul timpului, dar mai ales pe echipamentele mai vechi interfețele firmware/pornire variază foarte mult, așa că pe aceste sisteme nucleul Linux trebuie să se ocupe de multe probleme de nivel scăzut specifice sistemului, care sunt gestionate de către BIOS/UEFI-ul plăcii de bază în lumea PC-urilor.

La începutul suportului ARM în nucleul Linux, varietatea de componente a dus la cerința de a avea un nucleu separat pentru fiecare sistem ARM, în contrast cu nucleul „unul-pentru-toate (one-fits-all)” pentru sistemele PC. Deoarece această abordare nu se extinde la un număr mare de sisteme diferite, s-a lucrat pentru a permite pornirea cu un singur nucleu ARM care poate rula pe sisteme ARM diferite. Suportul pentru sistemele ARM mai noi este acum implementat într-un mod care permite utilizarea unui astfel de nucleu multiplatformă, dar pentru mai multe sisteme mai vechi este încă necesar un nucleu specific separat. Din această cauză, distribuția standard Debian permite instalarea doar pe un număr restâns de astfel de sisteme ARM mai vechi, alături de sistemele mai noi care sunt suportate de nucleele multiplatformă ARM (numite „armmp”) în Debian/armhf.

Se știe că următoarele sisteme funcționează cu Debian/armhf utilizând nucleul multiplatformă (armmp):

În general, suportul multiplatformă ARM în nucleul Linux permite rularea debian-installer pe sistemele armhf care nu sunt enumerate în mod explicit mai sus, atâta timp cât nucleul folosit de debian-installer are suport pentru componentele sistemului țintă și este disponibil un fișier de arbore de dispozitive pentru țintă. În aceste cazuri, programul de instalare poate furniza, de obicei, o instalare funcțională, dar este posibil să nu poată face în mod automat ca sistemul să fie capabil să pornească. Pentru a face acest lucru, în multe cazuri, este nevoie de informații specifice dispozitivului.

Când utilizați debian-installer pe astfel de sisteme, este posibil să trebuiască să faceți manual sistemul să fie capabil să pornească la sfârșitul instalării, de exemplu prin rularea comenzilor necesare într-un shell pornit din debian-installer.

Suportul pentru multiprocesoare — numit și multiprocesare simetrică „symmetric multiprocessing” sau SMP — este disponibil pentru această arhitectură. Imaginea nucleului standard al Debian 13 a fost compilată cu suport pentru alternative SMP. Aceasta înseamnă că nucleul va detecta numărul de procesoare (sau nuclee de procesor) și va dezactiva automat SMP pe sistemele cu uniprocesor.

Prezența a mai multor procesoare într-un singur calculator a fost inițial doar o caracteristică pentru sistemele de servere de înalt nivel, dar a devenit comună în ultimii ani aproape peste tot odată cu introducerea așa-numitelor procesoare multi-nucleu „multi-core”. Acestea conțin două sau mai multe unități de procesor, numite nuclee „cores”, într-un singur cip fizic.

Suportul Debian pentru interfețele grafice este determinat de suportul subiacent găsit în sistemul X11 al X.Org și în nucleu. Grafica framebuffer de bază este furnizată de nucleu, în timp ce mediile de birou folosesc X11. Dacă sunt disponibile funcții avansate ale plăcii grafice, cum ar fi accelerarea în 3D a plăcii (3D-hardware acceleration) sau video accelerat de componentele plăcii (hardware-accelerated video), depinde de placa grafică reală utilizată în sistem și, în unele cazuri, de instalarea de blocuri „firmware” suplimentare (consultați Secțiune 2.2, „Dispozitive care necesită firmware”).

Aproape toate mașinile ARM au placa grafică încorporată în placa bază, mai degrabă decât să fie pe o placă conectabilă. Unele mașini au sloturi de expansiune pentru conectarea dei plăci grafice, dar aceasta este o raritate. Dispozitive concepute pentru a fi fără ecran și fără grafică sunt destul de comune. În timp ce suportul de bază pentru framebuffer-ul video furnizat de nucleu ar trebui să funcționeze pe toate dispozitivele care au placă grafică, accelerarea 3D are invariabil nevoie de controlori binari pentru a funcționa. Situația se schimbă rapid, dar în momentul lansării trixie controlorii liberi pentru „nouveau” (Nvidia Tegra K1 SoC) și „freedreno” (SoC-urile Qualcomm Snapdragon) sunt disponibile în această versiune. Alte dispozitive necesită controlori care nu sunt liberi de la terțe părți.

Detalii despre plăcile grafice și dispozitivele de indicare acceptate pot fi găsite la https://wiki.freedesktop.org/xorg/. Debian 13 include X.Org versiunea 7.7.

Aproape orice placă de interfață de rețea (Network Interface Card: NIC) acceptată de nucleul Linux ar trebui să fie acceptată și de sistemul de instalare; controlorii ar trebui să fie în mod normal încărcați automat.

Pe 32-bit hard-float ARMv7, majoritatea dispozitivelor Ethernet încorporate sunt acceptate și sunt furnizate module pentru dispozitive PCI și USB suplimentare.

Linux oferă suport pentru o mare varietate de dispozitive, cum ar fi mouse-uri, imprimante, scanere, PCMCIA/CardBus/ExpressCard și dispozitive USB. Cu toate acestea, majoritatea acestor dispozitive nu sunt necesare în timpul instalării sistemului.