5.2. Accesibilitate

Unii utilizatori pot avea nevoie de asistență specifică, de exemplu unele deficiențe de vedere. Afișajele USB braille sunt detectate automat (nu afișajele seriale conectate printr-un convertor serial-la-USB), dar majoritatea celorlalte caracteristici de accesibilitate trebuie să fie activate manual. Unii parametri de pornire pot fi atașați pentru a activa funcțiile de accesibilitate. Rețineți că în majoritatea arhitecturilor, încărcătorul de pornire interpretează tastatura dvs. ca fiind o tastatură QWERTY.

5.2.1. Interfața programului de instalare

Debian Programul de instalare acceptă mai multe interfețe pentru adresarea întrebărilor, cu diferite convenții pentru accesibilitate: în special, text folosește text simplu, în timp ce newt folosește casete de dialog bazate pe text. Alegerea poate fi făcută în promptul de pornire, consultați documentația pentru DEBIAN_FRONTEND în Secțiune 5.3.2, „Parametrii programului de instalare Debian”.

Cu interfața newt (folosită mai ales cu braille), cel mai adesea se selectează răspunsurile cu tastele săgeată și se apasă Enter pentru a valida alegerea. Apăsând tasta Tab sau Shift - Tab permite comutarea între elementele de dialog și, în special, accesarea butonului Înapoi, care readuce la întrebările anterioare. Unele casete de dialog conțin casete de validare, care pot fi bifate și dezactivate apăsând Space.

Cu interfața text (folosită mai ales cu sinteza vocală), se selectează în mare parte răspunsurile fie tastând numărul lor urmat de apăsarea tastei Enter, fie selectând un răspuns cu tastele săgeată și apăsând Enter pentru a valida alegerea. De asemenea, nu se poate scrie nimic și doar apăsați Enter pentru a accepta pur și simplu valoarea implicită. Tastând < și apăsând tasta Enter readuce la întrebările anterioare. Când trebuie făcută o selecție de alegeri (de exemplu, în timpul selectării sarcinii), se poate tasta ! pentru a exprima o selecție goală.

5.2.2. Afișaje Braille USB

Afișajele braille USB ar trebui să fie detectate automat. O versiune textuală a programului de instalare va fi apoi selectată automat, iar suportul pentru afișajul braille va fi instalat automat pe sistemul țintă. Astfel, aveți să apăsați doar Enter în meniul de pornire. Odată ce brltty este pornit, puteți alege un tabel braille prin intrarea în meniul de preferințe. Documentația privind legăturile de taste pentru dispozitivele braille este disponibilă în pagina webbrltty.

5.2.3. Afișaje Braille seriale

Afișajele braille seriale nu pot fi detectate automat în siguranță (din moment ce acest lucru poate deteriora unele dintre ele). Prin urmare, trebuie să adăugați parametrul de pornire brltty=controlor,port pentru a indica lui brltty ce controlor și port trebuie să utilizeze. controlor ar trebui înlocuit cu codul de controlor din două litere pentru terminalul dvs. (consultați manualul BRLTTY). port ar trebui să fie înlocuit cu numele portului serial la care este conectat afișajul, ttyS0 este implicit, ttyUSB0 poate fi folosit de obicei când se utilizează un convertor serial la USB. Un al treilea parametru poate fi furnizat, pentru a alege numele tabelului braille care va fi folosit (consultați manualul BRLTTY); tabelul englez este cel implicit. Rețineți că tabelul poate fi schimbat ulterior, prin intrarea în meniul de preferințe. Un al patrulea parametru poate fi furnizat pentru a transmite parametrii controlorului braille, cum ar fi protocol=foo care este necesar pentru unele modele rare. Documentația privind combinațiile de taste pentru dispozitivele braille este disponibilă la situl brltty.

5.2.4. Plăci Braile

Unele dispozitive de accesibilitate sunt plăci reale care sunt conectate în interiorul aparatului și care citesc text direct din memoria video. Pentru a le face să funcționeze, suportul pentru framebuffer trebuie să fie dezactivat utilizând parametrul de pornire fb=false. Acest lucru va reduce însă numărul de limbi disponibile.

5.2.5. Temă cu contrast ridicat

Pentru utilizatorii cu vedere redusă, programul de instalare poate folosi o temă de culoare cu contrast ridicat care îl face mai lizibil. Pentru a-o activa, puteți utiliza intrarea Accessible high contrast din ecranul de pornire cu comanda rapidă d sau puteți adăuga parametrul de pornire theme=dark .

5.2.6. Zoom

Pentru utilizatorii cu vedere redusă, programul de instalare grafică are un suport de zoom foarte simplu: Control++ și Control+- sunt combinațiile de taste rapide ce măresc și micșorează dimensiunea fontului.

5.2.7. Instalare în modul expert, modul de recuperare, instalare automată

Opțiunile de instalare în modul expert, modul de recuperare și instalare automată sunt, de asemenea, disponibile cu suport pentru accesibilitate. Pentru a le accesa, trebuie mai întâi să intrați în submeniul Opțiuni avansate din meniul de pornire tastând a. Când utilizați un sistem BIOS (meniul de pornire va emite un bip doar o dată), acesta trebuie urmat de apăsarea tastei Enter ; pentru sistemele UEFI (meniul de pornire va fi semnalat de două ori) iar apăsarea tastei Enter nu este necesară. Apoi, pentru a activa sinteza vocală, tasta s poate fi apăsată opțional (urmată din nou de apăsarea tastei Enter pe sistemele BIOS, dar nu pe sistemele UEFI). De acolo, pot fi folosite diverse combinații de taste rapide: x pentru instalare expert, r pentru modul de recuperaare sau a pentru instalare automată. Din nou, acestea trebuie urmate de apăsarea tastei Enter atunci când utilizați un sistem BIOS.

Alegerea de instalare automată permite instalarea complet automată a Debian prin utilizarea preconfigurării, a cărei sursă poate fi introdusă după ce funcțiile de accesibilitate au început. Preconfigurarea în sine este documentată în Anexa B, Automatizarea instalării folosind preconfigurarea.

5.2.8. Accesibilitatea sistemului instalat

Documentația privind accesibilitatea sistemului instalat este disponibilă pe pagina wiki de accesibilitate Debian.