Dacă utilizați un disc dur/solid nou (sau doriți să ștergeți întreaga tabelă de partiții a discului), trebuie creată o nouă tabelă de partiții. „Partiționarea ghidată” face acest lucru automat, dar când partiționați manual, mutați selecția la intrarea din partea de sus a discului și apăsați Enter. Aceasta va crea o nouă tabelă de partiții pe acel disc. În modul expert, vi se va cere apoi tipul tabelei de partiții. Implicit pentru sistemele bazate pe UEFI este „gpt”, în timp ce pentru lumea BIOS mai veche, valoarea implicită este „msdos”. Într-o instalare cu prioritate standard, aceste valori implicite vor fi utilizate automat.

Dacă aveți un alt sistem de operare existent, cum ar Windows și doriți să păstrați acel sistem de operare în timp ce instalați Debian, poate fi necesar să-i redimensionați partiția pentru a elibera spațiu pentru instalarea Debian. Programul de instalare acceptă redimensionarea sistemelor de fișiere FAT și NTFS; când ajungeți la pasul de partiționare al programului de instalare, selectați opțiunea Manual și apoi pur și simplu selectați o partiție existentă și modificați dimensiunea acesteia.

În timp ce sistemele UEFI moderne nu au astfel de limitări enumerate mai jos, vechiul BIOS al calculatorului adaugă, în general, constrângeri suplimentare pentru partiționarea discului. Există o limitare a câte partiții „primare” și „logice” poate conține o unitate. În plus, cu BIOS-urile dinainte de 1994–98, există limite de unde pe disc poate porni BIOS-ul sistemul. Mai multe informații pot fi găsite în Rețetarul despre partiția Linux (Linux Partition HOWTO), dar această secțiune va include o scurtă prezentare generală pentru a vă ajuta să planificați majoritatea situațiilor.

Partițiile „Primare” sunt schema originală de partiționare pentru discurile PC. Cu toate acestea, pot fi doar patru de acest tip. Pentru a depăși această limitare, au fost inventate partițiile „extinse” și „logice”. Stabilind una dintre partițiile primare ca o partiție extinsă, puteți subdiviza tot spațiul alocat acelei partiții în partiții logice. Puteți crea până la 60 de partiții logice pentru fiecare partiție extinsă; cu toate acestea, puteți avea doar o partiție extinsă pe disc.

Linux limitează partițiile pe unitate la 255 de partiții pentru discuri SCSI (3 partiții primare utilizabile, 252 partiții logice) și 63 de partiții pe o unitate IDE (3 partiții primare utilizabile, 60 de partiții logice). Cu toate acestea, sistemul normal Debian GNU/Linux oferă dispozitive doar pentru 20 de partiții, așa că nu puteți instala pe partiții mai mari de 20 decât dacă creați mai întâi manual dispozitive pentru acele partiții.

Dacă aveți un disc IDE mare și nu utilizați nici adresarea LBA, nici controlori suprapuși (uneori furnizați de producătorii de discuri dure), atunci partiția de pornire (partiția care conține imaginea nucleului) trebuie să fie plasată în primii 1024 de cilindri ai discului dur (de obicei aproximativ 524 de megaocteți, fără conversia de la BIOS).

Această restricție nu se aplică dacă aveți un BIOS mai nou decât în jurul anului 1995–98 (în funcție de producător) care acceptă „Specificația îmbunătățită de suport pentru unitatea de disc” (Enhanced Disk Drive Support Specification). Alternativa Lilo din Debian mbr trebuie să folosească BIOS-ul pentru a citi nucleul de pe disc în RAM. Dacă se găsește că sunt prezente extensiile de acces la discuri mari int 0x13 BIOS, acestea vor fi utilizate. În caz contrar, interfața de acces la disc veche (legacy) este folosită ca alternativă și nu poate fi utilizată pentru a adresa nicio locație de pe disc mai mare decât cel de-al 1023-lea cilindru. Odată ce Linux este pornit, indiferent de ce BIOS are calculatorul dvs., aceste restricții nu se mai aplică, deoarece Linux nu folosește BIOS-ul pentru acces la disc.

Dacă aveți un disc mare, s-ar putea să fie necesar să utilizați tehnici de traducere în cilindru, pe care le puteți activa din programul de configurare a BIOS, cum ar fi LBA (Logical Block Addressing) sau modul de traducere CHS („Large”). Mai multe informații despre problemele cu discurile mari pot fi găsite în Rețetarul pentru discuri mari (Large Disk HOWTO). Dacă utilizați o schemă de traducere a cilindrului și BIOS-ul nu acceptă extensiile mari de acces la disc, atunci partiția dvs. de pornire trebuie să se încadreze în reprezentarea tradusă a cilindrului 1024.

Modul recomandat de a realiza acest lucru este să creați o partiție mică (25-50 MB ar trebui să fie suficiente) la începutul discului pentru a fi folosită ca partiție de pornire și apoi să creați orice alte partiții pe care doriți să le aveți, în zona rămasă. Această partiție de pornire trebuie să fie montată pe /boot, deoarece acesta este directorul în care nucleele Linux vor fi stocate. Această configurație va funcționa pe orice sistem, indiferent dacă este utilizată traducerea LBA sau CHS pe disc mare și indiferent dacă BIOS-ul acceptă extensiile mari de acces la disc.